ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin Încheierea din 11 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2431/109/2008, în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.C.N., R.I. și M.D., C.D. și M.D. și s-a menținut în continuare această măsură. Instanța învestită cu soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării preventive luată față de inculpați, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor.

În concret, prima instanță a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat de natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de inculpați iar menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal, având în vedere și comportamentul acestora de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească. A mai reținut că durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil apreciat în funcție de criteriile stabilite de jurisprudența europeană dar și internă, și, în plus, s-a pronunțat o condamnare în fond a inculpaților. B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.C.N., C.D., R.I.

și M.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că pot influența judecarea cauzei. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate. Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 și art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002; art. 279 alin. (1) rap.

la art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, reținându-se, în esență că, în perioada februarie - mai 2008, în cadrul unui grup infracțional organizat, au tranzacționat ilegal, cu acte false, acțiunile părților vătămate O.D., O.M.G., G.M.D. și Ț.L., producând acestora un prejudiciu total de 1473471,68 RON și pentru care au fost condamnați în fond la pedepse de 7 ani și, respectiv, câte 12 ani închisoare. Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Pitești, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au încetat să existe.

Față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activității infracționale și importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat. Pe de altă parte, este corectă și aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei.

În cauză, recurenții-inculpați au fost arestați preventiv la data de 20 mai 2008, astfel că durata detenției provizorii, de circa 2 ani până la acest moment, nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei. În consecință, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Pitești urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C.N., C.D., R.I. și M.D. împotriva Încheierii de ședință din data de 11 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2431/109/2008. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.