ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2950/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință nr. 71/A din 6 august 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.S.R. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că la data de 3 august 2010, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie pe cauțiune, solicitând punerea sa în libertate, întrucât nu are antecedente penale, are o situație gravă în familie având mama grav bolnavă cu handicap, invocând totodată și durata arestării preventive mare scursă până la acest moment.

Examinând cererea, curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile formale prev. de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. și, în consecință a constatat că cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu. Însă s-a arătat că este facultatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie și nu obligația acesteia de a dispune admiterea cererii, chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile legale prev. de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Astfel instanța, apreciind circumstanțele personale ale inculpatului dar și gradul de pericol social al infracțiunii a respins cererea formulată de acesta, ca neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.S.R., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în baza alin. (2) al aceluiași text, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Liberarea provizorie este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive care constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei (art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.). Așa cum rezultă din analizarea dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra stării de arest a unei persoane, trebuie întotdeauna să se ghideze după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele prevăzute de art. 136 C. proc. pen., care arată că la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină cont de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Deși în mod formal la condițiile liberării provizorii, legea prevede în mod expres, doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza de ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie rezultă și o condiție subînțeleasă, și anume aceea că lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică. Analiza acestei condiții se impune cu atât mai mult în cauză întrucât motivul arestării inculpatului e cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având să se pronunțe asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată în raport cu motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.

Acordarea liberării provizorii este facultativă, este atributul instanței și lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu e oportună. Faptul că inculpatul îndeplinește formal condițiile de admisibilitate în principiu nu conferă acestuia un drept absolut de a fi liberat provizoriu, ci doar o vocație la aceasta. Pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului, instanța trebuie să aibă în vedere și modul, împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de pericol social al faptei comise, relațiile cărora li s-a adus atingere, impactul pe care fapta comisă l-a avut asupra membrilor comunității și asupra credibilității populației cu privire la activitatea organelor judiciare.

În speță, infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social care rezultă din modalitatea în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională raportat la scopul urmărit și natura relațiilor sociale cărora le-a adus atingere. La analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, rezonanța socială a acesteia și dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins și prin liberarea provizorie. Natura infracțiunii săvârșite reclamă menținerea stării de arest a inculpatului. Asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere nu numai riscul ca inculpatul să săvârșească alte infracțiuni de acest gen sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ci și reacția colectivității față de infracțiunea comisă, care prin rezonanța ei, creează o stare de indignare de insecuritate. Într-adevăr, luate în mod singular elementele ce caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi favorabile dar acestea nu pot avea un rol covârșitor față de gradul ridicat de pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost arestat. Pentru ceste considerente Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S.R. împotriva Încheierii nr. 71/A din 6 august 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.