ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2010

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea

din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de

familie, pronunțată

în dosar nr. 666/109/2007,

în baza

art. 160/b

C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului G.S.R.

S-a

reținut în esență că temeiurile care au justificat luarea măsurii se mențin și

în prezent, în sensul disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., ambele

condiții fiind îndeplinite.

Este

adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social

ca trăsătură esențiale a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că în aprecierea

pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea

faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între

altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor imputate inculpaților,

de reacția publică la comiterea faptelor, de

posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane,

în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin

urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce

sunt legate de persoana inculpaților, ci și

date

referitoare la faptă, nu de puține ori aceasta din urmă fiind de

natură

a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu

reacționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.S.R., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive, întrucât că nu mai subzistă temeiurile care au

stat la

baza luării măsurii arestării

preventive, nefiind indicii noi din care să

rezulte că inculpatul ar

încerca zădărnicirea aflării adevărului sau săvârșirea de noi fapte penale, acesta

fiind arestat de o perioadă mare de timp.

Examinând

încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este

cercetat în stare de arest pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de

persoane, constând în aceea că în luna

ianuarie 2007, împreună cu alte persoane, a transportat-o prin răpire pe partea

vătămată B.I. din localitatea de domiciliu în comuna Găneasa, în scopul

exploatării sexuale.

Pentru

infracțiunea cu care instanța de fond a fost sesizată, inculpatul a fost

condamnat de către aceasta la o

pedeapsă de

6 ani închisoare, sentință atacată de inculpat cu apel.

Curtea

reține că potrivit art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. când în cursul judecății

se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea

stării de arest a inculpatului.

Cum temeiurile

susmenționate sunt tocmai cele prevăzute de

art. 143 și art.

148 C. proc. pen. rezultă că pentru menținerea stării de arest în cursul

judecății este suficient ca din datele existente să rezulte presupunerea

rezonabilă, în sensul că

inculpatul a

săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a

fost trimis în

judecată.

Curtea apreciază că sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de lege pentru menținerea stării de arest în cursul

judecății, întrucât subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la

luarea acestei măsuri împotriva inculpatului, existând pe de o parte cel puțin

indicii temeinice în sensul săvârșirii de către

acesta a faptei pentru care a fost trimis în judecată (în condițiile în

care împotriva sa a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar

nedefinitivă), iar pe de altă parte natura acesteia, împrejurările în care a

fost comisă, circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere și

amploarea pe care a cunoscut-o

fenomenul de

trafic de persoane , justifică aprecierea că lăsarea în

libertate a

inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, fiind de natură să afecteze buna desfășurare a procesului

penal

Pronunțând condamnarea la pedeapsa

închisorii, chiar dacă sentința nu este definitivă, dar cu o anumită valoare

asupra vinovăției și responsabilității inculpatului, față de probele aflate la

dosar până la acest moment, de starea de insecuritate care s-ar crea în

comunitate în cazul în care inculpatul, bănuit a fi comis o infracțiune cu un

grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în stare de libertate, pentru a

proteja ordinea publică, temeiurile care au stat

la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare

privarea

sa de libertate.

Măsura

arestării nu tinde a reprezenta o executare anticipată

a

pedepsei, ținând seama că de la data arestării și până în prezent cauza a

parcurs primul ciclu procesual.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că

instanța de apel a apreciat în mod corect că în cauză se mențin temeiurile de

fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu

se justifică cercetarea inculpatului în stare de libertate, sens în care

recursul acestuia este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul G.S.R.

împotriva

încheierii din 19 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în

dosar nr. 666/109/2007.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie

2010.