ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2129/2010

Asupra

recursului penal de față;

Prin încheierea nr. 49/F din 21

mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul I.L.A.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 19 mai 2010,

inculpatul I.L.A. a formulat cerere de liberare provizorie sub control

judiciar, în motivarea cererii arătând că este arestat preventiv din data de 6

mai 2010, fiind bănuit că a pretins și primit 3.400 euro de la denunțători în

scopul facilitării câștigării unui proces la Tribunalul Comercial Argeș.

Arată

inculpatul că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind admiterea cererii de

liberare provizorie sub control judiciar, situație în care solicită admiterea

acesteia.

Soluționând

cererea, instanța de fond a reținut că inculpatul, care este avocat în cadrul

Baroului Argeș, fiind angajat într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului

Comercial Argeș, fiind bănuit că s-a prevalat de influența pe care o avea

asupra unor judecători de la această instanță și le-a cerut denunțătorilor

3.400 euro pentru judecători, în scopul obținerii unei soluții favorabile.

După mai

multe întâlniri și convorbiri telefonice cu denunțătorii, le-a cerut acestora

suma de 14.000 lei, motivând că există riscul ca partea adversă să dea, la

rândul ei, bani judecătorului care soluționa cauza.

În urma

acestei discuții denunțătorul i-a dat inculpatului, în ziua de 4 mai 2010, 800

euro și a doua zi, pe 5 mai 2010, inculpatul a fost prins în flagrant în timp

ce primea de la denunțător suma de 2.600 euro.

Instanța

de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 160

8

C. proc. pen., motiv

pentru care a constatat că este admisibilă în principiu, însă pe fond a

apreciat că cererea de liberare provizorie nu este întemeiată.

Apreciază

instanța de fond că împrejurările concrete ce rezultă din dosar îndreptățesc

temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea în întregime a

adevărului prin influențarea martorilor și a celorlalte părți.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L.A.,

solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând dovezi că s-ar

sustrage de la urmărirea penală sau ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului.

Susține

inculpatul că atitudinea sinceră manifestată în faza de urmărire penală și

faptul că a ajutat organele de urmărire penală la aflarea adevărului fac dovada

că punerea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Critica

adusă nu este fondată.

Analizând

legalitatea și temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs

invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat

de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

ce urmează.

Soluția

adoptată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind

că în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., însă pe fondul cererii a apreciat că aceasta este neîntemeiată,

fiind respinsă ca atare.

Inculpatul

I.L.A. a fost arestat preventiv la data de 6 mai 2010, alegerea acestei măsuri

preventive fiind determinată de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc. pen.,

scopul alegerii acestei măsuri fiind acela de a se asigura buna desfășurare a

procesului penal.

Din

actele dosarului rezultă că în cauză au fost extinse cercetările, fiind

începută urmărirea penală și față de alte persoane, toate aceste împrejurări

conducând la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să

influențeze negativ buna desfășurare a procesului penal.

De

asemenea, perioada scurtă în care inculpatul s-a aflat în stare de arest

preventiv nu impune lăsarea în libertate provizorie sub control judiciar a

inculpatului în acest moment procesual.

Este

adevărat că dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. stabilesc faptul că orice persoană

arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în

cursul procedurii, însă luarea unei decizii în acest sens trebuie analizată în

raport de datele concrete ale fiecărei cauze tocmai pentru a asigura buna

desfășurare a procesului penal.

Înalta

Curte apreciază că, față de natura faptei comise, faptul că în cauză

cercetările s-au extins și cu privire la alte persoane, timpul scurs de la data

arestării preventive, nu se impune în acest moment procesual liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului, numai în acest mod putând fi

atins scopul pentru care s-a dispus alegerea măsurii arestării preventive.

Circumstanțele

personale favorabile ce caracterizează persoana inculpatului vor fi avute în

vedere la o eventuală condamnare a inculpatului, însă nu pot determina, în

această fază procesuală, luarea unei alte măsuri preventive.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva încheierii nr. 49/F

din 21 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 704/46/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 mai 2010.