ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2847/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 23 iulie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010) al Curții de Apel București,

secția I penală, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, menținerea stării

de arest a inculpaților K.C., V.F., M.G. și M.R.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că la luarea măsurii

arestării preventive față de inculpați au fost respectate toate dispozițiile

legale în materie și că până la acel moment procesual nu au încetat și nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive,

menținându-se atât caracterul rezonabil al presupunerii că inculpații au

săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpații au fost trimiși în

judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de patru ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Au fost avute în

vedere natura infracțiunilor reținute ca fiind comise de inculpați, modalitatea

concretă în care se reține că aceștia au acționat, care denotă o planificare

minuțioasă a activității infracționale, precum și circumstanțele lor personale.

S-a apreciat, de

asemenea, că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit limitele

unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și gravitatea

acuzațiilor aduse acestora.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.R., K.C. și V.F.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în

stare de libertate.

Concluziile formulate

de apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, de

reprezentantul Parchetului și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în

partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de cei trei inculpați în conformitate cu

dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea, impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză, prin Sentința penală nr. 306/F din 12 aprilie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus condamnarea

inculpaților V.F. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., a lui K.C.

la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. și a inculpatei M.R. la pedeapsa de 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpații M.R., K.C., V.F. și

M.G., dar și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, constituind un

temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 RON, din care sumele de

câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.R., K.C. și V.F. împotriva

Încheierii din 23 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 august 2010.