ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1998/2013

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

încheierea din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012, a fost repusă

cauza pe rol pentru a pune în discuție necesitatea administrării probei cu expertiza

medico-legală , fixându-se termen de judecată la data de 06 iunie 2013 cu citarea

inculpaților și încunoștințarea apărătorilor acestora.

În

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a apelantului inculpat

P.M. pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai 2013, respingându-se

cererea de revocare a măsurii preventive.

Totodată s-a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile arestării inculpatului C.V. conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, cu privire la

inculpatul C.V., instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 19

octombrie 2010 pronunțată de către Tribunalul Constanța, în Dosar penal nr. 10680/118/2010,

s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpatul C.V.,

impunându-i-se acestui inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de

art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) C. proc. pen., printre care

și obligația de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform

graficului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

I.P.J. Constanța - Poliția Municipiului

Constanța - secția 2 Poliție a înaintat Curții de Apel Constanța propunerea de înlocuire

a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. cu măsura arestării preventive a inculpatului

C.V., arătându-se că acesta nu s-a mai prezentat la sediul poliției în datele de

25 martie 2013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 19 aprilie 2013

și 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere, fiind atașat

în acest sens graficul de supraveghere și procesul verbal din data de 23

aprilie 2013 de constatare a încălcării obligației aferente măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi localitatea.

La termenul din data de 16 mai 2013, Curtea

a audiat sub acest aspect pe inculpatul C.V.

Din examinarea graficului de supraveghere

întocmit de către secția 2 Poliție Constanța, Curtea a reținut că o perioadă îndelungată

de timp inculpatul C.V. s-a prezentat lai organul de poliție desemnat cu supravegherea,

și doar pe parcursul unei luni (perioada 22 martie-22 aprilie 2013) acesta nu s-a

prezentat la sediul secției 2 Poliție Constanța. Curtea a apreciat că este credibilă

justificarea inculpatului C.V., care a precizat că muncește cu ziua, fiind singurul

întreținător al unei familii cu 5 membri, iar concubina sa a fost bolnavă în perioada

respectivă, trebuind să aibă grijă și de ea.

În

aceste condiții, inculpatului C.V. i-a fost dificilă prezentarea

la ora 10:00 la sediul secției 2 Poliție Constanța în zilele stabilite potrivit

graficului de supraveghere.

Având în vedere și situația financiară

precară a acestuia și gradul său de pregătire și educație, Curtea a apreciat că

acesta nu a realizat necesitatea anunțării organului de poliție desemnat cu supravegherea

cu privire la imposibilitatea acestuia de a se prezenta la sediul poliției la datele

fixate.

Față de aspectele expuse, Curtea a apreciat

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 145 alin. (2

2

) rap. la art. 145

alin. (3) C. proc. pen., neputându-se reține in mod cert că inculpatul C.V. nu s-a

prezenta cu rea-credință la sediul secției 2 Poliție, la datele fixate în perioada

22 martie-22 aprilie 2013, potrivit programului de supraveghere stabilit.

Împotriva acestei încheieri Ministerul

Public a declarat recurs, motivele fiind expuse pe larg în practicaua acestei hotărâri,

astfel că ele nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor

legale, Înalta Curte constată că se impune admiterea lui dar pentru alte considerente

decât cele învederate de Ministerul Public și care vor fi arătate în continuare:

Conform art. 145 alin. (3) C. proc.

pen. „în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor,

măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării

preventive în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 148 alin. (1) lit. a

1

)

C. proc. pen. prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată

dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și inculpatul

a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara

ori obligațiile care îi revin pe durata acestei măsuri.

Prin reglementarea acestui caz distinct

de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiție suplimentară, și

anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea-credință, a obligațiilor

stabilite de organele judiciare, obligații ce trebuie respectate pe toată durata

măsurii.

Reaua-credință nu se prezumă, ea trebuie

dovedită prin informațiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea

executării măsurii, judecătorului sau instanței de judecată revenindu-i obligația

de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a produs sau nu cu rea-credință.

Măsura arestării preventive, dispusă pe

acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce, în prealabil,

s-a luat față de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai ușoară, obligarea

de a nu părăsi'localitatea sau țara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea-credință.

