ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

încheierea nr. 4 F/CC din data de 9 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul

nr. 1428/46/2013, privind pe inculpații D.G., B.G. și E.V. a fost respinsă

propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, având ca obiect prelungirea

măsurii arestării preventive luată față de inculpații B.G., D.G. și E.V., toți

deținuți în prezent în C.R.A.P.-I.P.J. Argeș.

În

baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art.

145 C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive dispusă față de

inculpații E.V., D.G. și B.G. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu, fără încuviințarea instanței, pe o durată de 30 de zile începând cu

data punerii în libertate.

În

baza art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpații E.V., D.G. și B.G.

au fost obligați să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire

penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

- inculpații D.G. și B.G. să se

prezinte la Postul de Poliție al comuna C., județul Dâmbovița, iar inculpatul E.V.

la Poliția orașului T., județ Argeș, organe de poliție desemnate cu

supravegherea inculpaților, conform programului de supraveghere ce va fi

întocmit de către organele de poliție sau ori de câte ori vor fi chemați;

- să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să

nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art 145 alin. (1

2

) C.

proc. pen. s-a interzis inculpaților,.pe durata măsurii "obligării de a nu

părăsi localitatea, să se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți și de

martorii din această cauză și să comunice cu aceștia direct sau indirect.

În

baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a pus în vedere

inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a

obligațiilor stabilite, se va lua față de ei măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a

inculpaților, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub

puterea mandatelor de arestare preventivă nr. X1 din 29 mai 2013 pentru

inculpatul E.V., X2 din 29 mai 2013 pentru inculpatul D.G. și X3 din 29 mai

2013 pentru inculpatul B.G. emise de Curtea de Apel Pitești, dacă nu sunt

arestați în altă cauză.

În

baza art. 145 alin. (2

1

) C. proc. pen.,

încheierea a fost comunicată inculpaților, poliției de domiciliu, jandarmeriei,

poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de

frontieră.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

constatat că prin propunerea înregistrata pe rolul Curții de Apel Pitești s-a solicitat

de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

Serviciul Teritorial Pitești să se dispună prelungirea măsurii arestării

preventive luată față de inculpații E.V., D.G. și B.G., pe o perioadă de 30 de

zile începând cu data de 12 iunie 2013.

În

motivarea propunerii, întemeiată pe dispozițiile art. 155

alin. (1), art. 156 alin. (1) și art. 159 C. proc. pen., s-a arătat că prin rezoluția

nr. 164/P/2010 din 23 mai 2013, ora 10:00, a fost începută urmărirea penală față

de A.R., E.V., D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută

și pedepsită de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, precum și față de B.G.

și M.I., acesta din urmă având calitatea de președinte al Tribunalului Dâmbovița,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de

art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr.

78/2000.

Prin ordonanțele nr. 164/P/2010 din data

de 28 mai 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații

E.V., D.G. și B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor. De

asemenea, prin ordonanța nr. 164/P/2010 din 5 iunie 2013, ora 15:30, s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale față de M.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În

referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării

preventive s-a reținut că din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă

că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale.

În esență, în referatul parchetului s-a

arătat că începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 2010, inculpatul E.V., împreună

cu inculpații D.G. și B.G., au efectuat demersuri pentru a-l ajuta pe învinuitul

A.R., judecat la acel moment în stare de arest preventiv de Tribunalul Dâmbovița

în Dosarul nr. 6446/120/2008, să fie pus în libertate sau să obțină o condamnare

cu suspendarea executării pedepsei, prin folosirea influenței președintelui Tribunalului

Dâmbovița, inculpatul M.I.

În

urma discuției purtate de inculpatul B.G. cu inculpatul M.I.,

acesta din urmă i-a pretins suma de 6.000 euro, lăsând să se creadă că are influență

asupra completului de judecată care judeca cauza privind pe învinuitul A.R., judecat

în dosarul menționat.

După ce inculpatul M.I. a pretins suma

de 6.000 euro, oferită de către inculpatul E.V. și de învinuitul A.R., inculpatul

B.G., prin intermediul inculpatului D.G., a și făcut demersuri pentru strângerea

acestei sume pe care trebuia să o ducă inculpatului M.I. pe data de 6 sau 7

noiembrie 2010. Totodată, și inculpatul E.V. a făcut demersuri pentru a obține suma

de bani, gajând autoturismul marca Y1 numitei C.C. pentru suma de 12.500 RON, echivalentul

a 3.000 euro, sumă remisă de inculpatul E.V. inculpatului D.G., care la rândul său

a remis-o inculpatului B.G.

