ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2356/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Încheierea nr. 48/ A din 11 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007,

Curtea de Apel Pitești, secția senală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 160

a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca nefondată,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.S.R.

(fiul lui D.F. și M.).

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, suma de 100 RON reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond,

examinând în principiu cererea de liberare provizorie sub control, judiciar

formulată de inculpat, a constatat că sunt îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., în sensul că legea pedepsește

infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată cu o pedeapsă mai

mică de 18 ani închisoare.

Cu privire la temeinicia cererii, s-a constatat că

inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni grave, iar împrejurările

în care aceasta a fost săvârșită, așa cum rezultă din actul de sesizare al

primei instanțe și sentința pronunțată în cauză demonstrează că lăsarea în

liberate a inculpatului ar prejudicia în

mod

grav valorile și relațiile sociale care formează obiectul ordinii

publice.

S-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., deoarece

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este o

măsură adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea sa

preventivă,

respectiv buna desfășurare a procesului penal și

apărarea valorilor care formează conținutul ordinii publice.

Elementele de circumstanțiere personală invocate de

inculpat au fost apreciate ca nefiind suficiente

pentru a justifica

liberarea provizorie

sub control judiciar a inculpatului, întrucât aceasta nu conferă garanțiile

necesare că starea de libertate nu

va

influența în mod negativ soluționarea cauzei penale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul G.S.R., în termen legal, solicitând casarea

încheierii și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub

control

judiciar.

Concluziile

reprezentantului parchetului, ale apărătorului

recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost expuse în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor

invocate de recurentul inculpat, dar și din

oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că aceasta este legală și temeinică, recursul fiind nefondat pentru

considerentele care urmează:

Inculpatul

G.S.R.

a fost trimis în judecată în

stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 2D/

P din 6 martie 2007 al

Ministerului Public, D.I.I.C.OT., biroul

teritorial Argeș, alături de alți inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 12 alin. (1) și art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Măsura arestării

preventive a fost dispusă față de inculpat

prin încheierea nr. 3/ CC din

data de 13 ianuarie 2007 a Tribunalului

Argeș,

secția penală, apreciindu-se că acesta se află în situația

prevăzută de art.

148 lit. f) C. proc. pen.

În baza acestei

încheieri a fost emis mandatul de arestare

preventivă din 13 ianuarie 2007 pe o durată de 29

de zile, de la

13 ianuarie 2007 până la 10 februarie 2007, fiind prelungit ulterior potrivit

dispozițiilor legale.

Cu privire la dispoziția de respingere a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar, înalta Curte constată că, formal,

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen.,

ceea ce nu presupune însă că inculpatul este îndreptățit în mod automat să fie

pus în libertate provizorie.

Din analiza dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen.

rezultă că arestarea provizorie este o măsură facultativă și nu una

obligatorie, inculpatul având doar vocația la beneficiul liberării provizorii.

Pe de altă parte, se reține că legea nu prevede care sunt

criteriile ce urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei

cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Curții, instanța trebuie să se

raporteze la gravitatea faptei, la circumstanțele concrete ale cauzei, la

urmările produse și datele ce-l caracterizează pe inculpat.

Instanța are posibilitatea de a refuza liberarea dacă se

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară pentru realizarea

scopului procesului penal.

Raportând datele speței la dispozițiile cuprinse în

legislația internă, corelate cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază - în acord cu dispoziția instanței

de fond - că la acest moment este insuficientă instituirea față de inculpat a

controlului judiciar, neputându-se realiza scopul măsurilor preventive, astfel

cum este reglementat prin art. 136 C. proc. pen.

Restrângerea dreptului la libertate al recurentului inculpat

apare ca fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și cu scopul

urmărit, acela al ocrotirii ordinii publice și de drept, măsura fiind necesară

într-o societate democratică pentru salvgardarea interesului public și a

încrederii societății în instituțiile statului de drept, pentru asigurarea

bunei desfășurării a cercetării judecătorești, fără riscul influențării

cursului procesului.

Pentru aceste considerente, apreciind că încheierea

atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului G.S.R..

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se

va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S.R.

împotriva încheierii din 11 mai 2010 a Curții

de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli

judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 iunie 2010.