ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3334/2010

Asupra recursului de

față,

Din lucrările din

dosar constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință nr. 74/F din 10

septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 739/49/2010, s-a respins, ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de

inculpatul I.L.A. și s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 50.000 RON

consemnată la C.E.C.B. pe numele inculpatului, conform recipisei de consemnare

din data de 02 septembrie 2010.

Pentru a hotărî

astfel Curtea de Apel Pitești a reținut că la data de 30 august 2010,

inculpatul I.L.A. a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, acesta

susținând că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. aducând ca argumente recunoașterea săvârșirii

infracțiunilor lipsa antecedentelor penale și a pericolului social concret.

A mai reținut că din

perspectiva dispozițiilor art. 160

8a

C. proc. pen., examinarea

temeiniciei liberării provizorii pe cauțiune se face printr-o analiză a

motivelor ce au justificat luarea măsurii arestării preventive.

Totodată s-a

constatat că subzistența temeiului arestării preventive amplu analizat și în

încheierea de ședință din 17 august 2010, definitivă prin Decizia nr. 3056 din

7 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, impune menținerea

detenției și exclude liberarea provizorie pe cauțiune întrucât natura,

gravitatea, modalitatea în care se bănuiește că au fost săvârșite faptele

imputate sunt argumente suficiente pentru a menține starea de arest a

inculpatului.

O asemenea analiză a

pericolului social concret pe care l-ar genera punerea în libertate a

inculpatului se impune pentru că acesta este o condiție subînțeleasă a

dispozițiilor legale ce reglementează instituția liberării provizorii pe lângă

celelalte condiții expres prevăzute referitoare la obstrucționarea aflării

adevărului și limita maximă a pedepsei prevăzute de lege, astfel calitatea de

avocat a inculpatului potențează pericolul social determinând o stare de

neliniște și insecuritate în rândul societății fiind afectată imaginea corpului

avocaților dar și al magistraților.

A mai reținut

instanța de fond că inculpatul formulând prezenta cerere de liberare provizorie

nu se critică legalitatea și temeinicia arestării preventive fiind de acord cu

temeiul ce a justificat-o, acesta recunoscând săvârșirea infracțiunilor și

plătind cauțiunea fixată într-un cuantum de 50.000 lei și că aceasta, prin

întindere, ipotetic, ar garanta respectarea obligațiilor ce revin inculpatului

pe perioada liberării provizorii. Totodată a reținut că cererea de liberare provizorie

este inoportună în această fază a procesului penal întrucât cererea a

intervenit anterior audierii denunțătorilor și magistraților Tribunalului

Comercial indicați în actele și lucrările dosarului de urmărire penală.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul I.L.A. criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținerile invocate în recurs fiind cuprinse în practicaua

prezentei decizii.

Înalta Curte

examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. menționează că dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică se poate dispune măsura arestării preventive a

inculpatului.

Așa cum rezultă din

dispozițiile art. 136 C. proc. pen., măsurile preventive, între care la alin.

(1) lit. d) se înscrie și măsura arestării preventive, urmăresc asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal, în vederea realizării scopului prevăzut

de art. 1 din același cod.

Din economia

dispozițiilor art. 143 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și art. 148 lit. a) - i)

din același cod, rezultă că legiuitorul a condiționat luarea măsurii arestării

preventive de îndeplinirea cumulativă a trei condiții, între care și cea

privind existența probelor din care să rezulte cel puțin unul din cazurile

prevăzute de acest din urmă text.

Astfel, verificând

dacă sunt realizate condițiile art. 143 alin. (1) C. proc. pen., potrivit

căruia măsura preventivă poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice

că învinuitul/inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ținând

seama și de prevederile alin. (3) ale aceluiași articol, potrivit căruia sunt

indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit

fapta, se poate dispune măsura arestării învinuitului/inculpatului.

Liberarea provizorie

este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive, care

constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea

sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată

sau de la executarea pedepsei [art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.].

Ordinea publică

înseamnă, între altele, climatul social firesc, optim, care se asigură

printr-un ansamblu de norme și măsuri și care reprezintă funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

În contextul

infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care,

traficând influența asupra unor magistrați în scopul obținerii unor soluții

favorabile în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, prezintă

într-adevăr pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte,

asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Reprezentând o

excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de

libertate, legea procesual penală a reglementat riguros și limitativ condițiile

pentru luarea măsurilor preventive și organul competent a le dispune, cu

referire în cauză la măsura arestării preventive, garantând astfel dreptul

fundamental al persoanei la libertate individuală, stabilit prin art. 23 din

Constituție, de natură a răspunde exigențelor Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Așadar, legea

procesual penală impune pentru luarea măsurii, cu referire la acest caz, ca

pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea să fie concret și

acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei.

În privința motivelor

care să ducă la menținerea în cursul judecății a arestării preventive,

respectiv săvârșirea de infracțiunii de trafic de influență pe lângă

magistrații instanțelor pe rolul cărora se aflau cauzele în care inculpatul

avea calitatea de reprezentant pentru asistență juridică, respectiv avocat,

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și justifică menținerea

arestării preventive a inculpatului în cursul judecății, cu respectarea

dispozițiilor prevăzute de lege.

Măsura lipsirii de

libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile

că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în

bune condiții a procesului penal.

Pericolul concret

pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit prin probe,

neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, probă care s-a realizat în cauza de

față, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei și implicarea în săvârșirea

infracțiunii de corupție pentru care este trimis în judecată.

Cu privire la

oportunitatea acestei măsuri, criticată de inculpat prin motivele de recurs

expuse oral de apărătorul său în sensul că instanța de fond a analizat cererea

în raport de momentul procesual și de impactul asupra participanților la

procesul penal respectiv, că cererea de liberare provizorie pe cauțiune a

inculpatului a intervenit anterior audierii denunțătorilor și magistraților

Tribunalului Comercial indicați în actele și lucrările dosarului de urmărire

penală, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect prin

respingerea cererii formulate de inculpat având în vedere și fapta reținută în

sarcina inculpatului de a căuta obținerea de foloase materiale prin traficarea

influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra completului de

judecată pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului

C.C.I. și a soției acestuia C.V. în cauza aflată pe rolul Tribunalului

Comercial Argeș, faptă care constituie un grad ridicat de pericol social și

care impune menținerea stării de arest a inculpatului.

Lăsarea inculpatului

în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în

raport de natura și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, ce nu

poate fi disociat de rezonanța negativă a unor astfel de fapte în rândul

comunității, căreia i se poate induce convingerea că există posibilitatea

eludării unei sancțiuni penale, în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale

celor direct implicați în înfăptuirea justiției.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A.

împotriva Încheierii nr. 74/F din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 739/46/2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la

cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva Încheierii nr. 74/F

din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 739/46/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2010.