Din supravegherea operativă și înregistrarea

de imagini efectuată de D.G.I.P.I., Diviziunea Supravegheri Operative și Investigații,

rezultă că în seara zilei de 7 noiembrie 2010, începând cu ora 19:45, inculpatul

B.G. s-a deplasat cu autoturismul fiului său la domiciliul inculpatului M.I., situat

la ieșirea din municipiul Târgoviște în apropierea localității A., ducând acestuia

din urmă suma de bani ce fusese ridicată de la domiciliul inculpatului D.G.

Inculpatul B.G. i-a comunicat învinuitului

A.R. faptul că va fi pus în libertate și va primi o condamnare cu suspendare, însă

pronunțarea va avea loc în 2-3 zile, după data de 8 noiembrie 2010, afirmând față

de acesta faptul că această amânare a pronunțării este condiționată de remiterea

diferenței de bani pretinsă. Din actele existente la Dosarul nr. 6446/120/2008 rezultă

că la termenul din 8 noiembrie 2010, completul de judecată a amânat pronunțarea

în ceea ce privește cererile formulate de către învinuitul A.R., stabilindu-se termen

data de 22 noiembrie 2010.

Întrucât, învinuitul A.R. nu mai putea

fi pus în libertate și nici condamnat cu suspendarea executării pedepsei, hotărăște

să i se restituie banii de către magistratul judecător, inculpatul M.I., sens în

care poartă discuții telefonice, atât cu inculpatul B.G., cât și cu inculpații D.G.

și E.V. Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat faptul că inculpatul

B.G. a urmărit recuperarea cât mai rapidă a sumei de 12.500 RON, de la inculpatul

M.I., efectuând multiple deplasări, atât anunțate,

cât

și neanunțate , la domiciliul acestuia, cât și la locul de muncă (Tribunalul Dâmbovița).

Tot din convorbirile și comunicările telefonice purtate între inculpați și învinuitul

A.R. rezultă că suma de 12.500 RON remisă inculpatului M.I. a fost restituită de

acesta la data de 12 noiembrie 2010, ca urmare a discuțiilor purtate de către inculpatul

B.G. cu inculpatul M.I. la data de 11 noiembrie 2010 într-o stație PECO de pe raza

municipiului Târgoviște.

Restituirea sumei de bani nu s-a putut

face însă la data de 11 noiembrie 2010, deoarece inculpatul M.I. nu a putut fi găsit,

fiind în ședință în sala de judecată, dar suma de bani s-a restituit pe data de

12 noiembrie 2010, așa cum rezultă și din convorbirile telefonice.

În

referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării

preventive a celor 3 inculpați, s-a mai arătat că în cauză există probe certe că

inculpații au săvârșit faptele de corupție pentru care s-a început urmărirea penală

și pentru care s-a dispus mai apoi punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a mai arătat că, pe parcursul urmăririi

penale, inculpații au avut o atitudine nesinceră și de nerecunoaștere a faptelor,

cu toate că există probe concludente din care rezultă activitatea infracțională

a acestora.

De asemenea, pe parcursul urmăririi penale,

inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, punându-se de acord

ce declarații trebuie să facă în fața organului de urmărire penală. Astfel, inculpații,

pe parcursul urmăririi penale, au declarat că nu s-au întâlnit și nu au purtat discuții

referitoare la demersurile efectuate pentru punerea în libertate a învinuitului

A.R., iar sumele de bani aveau cu totul o altă destinație, respectiv pentru avocatul

P.N. sau pentru plata unor datorii către firma inculpatului B.G., contrar probelor

administrate la dosar.

De altfel, pe parcursul urmăririi penale,

după ce inculpatul D.G. a fost audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, în

data de 19 octombrie 2011, acesta, luând la cunoștință de anumite interceptări efectuate

în cauză de organul de urmărire penală, a comunicat aceste aspecte și inculpatului

B.G., care a căutat să-și ia măsuri de precauție, punându-se de acord asupra aspectelor

care trebuie declarate în fața organului de urmărire, fapt ce rezultă și din lecturarea

declarațiilor date de aceștia în calitate de învinuiți.

Mai mult decât atât, cu toate că în fața

organului de urmărire penală inculpatul B.G. nu a recunoscut fapta de trafic de

influență săvârșită pentru a ajuta pe cumpărători, de influență, învinuitul A.R.

și inculpații E.V. și D.G., la data de 20 noiembrie 2011, după audierea la D.N.A.,

Serviciul Teritorial Pitești a inculpatului D.G., acesta a transmis un mesaj tip

sms către o persoană neidentificată , cu următorul conținut: „M-am băgat sa-l ajut

pe unu arestat, și au avut telefoanele înregistrate, la chemat D.N.A. pe ăla care

m-a rugat i-a pus casete și cu mine și cred că mă cheamă, s-au interesat de mine”,

mesaj din care

rezultă în mod indubitabil că fapta de

trafic de influență săvârșită de către inculpatul B.G. a fost la rugămintea inculpatului

D.G. Interesul în cauză l-au avut și inculpatul E.V., cât și învinuitul A.R., care

au gajat un autoturism proprietatea la acea vreme a învinuitului A.R., pentru a

face rost de suma de bani ce trebuia remisă magistratului care avea influență sau

a lăsat să se creadă că are influență pentru ca învinuitul A.R. să fie pus în libertate

din starea de arest preventiv și să fie condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării.

