ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 869/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 869/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin încheierea de ședință din 3 martie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 160

8a

raportat la art. 160

2

și urm. C. proc. pen., s-a respins

cererea de punere în libertate provizorie sub

control judiciar formulată de

inculpatul G.M.G., iar în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților G.M.G. și T.S.G. și s-a

menținut în continuare această măsură.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de fond a avut în vedere

următoarele:

judiciar formulate de inculpatul G.M.G., a reținut că, la data de 23 februarie 2009,

inculpatul a formulat cerere de punere în libertate sub control judiciar,

motivată prin aceea că îndeplinește prima condiție prevăzută de lege, iar în ce

o privește pe cea de-a doua, în opinia sa nu este probată temerea că va săvârși

o altă faptă de natură penală. În cerere s-a menționat de către inculpat că a

luat cunoștință de condițiile în care se poate acorda liberarea provizorie,

precum și de obligațiile pe care instanța le-ar putea impune și consecințele

nerespectarii acestor obligații.

A fost examinată, potrivit art. 160

8

C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a cererii și,

constatându-se îndeplinite

condițiile

prevăzute în alin. (1) al art. 160

2

C. proc. pen.,

instanța

de fond s-a pronunțat în acest sens după care, întrebat fiind dacă dorește să

fie ascultat, inculpatul G.M.G. a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 70

alin. (2) C. proc. pen., respectiv de dreptul de a nu face nicio declarație.

Analizând temeinicia cererii formulate,

prin prisma actelor aflate la

dosarul cauzei și a prevederilor

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a reținut că

inculpatul G.M.G. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 35/P/2006

din data de 17 septembrie 2008 al D.N.A. – S.T. Pitești, pentru săvârșirea a 7

infracțiuni de corupție în concurs real, respectiv:

- infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (

1), art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000;

- infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (

1), art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000;

- infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (

1), art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000;

- infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (

1), art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000;

- infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

248 C. pen.;

- infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 și 291 C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art.

257 C. pen., raportat. la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000;

- infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 5

alin. (1), art. 6 și 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

În esență, inculpatul G.M.G., ofițer de poliție cu gradul de subcomisar

în cadrul I.P.J. Argeș, ar fi pretins și ar fi primit, împreună cu coinculpatul

T.S.G., agent de poliție în cadrul I.P.J. Argeș, în perioada iulie - septembrie

2006, de la inculpatul B.I.D., prevalându-se de o influență reală asupra unor

ofițeri examinatori din cadrul S.P.C. – R.P.I.V. Argeș, suma totală de 896,76

euro, pentru ca cel din urmă inculpat să obțină permisul de conducere în

condiții frauduloase, fără a participa la examen și fără a fi, de altfel, în

țară în perioada respectivă.

Tot astfel, inculpatului G.M.G. i se impută fapta de a fi pretins și de

a fi primit efectiv, în luna august 2006, suma de 3.000.000 lei vechi de la

inculpatul B.M., căruia i-a creat convingerea că are influență asupra cadrelor

medicale și că poate

interveni pe lângă

angajații S.M.L. Argeș, pentru obținerea unui certificat

medico - legal,

care să specifice un număr cât mai mare de îngrijiri medicale pentru soția

celui din urmă.

Inculpatul mai este acuzat că a întocmit în fals o adresă cu nr. 88311

din 08 august 2006 a Poliției municipiului Pitești, Secția 4 de Poliție, pe

care a semnat-o pentru șeful secției de poliție, aplicând și sigiliul secției,

că la data de 18 august 2006 a pretins și a primit efectiv suma de 2.000.000

lei vechi de la inculpata l.M.D., avocată, prevalându-se de o influență reală

asupra ofițerului de poliție V.C.L., pentru a-l determina pe acesta să nu-și

îndeplinească atribuțiile de

serviciu

legate de urmărirea și prinderea condamnatei P.E.

C., urmărită general.

În rechizitoriu se mai menționează că, la data de 18 noiembrie 2006,

polițiștii G.M.G. și T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se

cuvin, confiscând, la propunerea inculpatului P.V., țigări de contrabandă, fără

a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite și împărțirii

în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi).

Arestarea preventivă a inculpatului G.M.G. a fost dispusă prin

încheierea nr. 90/ F din data de 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, în

temeiul ari 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește temeinicia cererii s-a motivat că deși art. 136 alin.

(2) din același cod, prevede că scopul măsurilor preventive poate fi realizat

și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, acest text

de lege trebuie interpretat corelativ cu art. 160

2

alin. (2),

potrivit căruia liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în

cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va

încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți,

martori

sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte

asemenea fapte.

S-a apreciat că, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că

judecătorul poate acorda liberarea dacă, verificând aceste condiții pe baza

probelor ce îi sunt puse la dispoziție, își formează convingerea că

buna desfășurare a procesului penal va putea fi

asigurată și prin lăsarea

în liberate a inculpatului, că această măsură

oferă garanția că cel în cauză se va prezenta la judecată.

