ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - și de inculpatul A.V. (fiul lui Ș. și al F.) împotriva sentinței penale nr. 138 din data de 5 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 de Tribunalul Ialomița, la termenul din 28 iunie 2010, din oficiu, a luat în examinare, legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat și a fixat termen intermediar la 19 august 2010 pentru verificarea temeiniciei stării de arest a aceluiași inculpat și la data de 20 septembrie 2010, următorul termen de judecată pentru soluționarea apelurilor declarate în cauză.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A.V., apreciind că față de gravitatea deosebită a faptelor ce i se impută inculpatului, s-au menținut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea față de acesta a măsurii arestării preventive. Prin aceeași încheiere, instanța de prim control judiciar a mai reținut că lăsarea în libertatea a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol concret ce s-a apreciat și prin prisma faptului că probatoriul administrat până la acest moment procesual nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., raportat la art. 68 1 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit a hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță. Pentru a dispune astfel, verificând legalitatea și temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 28 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, ele subzistând și în continuare impunând menținerea acestei măsuri preventive restrictivă de libertate, având în vedere, în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, natura și gravitatea faptelor, circumstanțele producerii acestora (inculpatul luând-o pe partea vătămată B.I.M.

din maternitate, la scurt timp după ce aceasta născuse, obligând-o să întrețină cu el relații sexuale), perseverența infracțională a acestuia (activitatea infracțională desfășurându-se pe o perioadă relativ lungă de timp), dar dar și faptul că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate. De altfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că prezintă relevanță sub acest aspect și faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpatului în primă instanță, pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, reținând că prin sentința penală nr. 138/ F din 05 mai 2010 pronunțată de către Tribunalul Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 1366/98/2009, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

a fost condamnat inculpatul A.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință, prima instanță l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. De asemenea, l-a mai condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., iar pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen.

cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., acesta ami fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare. Prima instanță, în baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Totodată, prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2009 la zi și a menținut starea de arest preventiv a acestuia. S-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului că în perioada 2007 - 2009 a recrutat și găzduit mai multe părți vătămate (unele fiind minore) în scopul exploatării lor sexuale, acestea fiind obligate să întrețină relații sexuale, atât cu el cât și cu diferiți bărbați, contra unor sume de bani pe care Ie-a folosit personal.

Pe cale de consecință, instanța de prim control judiciar, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de condamnare împotriva inculpatului, a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.V., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul A.V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Ialomița, emis sub nr. 12/D/P/2009 din 25 mai 2009, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și respectiv, art. 13 alin. (1) din aceeași lege, o infracțiune de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și două infracțiuni de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., reținându-se în sarcina sa, că a recrutat și găzduit în perioada 2008 - 2009 (pe diferite intervale de timp) minorele D.E.S. și L.P.G., în scopul exploatării lor sexuale, (abuzând de situația lor de vulnerabilitate din punct de vedere, economic, social și, mai ales intelectual), dar și partea vătămată majoră B.I.M.

(în același scop al exploatării sale sexuale), precum și părțile vătămate majore l.N.M. și C.A.G., pe care Ie-a găzduit și Ie-a înlesnit practicarea prostituției găsindu-le clienți. De asemenea, Înalta Curte mai retine că Tribunalul Ialomița, constatând că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, apreciind că din analiza probelor administrate a rezultat cu certitudine că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală specială, în baza textelor de lege anterior menționate, a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

ca pedeapsă complementară. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar corect a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat îndeosebi din modul de operare al acestuia care prin înșelăciune a racolat, găzduit și Ie-a obligat pe părțile vătămate minore și majore la practicarea prostituției în folosul său, unora dintre acestea găsindu-le clienți și înlesnindu-le, astfel practicarea acestei meserii. Prin urmare, în speță, justificat și în urma unei analize efective s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului A.V. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat, în speță, de perioada relativ lungă de timp (de peste 1 an de zile) în care inculpatul a perseverat în activitatea ilicită și de modalitatea în care a acționat acesta, care, Ie-a racolat prin înșelăciune, Ie-a găzduit și Ie-a exploatat pe părțile vătămate (două dintre ele minore) obligându-le să practice prostituția în folosul său, iar altor două părți vătămate majore înlesnindu-le practicarea aceleiași meserii, profitând de starea de vulnerabilitate din punct de vedere material, școlar, dar și social, fiind evident că minorele se aflau în imposibilitatea de a se apăra și de a-și exprima voința.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică mai este îndeplinită atât prin aceea că infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății inculpatul sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege, libertatea de mișcare și dreptul la viață sexuală, cât și prin perseverența infracțională a acestuia, cu atât mai mult cu cât a profitat de starea de vulnerabilitate a părților vătămate, unele dintre ele minore și Ie-a forțat să se prostitueze în folosul său.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele grave deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, și raportat la vârsta fragedă a două dintre părțile vătămate exploatate, care erau minore, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală internă, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Așadar, rezultă că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, iar consecința zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., perioada de 1 an 3 luni și 14 zile, executată de inculpat în arest preventiv (acesta fiind arestat preventiv la 31 martie 2009) neputându-se aprecia că a depășit limita unui termen rezonabil, raportat atât la complexitatea cauzei, la gravitatea infracțiunilor deduse judecății, cât și la modalitățile concrete de comitere a acestora. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului al recurentului inculpat că această măsură se impune a fi revocată. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr. 1447/2010). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr. 1447/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.