ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3334/2010

Asupra recursului de față, Din lucrările din dosar constată următoarele: Prin Încheierea de ședință nr. 74/F din 10 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 739/49/2010, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul I.L.A. și s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 50.000 RON consemnată la C.E.C.B. pe numele inculpatului, conform recipisei de consemnare din data de 02 septembrie 2010. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Pitești a reținut că la data de 30 august 2010, inculpatul I.L.A. a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, acesta susținând că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. aducând ca argumente recunoașterea săvârșirii infracțiunilor lipsa antecedentelor penale și a pericolului social concret. A mai reținut că din perspectiva dispozițiilor art. 160 8a C. proc. pen., examinarea temeiniciei liberării provizorii pe cauțiune se face printr-o analiză a motivelor ce au justificat luarea măsurii arestării preventive. Totodată s-a constatat că subzistența temeiului arestării preventive amplu analizat și în încheierea de ședință din 17 august 2010, definitivă prin Decizia nr. 3056 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, impune menținerea detenției și exclude liberarea provizorie pe cauțiune întrucât natura, gravitatea, modalitatea în care se bănuiește că au fost săvârșite faptele imputate sunt argumente suficiente pentru a menține starea de arest a inculpatului.

O asemenea analiză a pericolului social concret pe care l-ar genera punerea în libertate a inculpatului se impune pentru că acesta este o condiție subînțeleasă a dispozițiilor legale ce reglementează instituția liberării provizorii pe lângă celelalte condiții expres prevăzute referitoare la obstrucționarea aflării adevărului și limita maximă a pedepsei prevăzute de lege, astfel calitatea de avocat a inculpatului potențează pericolul social determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății fiind afectată imaginea corpului avocaților dar și al magistraților.

A mai reținut instanța de fond că inculpatul formulând prezenta cerere de liberare provizorie nu se critică legalitatea și temeinicia arestării preventive fiind de acord cu temeiul ce a justificat-o, acesta recunoscând săvârșirea infracțiunilor și plătind cauțiunea fixată într-un cuantum de 50.000 lei și că aceasta, prin întindere, ipotetic, ar garanta respectarea obligațiilor ce revin inculpatului pe perioada liberării provizorii. Totodată a reținut că cererea de liberare provizorie este inoportună în această fază a procesului penal întrucât cererea a intervenit anterior audierii denunțătorilor și magistraților Tribunalului Comercial indicați în actele și lucrările dosarului de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I.L.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținerile invocate în recurs fiind cuprinse în practicaua prezentei decizii. Înalta Curte examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. menționează că dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 136 C. proc. pen., măsurile preventive, între care la alin. (1) lit. d) se înscrie și măsura arestării preventive, urmăresc asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 1 din același cod. Din economia dispozițiilor art. 143 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și art. 148 lit. a) - i) din același cod, rezultă că legiuitorul a condiționat luarea măsurii arestării preventive de îndeplinirea cumulativă a trei condiții, între care și cea privind existența probelor din care să rezulte cel puțin unul din cazurile prevăzute de acest din urmă text. Astfel, verificând dacă sunt realizate condițiile art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit căruia măsura preventivă poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul/inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ținând seama și de prevederile alin. (3) ale aceluiași articol, potrivit căruia sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta, se poate dispune măsura arestării învinuitului/inculpatului. Liberarea provizorie este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive, care constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei [art. 136 alin. (1) și (2) C. proc.

pen.]. Ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care reprezintă funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. În contextul infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care, traficând influența asupra unor magistrați în scopul obținerii unor soluții favorabile în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, prezintă într-adevăr pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Reprezentând o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de libertate, legea procesual penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive și organul competent a le dispune, cu referire în cauză la măsura arestării preventive, garantând astfel dreptul fundamental al persoanei la libertate individuală, stabilit prin art. 23 din Constituție, de natură a răspunde exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așadar, legea procesual penală impune pentru luarea măsurii, cu referire la acest caz, ca pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei.

În privința motivelor care să ducă la menținerea în cursul judecății a arestării preventive, respectiv săvârșirea de infracțiunii de trafic de influență pe lângă magistrații instanțelor pe rolul cărora se aflau cauzele în care inculpatul avea calitatea de reprezentant pentru asistență juridică, respectiv avocat, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și justifică menținerea arestării preventive a inculpatului în cursul judecății, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, probă care s-a realizat în cauza de față, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei și implicarea în săvârșirea infracțiunii de corupție pentru care este trimis în judecată.

Cu privire la oportunitatea acestei măsuri, criticată de inculpat prin motivele de recurs expuse oral de apărătorul său în sensul că instanța de fond a analizat cererea în raport de momentul procesual și de impactul asupra participanților la procesul penal respectiv, că cererea de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului a intervenit anterior audierii denunțătorilor și magistraților Tribunalului Comercial indicați în actele și lucrările dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect prin respingerea cererii formulate de inculpat având în vedere și fapta reținută în sarcina inculpatului de a căuta obținerea de foloase materiale prin traficarea influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra completului de judecată pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului C.C.I.

și a soției acestuia C.V. în cauza aflată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, faptă care constituie un grad ridicat de pericol social și care impune menținerea stării de arest a inculpatului. Lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de natura și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, ce nu poate fi disociat de rezonanța negativă a unor astfel de fapte în rândul comunității, căreia i se poate induce convingerea că există posibilitatea eludării unei sancțiuni penale, în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în înfăptuirea justiției. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva Încheierii nr. 74/F din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva Încheierii nr. 74/F din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2010.