ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2950/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință nr. 71/A din 6

august 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007, s-a respins cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.S.R.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că la data de 3 august 2010, inculpatul a

formulat cerere de liberare provizorie pe cauțiune, solicitând punerea sa în

libertate, întrucât nu are antecedente penale, are o situație gravă în familie

având mama grav bolnavă cu handicap, invocând totodată și durata arestării

preventive mare scursă până la acest moment.

Examinând cererea,

curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile formale prev. de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. și, în consecință a constatat că cererea de liberare

provizorie este admisibilă în principiu. Însă s-a arătat că este facultatea

instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie și nu obligația acesteia de a

dispune admiterea cererii, chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile legale prev.

de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. Astfel instanța, apreciind

circumstanțele personale ale inculpatului dar și gradul de pericol social al

infracțiunii a respins cererea formulată de acesta, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.S.R., solicitând

casarea acesteia și admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani, iar în baza alin. (2) al aceluiași text, liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Liberarea provizorie

este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive care

constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea

sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată

sau de la executarea pedepsei (art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.).

Așa cum rezultă din

analizarea dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra

stării de arest a unei persoane, trebuie întotdeauna să se ghideze după criteriile

prevăzute de lege, cum sunt cele prevăzute de art. 136 C. proc. pen., care

arată că la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină cont

de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,

vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia

măsura.

Deși în mod formal la

condițiile liberării provizorii, legea prevede în mod expres, doar anumite

condiții care trebuie îndeplinite, din analiza de ansamblu a dispozițiilor

legale aplicabile în materie rezultă și o condiție subînțeleasă, și anume aceea

că lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea

publică.

Analiza acestei

condiții se impune cu atât mai mult în cauză întrucât motivul arestării

inculpatului e cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Procedura liberării

presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având să se

pronunțe asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată în

raport cu motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.

Acordarea liberării

provizorii este facultativă, este atributul instanței și lăsată la aprecierea

acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în

care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute

de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a

inculpatului nu e oportună. Faptul că inculpatul îndeplinește formal condițiile

de admisibilitate în principiu nu conferă acestuia un drept absolut de a fi

liberat provizoriu, ci doar o vocație la aceasta.

Pe lângă

circumstanțele personale ale inculpatului, instanța trebuie să aibă în vedere

și modul, împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de

pericol social al faptei comise, relațiile cărora li s-a adus atingere,

impactul pe care fapta comisă l-a avut asupra membrilor comunității și asupra

credibilității populației cu privire la activitatea organelor judiciare.

În speță,

infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpat prezintă un grad

ridicat de pericol social care rezultă din modalitatea în care inculpatul a

desfășurat activitatea infracțională raportat la scopul urmărit și natura

relațiilor sociale cărora le-a adus atingere.

La analiza

temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere

circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, rezonanța socială a acesteia și

dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins și prin

liberarea provizorie.

Natura infracțiunii

săvârșite reclamă menținerea stării de arest a inculpatului. Asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

La aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere nu numai

riscul ca inculpatul să săvârșească alte infracțiuni de acest gen sau că va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ci și reacția colectivității față

de infracțiunea comisă, care prin rezonanța ei, creează o stare de indignare de

insecuritate.

Într-adevăr, luate în

mod singular elementele ce caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi

favorabile dar acestea nu pot avea un rol covârșitor față de gradul ridicat de

pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost arestat.

Pentru ceste

considerente Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S.R. împotriva Încheierii nr. 71/A

din 6 august 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 august 2010.