ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin încheierea nr. 3/F/CC din 29 mai

2013 Curtea de Apel Pitești a admis propunerea de arestare preventivă formulată

de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și, în temeiul art. 148 lit.

b) și f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpaților E.V., D.G.

și B.G., pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 29 mai 2013 până la data

de 26 iunie 2013 inclusiv.

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 29 mai 2013, a fost înregistrată sub nr. 1397/46/2013,

propunerea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, din

dosarul nr. 164/P/2010, privind luarea măsurii arestării preventive față de

inculpații:

de cumpărare de influență, faptă prev. și ped. de art. 6

1

din Legea

nr. 78/2000;

de cumpărare de influență, faptă prev. și ped. de art. 6

1

din Legea

nr. 78/2000;

de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a menționat că urmărirea penală a

început la data de 23 mai 2013 prin rezoluția nr. 164/P/2010 atât împotriva

numiților E.V., D.G., B.G. și pentru care D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești

a formulat propunerea de arestare preventivă, dar și împotriva numitului M.I.,

judecător, președinte al Tribunalului Dâmbovița, ceea ce a atras competența de

soluționare, în primă instanță, a Curții de Apel Pitești, potrivit art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea de Apel Pitești a reținut că la

data de 3 noiembrie 2010, a fost înregistrat la Serviciul Teritorial Pitești al

Direcției Naționale Anticorupție, dosarul nr. 164/P/2010, privind săvârșirea

unor infracțiuni de corupție de către A.R., E.V., o persoană ce se recomandă cu

numele de „S.Ț." și o altă persoană ce se recomanda cu numele de „G."

Din actul de sesizare a rezultat, în

esență., că E.V. împreună cu S.Ț. și G. au efectuat demersuri pentru liberarea

provizorie, la data de 08 noiembrie 2010, a numitului A.R., încarcerat în

Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, prin coruperea unor magistrați din

cadrul Tribunalului Dâmbovița.

Din verificări, a rezultat că A.R. se

afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița și era judecat în

mai multe dosare pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, unul dintre

dosare fiind înregistrat cu nr. 6446/120/2008 aflat pe rolul Tribunalului

Dâmbovița și având termen de judecată data de 08 noiembrie 2010.

Ulterior, pe parcursul efectuării

actelor premergătoare, s-a stabilit că cei care au efectuat demersuri pentru a-l

ajuta pe A.R. să fie eliberat din penitenciar sau să primească o pedeapsă cu

suspendare în dosarul nr. 6446/120/2008 al Tribunalului Dâmbovița, au fost E.V.,

fratele numitului A.R., D.G. și B.G., cel din urmă lăsând să se creadă că are

influență asupra unor magistrați din cadrul Tribunalului Dâmbovița cărora, în

schimbul sumei de 6.000 euro, numitul A.R. să fie pus în libertate și să

primească o pedeapsă cu suspendare.

Numitul A. (fost E.) R. a fost arestat

preventiv la data de 30 ianuarie 2010 în dosarul nr. 404/120/2010 al

Tribunalului Dâmbovița urmare a solicitării Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Dâmbovița, unde a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și

art. 290 C. pen. în condițiile art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.,

fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 1/U din 30 ianuarie 2010.

După sesizarea instanței de judecată

prin rechizitoriu, A. (fost E.) R. a fost judecat in stare de arest preventiv

în dosarul nr. 838/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița, dosar care la data de

25 octombrie 2010

a fost conexat la dosarul

nr. 6446/120/2008 al aceleiași instanțe, președinte al completului de judecată

fiind magistratul judecător M.A.

Din verificări a rezultat că inițial,

la data de 21 mai 2010, magistratul judecător M.A., la solicitarea Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Dâmbovița, a respins conexarea dosarului cu nr. 838/120/2010 la

dosarul nr. 6446/120/2008, însă așa cum s-a precizat mai sus, la data de 25

octombrie 2010 cele două dosare au fost conexate de același magistrat.