Înalta Curte constată că instanța de fond,

Curtea de Apel Constanta, a fost învestită cu o solicitare din partea I.P.J. Constanța,

de înlocuire a măsurii preventive prevăzută de art. 145 C. proc. pen. ca măsura

arestării preventive, întrucât inculpatul C.V. nu s-a mai prezentat la sediul poliției

în datele de 25 martie 3013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013,

19 aprilie 2013 și 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere,

fiind atașat, în acest sens, graficul de supraveghere și procesul verbal din data

de 23 aprilie 2013 de constatare a încălcării obligației aferente măsurii preventive

a obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea de Apel trebuia să constate dacă

sunt îndeplinite temeiurile prevăzute în art. 160

a

C. proc. pen. raportat

la art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen., în

sensul că inculpatul a încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Analizând hotărârea recurată, instanța

de control judiciar constată că inculpatul nu a fost ascultat cu privire la sesizarea

formulată de organul Însărcinat cu supravegherea acestuia, deși instanța face mențiunea

că inculpatul C.V. a fost audiat, cu privire la acest aspect, la data de 16 mai

2013, aspect care însă nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință, încălcându-se

astfel principiile fundamentale ale procesului penal și anume contradictorialitatea

și oralitatea procesului penal.

Arestarea preventivă fiind cea mai gravă

măsură preventivă legiuitorul a creat garanții puternice care să înlăture erorile

și abuzurile cu privire la libertatea individului.

Ascultarea inculpatului, obligație instituită

de legiuitor prin dispozițiile art. 149

1

C. proc. pen., constituie o

transpunere în dreptul intern a principiului prevăzut de art. 6 teza I din Convenția

europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil, impunandu-se

nu doar ca o obligație formală, ci absolut necesară pentru a clarifica împrejurările

asupra cărora instanța este obligata sa se pronunțe.

În

cuprinsul art. 150 C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut limitativ

situațiile în care arestarea preventivă se poate dispune fată de un inculpat, fără

a fi audiat și anume numai în cazurile în care acesta este dispărut, se află în

străinătate, se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din

situațiile prevăzute în art. 149

1

alin. (6) C. proc. pen., respectiv

inculpatul se află în stare de reținere sau de arestare ca învinuit și din cauza

stării sănătății ori din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate

fi adus în fața judecătorului.

De vreme ce drepturile omului, inclusiv

ale persoanei în privința căreia se exercită actul de justiție penală, au fost recunoscute

prioritare, contradictorialitatea este acea care contribuie în mod direct la protecția

juridică a drepturilor omului. Principiul contradictorialității și egalități armelor

în procesul penal este un principiu al realizării justiției și reprezintă o normă

procesual-penală cu caracter atât general cât și determinant în corelația sa cu

alte norme procesual-penale.

Acest principiu al contradictorialității

reflectă interesele contrare ale pârtilor, realizarea egalității acestora in fata

legii, precum și separarea funcției acuzării de cea a apărării.

Ascultarea unei persoane nu va fi valabilă

în cursul judecății dacă nu are loc în mod contradictoriu, inculpatul fiind lipsit

astfel și de posibilitatea formulării de cereri și probe în apărare.

Instanța observă că, de fapt, inculpatul

C.V., prezent fiind la a doua strigare a cauzei, nu a fost audiat în mod nemijlocit

de instanță, în cadrul ultimului cuvânt, a arătat că a ajuns la organele de poliție

în jurul orelor 14

00

, nu este de rea credință și locuiește într-o baracă

improvizată lângă secția 2 poliție.

Însă potrivit jurisprudenței CEDO, ultimul

cuvânt al inculpatului nu poate echivala cu dreptul său de a fi ascultat de instanță

în timpul procesului (cauza Constantinescu c. România)

Neprocedând la ascultarea inculpatului

în condiții de oralitate și contradictorialitate, instanța de fond a fost în imposibilitate

să se pronunțe, în mod obiectiv, asupra împrejurărilor în care s-a produs sau nu,

nerespectarea măsurilor impuse inculpatului ca urmare a luării măsurii preventive

a obligării de a nu părăsi localitatea.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă

că instanța s-a mărginit să constate doar că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 145 alin. (3) C. proc. pen., fără a menționa dacă admite sau respinge propunerea

organului judiciar, formularea ambiguă din dispozitivul încheierii recurate îndreptățind

instanța de recurs să aprecieze că instanța nu s-a pronunțai asupra unei cereri

formulate în cauză.

Față de aceste considerente Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul Ministerului Public, va casa hotărârea

numai în ceea ce privește legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V.

și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

În

rejudecare instanța va proceda la ascultarea inculpatului

C.V., urmând ca în baza probelor administrate, precum și a altor probe pe care le

va considera utile, să lămurească dacă inculpatul, cu rea-credință, a încălcat obligațiile

impuse de organul judiciar și să dispună în consecință, în sensul admiterii sau

respingerii propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 23 mai 2013 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012, privind pe intimatul inculpat C.V.

Casează încheierea recurată numai în ceea

ce privește legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, Curtea de Apel Constanța.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii

recurate.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat C.V., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 iunie

2013.