La data de 30 mai 2013, după ce s-a dispus

arestarea preventivă de către Curtea de Apel Pitești, inculpatul B.G. a revenit

asupra declarațiilor sale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Astfel, acesta

a susținut că la data de 7 noiembrie 2010 a remis inculpatului M.I. suma de 12.500

RON, acesta lăsând să se înțeleagă că ar avea o influență reală asupra magistratului-judecător

care judeca cauza cu nr. 6446/120/2008 a Tribunalului Dâmbovița pentru punerea în

libertate a învinuitului A.R. și condamnarea acestuia cu suspendarea executării

pedepsei.

Conform declarației inculpatului, suma

de 12.500 RON i-a fost restituită de inculpatul M.I., motivul fiind acela că, la

data de 8 noiembrie 2010, învinuitul A.R. nu a fost pus în libertate, constatându-se

starea de recidivă a acestuia și implicit neîndeplinirea condițiilor legale în vederea

condamnării acestuia la o pedeapsă cu suspendare.

De asemenea, la data de 5 iunie 2013, inculpatul

E.V. a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi

penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, susținând că la data de 7

noiembrie 2010 a remis suma de 12.500 RON inculpatului M.I. prin intermediul inculpaților

D.G. și B.G., suma de bani fiind remisă pentru ca fratele său, învinuitul A.R.,

încarcerat la Penitenciarul Mărgineni și judecat în Dosarul nr. 6446/120/2008 al

Tribunalului Dâmbovița, să fie pus în libertate și să primească o condamnarea cu

suspendarea executării pedepsei.

Prin încheierea nr. 3/F/CC din 29 mai 2013

pronunțată în Dosarul nr. 1397/46/2013, Curtea de Apel Pitești a admis propunerea

formulată de D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, și în baza art. 148 lit. b)

și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpaților E.V., D.G. și

B.G. pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 29 mai 2013 până la data de 26

iunie 2013, inclusiv.

Prin încheierea nr. 1997 din data de 7

iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 1397/46/2013, au fost admise recursurile declarate de cei

3 inculpați împotriva încheierii de ședință nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 pronunțată

de Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

în Dosarul nr. 1397/46/2013, s-a casat încheierea recurată numai sub aspectul duratei

arestării preventive și, reținând cauza spre

rejudecare,

în fond s-a redus durata arestului preventiv a celor 3 inculpați de la 29 zile la

15 zile, respectiv de la 29 mai 2013 până la 12 iunie 20.13, inclusiv.

Din considerentele încheierii Curții de

Apel Pitești, rezultă că la momentul arestării preventive a inculpaților pe durata

de 29 de zile, judecătorul a reținut că există suficiente indicii temeinice și probe,

cum sunt, în principal, interceptările și înregistrările convorbirilor sau comunicărilor

efectuate prin telefon, supravegherea operativă și înregistrarea de imagini efectuată

de D.G.I.P.I., Diviziunea Supravegheri Operative și Investigații, declarații învinuiți,

inculpați, martori și altele.

Situația de fapt vizând pretinsa activitate

infracțională a inculpaților E.V., D.G. și B.G. a fost, în opinia judecătorului,

astfel confirmată de conținutul multiplelor interceptări și înregistrări de convorbiri

sau comunicări telefonice autorizate de judecător în condițiile art. 91

1

C. proc. pen., privind starea de fapt relevantă cu privire la infracțiunile ce pot

fi reținute în sarcina inculpaților, în succesiunea lor, convorbiri ce au avut loc

în perioada 1 noiembrie 2010-7 noiembrie 2010, precum și în perioada imediat următoare

datei de 8 noiembrie 2010, când a avut loc judecarea cauzei în care învinuitul A.R.

nu a fost pus în libertate, precum și de mijloacele tehnice de supraveghere operativă

prin organele specializate.

La acestea, s-a constatat că se adaugă

și declarațiile învinuiților și inculpaților, care au fost luate în cauză, cum sunt

cele ale inculpaților D.G. și B.G., D.G., care nu au recunoscut pretinsa activitate

infracțională, așa cum a fost descrisă mai sus, poziție pe care au avut-o constant

în cursul urmăririi penale, cât și cu ocazia audierii la instanță în vederea soluționării

propunerii de arestare preventivă, numai B.G. recunoscând, parțial, această pretinsă

activitate infracțională și numai în fața instanței, atunci când a fost audiat cu

ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, anterior în cursul urmăririi

penale având și el aceeași poziție de nerecunoaștere a faptei.

