ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 869/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea de ședință din 3 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 160 8a raportat la art. 160 2 și urm. C. proc. pen., s-a respins cererea de punere în libertate provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.G., iar în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților G.M.G. și T.S.G. și s-a menținut în continuare această măsură.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele: 1. Asupra cererii de punere în libertate provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul G.M.G., a reținut că, la data de 23 februarie 2009, inculpatul a formulat cerere de punere în libertate sub control judiciar, motivată prin aceea că îndeplinește prima condiție prevăzută de lege, iar în ce o privește pe cea de-a doua, în opinia sa nu este probată temerea că va săvârși o altă faptă de natură penală. În cerere s-a menționat de către inculpat că a luat cunoștință de condițiile în care se poate acorda liberarea provizorie, precum și de obligațiile pe care instanța le-ar putea impune și consecințele nerespectarii acestor obligații.

A fost examinată, potrivit art. 160 8 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii și, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) al art. 160 2 C. proc. pen., instanța de fond s-a pronunțat în acest sens după care, întrebat fiind dacă dorește să fie ascultat, inculpatul G.M.G. a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv de dreptul de a nu face nicio declarație. Analizând temeinicia cererii formulate, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei și a prevederilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a reținut că inculpatul G.M.G. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 35/P/2006 din data de 17 septembrie 2008 al D.N.A.

– S.T. Pitești, pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de corupție în concurs real, respectiv: - infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. ( 1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. ( 1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. ( 1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. ( 1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.; - infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 și 291 C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat.

la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; - infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În esență, inculpatul G.M.G., ofițer de poliție cu gradul de subcomisar în cadrul I.P.J. Argeș, ar fi pretins și ar fi primit, împreună cu coinculpatul T.S.G., agent de poliție în cadrul I.P.J. Argeș, în perioada iulie - septembrie 2006, de la inculpatul B.I.D., prevalându-se de o influență reală asupra unor ofițeri examinatori din cadrul S.P.C. – R.P.I.V. Argeș, suma totală de 896,76 euro, pentru ca cel din urmă inculpat să obțină permisul de conducere în condiții frauduloase, fără a participa la examen și fără a fi, de altfel, în țară în perioada respectivă.

Tot astfel, inculpatului G.M.G. i se impută fapta de a fi pretins și de a fi primit efectiv, în luna august 2006, suma de 3.000.000 lei vechi de la inculpatul B.M., căruia i-a creat convingerea că are influență asupra cadrelor medicale și că poate interveni pe lângă angajații S.M.L. Argeș, pentru obținerea unui certificat medico - legal, care să specifice un număr cât mai mare de îngrijiri medicale pentru soția celui din urmă. Inculpatul mai este acuzat că a întocmit în fals o adresă cu nr. 88311 din 08 august 2006 a Poliției municipiului Pitești, Secția 4 de Poliție, pe care a semnat-o pentru șeful secției de poliție, aplicând și sigiliul secției, că la data de 18 august 2006 a pretins și a primit efectiv suma de 2.000.000 lei vechi de la inculpata l.M.D., avocată, prevalându-se de o influență reală asupra ofițerului de poliție V.C.L., pentru a-l determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de urmărirea și prinderea condamnatei P.E.

C., urmărită general. În rechizitoriu se mai menționează că, la data de 18 noiembrie 2006, polițiștii G.M.G. și T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se cuvin, confiscând, la propunerea inculpatului P.V., țigări de contrabandă, fără a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite și împărțirii în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi). Arestarea preventivă a inculpatului G.M.G. a fost dispusă prin încheierea nr. 90/ F din data de 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, în temeiul ari 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește temeinicia cererii s-a motivat că deși art. 136 alin. (2) din același cod, prevede că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, acest text de lege trebuie interpretat corelativ cu art. 160 2 alin. (2), potrivit căruia liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a apreciat că, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că judecătorul poate acorda liberarea dacă, verificând aceste condiții pe baza probelor ce îi sunt puse la dispoziție, își formează convingerea că buna desfășurare a procesului penal va putea fi asigurată și prin lăsarea în liberate a inculpatului, că această măsură oferă garanția că cel în cauză se va prezenta la judecată. În ce-l privește pe inculpat, instanța de fond a observat că acesta, deși citat în repetate rânduri de judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, chiar și cu mandat de aducere, a ales să nu se prezinte, iar în legătură cu acuzațiile ce i se aduc a arătat că nu dorește să declare nimic, prevalându-se de dreptul său de a nu face nicio declarație, ce este consfințit de lege.