Pe parcursul administrării actelor

premergătoare, s-a stabilit că B.G. a pretins pentru magistratul M.I. -

președinte al Tribunalului Dâmbovița, de la numiții A. (fost E.) R. și E.V.,

prin intermediul numitului D.G., suma de 6.000 euro, lăsând să se înțeleagă că

magistratul M.I. ar avea o influență reală asupra magistratului judecător M.A.,

președinta completului de judecată în dosarul nr. 6446/120/2008 pentru ca, la

termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2010, A. (fost E.) R. să fie pus

în libertate și să obțină o condamnare cu suspendarea executării pedepsei

pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens, s-a stabilit că suina

de 6.000 euro trebuia să fie remisă de B.G. magistratului judecător M.I., până

cel târziu la data de 07 noiembrie 2010, respectiv înaintea termenului de

judecată din 08 noiembrie 2010.

Pentru a face rost de băni, E.V. a

gajat, la data de 07 noiembrie 2010, autoturismul numitei C.C., contra sumei de

12.500 lei (echivalentul a 3.000 euro), sumă care a fost înmânată numitului D.G.,

iar acesta, la rândul său, a remis-o numitului B.G.

În aceeași zi, seara, B.G. a remis

suma de 12.500 lei magistratului judecător M.I., care l-a asigurat de faptul că

are influență la completul de judecată pentru ca A. (fost E.) R. să fie pus în

libertate la data de 08 noiembrie 2010 sau ulterior, în maxim 2-3 zile peste

acest termen, cât și de faptul că susnumitul va fi condamnat cu suspendarea

executării pedepsei.

Prima

instanță, analizând referatul de propunere de arestare preventivă, așa cum a

fost prezentat mai sus, în raport de toate actele și lucrările dosarului de la

urmărire penală, a reținut că există suficiente indicii temeinice și probe, cum

sunt, în principal, interceptările și înregistrările convorbirilor sau

comunicărilor efectuate prin telefon, supravegherea operativă și înregistrarea

de imagini efectuată de D.G.I.P.I. - Diviziunea Supravegheri Operative și

Investigații, declarații învinuiți, inculpați, martori și altele.

Curtea a constatat că este întrunită,

în primul rând, condiția legală a luării acestei măsuri, și anume cea prevăzută

de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la prevederile art. 143

C. proc. pen., și anume existența de probe sau indicii temeinice vizând luarea

măsurii arestării preventive, probe și indicii care sunt cu prisosință, în

această cauză, așa cum rezultă din mijloacele de probă administrate, și anume

înregistrările audio și video prezentate mai sus, din declarațiile inculpatului

B.G., la care se adaugă și date ce rezultă din mijloacele tehnice vizând

supravegherea operativă efectuată în cauză de organele abilitate.

Este, totodată, îndeplinită și cea

de-a doua condiție a luării măsurii arestării preventive, și anume a cazurilor

de arestare prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.

Astfel, în legătură cu lit. b), ce

vizează luarea măsurii arestării preventive și în cazul în care există date că

inculpații încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea

adevărului în cauza dată, Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale,

după ce inculpatul D.G. a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Pitești în data de 19 octombrie 2011, acesta, luând

cunoștință de anumite interceptări efectuate în cauză de organul de urmărire

penală, i-a comunicat inculpatului B.G. să-și ia măsuri de precauție,

punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faza organelor

de urmărire penală.

De asemenea, inculpatul B.G., care

inițial nu a recunoscut faptele, după audierea tot la Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, în data de 20 noiembrie 2011, a

transmis inculpatului D.G. un mesaj tip sms către o persoană neidentificată, cu

următorul conținut: „ M-am băgat să-l ajut pe unu arestat și au avut tel

înregistrate, l-a chemat DNA pe ăla care m-a rugat i-a pus casete si cu mine si

cred că mă cheamă, s-au interesat de mine" ( voi. II, fila 302, urmărire

penală) pentru ca toți inculpații să știe să-și ia măsuri de precauție în acest

sens.

În același timp, Curtea a constata că

subzistă și alt temei al arestării preventive, și anume cel prevăzut de art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constând în aceea că inculpații au săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Astfel, în legătură cu infracțiunea

reținută în sarcina fiecărui inculpat, Curtea a arătat că faptele pretins a fi

comise de inculpații E.V., D.G., așa cum au fost descrise în referatul

parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de

influență, fapte prevăzute și pedepsite de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000,

iar faptele pretins a fi comise de inculpatul B.G., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin.