Așadar, analizând propunerea de luare a

măsurii arestării preventive, prin prisma celor arătate mai sus, judecătorul a constatat

că este întrunită, în primul rând, condiția legală a luării acestei măsuri, și anume

cea prevăzută de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la prevederile

art. 143 C. proc. pen., și anume existența de probe sau indicii temeinice vizând

luarea măsurii arestării preventive, probe și indicii despre care s-a apreciat că

sunt cu prisosință, în această cauză, așa cum rezulta din mijloacele de probă administrate,

și anume

adaugă și date ce rezultă din mijloacele

tehnice vizând supravegherea operativă efectuată în cauză de organele abilitate.

S-a mai reținut că este, totodată, îndeplinită

și cea de-a doua condiție a luării măsurii arestării preventive, și anume a cazurilor

de arestare prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.

Astfel, în legătură cu lit. b) ce vizează

luarea măsurii arestării preventive și în cazul în care există date că inculpații

încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului în cauza

dată, s-a constatat că în cursul urmăririi penale, după ce inculpatul D.G. a fost

audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești la data de 19 octombrie 2011, acesta,

luând cunoștință de anumite interceptări efectuate în cauză de organul de urmărire

penală, i-a comunicat inculpatului B.G. să-și ia măsuri de precauție, punându-se

de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faza organelor de urmărire

penală.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul

B.G., care inițial nu a recunoscut faptele, după audierea tot la D.N.A., Serviciul

Teritorial Pitești, la data de 20 noiembrie 2011, a transmis inculpatului D.G. un

mesaj tip sms către o persoană neidentificată, cu următorul conținut: „M-am băgat

să-l ajut pe unu arestat, și au avut telefoanele înregistrate, la chemat D.N.A.

pe ăla care m-a rugat i-a pus casete și cu mine și cred ca mă cheamă, s-au interesat

de mine”, pentru ca toți inculpații să știe să-și ia măsuri de precauție în acest

sens.

În

același timp, s-a mai constatat că subzistă și alt caz al

arestării preventive, și anume cel prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., constând în aceea că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în legătură cu infracțiunea reținută

în sarcina fiecărui inculpat, s-a constatat că faptele pretins a fi comise de inculpații

E.V., D.G., așa cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de cumpărare de influență, fapte prevăzute și pedepsite de

art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, iar faptele pretinse a fi comise de inculpatul

B.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea

nr. 78/2000.

S-a menționat că aceste fapte, incriminate

potrivit prevederilor legale menționate, sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la

10 ani, astfel că este îndeplinită condiția menționată a pedepsei mai mare de 4

ani pentru a fi luată măsura arestării preventive.

În

același timp, s-a constatat îndeplinită și cealaltă condiție

cumulativă prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că există

probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Existența unui pericol pentru ordinea publică,

reclamat de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a precizat

că trebuie analizat, pe de o parte, în funcție de pericolul social al infracțiunii

pentru care este urmărit acuzatul, de profilul personal al inculpatului, dar în

funcție și de reacția publică față de comiterea de infracțiuni și de posibilitatea

ca alte persoane să comită fapte

similare în lipsa unei reacții

ferme împotriva unor persoane acuzate de asemenea

fapte.

Or, în cauză, infracțiunile pretins a fi

săvârșite de inculpați, respectiv de cumpărare de influență, reținută în sarcina

inculpaților E.V. și D.G., precum și de trafic de influență, reținută în sarcina

inculpatului B.G., s-a constatat că sunt infracțiuni de corupție, de un pericol

social extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât cumpărarea și traficarea influenței

vizează magistrați ce au rol esențial în apărarea drepturilor și intereselor legitime

ale statului cât și ale cetățenilor, corupția fiind un fenomen grav care afectează

astăzi în mod profund societatea.

S-a considerat că existența de probe vizând

pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă, implicit, și prin raportare la

natura infracțiunii de corupție, la gravitatea acesteia, așa cum sunt cele vizând

cumpărarea și traficarea influenței.

Așadar, s-a apreciat că sunt îndeplinite

cele două condiții pentru luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați

în această cauză, și anume prevederile art. 148 alin. (1) care face trimitere la

prevederile art. 143 C. proc. pen., vizând existența de probe și de indicii temeinice,

dar și prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., ca temei al arestării

reținute în această cauză.

În

același timp, judecătorul a considerat că se impune măsura

arestării preventive pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, potrivit

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere faptul că inculpații au încercat

influențarea adevărului, atunci când s-au aflat în libertate, apreciind, astfel,

că este în interesul urmăririi penale, potrivit art. 149

1

alin. (1)

C. proc. pen., arestarea acestora.

S-a precizat că este adevărat că măsura

arestării preventive este o măsură de excepție, dar în cauză nu s-a impus luarea

unei alte măsuri, cum este măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca și măsură

alternativă, chiar dacă inculpatul B.G. a recunoscut fapta, nu are antecedente penale,

la fel ca și inculpatul D.G., iar inculpatul E.V. are o situație familială deosebită,

având minori în întreținere, iar starea de sănătate a lui și a soției sale este

precară.

