ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2847/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 23 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010) al Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților K.C., V.F., M.G. și M.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați au fost respectate toate dispozițiile legale în materie și că până la acel moment procesual nu au încetat și nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menținându-se atât caracterul rezonabil al presupunerii că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Au fost avute în vedere natura infracțiunilor reținute ca fiind comise de inculpați, modalitatea concretă în care se reține că aceștia au acționat, care denotă o planificare minuțioasă a activității infracționale, precum și circumstanțele lor personale. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit limitele unui termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și gravitatea acuzațiilor aduse acestora.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.R., K.C. și V.F., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, de reprezentantul Parchetului și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de cei trei inculpați în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, se constată că în cauză, prin Sentința penală nr. 306/F din 12 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpaților V.F. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., a lui K.C. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. și a inculpatei M.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpații M.R., K.C., V.F. și M.G., dar și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.R., K.C. și V.F. împotriva Încheierii din 23 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 46774/3/2008 (1417/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 august 2010.