ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3037/2009

A

supra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3282/90/2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata G.M.,  deținută în Penitenciarul Colibași.

Inculpata este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., săvârșită în condițiile art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 678/2000, în sensul că a primit bani și alte foloase pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Poliției Vâlcea spre a facilita obținerea unor permise de conducere.

Instanța de apel a considerat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a reținut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive se mențin, în sensul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., ambele condiții fiind îndeplinite, inclusiv cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei și reîntoarcerea în mediul social, care i-a facilitat săvârșirea faptelor imputate și, prin urmare, temeiurile avute în vedere impun în continuare privarea de libertate a inculpatei.

S-a mai reliefat faptul că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatei, ci și date referitoare la faptă, acestea din urmă fiind adesea de natură a crea, în opinia publică, sentimentul de insecuritate și credința că justiția nu reacționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Împotriva încheierii sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.M., care a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, revocarea arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate.

S-a arătat că menținerea stării de arest nu se mai justifică, că termenul rezonabil al menținerii arestării preventive este depășit și că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar împieta soluționarea cauzei.

Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 80 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 3282/90/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatei G.M. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) și (4) C. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei.

Împotriva sentinței penale amintite a declarat apel inculpata G.M., cauza făcând obiectul Dosarului nr. 3282/90/2008 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

La termenul din data de 1 septembrie 2009, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatei, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au justificat arestarea impun în continuarea privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei G.M.

Infracțiunea săvârșită de inculpată aduce atingere unor importante valori ocrotite de legea penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și de neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.M. împotriva încheierii din 1 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3282/90/2008.

Obligă recurenta inculpata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.