ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în

Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009), Curtea de Apel București, secția I penală

a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.C.

(fiul lui T. și A., arestat

în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/UP din 23 ianuarie 2009 emis

de Tribunalul București, secția a II-a penală). Totodată, în temeiul art. 139

alin. (1) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată cererea inculpatului de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara.

Analizând temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,

Curtea a apreciat că acestea se mențin și impun în continuare privarea sa de

libertate, fiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f)

C. proc. pen.

Instanța a constatat că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse

judecății, apartenența inculpatului la o grupare, perioada mare de timp de-a

lungul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională, amploarea acestui

fenomen infracțional, dar și din datele care caracterizează persoana inculpatului,

acesta sustrăgându-se urmăririi penale.

Curtea a mai constatat că

inculpatul este arestat din 23 ianuarie 2009, astfel că, în raport de obiectul

și complexitatea cauzei care implică activitatea infracțională a patru

inculpați, durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost depășită.

Împotriva acestei încheieri,

cu privire la dispoziția de menținere a stării de arest preventiv, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând admiterea, casarea

hotărârii atacate și judecarea sa în stare de libertate.

Examinând recursul în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Inculpatul I.C. a fost

trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați,

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. nr. 297/D/P/2008 din 19 februarie 2009, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în forma continuată și

agravată prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., reținându-se că

în cursul anului 2008 a vândut, în mai multe rânduri, heroină.

Prin sentința penală nr. 970

din 23 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen. și art. 16 din

Legea nr. 143/2000.

Pe tot parcursul procesului

penal, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută cu

respectarea dispozițiilor procesual penale și ale C.E.D.O.

În cauză există indicii

suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul

infracțiunii reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite cerințele art. 148

raportat la art. 143 C. proc. pen.

Temeiurile care au condus la

luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, ele impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani,

iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, pericol ce rezultă din natura faptelor și consecințele acestora asupra

stării de sănătate și siguranță a societății civile, a răspândirii fenomenului

traficului de droguri.

Durata procesului se înscrie în limite rezonabile,

desfășurarea acestuia presupunând un număr mare de acte de cercetare

judecătorească.

Constatând că sunt întrunite

cerințele art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul

M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

I.C. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009).

Obligă recurentul inculpat

la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2010.