Astfel, la alegerea oricărei măsuri preventive,

trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., care vizează, printre altele, scopul măsurii și gradul de pericol social al

infracțiunii, mai exact buna desfășurarea procesului penal și gravitatea unor asemenea

fapte de corupție, mai ales asupra magistraților, identificată și prin gradul de

pericol social al acestora, astfel că raportat la aceste criterii pe care le-a apreciat

ca prioritare în raport de celelalte criterii, vizând persoana față de care se ia

măsura, s-a considerat că alegerea măsurii arestării preventive, în această cauză,

ce se impune a se lua împotriva inculpaților, este nu numai legală, dar și justificată.

Analizând propunerea de prelungire a arestării

preventive a inculpaților,

instanța a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 155 C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive în

cursul urmăririi penale se poate dispune motivat, dacă temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care

să justifice această măsură.

În

cauză, s-a reținut că procurorul a propus prelungirea stării

de arest preventiv a inculpaților cu încă 30 de zile, justificat de menținerea temeiurilor

care au stat la baza luării măsurii arestării și de necesitatea administrării în

continuare a probatoriului și a prezentării materialului de urmărire penală în dosar,

conform celor expuse în finalul referatului (identificarea și audierea altor martori

care cunosc aspecte în legătură ci faptele comise; eventuale confruntări între inculpați,

între aceștia și martori; testarea la poligraf a martorului G.D., audierea martorei

C.C.).

Prima instanța a reținut că, fără îndoială,

în cauză sunt întrunite și la acest moment condițiile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen., întrucât probele administrate până la acest moment în dosarul de urmărire

penală constituie indicii temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc.

pen., cu privire la săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care s-a

început urmărirea penală și, respectiv, s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosar.

Referitor la prevederile art. 148

alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., instanța a apreciat că trebuie analizată

și la acest moment existența fiecărui caz în parte, în raport de două aspecte: pe

de o parte, faptul că la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a celor

3 inculpați pe o durată de 29 de zile, de către Curtea de Apel Pitești, s-au reținut

ambele cazuri menționate ca fiind incidente; pe de altă parte, situația deosebită

a speței la momentul actual, deoarece prin încheierea pronunțată în recurs de

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a casat încheierea Curții de Apel Pitești

numai sub aspectul duratei pentru care s-a luat măsura arestării preventive (care

a fost limitată la doar 15 zile, în loc de 29 de zile), fără posibilitatea redactării

până la acest moment a motivelor pronunțării hotărârii în recurs și, deci, fără

a se putea cunoaște dacă instanța de control judiciar, reducând durata arestării

preventive a inculpaților, a reținut totuși incidența ambelor cazuri pentru arestarea

preventivă a inculpaților, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f)

C. proc. pen.

Așadar, cu privire la cazul prevăzut de

art. 148 lit. b) C. proc. pen., instanța a constatat că în dosar nu mai sunt date

de actualitate din care să rezulte că în prezent, în acest stadiu al procesului

penal, inculpații ar încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea

adevărului, prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea,

alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, în sensul textului legal

amintit.

În

acest sens s-a menționat că, în propunerea de prelungire a

arestării preventive și în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă,

menționează faptul că inculpații D.G. și B.G., care inițial nu au recunoscut faptele,

au comunicat între ei, după audierea lor în cursul urmăririi penale la D.N.A.,

Serviciul Teritorial Pitești în datele, de 19 octombrie 2011, respectiv, 20

noiembrie 2011, punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în

fața organelor de urmărire penală și luându-și astfel măsuri de precauție în acest

sens.

Or, s-a observat că după datele menționate,

deși inculpații s-au aflat, până la data de 28 mai 2013, în stare de libertate,

actele de cercetare efectuate nu au mai relevat niciun fel de date din care să rezulte

că vreunul dintre cei trei inculpați din cauză ar prezenta riscul zădărnicirii în

vreun fel a aflării adevărului în cauză prin influențarea celorlalți inculpați/învinuiți

ori a martorilor sau prin alte mijloace din cele prevăzute de art. 148 lit. b)

C. proc. pen.

De altfel, a arătat instanța, și poziția

fiecărui inculpat cu privire la fapta reținută în sarcina fiecăruia s-a modificat,

sens în care s-a constatat că, deși inițial inculpații au negat săvârșirea faptelor

obiect al cauzei penale, pe parcursul cercetărilor și, apoi, după privarea de libertate,

au înțeles să adopte o atitudine sinceră, arătând în final și în fața instanței

învestite cu soluționarea prezentei propuneri că recunosc săvârșirea faptelor. Instanța

a reținut că în aceste condiții, doar pe baza poziției și conduitei lor inițiale,

adoptate în faza actelor premergătoare, și a unor date existente la nivelul anului

2011, nu se poate deduce că la acest moment inculpații încearcă zădărnicirea aflării

adevărului ori că se vor sustrage de la procesul având ca scop stabilirea răspunderii

lor penale, câtă vreme au înțeles necesitatea adoptării unei asemenea conduite procesuale.