În ce-l privește pe inculpat, instanța de fond a observat că acesta,

deși citat în repetate rânduri de judecătorul învestit cu soluționarea

propunerii de arestare preventivă, chiar și cu

mandat de aducere, a ales să nu se prezinte, iar în legătură cu acuzațiile ce i

se aduc a arătat că nu

dorește să declare nimic, prevalându-se de

dreptul său de a nu face nicio declarație, ce este consfințit de lege.

Totuși, s-a apreciat că atitudinea inculpatului, astfel cum a fost

evidențiată mai sus, este de natură a determina instanța să concluzioneze că,

odată lăsat în libertate, acesta va împiedica buna

desfășurare a procesului penal. Or, dacă un acuzat deținut are dreptul

la

tratarea cu prioritate a cauzei sale, cu celeritate deosebită, tot

atât de adevărat este că aceasta nu trebuie să stânjenească în nici un fel

eforturile depuse de magistrații ce instrumentează cauza, de a face

deplină lumină asupra faptelor ce fac obiectul

cauzei. Este de menționat că, prin hotărârile pronunțate, C.E.D.O. a statuat că

deținutul inculpat nu

are obligația de a coopera cu autoritățile

judiciare, dar el trebuie să suporte consecințele pe care atitudinea sa Ie-a

avut privitor la buna derulare a procedurilor.

Așa fiind, pentru aceste considerente, s-a pronunțat o soluție de

respingere a cererii, ca neîntemeiată, în baza art. art. 160

8a

C.

proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

temeinicia măsurii preventive a

arestării luate față de

cei doi inculpați, T.S.G. și G.M.G.,

s-a constatat că prin

rechizitoriul la care s-a făcut deja referire, alături de acuzațiile ce se aduc

inculpatului G.M.G., așa cum au fost detaliate anterior, cu ocazia examinării

cererii formulate de acesta, inculpatul T.S.G. este trimis în judecată întrucât

a pretins și a primit efectiv, împreună cu un alt lucrător de poliție,

inculpatul R.F., între iulie - noiembrie 2006, suma de 1.200 euro și 600 dolari

S.U.A., prevalându-se de o influență reală asupra unor angajați ai

Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș,

în scopul de a facilita promovarea examenului de încadrare ca subofițer

numitului O.C.V. și pentru a-i procura acestuia o diplomă de liceu

falsificată, necesară pentru participarea la examen.

În același mod, inculpații sus-numiți au pretins și au primit de la

inculpatul Ș.I.P. suma de 1.200 euro, în scopul promovării de către acesta a

examenului de încadrare ca subofițer.

În rechizitoriu se mai susține că, la data de 18 noiembrie 2006,

polițiștii G.M.G. și T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se

cuvin, confiscând țigări de contrabandă, la propunerea inculpatului P.V., fără

a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite și împărțirii

în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300.000.000 lei vechi).

Arestarea inculpaților a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C.

proc. pen., la momentul luării acestei măsuri

apreciindu-se

că sunt realizate condițiile prevăzute de acest text de lege,

referitoare

la existenta indiciilor temeinice că cei în cauză au comis faptele de corupție

descrise de procuror, la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile

respective și la existența unor probe potrivit cărora lăsarea lor în libertate

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța de fond, sesizându-se din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., pentru a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, a

constatat că primele două condiții prevăzute de legiuitor [(limitele de

pedeapsă și existența indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat

la art. 143 și art. 68

1

C. proc. pen.)] nu au suferit nicio

modificare de la luarea măsurii preventive față de inculpați și până în

prezent.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, referitoare la pericolul

concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta,

dovedit prin probe, instanța de fond a reținut că, uneori, prin deosebita lor

gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor,

anumite infracțiuni pot produce o tulburare

socială de natură a justifica o

detenție provizorie, pe o perioadă de

timp. în ce-i privește pe inculpați, probele administrate la acest termen de

judecată, respectiv declarațiile

coinculpaților

ce au fost audiați, nu sunt de natură a răsturna dovezile ce

s-au produs

pe parcursul urmăririi penale, referitoare la existența unui real pericol

pentru ordinea publică, în cazul în care ei ar fi lăsați în libertate.

Dimpotrivă, unii dintre coinculpați au confirmat în parte susținerile acuzării,

referitoare la implicarea inculpaților T.S.G. și G.M.C. în faptele de corupție

ce sunt descrise în rechizitoriu și impresia creată în rândul membrilor

comunității, aceea că cei doi, fiind polițiști, „nu pot să pățească nimic”.

Această impresie ar fi întărită de organele judiciare menite să restabilească

ordinea de drept, lipsa de reacție din partea lor putând fi interpretată chiar

ca o încurajare.

