ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1998/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012, a fost repusă cauza pe rol pentru a pune în discuție necesitatea administrării probei cu expertiza medico-legală , fixându-se termen de judecată la data de 06 iunie 2013 cu citarea inculpaților și încunoștințarea apărătorilor acestora. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a apelantului inculpat P.M. pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai 2013, respingându-se cererea de revocare a măsurii preventive.

Totodată s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile arestării inculpatului C.V. conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, cu privire la inculpatul C.V., instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2010 pronunțată de către Tribunalul Constanța, în Dosar penal nr. 10680/118/2010, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpatul C.V., impunându-i-se acestui inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen., printre care și obligația de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform graficului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

I.P.J. Constanța - Poliția Municipiului Constanța - secția 2 Poliție a înaintat Curții de Apel Constanța propunerea de înlocuire a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. cu măsura arestării preventive a inculpatului C.V., arătându-se că acesta nu s-a mai prezentat la sediul poliției în datele de 25 martie 2013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 19 aprilie 2013 și 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere, fiind atașat în acest sens graficul de supraveghere și procesul verbal din data de 23 aprilie 2013 de constatare a încălcării obligației aferente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. La termenul din data de 16 mai 2013, Curtea a audiat sub acest aspect pe inculpatul C.V.

Din examinarea graficului de supraveghere întocmit de către secția 2 Poliție Constanța, Curtea a reținut că o perioadă îndelungată de timp inculpatul C.V. s-a prezentat lai organul de poliție desemnat cu supravegherea, și doar pe parcursul unei luni (perioada 22 martie-22 aprilie 2013) acesta nu s-a prezentat la sediul secției 2 Poliție Constanța. Curtea a apreciat că este credibilă justificarea inculpatului C.V., care a precizat că muncește cu ziua, fiind singurul întreținător al unei familii cu 5 membri, iar concubina sa a fost bolnavă în perioada respectivă, trebuind să aibă grijă și de ea. În aceste condiții, inculpatului C.V. i-a fost dificilă prezentarea la ora 10:00 la sediul secției 2 Poliție Constanța în zilele stabilite potrivit graficului de supraveghere.

Având în vedere și situația financiară precară a acestuia și gradul său de pregătire și educație, Curtea a apreciat că acesta nu a realizat necesitatea anunțării organului de poliție desemnat cu supravegherea cu privire la imposibilitatea acestuia de a se prezenta la sediul poliției la datele fixate. Față de aspectele expuse, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 145 alin. (2 2 ) rap. la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., neputându-se reține in mod cert că inculpatul C.V. nu s-a prezenta cu rea-credință la sediul secției 2 Poliție, la datele fixate în perioada 22 martie-22 aprilie 2013, potrivit programului de supraveghere stabilit. Împotriva acestei încheieri Ministerul Public a declarat recurs, motivele fiind expuse pe larg în practicaua acestei hotărâri, astfel că ele nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că se impune admiterea lui dar pentru alte considerente decât cele învederate de Ministerul Public și care vor fi arătate în continuare: Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen. „în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege". De asemenea, art. 148 alin. (1) lit. a 1 ) C. proc. pen. prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestei măsuri.

Prin reglementarea acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiție suplimentară, și anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea-credință, a obligațiilor stabilite de organele judiciare, obligații ce trebuie respectate pe toată durata măsurii. Reaua-credință nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanței de judecată revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a produs sau nu cu rea-credință. Măsura arestării preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce, în prealabil, s-a luat față de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai ușoară, obligarea de a nu părăsi'localitatea sau țara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea-credință.

