ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 182/2010

Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2431/109/2008 s-a dispus - printre altele - menținerea stării de arest a inculpaților M.C.N., M.D., C.D., R.I. și M.D.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, instanța de apel a reținut că acesta rezultă nu numai din datele referitoare la persoana inculpaților ci și din împrejurările în care se bănuiește că au fost comise faptele, natura și gradul de pericol social al acestora, rezonanța pe care o au în societate, elemente care pe fondul creșterii alarmante a infracționalității, aduc atingere ordinii de drept și liniștii publice.

În consecință, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

2

C. proc. pen., impunându - se menținerea stării de arest a inculpaților.

Împotriva încheierii pronunțată la data de 5 ianuarie 2010 de Curtea de Apel Pitești au declarat recurs - printre alții - inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și M.D. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 256 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2431/109/2008 s-a dispus - printre altele - condamnarea inculpatei M.C.N. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 279 alin. (1) din Legea 297/2004.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaților M.D. și R.I. la o pedeapsă rezultantă de câte 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, art. 25 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 279 alin. (1) rap. și art. 248 C. pen. combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004; inculpatul C.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. la care s-a adăugat un spor de 1 an, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 12 ani închisoare, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, art. 291 C. pen., art. 26 rap. la art. 291 C. pen., art. 290 C. pen., fapte comise în condițiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.; inculpatul M.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) și b) C. penal pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 26 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, art. 291 C. pen., art. 290 C. pen., art. 279 rap. la art. 248 și art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, fapte comise în condițiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

Le-au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În fapt, s-a reținut că în perioada aprilie - mai 2008 inculpatul C.D. împreună cu inculpații M.C.N., M.D. și R.I. s-au constituit într-un grup infracțional organizat și prin folosirea unor acte false au ridicat extrase de cont de la SC D.C.B. SA ori de S.S.I.F. - uri, după care au tranzacționat fraudulos acțiunile deținute la societățile comerciale listate pe Bursa de Valori București. Pentru obținerea sumelor de bani, inculpații foloseau acte de identitate false, iar în data de 20 mai 2008 au ridicat de la R.B. - Agenția Apusului București, suma de 150.000 RON provenind din tranzacționarea frauduloasă a acțiunilor părților vătămate O.M.G. și O.D. Prejudiciul total cauzat tuturor părților vătămate a fost estimat la suma de 1.473.471,68 lei.

Inculpații M.C.N. și M.D. au folosit cărții de identitate false pentru a se putea substituii părților vătămate, le-au prezentat pentru identificare la unitățile bancare unde au deschis conturi folosind acte false, au produs și semnat documente bancare false pentru ridicarea banilor obținuți fraudulos. Aceeași inculpați au dat ordine de tranzacționare în baza unor acte false, pentru titularii de acțiuni O.M.G., O.D., Ț.L. și G.M.D., reușind inducerea acestora în eroare și cauzarea unor prejudicii însemnate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel - printre alții - și inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și M.D., iar la termenul stabilit pentru judecarea apelului - 11 septembrie 2009 - instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a acestora, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor - inculpații constituiți într-un grup infracțional organizat, fiecare cunoscând în concret ce anume activități frauduloase să întreprindă pentru realizarea scopului infracțional propus, au acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale inducând în eroare părțile vătămate prin folosirea unor înscrisuri false, prejudiciul cauzat fiind estimat la 1.473.471,68 lei - de gravitatea acestui gen de infracțiuni, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică, astfel cum este reglementat în dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, acesta din urmă având un sens mult mai larg.

Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul infracțiunilor grave - cum sunt cele reținute în sarcina inculpaților - pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându - se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății persoanei încadrându - se în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și M.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.C.N., M.D., C.D., R.I. și M.D. împotriva încheierii din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2431/109/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.