(1) raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În esență, cu privire la conținutul

acestor infracțiuni, așa cum rezultă din ansamblul probator arătat mai sus,

Curtea a reținut, ca stare de fapt, că în data de 2 noiembrie 2010, inculpatul B.G.

a pretins pentru judecătorul M.I., președinte al Tribunalului Dâmbovița, suma

de 6.000 euro, de la inculpatul E.V. și învinuitul A.R. - încarcerat la

Penitenciarul Mărgineni, în dosarul nr. 6446/120/2008 al Tribunalului Dâmbovița

- prin intermediul inculpatului D.G., pretinzând că are influență pe lângă

magistrat, în schimbul promisiunii că A.R. va fi pus în libertate sau că se va

dispune față de acesta suspendarea executării pedepsei, sumă din care 3.000

euro, respectiv 12.500 lei ar fi fost primită de magistrat.

Aceste fapte, incriminate potrivit

prevederilor legale menționate, sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 10 ani,

astfel că este îndeplinită condiția menționată a pedepsei mai mare de 4 ani

pentru a fi luată măsura arestării preventive.

În același timp, Curtea constată că

este îndeplinită și cealaltă condiție cumulativă prevăzută de art. 148 alin. (1)

lit. f) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că există probe că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Existența unui pericol pentru ordinea

publică, reclamat de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

trebuie analizat, pe de o parte, în funcție de pericolul social al infracțiunii

pentru care este urmărit acuzatul, de profilul personal al inculpatului, dar în

funcție și de reacția publică la comiterea de infracțiuni și de posibilitatea

ca alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reacții ferme împotriva

unor persoane acuzate de asemenea fapte.

Or, în cauză, infracțiunile pretins a

fi săvârșite de inculpați, respectiv de cumpărare de influență, reținută în

sarcina inculpaților E.V. și D.G., precum și de trafic de influență, reținută

în sarcina inculpatului B.G., sunt infracțiuni de corupție, de un pericol

social extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât cumpărarea și traficarea

influenței vizează magistrați ce au rol esențial în apărarea drepturilor și

intereselor legitime ale statului cât și ale cetățenilor, corupția fiind un

fenomen grav care afectează astăzi în mod profund societatea.

Existența de probe vizând pericolul

concret pentru ordinea publică, rezultă, implicit, și prin raportare la natura

infracțiunii fie ea de corupție, la gravitatea acesteia, așa cum sunt cele

vizând cumpărarea și traficarea influenței.

În consecință,

prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiții pentru luarea

măsurii arestării preventive a celor trei inculpați în această cauză, și anume

prevederile art. 148 alin. (1) care face trimitere la prevederile art. 143 C.

proc. pen., vizând existența de probe și de indicii temeinice, dar și la

prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., ca temei al

arestării reținute în această cauză.

În același timp, Curtea a considerat

că se impune măsura arestării preventive pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere

faptul că inculpații au încercat influențarea adevărului, atunci când s-au

aflat în libertate, apreciind, astfel, că este în interesul urmăririi penale,

arestarea acestora.

În analizarea posibilității luării

unei măsuri alternative, instanța de fond a reținut că trebuie avute în vedere

criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., care vizează, printre

altele, scopul măsurii și gradul de pericol social al infracțiunii, mai exact buna

desfășurare a procesului penal și gravitatea unor asemenea fapte de corupție,

mai ales asupra magistraților, identificată și prin gradul de pericol social al

acestora, astfel că raportat la aceste criterii pe care le apreciază ca

prioritare în raport de celelalte criterii, vizând persoana față de care se ia

măsura, de care se prevalează apărarea, a considerat că măsurii arestării

preventive, se impune a se lua împotriva inculpaților, fiind nu numai legală,

dar și justificată.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs inculpații E.V., D.G. și B.G., solicitând casarea încheierii

