ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2010

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010),

investită

cu judecarea cauzei în calea de

atac a apelului, a constatat, în baza

art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și menținerea

măsurii arestării preventive a

inculpaților

C.V. și D.A.R.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Î

n urma verificării din oficiu a legalității și

temeiniciei măsurii

arestării preventive a inculpaților, instanța a

constatat că temeiurile

care au determinat

luarea acestei măsuri se mențin, fiind îndeplinită

una din condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

respectiv inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor

infracțiuni deosebit de grave, pentru care au fost condamnați în primă

instanță, existând indicii temeinice privind comiterea faptelor.

Pe de

altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

pentru care inculpații sunt cercetați, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar,

față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, lăsarea în libertate a

acestora creează pericol pentru ordinea publică.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.V. și D.A.R., pentru

motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursurile nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut

în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în

continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent, fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile

prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni

pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport

de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de

constituire a unui grup infracțional organizat și trafic ilicit de droguri de

mare risc în formă continuată, săvârșite în concurs, pentru săvârșirea cărora

au fost condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de 11 ani și 6

luni închisoare pentru inculpatul C.V. și 12 ani închisoare pentru inculpatul D.A.R.,

lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici

aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de

altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate (făceau parte dintr-un grup infracțional în vederea traficării

de droguri în zona unui

supermarket),

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de

perseverența

acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în

libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce

un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii

arestării preventive subzistă,

neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea acestora în primă

instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în

favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Așa

fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare,

întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursurile declarate

de inculpații C.V. și D.A.R. împotriva

încheierii din 9

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-

a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010)

să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurenții inculpați C.V. și D.A.R. împotriva încheierii din 9

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-

a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.