Înalta Curte constată că instanța de fond, Curtea de Apel Constanta, a fost învestită cu o solicitare din partea I.P.J. Constanța, de înlocuire a măsurii preventive prevăzută de art. 145 C. proc. pen. ca măsura arestării preventive, întrucât inculpatul C.V. nu s-a mai prezentat la sediul poliției în datele de 25 martie 3013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 19 aprilie 2013 și 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere, fiind atașat, în acest sens, graficul de supraveghere și procesul verbal din data de 23 aprilie 2013 de constatare a încălcării obligației aferente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. Curtea de Apel trebuia să constate dacă sunt îndeplinite temeiurile prevăzute în art. 160 a C. proc.

pen. raportat la art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. a 1 ) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Analizând hotărârea recurată, instanța de control judiciar constată că inculpatul nu a fost ascultat cu privire la sesizarea formulată de organul Însărcinat cu supravegherea acestuia, deși instanța face mențiunea că inculpatul C.V. a fost audiat, cu privire la acest aspect, la data de 16 mai 2013, aspect care însă nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință, încălcându-se astfel principiile fundamentale ale procesului penal și anume contradictorialitatea și oralitatea procesului penal.

Arestarea preventivă fiind cea mai gravă măsură preventivă legiuitorul a creat garanții puternice care să înlăture erorile și abuzurile cu privire la libertatea individului. Ascultarea inculpatului, obligație instituită de legiuitor prin dispozițiile art. 149 1 C. proc. pen., constituie o transpunere în dreptul intern a principiului prevăzut de art. 6 teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil, impunandu-se nu doar ca o obligație formală, ci absolut necesară pentru a clarifica împrejurările asupra cărora instanța este obligata sa se pronunțe. În cuprinsul art. 150 C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut limitativ situațiile în care arestarea preventivă se poate dispune fată de un inculpat, fără a fi audiat și anume numai în cazurile în care acesta este dispărut, se află în străinătate, se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din situațiile prevăzute în art. 149 1 alin. (6) C. proc.

pen., respectiv inculpatul se află în stare de reținere sau de arestare ca învinuit și din cauza stării sănătății ori din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. De vreme ce drepturile omului, inclusiv ale persoanei în privința căreia se exercită actul de justiție penală, au fost recunoscute prioritare, contradictorialitatea este acea care contribuie în mod direct la protecția juridică a drepturilor omului. Principiul contradictorialității și egalități armelor în procesul penal este un principiu al realizării justiției și reprezintă o normă procesual-penală cu caracter atât general cât și determinant în corelația sa cu alte norme procesual-penale.

Acest principiu al contradictorialității reflectă interesele contrare ale pârtilor, realizarea egalității acestora in fata legii, precum și separarea funcției acuzării de cea a apărării. Ascultarea unei persoane nu va fi valabilă în cursul judecății dacă nu are loc în mod contradictoriu, inculpatul fiind lipsit astfel și de posibilitatea formulării de cereri și probe în apărare. Instanța observă că, de fapt, inculpatul C.V., prezent fiind la a doua strigare a cauzei, nu a fost audiat în mod nemijlocit de instanță, în cadrul ultimului cuvânt, a arătat că a ajuns la organele de poliție în jurul orelor 14 00 , nu este de rea credință și locuiește într-o baracă improvizată lângă secția 2 poliție.

Însă potrivit jurisprudenței CEDO, ultimul cuvânt al inculpatului nu poate echivala cu dreptul său de a fi ascultat de instanță în timpul procesului (cauza Constantinescu c. România) Neprocedând la ascultarea inculpatului în condiții de oralitate și contradictorialitate, instanța de fond a fost în imposibilitate să se pronunțe, în mod obiectiv, asupra împrejurărilor în care s-a produs sau nu, nerespectarea măsurilor impuse inculpatului ca urmare a luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că instanța s-a mărginit să constate doar că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) C. proc. pen., fără a menționa dacă admite sau respinge propunerea organului judiciar, formularea ambiguă din dispozitivul încheierii recurate îndreptățind instanța de recurs să aprecieze că instanța nu s-a pronunțai asupra unei cereri formulate în cauză.

Față de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul Ministerului Public, va casa hotărârea numai în ceea ce privește legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V. și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. În rejudecare instanța va proceda la ascultarea inculpatului C.V., urmând ca în baza probelor administrate, precum și a altor probe pe care le va considera utile, să lămurească dacă inculpatul, cu rea-credință, a încălcat obligațiile impuse de organul judiciar și să dispună în consecință, în sensul admiterii sau respingerii propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012, privind pe intimatul inculpat C.V. Casează încheierea recurată numai în ceea ce privește legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Constanța. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.V., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 iunie 2013.