ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 1 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a II- a penală și pentru cauze cu minori și familie, investită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 41 din 6 mai 2008 a Tribunalului Teleorman, secția penală, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților M.L.M. și T.M.C. a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a acestora. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă inculpaților nu a încetat , și nici nu s-au modificat, ci subzistă și impun, în continuare, privarea lor de libertate, raportat și la soluția de condamnare pronunțată de prima instanță.

Astfel, s-a reținut că, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați aceștia este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a mai arătat că pericolul pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor din gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, precum și în raport de circumstanțele personale ale acestora.

Împotriva acestei încheieri, inculpații a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate. Recursul nu este fondat. Dispoziția instanței de apel, de a se menține arestarea preventivă, este legală și temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților, condamnați deja de prima instanță la pedepse rezultante de : 10 ani închisoare (T.M.C.) pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și respectiv 8 ani închisoare (M.L.M.) pentru complicitate la infracțiunile mai sus - arătate, nu s-au schimbat și justifică, în continuare, privarea lor de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte apreciază, în raport cu cele expuse, că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, avându-se în vedere importanța relațiilor sociale încălcate, gravitatea deosebită a faptelor, urmarea produsă, vârsta părților vătămate, conduita adoptată de inculpați pe parcursul procesului, precum și faptul că infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Recursurile declarate învederându-se, așadar nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.L.M. și T.M.C. împotriva încheierii din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 9301/2/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.