Totodată, se menționează că, nu poate fi

reținut nici argumentul expus de reprezentantul parchetului, în sensul că, dacă

ar fi puși în libertate, inculpatul M.I. i-ar putea influența pe cei trei inculpați,

după cum aceștia i-ar putea influența la rândul lor pe martorii din dosar.

S-a avut în vedere, în primul rând, că

o posibilă influențare a celor trei inculpați, dacă ar fi liberi, de către un alt

inculpat din cauză cercetat în stare de libertate (cum este cazul inculpatului M.I.)

reprezintă un fapt care nu ar putea atrage incidența cazului prevăzut de art. 148

lit. b) C. proc. pen. pentru cei trei inculpați, ci eventual doar pentru acel alt

inculpat care ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea declarațiilor

altor părți.

Totodată, riscul ca cei trei inculpați

din cauză să influențeze pe martorii din dosar ori, cum s-a susținut, pe învinuitul

A.R. este doar unul teoretic în acest stadiu al cercetărilor, nefiind susținut de

„date” în sensul art. 148 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, riscul influențării către cel

acuzat

există, în mod teoretic, în orice cauză penală, dar un astfel de risc nu poate sta

la baza privării de libertate a celui acuzat, dispoziția legală menționată prevăzând

expres necesitatea ca în cauză să existe date în sensul că cel acuzat încearcă să

zădărnicească aflarea adevărului. Or, acest lucru presupune ca la momentul actual

pentru fiecare din cei trei inculpați să existe date din care să rezulte că riscul

influențării martorilor ori altor părți ar depăși o simplă posibilitate teoretică,

date despre care instanța a susținut că nu au fost relevate.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., prima instanță a constatat că deși în cauză limitele speciale

ale pedepselor ce vizează infracțiunile pentru care sunt cercetați cei trei inculpați

sunt mai mari de 4 ani închisoare, nu se constată existența și în prezent a unor

„probe”, în sensul textului legal analizat, pentru a se aprecia că urmărirea penală

a inculpaților în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

S-a reținut că, pentru a se justifica îndeplinirea

și la acest moment a acestei condiții cerute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

în referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive se pornește de la

pericolul social al infracțiunilor de a cărei comitere sunt acuzați inculpații,

însă instanța a considerat că apare imperios necesară și existența unor probe care

să convingă că, pentru siguranța publică, se impune privarea de libertate a acestora

în continuare.

De altfel, este evident că pericolul concret

pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este distinct

de pericolul social concret al faptelor sesizate ca fiind săvârșite. Pericolul social

concret al infracțiunii este un element care se are în vedere, alături de altele,

la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică și poate justifica o detenție

inițială, provizorie, a unei persoane, atunci când prin gravitatea deosebită și

prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o

tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces. Cu toate acestea,

a precizat instanța, pericolul social concret al infracțiunii nu poate constitui

unicul temei al menținerii în detenție a unei persoane, chiar bănuite de comiterea

unei infracțiuni foarte grave, mai ales după o perioadă îndelungată de la data comiterii

faptelor, în care persoana acuzată a fost cercetată în stare de libertate, fără

ca prin aceasta să fie pusă în pericol grav și concret ordinea publică.

În

aceste condiții, în raport de adoptarea pozițiilor procesuale

sincere cu privire la săvârșirea faptelor, cât și în lipsa oricăror date din care

să rezulte că inculpații ar putea încuraja și alte persoane să comită fapte asemănătoare

ori ar putea să săvârșească ei înșiși alte fapte penale de natură similară dacă

s-ar afla în stare de libertate, prima instanța a constatat că pericolul social

concret al infracțiunilor pentru care sunt cercetați, deși este, într-adevăr, foarte

mare prin prisma atât a naturii faptelor (de corupție), cât și a împrejurărilor

concrete în care au fost săvârșite (prin cumpărarea, respectiv traficarea influenței

unui magistrat judecător, în scopul pronunțării unei soluții favorabile unui inculpat

dintr-o cauză penală), raportat și la momentul săvârșirii faptelor, octombrie-noiembrie

2010, deci în urmă cu circa 2 ani și jumătate, instanța a constatat că prin lăsarea

inculpaților în libertate nu se mai periclitează ordinea publică.

