ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpatul M.I.G. (fiul lui I. și al O.) împotriva sentinței penale nr. 121 din data de 11 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2333/90/2008 de Tribunalul Vâlcea, la termenul din 18 februarie 2010, din oficiu, a luat în examinare, legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat și a fixat la data de 11 martie 2010 următorul termen de judecată pentru soluționare apelurilor declarate în cauză. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.I.G., apreciind că deși inculpatul a fost arestat preventiv de peste un an de zile, față de gravitatea deosebită a faptei ce se impută inculpatului, s-au menținut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Prin aceeași încheiere, instanța de prim control judiciar a mai reținut că lăsarea în libertatea a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol concret ce s-a apreciat și prin prisma faptului că organele judiciare ale statului nu reacționează suficient de ferm împotriva acelor persoane care prin activitățile lor infracționale atentează grav la valorile fundamentale ale persoanei, cum sunt cele vizând libertatea și demnitatea umană, cu atât mai mult cu cât activitatea ilicită a inculpatului, în speță, s-a îndreptat împotriva unei minore.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că în speță, prin sentința penală nr. 121 din 11 noiembrie 2009 Tribunalul Vâlcea, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului M.I.G., în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 5 mai 2008 la zi. Verificând legalitatea și temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, ele subzistând și în continuare.

S-a mai apreciat că, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 4 ani închisoare (chiar dacă hotărârea nu este definitivă), se impune, în continuare, privarea acestuia de libertate. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs recurentul inculpat M.I.G., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul M.I.G.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea, emis sub nr. 9/D/P/2007 din 24 iulie 2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, reținându-i-se în sarcină că, la sfârșitul lunii ianuarie 2006, împreună cu numitul Ș.G., prin înșelăciune, au recrutat-o pe partea vătămată minoră V.A.C., apoi au transportat-o în localitatea Bologna - Italia, unde, lipsind-o de libertate și prin constrângere fizică și psihică, au determinat-o să se prostitueze în folosul exclusiv al inculpatului.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat, justificat, că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății este gravă, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina acestuia, iar din analiza probelor administrate a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală specială, pentru care pedeapsa prevăzută este mai mare de 4 ani închisoare (inculpatul fiind condamnat în primă instanță la pedeapsa de 4 ani închisoare).

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar corect a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare faptului că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor probe, prin atitudinea acestuia de negare constantă a săvârșirii faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat, precum și prin modalitatea concretă în care acesta acționat asupra unei persoane minore, (profitând de faptul că aceasta avea o pregătire școlară precară, că se afla în stare evidentă de vulnerabilitate, atât din punct de vedere material, dar și fizic), racolând-o, transportând-o în Italia, lipsind-o de libertate și apoi obligând-o, prin constrângere fizică și psihică, să practice prostituția în Bologna, iar banii astfel obținuți i-a folosit exclusiv în interes personal.

Prin urmare, în speță, justificat și în urma unei analize efective s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.G. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea deosebită a acesteia, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se, în mod justificat, că pericolul concret pentru ordine publică este relevat în speță, și de modalitatea în care a acționat inculpatul, care a recrutat-o, a sechestrat-o și a obligat-o pe parte vătămată minoră V.A.C.

să practice prostituția, însușindu-și în interes personal sumele de bani astfel obținute. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care a fost cercetat și dedus judecății este, prin ea însăși, faptă deosebit de gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea de mișcare și dreptul la viață sexuală a persoanei. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta gravă dedusă judecății, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia ”, constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală internă, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, iar consecința zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului ales al recurentului inculpat că această măsură se impune a fi revocată.

De asemenea, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum s-a susținut de apărătorul ales, dar și de datele referitoare la fapte, întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2339/90/2008. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2339/90/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.