Totuși, s-a apreciat că atitudinea inculpatului, astfel cum a fost evidențiată mai sus, este de natură a determina instanța să concluzioneze că, odată lăsat în libertate, acesta va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Or, dacă un acuzat deținut are dreptul la tratarea cu prioritate a cauzei sale, cu celeritate deosebită, tot atât de adevărat este că aceasta nu trebuie să stânjenească în nici un fel eforturile depuse de magistrații ce instrumentează cauza, de a face deplină lumină asupra faptelor ce fac obiectul cauzei. Este de menționat că, prin hotărârile pronunțate, C.E.D.O. a statuat că deținutul inculpat nu are obligația de a coopera cu autoritățile judiciare, dar el trebuie să suporte consecințele pe care atitudinea sa Ie-a avut privitor la buna derulare a procedurilor.

Așa fiind, pentru aceste considerente, s-a pronunțat o soluție de respingere a cererii, ca neîntemeiată, în baza art. art. 160 8a C. proc. pen., raportat la art. 160 2 C. proc. pen. 2. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestării luate față de cei doi inculpați, T.S.G. și G.M.G., s-a constatat că prin rechizitoriul la care s-a făcut deja referire, alături de acuzațiile ce se aduc inculpatului G.M.G., așa cum au fost detaliate anterior, cu ocazia examinării cererii formulate de acesta, inculpatul T.S.G. este trimis în judecată întrucât a pretins și a primit efectiv, împreună cu un alt lucrător de poliție, inculpatul R.F., între iulie - noiembrie 2006, suma de 1.200 euro și 600 dolari S.U.A., prevalându-se de o influență reală asupra unor angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, în scopul de a facilita promovarea examenului de încadrare ca subofițer numitului O.C.V.

și pentru a-i procura acestuia o diplomă de liceu falsificată, necesară pentru participarea la examen. În același mod, inculpații sus-numiți au pretins și au primit de la inculpatul Ș.I.P. suma de 1.200 euro, în scopul promovării de către acesta a examenului de încadrare ca subofițer. În rechizitoriu se mai susține că, la data de 18 noiembrie 2006, polițiștii G.M.G. și T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se cuvin, confiscând țigări de contrabandă, la propunerea inculpatului P.V., fără a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite și împărțirii în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi). Arestarea inculpaților a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen., la momentul luării acestei măsuri apreciindu-se că sunt realizate condițiile prevăzute de acest text de lege, referitoare la existenta indiciilor temeinice că cei în cauză au comis faptele de corupție descrise de procuror, la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile respective și la existența unor probe potrivit cărora lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Instanța de fond, sesizându-se din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., pentru a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, a constatat că primele două condiții prevăzute de legiuitor [(limitele de pedeapsă și existența indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 și art. 68 1 C. proc.

pen.)] nu au suferit nicio modificare de la luarea măsurii preventive față de inculpați și până în prezent. În ceea ce privește cea de-a treia condiție, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, dovedit prin probe, instanța de fond a reținut că, uneori, prin deosebita lor gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot produce o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, pe o perioadă de timp. în ce-i privește pe inculpați, probele administrate la acest termen de judecată, respectiv declarațiile coinculpaților ce au fost audiați, nu sunt de natură a răsturna dovezile ce s-au produs pe parcursul urmăririi penale, referitoare la existența unui real pericol pentru ordinea publică, în cazul în care ei ar fi lăsați în libertate.

Dimpotrivă, unii dintre coinculpați au confirmat în parte susținerile acuzării, referitoare la implicarea inculpaților T.S.G. și G.M.C. în faptele de corupție ce sunt descrise în rechizitoriu și impresia creată în rândul membrilor comunității, aceea că cei doi, fiind polițiști, „nu pot să pățească nimic”. Această impresie ar fi întărită de organele judiciare menite să restabilească ordinea de drept, lipsa de reacție din partea lor putând fi interpretată chiar ca o încurajare.

Faptul că arestarea a fost dispusă la doi ani după comiterea infracțiunii despre care se vorbește în rechizitoriu nu are menirea de a înlătura o asemenea impresie, căci luarea unei atare măsuri preventive presupune existența unor probe ce ar putea contura vinovăția, iar nu a unor simple bănuieli, pe de o parte, iar pe de altă parte, cauza este complexă, cercetările privind nu doar o infracțiune izolată, ci un concurs de infracțiuni, ce relevă o conduită consecventă de sfidare a legii, de către acuzați. Motivul de nelegalitate invocat de inculpatul G.M.G., acela că arestarea sa ar fi fost dispusă în lipsă, ignorându-se împrejurarea că se afla internat în spital, așadar în imposibilitate de a se prezenta în fața judecătorului, s-a apreciat a nu fi fondat, atâta vreme cât s-a constatat că acesta nu s-a prezentat, deși instanța a întreprins toate demersurile necesare pentru a fi adus în fața judecătorului și ascultat; starea de boală invocată de inculpatul T.S.G.

(ce a depus și acte medicale pentru a o dovedi) ar putea constitui, eventual, motiv al unei cereri întemeiate pe art. 139 C. proc. pen. Tot astfel, împrejurarea că fiica sa minoră suferă de o afecțiune a coloanei vertebrale, nu este de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică la care s-a făcut referire. Concluzionând în sensul că ordinea publică rămâne amenințată în continuare prin lăsarea în libertate a celor doi inculpați și că oricare altă măsură preventivă nu ar putea să asigure realizarea scopului prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen. , a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților G.M.G.

și T.S.G. și a menținut în continuare această măsură. B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M.G. solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată, împotriva încheierii au declarat recurs ambii inculpați, criticând-o pentru greșita menținere a stării de arest întrucât lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații au fost arestați preventiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzută de Legea nr. 78/2000, prin încheierea nr. 77/ F din 18 septembrie 2008 și, respectiv, nr. 90/ F din 10 octombrie 2008, ambele ale Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținându-se în sarcina acestora faptele descrise în rechizitoriu și expuse anterior în considerentele încheierii ce face obiectul prezentului recurs. Față de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, judecătorul a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. 1. Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.G., Înalta Curte constată că deși întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, nu este întemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Aceasta întrucât liberarea provizorie sub control judiciar este la latitudinea instanței, întrunirea condițiilor de admisibilitate neconducând în mod automat la admiterea cererii. În speță, în raport de gravitatea faptelor despre care există indicii temeinice că au fost săvârșite de inculpat, de stadiul actual al anchetei și de poziția procesuală a inculpatului, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia. În consecință, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Pitești urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 2. Sub un alt aspect, al menținerii arestării preventive a celor doi inculpați, Curtea constată că soluția instanței de fond este corectă, aceasta reținând în mod fundamentat că arestarea inculpaților a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și că primele două condiții prevăzute de legiuitor [(limitele de pedeapsă și existența indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 și 68 1 C. proc. pen.)] nu au suferit nicio modificare de la luarea măsurii preventive față de inculpați și până în prezent; în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta, s-a apreciat pe baza probelor administrate până în prezent că acestea nu sunt de natură a răsturna dovezile ce s-au produs pe parcursul urmăririi penale, referitoare la existența unui real pericol pentru ordinea publică, în cazul în care ar fi lăsați în libertate. Dimpotrivă, ordinea publică rămâne amenințată în continuare prin lăsarea în libertate a celor doi inculpați și oricare altă măsură preventivă nu ar putea să asigure realizarea scopului prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în raport de complexitatea cauzei, cercetările privind nu doar o infracțiune izolată, ci un concurs de infracțiuni, ce relevă o conduită consecventă de sfidare a legii de către inculpați. Ca atare, apreciind criticile formulate de inculpați ca neîntemeiate și sub acest aspect, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de aceștia, ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții - inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.M.G. și T.S.G. împotriva încheierii de ședință din data de 03 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 710/46/2008. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.