Cu privire la poziția procesuală a inculpaților,

prima instanța nu a putut reține argumentele expuse de reprezentantul parchetului,

în esență în sensul că aceștia pot reveni asupra declarațiilor de recunoaștere a

săvârșirii faptelor și că

pozițiile lor de recunoaștere

ar fi relative și contradictorii, cu referire mai ales la declarația inculpatului

B.G. dată cu ocazia soluționării de către instanță a propunerii de prelungire arestării

preventive.

În

acest sens, astfel cum s-a arătat și în apărare, declarația

acestui inculpat dată în fața instanței, în sensul că nu a pretins nimic pentru

sine, s-a referit, în mod evident, la faptul că inculpatul în cauză nu a urmărit

obținerea unui folos personal prin săvârșirea faptei, iar nu la suma de 6.000 euro

solicitată pentru a fi remisă inculpatului M.I. Prin urmare, această declarație

s-a apreciat că nu poate fi contrară declarațiilor anterioare de recunoaștere ale

inculpatului B.G. sau ale celorlalți 2 inculpați din această cauză.

Totodată, a precizat instanța, posibilitatea

ca inculpații să revină asupra declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptelor

nu poate justifica menținerea celei mai intruzive măsuri preventive, cea a lipsirii

lor de libertate în continuare, atâta vreme cât măsura arestării preventive nu poate

fi luată automat ca și consecință a unei poziții de negare cu privire la săvârșirea

faptelor, ci trebuie să fie justificată de un întreg ansamblu de elemente, privind

atât împrejurările săvârșirii faptei, cât și circumstanțele care caracterizează

persoana celui acuzat.

Așadar, prima instanță a reținut că, în

cauză, cerința de interes public, atrasă de periculozitatea faptelor deduse cercetării,

nu mai poate sta ca temei al continuării detenției inculpaților până la epuizarea

întregii proceduri judiciare, nici măcar a fazei urmăririi penale, fiind obligatorie

analizarea posibilității instituirii măsurilor alternative detenției.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în conformitate

cu jurisprudența C.E.D.O., instanțele naționale sunt obligate să analizeze oportunitatea

înlocuirii măsurii detenției cu o măsură neprivativă de libertate, în raport de

garanțiile oferite de inculpați în legătură cu posibilitatea atingerii scopului

măsurilor preventive prin astfel de măsuri preventive alternative.

În

acest sens, prima instanța a apreciat că trebuie avut în vedere

scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului-inculpatului

de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.

În

această situație, a considerat instanța, nu s-a dovedit în

cazul niciunuia dintre cei trei inculpați că prin luarea unei măsuri neprivative

de libertate la acest moment, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea

de domiciliu, s-ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, câtă vreme se

pot impune

inculpaților restricții în ce privește

comunicarea între ei, între aceștia și martori, alți învinuiți-inculpați și nu s-a

dovedit că s-ar sustrage de la efectuarea actelor procedurale de urmărire penală

ori că ar încerca influențarea aflării adevărului în cursul actelor care vor fi

efectuate în completarea urmăririi penale.

Administrarea probatoriului menționat expres

în referatul cu propunerea de prelungire

a

arestării preventive este necesară instrucției penale, putând conduce în mod evident

la stabilirea exactă și completă a tuturor împrejurărilor în care s-au săvârșit

faptele pentru care sunt acuzați inculpații.

Pe de altă parte, a mai reținut prima instanță,

în dosar nu sunt date că inculpații, aflați în arest provizoriu sau în libertate,

prezintă la acest moment riscul zădărnicirii în vreun mod a efectuării actelor de

urmărire penală menționate. În condițiile adoptării unei poziții procesuale sincere

și ale inexistenței datelor din care să rezulte că vreunul dintre cei trei inculpați

ar încerca să influențeze martori sau alți inculpați-învinuiți, s-a precizat că

nu rezultă în mod concret în ce modalitate ar putea inculpații să influențeze identificarea

și audierea altor posibili martori ori efectuarea confruntărilor sau a testului

poligraf cu privire la vreun martor sau, după caz, citarea cu mandat de aducere

și audierea martorei C.C., respectiv prezentarea materialului de urmărire penală.

S-a arătat că, riscul influențării aflării

adevărului în cauză trebuie să depășească o simplă posibilitate teoretică la acest

moment pentru a putea justifica prelungirea arestării preventive, ceea ce s-a apreciat

că nu este cazul cu privire la inculpații E.V., D.G. și B.G.

În

plus, în ceea ce privește identificarea și audierea altor

martori care ar cunoaște aspecte în legătură cu faptele comise, prima instanța a

constatat că nu se poate aprecia nici durata în timp a administrării probei testimoniale

respective.

Împotriva încheierii nr. 4 F/CC din data

de9 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1428/46/2013, privind pe inculpații

D.G., B.G. și E.V. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești.