și, în rejudecare, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării

preventive formulate de Ministerul Public, motivele fiind arătate în practicaua

prezentei hotărâri, astfel că acestea nu vor mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin

prisma dispozițiilor legale, înalta Curte constată că acestea sunt fondate

numai sub aspectul duratei pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării

preventive, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Din actele și

lucrările dosarului, înalta Curte constată că luarea măsurii arestării

preventive este justificată, fiind impusă de situația concretă reținută pană în

acest stadiu, iar revocarea sau înlocuirea acesteia nu se impune deoarece

există, în mod cert, indicii temeinice că inculpații sunt cei care au comis

faptele reținute în sarcina lor, iar lăsarea acestora în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea

publica este reprezentat de modalitatea de comitere a faptelor, gradul de

pericol social rezultat, cât și de persoanele făptuitorilor care, lăsați în

libertate, în aceste condiții, ar crea o stare de nesiguranță pentru ceilalți

membri ai societății, cât și de neîncredere în organele abilitate de a lua

măsuri concrete în astfel de situații.

Verificând lucrările dosarului

instanța de control judiciar constată că este îndeplinită în privința tuturor

recurenților - inculpați cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.,

în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei

noțiuni de art. 68

1

C. proc. pen., care justifică presupunerea

rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care sunt cercetați, relevante în

aceste sens fiind procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice

purtate între inculpați.

În ce privește

cererile de revocare și, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive

formulate de apărătorii inculpaților B.G. și D.G., înalta Curte reține că

potrivit art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen., măsura preventivă luată se

înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurii, iar când se constată că măsura preventivă a fost

luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să

justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu

sau la cerere.

Analizând actele și lucrările

dosarului instanța constată că în cauză nu au intervenit elemente noi și nu au

fost administrate alte probe pe situația de fapt sau cu relevanță prin prisma

prevederilor art. 148 C. proc. pen. care să conducă la concluzia că temeiurile

care au justificat arestarea au încetat ori s-au modificat. Nici apărătorii

inculpaților în concluziile lor sau inculpații personal, având ultimul cuvânt,

nu au invocat elemente pertinente de fapt care să fundamentele concluzia că

aceste temeiuri au încetat ori s-au modificat.

Cu toate acestea, se constată că

recursurile sunt fondate în ceea ce privește durata arestării preventive

dispusă de către instanța de fond.

Înalta Curte reține că prin rezoluția nr.

164/P/2010 din 23 mai 2010 s-a început urmărirea penală atât față de recurenții

inculpați mai susmenționați, cât și față de magistratul M.I., președintele

Tribunalului Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

faptă reținută și în sarcina inculpatului B.G.

De asemenea, mai constată că prin

referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, Ministerul

Public nu a solicitat și arestarea preventivă a magistratului, deși

infracțiunea reținută în sarcina acestuia este de o gravitate deosebită și cu

un impact social deosebit, dată fiind și calitatea avută de acesta la momentul

săvârșirii presupusei faptei, magistrat judecător chemat să vegheze la

respectarea legii și a ordinii de drept.

Raportat, însă la gradul de

participare a inculpaților la activitatea infracțională ce formează obiectul

cercetărilor penale, la datele ce caracterizează persoana fiecăruia, dar și

pentru a se da eficiență principiului privind egalitatea de tratament, instanța

apreciază că se impune reducerea duratei măsurii arestării preventive de la 29

zile la 15 zile, asigurându-se astfel caracterul de rezonabilitate și

proporționalitate al măsurii preventive cu scopul legitim urmărit.

Așa fiind, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., înalta Curte, va

admite recursurile declarate de inculpații E.V., D.G. și B.G. împotriva

încheierii nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, va casa

hotărârea atacată, numai sub aspectul duratei arestării preventive, pe care o

va reduce de la 29 de zile la 15 zile, respectiv de la 29 mai 2013 până la 12

iunie 2013 inclusiv.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3)

C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursurile declarate de

inculpații E.V., D.G. și B.G. împotriva încheierii nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 a

Curții de Apel Pitești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie,

pronunțată în dosarul nr. 1397/46/2013.

Casează încheierea recurată numai sub

aspectul duratei arestării preventive.

Reține cauza spre rejudecare și în

fond reduce durata arestului preventiv de la 29 de zile la 15 zile, respectiv

de la 29 mai 2013 până la 12 iunie 2013 inclusiv.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat D.G., în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile parțiale cuvenite

apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați E.V. și B.G., în

sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 07 iunie 2013.