Faptul că arestarea a fost dispusă la doi ani după comiterea

infracțiunii despre care se vorbește în rechizitoriu nu are menirea de a

înlătura o asemenea impresie, căci luarea unei atare măsuri preventive

presupune existența unor probe ce ar putea contura vinovăția, iar nu a unor

simple bănuieli, pe de o parte, iar pe de altă parte, cauza este complexă,

cercetările privind nu doar o infracțiune izolată, ci un concurs de

infracțiuni, ce relevă o conduită consecventă de sfidare a legii, de către

acuzați.

Motivul de nelegalitate invocat de inculpatul G.M.G., acela că

arestarea sa ar fi fost dispusă în lipsă, ignorându-se împrejurarea că se afla

internat în spital, așadar în imposibilitate de a se

prezenta în fața judecătorului, s-a apreciat a nu fi fondat, atâta vreme

cât

s-a constatat că acesta nu s-a

prezentat, deși instanța a întreprins toate

demersurile necesare pentru

a fi adus în fața judecătorului și ascultat; starea de boală invocată de

inculpatul T.S.G. (ce a depus și acte medicale pentru a o dovedi) ar putea

constitui, eventual, motiv al unei cereri întemeiate pe art. 139 C. proc. pen.

Tot astfel, împrejurarea că fiica sa minoră suferă de o afecțiune a coloanei

vertebrale, nu este de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică la

care s-a făcut referire.

Concluzionând în sensul că ordinea publică

rămâne amenințată în

continuare prin lăsarea în libertate

a celor doi inculpați și că oricare altă măsură preventivă nu ar putea să

asigure realizarea scopului prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., instanța

de fond, în baza art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen.

, a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților

G.M.G. și T.S.G. și a menținut în continuare această măsură.

B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M.G. solicitând,

prin intermediul apărătorului ales, admiterea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și

nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea

publică.

Totodată, împotriva încheierii au declarat recurs ambii inculpați, criticând-o

pentru greșita menținere a stării de arest întrucât lăsarea lor în libertate nu

prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată pe baza

lucrărilor și materialului din

dosarul cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații au fost arestați preventiv pentru săvârșirea mai multor

infracțiuni prevăzută de Legea nr. 78/2000, prin încheierea nr. 77/ F din 18

septembrie 2008 și, respectiv, nr. 90/ F din 10 octombrie 2008, ambele ale

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

reținându-se în sarcina acestora faptele descrise în rechizitoriu și expuse

anterior în considerentele încheierii ce face obiectul prezentului recurs. Față

de gravitatea faptelor și de împrejurările în care au fost comise, judecătorul

a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

1.

Referitor la

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.G.,

Înalta Curte constată că deși întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute

de lege, nu este

întemeiată, așa cum corect

a reținut și instanța de fond. Aceasta întrucât

liberarea provizorie sub

control judiciar este la latitudinea instanței, întrunirea condițiilor de

admisibilitate neconducând în mod automat la admiterea cererii. În speță, în

raport de gravitatea faptelor despre care există indicii temeinice că au fost

săvârșite de inculpat, de stadiul actual al anchetei și de poziția procesuală a

inculpatului, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a

acestuia.

În consecință, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel Pitești urmează a fi respins, ca nefondat,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

2.

Sub un alt

aspect, al menținerii arestării preventive a celor doi inculpați, Curtea

constată că soluția instanței de fond este corectă, aceasta reținând în mod

fundamentat că arestarea inculpaților a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f)

C. proc. pen. și că primele două condiții prevăzute de legiuitor [(limitele de

pedeapsă și existența indiciilor la care face referire art. 148 alin. (1) raportat

la art. 143 și 68

1

C. proc. pen.)] nu au suferit nicio modificare de

la luarea măsurii preventive față de inculpați și până în prezent; în ceea ce privește

pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate l-ar

prezenta, s-a apreciat pe baza probelor administrate până în prezent că acestea

nu sunt de natură a răsturna dovezile ce s-au produs pe parcursul urmăririi

penale, referitoare la existența unui real pericol pentru ordinea publică, în

cazul în care ar fi lăsați în libertate. Dimpotrivă, ordinea publică rămâne

amenințată în continuare prin lăsarea în libertate a celor doi inculpați și

oricare altă măsură preventivă nu ar putea să asigure realizarea scopului

prevăzut de legiuitor, în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în raport de

complexitatea

cauzei, cercetările privind

nu doar o infracțiune izolată, ci un concurs de

infracțiuni, ce relevă o

conduită consecventă de sfidare a legii de către inculpați.

Ca atare, apreciind criticile formulate de inculpați ca neîntemeiate și

sub acest aspect, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385

15

pct.

1

lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursurile declarate de aceștia,

ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții - inculpați

vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.M.G. și T.S.G.

împotriva încheierii de ședință din data de 03 martie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 710/46/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

martie 2009.