În

motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești a susținut, în esență,

faptul că prima instanță a apreciat în mod greșit că, în decurs de numai 10 zile,

s-au schimbat temeiurile care au determinat aceeași instanță să dispună luarea măsurii

arestării preventive față de inculpații din prezenta cauză, iar în intervalul de

timp ce s-a scurs de la data arestării preventive, respectiv 29 mai 2013, și până

la data înlocuirii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea,

respectiv 9 iunie 2013, nu au survenit elemente de noutate care să impună schimbarea

temeiurilor inițiale ce au fundamentat, la data de 29 mai 2013, luarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte, examinând recursurile în

conformitate cu dispozițiile art. 385

1

coroborat cu art. 159 C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constata următoarele:

Potrivit art. 155 C. proc. pen., arestarea

inculpatului, dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi

penale dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare

privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În

cauză, nu va fi analizată existența indiciilor și probelor

care creează presupunerea rezonabilă că intimații inculpați au comis infracțiunile

reținute în sarcina lor, întrucât și prima instanță a constatat că acestea există,

fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. care, de altfel,

a și permis luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, de

către prima instanță.

În

dezacord însă cu instanța de fond, se apreciază că la acest

moment procesual subzistă și condiția că, prin lăsarea în libertate a intimaților

inculpați, s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la această noțiune legea nu

oferă o definiție explicită, iar analiza reglementarii interne și a jurisprudenței

instanței europene conduce la concluzia că existența pericolului concret pentru

ordinea publică se deduce în fiecare caz în parte, din examinarea circumstanțelor

cauzei, prin raportare la natura faptelor pentru care există presupunerea rezonabilă

că au fost comise, modul de săvârșire, persoana inculpatului, calitatea și poziția

sa în societate.

Or, în cauză, gravitatea faptelor despre

care există indicii că inculpații le-au comis, este de natură a produce un efect

negativ asupra încrederii populației în capacitatea de reacție a autorităților față

de faptele de corupție.

Rezultă, așadar, că lipsirea de libertate,

prin dispunerea măsurii arestării preventive se impune, luându-se în considerare

interesul public ce trebuie protejat cu prioritate, fără încălcarea prezumției de

nevinovăție a inculpaților, față de regula respectării libertății individuale, acest

interes general al menținerii ordinii sociale și de drept trecând înaintea dreptului

persoanei de a fi cercetată în stare de libertate și justificând privarea de libertate

inclusiv, din perspectiva desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Acțiunile descrise, despre care există

bănuiala plauzibilă că au fost comise de către inculpați și indiciile grave de vinovăție

constituie factori pertinenți sub aspectul temeiniciei privării de libertate, cu

atât mai mult cu cat acțiunile inculpaților au creat un prejudiciu grav de imagine

instituțiilor statului, determinând o percepție deformată și o stare de neîncredere

a societății în actul de justiție.

Stadiul procesual al cauzei, aflată în

faza de urmărire penală, perioada scurtă de timp scursă, de la, data luării

măsurii arestării preventive și actele de urmărire efectuate de la acel moment până

în prezent nu pot justifica înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu

părăsi localitatea care înseamnă, prin definiție, schimbarea temeiurilor care au

determinat luarea măsurii arestării preventive.

În aprecierea instanței de recurs, datele

ce caracterizează favorabil persoana inculpaților și trecerea unei anumite

perioade de timp de la data la care se presupune că faptele au fost săvârșite, nu

diminuează într-o asemenea măsură gravitatea concretă a acestora, ce rezultă din

modalitatea de comitere și urmările periculoase socialmente, astfel încât să se

impună respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive,

ce puțin la acest moment procesual.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază

că se justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru cei trei inculpați,

motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză.

În

consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești împotriva

încheierii nr. 4 F/CC din iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 1428/46/2013,

privind pe inculpații D.G., B.G. și E.V.

Se va casa încheierea atacată și, rejudecând:

Se va admite propunerea formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești

și va dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților D.G.,

B.G. și E.V. pe o perioadă de 30 de zile, începând de la 13 iunie 2013 până la 12

iulie 2013, inclusiv.

Onorariul parțial al apărătorilor desemnați

din oficiu, în sumă de câte 25 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de. Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești

împotriva încheierii nr. 4/F/CC din data de 9 iunie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr.

1428/46/2013, privind pe inculpații D.G., B.G. și E.V.

Casează încheierea atacată și, rejudecând:

Admite propunerea formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești

și dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților D.G.,

B.G. și E.V. pe o perioadă de 30 de zile începând de Ia 13 iunie 2013 până la 12

iulie 2013, inclusiv.

Onorariul parțial al apărătorilor desemnați

din oficiu, în sumă de câte 25 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

iunie 2013.