ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2129/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea nr. 49/F din 21 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 19 mai 2010, inculpatul I.L.A. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, în motivarea cererii arătând că este arestat preventiv din data de 6 mai 2010, fiind bănuit că a pretins și primit 3.400 euro de la denunțători în scopul facilitării câștigării unui proces la Tribunalul Comercial Argeș. Arată inculpatul că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, situație în care solicită admiterea acesteia.

Soluționând cererea, instanța de fond a reținut că inculpatul, care este avocat în cadrul Baroului Argeș, fiind angajat într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, fiind bănuit că s-a prevalat de influența pe care o avea asupra unor judecători de la această instanță și le-a cerut denunțătorilor 3.400 euro pentru judecători, în scopul obținerii unei soluții favorabile. După mai multe întâlniri și convorbiri telefonice cu denunțătorii, le-a cerut acestora suma de 14.000 lei, motivând că există riscul ca partea adversă să dea, la rândul ei, bani judecătorului care soluționa cauza. În urma acestei discuții denunțătorul i-a dat inculpatului, în ziua de 4 mai 2010, 800 euro și a doua zi, pe 5 mai 2010, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunțător suma de 2.600 euro.

Instanța de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 160 8 C. proc. pen., motiv pentru care a constatat că este admisibilă în principiu, însă pe fond a apreciat că cererea de liberare provizorie nu este întemeiată. Apreciază instanța de fond că împrejurările concrete ce rezultă din dosar îndreptățesc temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea în întregime a adevărului prin influențarea martorilor și a celorlalte părți. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L.A., solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând dovezi că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Susține inculpatul că atitudinea sinceră manifestată în faza de urmărire penală și faptul că a ajutat organele de urmărire penală la aflarea adevărului fac dovada că punerea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 160 2 C. proc.

pen., însă pe fondul cererii a apreciat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare. Inculpatul I.L.A. a fost arestat preventiv la data de 6 mai 2010, alegerea acestei măsuri preventive fiind determinată de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., scopul alegerii acestei măsuri fiind acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Din actele dosarului rezultă că în cauză au fost extinse cercetările, fiind începută urmărirea penală și față de alte persoane, toate aceste împrejurări conducând la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să influențeze negativ buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, perioada scurtă în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv nu impune lăsarea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului în acest moment procesual.

Este adevărat că dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. stabilesc faptul că orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, însă luarea unei decizii în acest sens trebuie analizată în raport de datele concrete ale fiecărei cauze tocmai pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte apreciază că, față de natura faptei comise, faptul că în cauză cercetările s-au extins și cu privire la alte persoane, timpul scurs de la data arestării preventive, nu se impune în acest moment procesual liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, numai în acest mod putând fi atins scopul pentru care s-a dispus alegerea măsurii arestării preventive.

Circumstanțele personale favorabile ce caracterizează persoana inculpatului vor fi avute în vedere la o eventuală condamnare a inculpatului, însă nu pot determina, în această fază procesuală, luarea unei alte măsuri preventive. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva încheierii nr. 49/F din 21 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 704/46/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2010.