ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- și de inculpatul A.V. (fiul lui Ș. și al F.) împotriva sentinței penale nr. 138

din data de 5 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 de Tribunalul

Ialomița, la termenul din 28 iunie 2010, din oficiu, a luat în examinare,

legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a apelantului

inculpat și a fixat termen intermediar la 19 august 2010 pentru verificarea

temeiniciei stării de arest a aceluiași inculpat și la data de 20 septembrie

2010, următorul termen de judecată pentru soluționarea apelurilor declarate în

cauză.

Prin

încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului A.V., apreciind că față de

gravitatea deosebită a faptelor ce i se impută inculpatului, s-au menținut

temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea față de acesta a măsurii

arestării preventive.

Prin aceeași

încheiere, instanța de prim control judiciar a mai reținut că lăsarea în

libertatea a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

pericol concret ce s-a apreciat și prin prisma faptului că probatoriul

administrat până la acest moment procesual nu a făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit a hotărâre de condamnare

pronunțată în primă instanță.

Pentru a

dispune astfel, verificând legalitatea și temeinicia măsuri arestării

preventive, la termenul din 28 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că temeiurile care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, ele subzistând

și în continuare impunând menținerea acestei măsuri preventive restrictivă de

libertate, având în vedere, în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, natura și

gravitatea faptelor, circumstanțele producerii acestora (inculpatul luând-o pe

partea vătămată B.I.M. din maternitate, la scurt timp după ce aceasta născuse,

obligând-o să întrețină cu el relații sexuale), perseverența infracțională a

acestuia (activitatea infracțională desfășurându-se pe o perioadă relativ lungă

de timp), dar dar și faptul că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea părților vătămate.

De altfel,

instanța de prim control judiciar a apreciat că prezintă relevanță sub acest

aspect și faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpatului în

primă instanță, pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, reținând

că prin sentința penală nr. 138/ F din 05 mai 2010 pronunțată de către

Tribunalul Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 1366/98/2009, în baza art. 13

alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen. a fost condamnat inculpatul A.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

Prin aceeași

sentință, prima instanță l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani

și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76

C. pen.

De asemenea,

l-a mai condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare

pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., iar pentru infracțiunea de proxenetism

prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.,

acesta ami fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

Prima instanță,

în baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele

aplicate și a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea

de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Totodată,

prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și

arestării preventive de la 30 martie 2009 la zi și a menținut starea de arest

preventiv a acestuia.

S-a reținut,

în esență, în sarcina inculpatului că în perioada 2007 - 2009 a recrutat și

găzduit mai multe părți vătămate (unele fiind minore) în scopul exploatării lor

sexuale, acestea fiind obligate să întrețină relații sexuale, atât cu el cât și

cu diferiți bărbați, contra unor sume de bani pe care Ie-a folosit personal.

Pe cale de

consecință, instanța de prim control judiciar, constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen., privind

scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de

condamnare împotriva inculpatului, a menținut starea de arest preventiv a

acestuia.

Împotriva

încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.V.,

cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii

arestării preventive, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru

motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate

dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul A.V. a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial

Ialomița, emis sub nr. 12/D/P/2009 din 25 mai 2009, pentru săvârșirea a două

infracțiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001 și respectiv, art. 13 alin. (1) din aceeași lege, o infracțiune

de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și

două infracțiuni de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen.,

reținându-se în sarcina sa, că a recrutat și găzduit în perioada 2008 - 2009 (pe

diferite intervale de timp) minorele D.E.S. și L.P.G., în scopul exploatării

lor sexuale, (abuzând de situația lor de vulnerabilitate din punct de vedere,

economic, social și, mai ales intelectual), dar și partea vătămată majoră B.I.M.

(în același scop al exploatării sale sexuale), precum și părțile vătămate

majore l.N.M. și C.A.G., pe care Ie-a găzduit și Ie-a înlesnit practicarea

prostituției găsindu-le clienți.

De asemenea, Înalta

Curte mai retine că Tribunalul Ialomița, constatând că faptele pentru care

inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave, întrunind elementele

constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, apreciind că din

analiza probelor administrate a rezultat cu certitudine că inculpatul a

săvârșit faptele prevăzute de legea penală specială, în baza textelor de lege

anterior menționate, a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de

5 ani închisoare și doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Totodată, Înalta

Curte constată că instanța de prim control judiciar corect a apreciat că

existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării

inculpatului în libertate, s-a relevat îndeosebi din modul de operare al

acestuia care prin înșelăciune a racolat, găzduit și Ie-a obligat pe părțile

vătămate minore și majore la practicarea prostituției în folosul său, unora dintre

acestea găsindu-le clienți și înlesnindu-le, astfel practicarea acestei

meserii.

Prin urmare,

în speță, justificat și în urma unei analize efective s-a apreciat că sunt

îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și

cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului A.V.

Înalta Curte,

în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea

deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea

civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim

control judiciar a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f)

C. proc. pen.

Astfel, se

constată că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat, în speță, de

perioada relativ lungă de timp (de peste 1 an de zile) în care inculpatul a

perseverat în activitatea ilicită și de modalitatea în care a acționat acesta,

care, Ie-a racolat prin înșelăciune, Ie-a găzduit și Ie-a exploatat pe părțile

vătămate (două dintre ele minore) obligându-le să practice prostituția în

folosul său, iar altor două părți vătămate majore înlesnindu-le practicarea

aceleiași meserii, profitând de starea de vulnerabilitate din punct de vedere

material, școlar, dar și social, fiind evident că minorele se aflau în imposibilitatea

de a se apăra și de a-și exprima voința.

Condiția

existenței pericolului social concret pentru ordinea publică mai este

îndeplinită atât prin aceea că infracțiunile pentru care a fost cercetat și

dedus judecății inculpatul sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave ce au

adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege, libertatea de

mișcare și dreptul la viață sexuală, cât și prin perseverența infracțională a

acestuia, cu atât mai mult cu cât a profitat de starea de vulnerabilitate a

părților vătămate, unele dintre ele minore și Ie-a forțat să se prostitueze în

folosul său.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a

procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive

a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit faptele grave deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin

care s-au comis, și raportat la vârsta fragedă a două dintre părțile vătămate

exploatate, care erau minore, conduc la concluzia existenței pericolului

concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea

dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori

ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de

neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

De asemenea, Înalta

Curte, în raport și de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la

dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată,

cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă că s-a

stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze

numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui

stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de

legea procesual penală internă, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Așadar,

rezultă că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia

trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea

procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl

deservesc.

În speță,

pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este

actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, iar

consecința zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținând corect

îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., perioada de 1 an 3 luni și 14 zile, executată de inculpat în arest

preventiv (acesta fiind arestat preventiv la 31 martie 2009) neputându-se

aprecia că a depășit limita unui termen rezonabil, raportat atât la

complexitatea cauzei, la gravitatea infracțiunilor deduse judecății, cât și la

modalitățile concrete de comitere a acestora.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului al recurentului

inculpat că această măsură se impune a fi revocată.

Pentru

considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul

în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și

buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva

încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr.

1447/2010).

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga

pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 28

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr. 1447/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.