ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009), Curtea de Apel București, secția I penală a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.C. (fiul lui T. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/UP din 23 ianuarie 2009 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală). Totodată, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea a apreciat că acestea se mențin și impun în continuare privarea sa de libertate, fiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse judecății, apartenența inculpatului la o grupare, perioada mare de timp de-a lungul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională, amploarea acestui fenomen infracțional, dar și din datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta sustrăgându-se urmăririi penale.

Curtea a mai constatat că inculpatul este arestat din 23 ianuarie 2009, astfel că, în raport de obiectul și complexitatea cauzei care implică activitatea infracțională a patru inculpați, durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost depășită. Împotriva acestei încheieri, cu privire la dispoziția de menținere a stării de arest preventiv, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și judecarea sa în stare de libertate. Examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente: Inculpatul I.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

nr. 297/D/P/2008 din 19 februarie 2009, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în forma continuată și agravată prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., reținându-se că în cursul anului 2008 a vândut, în mai multe rânduri, heroină. Prin sentința penală nr. 970 din 23 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000. Pe tot parcursul procesului penal, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor procesual penale și ale C.E.D.O.

În cauză există indicii suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite cerințele art. 148 raportat la art. 143 C. proc. pen. Temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, ele impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura faptelor și consecințele acestora asupra stării de sănătate și siguranță a societății civile, a răspândirii fenomenului traficului de droguri.

Durata procesului se înscrie în limite rezonabile, desfășurarea acestuia presupunând un număr mare de acte de cercetare judecătorească. Constatând că sunt întrunite cerințele art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6599/3/2009 (2969/2009). Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2010.