ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2010

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 1 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a

II-

a penală și pentru cauze cu minori și familie, investită cu

soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 41 din 6 mai

2008 a Tribunalului Teleorman, secția penală, procedând la verificarea

legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților M.L.M. și T.M.C.

a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160 lit. b) alin. (1)

și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a acestora.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă inculpaților nu a încetat , și nici nu s-au

modificat, ci subzistă și impun, în continuare, privarea lor de libertate,

raportat și la soluția de condamnare pronunțată de prima instanță.

Astfel,

s-a reținut că, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a pronunțat o

hotărâre de condamnare, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

pentru care sunt cercetați aceștia este închisoarea mai mare de 4 ani și există

probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea

publică. S-a mai arătat că pericolul pentru ordinea publică rezultă din

gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din

modalitatea și împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor din gradul

de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, precum și în

raport de circumstanțele personale ale acestora.

Împotriva

acestei încheieri, inculpații a declarat, în termen

legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii

arestării

preventive și judecarea lor în stare de libertate.

Recursul

nu este fondat.

Dispoziția

instanței de apel, de a se menține arestarea preventivă, este legală și

temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea

inculpaților, condamnați deja de prima instanță la pedepse rezultante de : 10

ani închisoare (T.M.C.) pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, art. 323 alin. (1) și

(2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și respectiv 8

ani închisoare (M.L.M.) pentru complicitate la infracțiunile mai sus - arătate,

nu s-au schimbat și justifică, în continuare, privarea lor de libertate, pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Înalta

Curte apreciază, în raport cu cele expuse, că lăsarea în liberate a

inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna

desfășurare în continuare a procesului penal, avându-se în vedere importanța

relațiilor sociale încălcate, gravitatea deosebită a faptelor, urmarea produsă,

vârsta părților vătămate, conduita adoptată de inculpați pe parcursul procesului,

precum și faptul că infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt sancționate

de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Recursurile

declarate învederându-se, așadar nefondate, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații

M.L.M.

și T.M.C.

împotriva

încheierii din 1 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 9301/2/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100

lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 februarie 2010.