ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2010

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010), investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, a constatat, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.V. și D.A.R. S-au reținut, în esență, următoarele: Î n urma verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., respectiv inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, pentru care au fost condamnați în primă instanță, existând indicii temeinice privind comiterea faptelor. Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar, față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, lăsarea în libertate a acestora creează pericol pentru ordinea publică. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.V. și D.A.R., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, săvârșite în concurs, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de 11 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul C.V. și 12 ani închisoare pentru inculpatul D.A.R., lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (făceau parte dintr-un grup infracțional în vederea traficării de droguri în zona unui supermarket), relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.V. și D.A.R. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II- a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010) să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.V. și D.A.R. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II- a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 42048/3/2008 (330/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.