Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.09.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2938/2009

HOTĂRÂRE
10.09.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2938/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 septembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, investită cu apelurile D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești și inculpatele G.M. și L.A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a acestora, pe care a menținut-o în continuare. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpata L.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive cu motivarea că nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică; au fost administrate toate probele și că, deci, nu mai poate zădărnici aflarea adevărului.

Recursul este nefondat. Prin sentința penală nr. 80 din 2 iulie 2009, inculpata L.E. a fost condamnată, la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și (6) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită prin aceea că au primit bani și alte foloase pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Poliției Vâlcea pentru a facilita obținerea unor permise de conducere, în condițiile și împrejurările descrise în cuprinsul considerentelor acesteia. Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că la luarea și menținerea măsurii de arestare preventivă s-a avut în vedere pericolul concret pentru ordinea publică rezultat din gravitatea deosebită a faptei de corupție, pericol reflectat de condițiile și împrejurările în care inculpata a exercitat traficul de influență în schimbul căruia a primit sumele de bani și celelalte foloase.

Sub acest aspect, instanța a reținut în mod corect, că prin revocarea măsurii arestării preventive s-ar induce în opinia publică un sentiment de insecuritate constând în credința că justiția nu reacționează prompt împotriva unor asemenea acte de corupție. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatei să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată L.A. împotriva încheierii din 1 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2009
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 6 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s ecția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispo
ÎCCJ 2009-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3037/2009
A supra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3282/90/2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în
ÎCCJ 2004-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6515/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Argeș, s-a dispus condamnarea inculpatei I.E. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2010-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și d
ÎCCJ 2013-06-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 Curtea de Apel Pitești a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă