ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin

încheierea nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013,

Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori, a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților

P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. și N.T. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.

În

baza art. 145

1

C. proc. pen., a dispus luarea față

de inculpații P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. și N.T. a măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi țara pe o durata de 30 zile. Pe durata acestei măsuri a impus inculpaților

următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire

penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție

desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului Baia Mare - inculpatul

P.I.V., inculpatul T.A.V.C., Poliția Ulmeni inculpatul P.M.C. și Poliția municipiului

Bistrița - inculpatul N.T., conform programului de supraveghere întocmit de organul

de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea

instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie

de arme; să nu ia legătura între ei sau cu ceilalți inculpați din cauză precum și

cu martori, experți sau alte persoane din dosar; să nu desfășoare activități în

exercitarea cărora au săvârșit faptele. A atras atenția inculpaților că, în caz

de încălcare, cu rea credință, a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite,

măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pentru a pronunța această

încheiere, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 149

1

C.

proc. pen., dacă se întrunesc condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și

există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., atunci când se

consideră că, în interesul urmăririi penale, este necesară arestarea inculpatului,

judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică

luarea acestei măsuri, în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

speță, instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele

art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice

că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, respectiv procesul-verbal de sesizare

din oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare

începerii urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor

telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat, procesele-verbale de percheziție

domiciliară, înscrisuri, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților și inculpaților,

documentele puse la dispoziție de D.R.A.O.V. Cluj și mijloacele materiale de probă.

De asemenea, instanța a constatat că este

îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul

că infracțiunile de care sunt bănuiți inculpații sunt pedepsite cu închisoarea mai

mare de 4 ani, însă cea de-a doua cerință a acestui text, privind necesitatea ca

lăsarea inculpaților în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea

publică, nu este îndeplinită în speță, inculpații fiind la prima confruntare cu

legea penală și prezentându-se atât la solicitările organelor de urmărire penală

cât și în fața instanței.

Cu referire la infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților, instanța a constatat că infracțiunea de bază, în jurul căreia

se construiesc celelalte infracțiuni ce se prezumă a fi comise de inculpați, este

infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1)

lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prejudiciul

calculat la acest moment fiind de 286.884 RON.

Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005

dacă prejudiciul cauzat și recuperat integral până la primul termen de judecată

este de până la 100.000 euro (cum este cazul în speță), în echivalentul monedei

naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda, situație care evident nu ar justifica

o măsură preventivă excesivă în acest stadiu al cercetărilor.

În

ceea ce-l privește pe inculpatul P.M.C., instanța de fond

a reținut că acesta a fost acuzat, între altele, de complicitate la evaziune fiscală,

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de producere de produse

accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală, în afara

unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, infracțiune

prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. b) C. fisc., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care inculpatul nu avea nicio calitate

la SC P.A.L. SA, situație în care această încadrare juridică a faptelor este discutabilă

și nu poate justifica cea mai severă dintre măsurile preventive.

De asemenea, inculpatul P.I.V. a precizat

cu ocazia audierii sale de către instanță că posedă documente legale cu privire

la cei 10.000 litri de lichid soluție anti mucegai, care s-au găsit în depozitul

firmei cu ocazia percheziției, documente aflate la Baia Mare și pe care nu a avut

posibilitatea să Ie prezinte, fiind reținut.

Inculpatul T.A.V.C. a precizat că are o

firmă de livrare a materiei prime necesare producției de alcool și că a furnizat

această materie cu ocazia probelor tehnologice în care fabrica a funcționat legal.

Inculpatul N.T. a precizat că nu a fost

singur cu ocazia controalelor efectuate la SC P.A.L. SA și nici când s-au montat

sigilii contoarelor verificate, din echipele de control făcând parte și alți colegi

de-ai lui, astfel că nu se poate susține că a efectuat controale superficiale și

că sigiliile aplicate nu au fost sigure. Subliniind că toate aceste apărări ale

inculpaților urmează a fi analizate în cursul cercetărilor penale ce vor decurge

în continuare. Curtea le-a luat în considerare la acest moment procedural, pentru

a nu recurge la cea mai excesivă dintre măsurile preventive, consecințele luării

unei asemenea măsuri fiind mult mai grave.

În

acest context, Curtea a arătat că CEDO a statuat asupra faptului

că invocarea nevoilor anchetei într-un mod general și abstract nu este suficientă

pentru a justifica luarea măsurii preventive; dacă riscul că inculpatul va încerca

să ascundă dovezi sau riscul presiunii asupra martorilor sau al obstrucționării

anchetei în alte moduri este formulat de o manieră generală, fără a se indica fapte

concrete care să arate că acel risc există în realitate, nu se impune luarea acestei

măsuri.

Ca atare, în speță existând posibilitatea

ca cercetările să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp, prima instanță a considerat

că nu se justifică privarea de libertate a inculpaților pentru toată această perioadă.

Totodată, instanța de fond a apreciat că

în cauză nu subzistă condiția impusă de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu privire

la „existența probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordinea publică", această condiție neputând fi apreciată în funcție

de gravitatea sporită a faptelor de care sunt acuzați inculpații și de rezonanța

în rândul opiniei publice, ci presupune existența unor riscuri de natură a pune

în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, elemente ce trebuie să decurgă

atât din circumstanțele reale ale cauzei, cât și din cele personale privindu-i pe

inculpați și care, în prezent, nu sunt reliefate.

Curtea a acordat atenție în analiza sa

și faptului că luarea și menținerea măsurilor preventive trebuie să fie în deplină

concordanță cu dispozițiile art. 136 C. proc. pen., „pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului

de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei”.

Apreciind că „pericolul concret pentru

ordinea publica” la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu poate fi analizat

făcându-se abstracție de prevederile art. 136 C. proc. pen., instanța de fond a

considerat că măsurii preventive nu i se poate da o altă natură juridică, punitivă,

întrucât funcționalitatea unei astfel de măsuri constă în a preveni sau înlătura

împrejurările care împiedică realizarea în bune condițiuni a procesului penal.

Făcând referire la normele interne procesual

penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor

art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, prima instanță a arătat că dreptul la libertate este un drept inalienabil,

la care nu se poate renunța, că garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele,

iar normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul

că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa an caracter derogatoria,

cazurile pe care le reglementează fiind interpretate restrictiv.

Curtea a precizat că, în jurisprudența

sa. CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă

a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să

împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei); să comită noi infracțiuni

(Matzenetter împotriva Austriei); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva

Franței și Hendriks împotriva Olandei).

În

acest sens, s-a reținut că pericolul de împiedicare a bunei

desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități,

ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005),

la fel fiind în cazul tulburării ordinii publice.

Pe de altă parte, Curtea a analizat și

împrejurarea că, în acord cu art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive,

în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa

la proces.

Astfel, instanța a constatat că existența

pericolului concret pentru ordinea publică se impune a fi stabilită în funcție de

art. 148 lit. f) C. C. proc. pen., dar și de elemente ce țin de persoana inculpaților,

astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., or,

în cauză nu există probe certe în sensul că inculpații reprezintă, în stare de libertate,

un pericol concret pentru ordinea publică, aceștia se află la prima confruntare

cu legea penală, nu există probe că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat

să zădărnicească aflarea adevărului, iar actele dosarului nu relevă dovezi din care

să reiasă că inculpații ar împiedica, liberi fiind, ancheta penală, neexistând riscul

ca ei să nu se prezinte în instanță.

Instanța de fond a apreciat astfel că măsurile

alternative ce sunt oferite de legislația română, respectiv măsura obligării de

a nu părăsi țara, reglementată de art. 145 C. proc. pen., oferă garanțiile suficiente

care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare, cu inculpații

în stare de libertate, astfel că, respingând propunerea de arestare preventivă a

inculpaților, a dispus luarea față de aceștia a măsurii obligării de a nu părăsi

țara, impunând inculpaților obligațiile arătate în dispozitivul încheierii atacate.

Împotriva încheierii nr. 9/HI/2013 din

6 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013 de Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.

Potrivit motivelor de recurs, aflate la

dosar, s-a solicitat Înaltei Curți admiterea recursului declarat, casarea încheierii

penale nr. 9/HI/06.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și, în rejudecare,

pronunțarea unei noi hotărâri prin care, în temeiul art. 149

1

C.

proc. pen., să se dispună luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă

de 29 de zile împotriva inculpaților P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. și N.T.

S-a susținut că din materialul probator

au rezultat probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul P.I.V., în cursul

anului 2012, posibil începând cu luna iunie, ar fi inițiat un grup infracțional

organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și de producție

a produselor accizabile în afara antrepozitelor fiscale autorizate, activități infracționale

care s-au desfășurat la punctul de lucru din Ș., județul Bistrița Năsăud al SC

P.A.L. SA, firmă care a preluat activul constând în fabrică de alcool cu toate instalațiile

aferente de la SC P.P. SRL. Inculpatul P.I.V. a asigurat conducerea grupului, coordonând

activitatea infracțională a membrilor din zona de execuție cu cea a persoanelor

aflate pe palierul de distribuție ilicită de alcool, precum și cu cea a persoanelor

de sprijin din cadrul diferitelor autorități.

S-a mai arătat că, pe palierul de comandă

au fost identificați „locotenenții" liderului grupului infracțional organizat,

respectiv inculpatul P.M.C., fratele inculpatului P.I.V. și inculpatul T.A.V.C.

-asociat (acționar majoritar) în firmă alături de P.I.V. Inculpatul P.M.C. s-a implicat

în coordonarea activităților de producere de alcool în afara antrepozitului fiscal,

de scoatere a acestuia din perimetrul fabricii, de livrare către persoanele aflate

pe palierul de distribuție și a coordonat activitatea lucrătorilor din fabrică,

în mod nemijlocit, ori prin intermediul inculpatului M.M.N.. Inculpatul T.A.V.C.

s-a ocupat, în principal, de finanțarea activității de producție ilicită de alcool

etilic și de coordonarea aprovizionării cu materie primă, respectiv atât de segmentul

de achiziționare cerealelor (porumb și făină de porumb) cât și de segmentul de transport

la sediul punctului de lucru, utilizând mijloacele de transport pe care le deține

în cadrul firmei SC P.A.L. SA.

Liderul grupului infracțional l-a racolat

pe inculpatul M.M.N. pentru ca acesta să conducă întregul proces tehnologic din

fabrică, având pregătire în domeniul industriei alimentare.

Inculpatul P.I.V. l-a racolat ca persoană

de sprijin pe inculpatul N.T., inspector vamal ocupând funcția de șef birou autorizații

în cadrul D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, cu atribuții directe de supraveghere vamală

a SC P.A.L. SA

Pe palierul de distribuție a alcoolului

produs în mod ilicit au fost identificați învinuiții Ș.I., C.D.S., D.V., R.L.L.

și alții.

Parchetul a învederat că, fără a se putea

stabili cu certitudine începutul activității infracționale, posibil încă din vara

anului 2012, instalația de alcool din cadrul fabricii situate în Ș., a început să

producă alcool etilic rafinat, în mod ilicit, alcool pe care inculpații l-au distribuit

„la negru", disimulând produsul în recipiente etichetate cu denumiri precum

soluție anti mucegai, lichid de spălat parbrize, apă de gură și altele, iar alcoolul

era colorat, posibil cu fenolftaleină și, ulterior, tratat cu mici cantități de

acid citric pentru a înlătura culoarea și pentru a fi pus în vânzare ca și alcool

alimentar. În data de 19 decembrie 2012, antrepozitarul propus (SC P.A.L. SA) a

intrat în probe tehnologice până la data de 15 februarie 2013.

În

fapt, inculpații au produs alcool etilic pe care l-au sustras

din instalație, perioada de probe tehnologice conferind o aparență de legalitate

pentru activitățile infracționale.

La finalizarea perioadei de probe tehnologice

instalația a fost sigilată de reprezentanții D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, printre

care s-a aflat inculpatul N.T. Și după această dată a continuat producția ilicită

de alcool etilic rafinat, ascunderea produsului, transportarea acestuia în afara

incintei fabricii și livrarea către învinuiții specializați pe distribuție ilicită.

Inculpatul N.T. a sprijinit, cu intenție,

activitățile ilegale de producere de produse accizabile în afara antrepozitului

fiscal și de evaziune fiscală, avertizându-i pe membrii grupului infracțional organizat

anterior efectuării controalelor din partea D.R.A.O.V. Cluj și a subunităților arondate,

cu referire la D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, efectuând controale cu caracter formal,

lipsite de eficiență, aplicând cu intenție în mod ineficient sigiliile vamale pe

instalația de producere de alcool, cu scopul de a permite membrilor grupului să

sustragă alcool din instalație și informându-i pe învinuiți cu privire la informațiile

și datele deținute la nivelul autorității vamale, în legătură cu activitățile ilicite

desfășurate în cadrul SC P.A.L. SA.

La percheziția din data de 05 martie 2013

s-a constatat că instalația de produs alcool din fabrică se afla în parametri care

indicau o activitate de producție nocturnă, iar în perimetrul în care se află fabrica,

într-un depozit închiriat de SC P.A.L. SA de la SC P.P. SRL, a fost descoperită

cantitatea de aproximativ 8.000 de litri de alcool etilic rafinat, de concentrație

alcoolică 93 % ambalată în recipienți de plastic de 1 și 5 litri, unele PET-uri

purtând etichete cu inscripții de tipul „lichid anti mucegai".

Conform adresei D.R.A.O.V. Cluj, din 06

martie 2013 A.N.A.F. - A.N.V. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 286.884

RON, reprezentând accize eludate la plată de inculpați.

Aspectele menționate anterior au rezultat

din probele administrate în cauză, după cum urmează:

- perchezițiile domiciliare efectuate în

data de 05 martie 2013, când a fost descoperită cantitatea de 8.079 litri de alcool

disimulat în recipiente purtând etichete cu inscripția „D. - soluție anti mucegai",

pachete intacte conținând etichete inscripționate „D. - soluție anti mucegai"

(câte 10.000 de bucăți), comprimate ambalate în plicuri albastre cu argintiu conținând

posibil agenții de colorare a alcoolului (7.440 buc), aproximativ 4.000 de bucăți

de recipiente de tip PET, nefolosite, instalații cilindrice din inox, instalație

de îmbuteliere, dispozitiv de ambalare și pompe electrice;

- declarațiile martorilor L.V., R.A.M.,

S.E., J.M., M.J., S.A. și M.S., declarația inculpatului M.M.N.;

- Raportul de Activitate întocmit de D.R.A.O.V.Cluj

înregistrat din 08 noiembrie 2012;

- capturile făcute de organele de poliție

în datele de 07 februarie 2013 și 21 februarie 2013 precum și descoperirile unor

cantități de alcool făcute la perchezițiile domiciliare din data de 05 martie 2013;

- verificările din 07 februarie 2013 asupra

autoturismului, condus-de numitul D.I., fiind descoperită cantitatea de 400 de litri

alcool;

- verificările din 21 februarie 2013, asupra

autoutilitarei marca R. condusă de numitul Ș.I., descoperindu-se cantitatea totală

de 693 litri alcool,

- autorizațiile de interceptare de convorbiri

și comunicări telefonice, de înregistrare în mediul ambiental și de înregistrare

de imagini emise în cauză de instanța de judecată;

- procesele-verbale de redare efectuate

în cauză;

- perchezițiile domiciliare efectuate în

data de 05 martie 2013, în locațiile aliate sub controlul învinuitului R.L.L., fiind

descoperită cantitatea totală de aproximativ 1500 litri de alcool, produse nemarcate

și fabricate în afara antrepozitului fiscal.

Ministerul Public a criticat soluția primei

instanțe, arătând că în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 143 C.

proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice, care

justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de

legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților este închisoarea de peste 4 ani.

De asemenea, parchetul a apreciat că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

faptele fiind comise în formă continuată, iar prejudiciile aduse bugetului de stat

sunt de minim 286.884 RON, la care se pot adăuga valoarea accizelor, TVA și impozitului

pe profit privind alte cantități de alcool etilic rafinat, mult mai mari decât cele

descoperite cu ocazia percheziției din data de 05 martie 2013.

S-a mai precizat că inculpații au acționat

ca un grup structurat și specializat în comiterea faptelor pentru care sunt învinuiți,

activitatea infracțională derulându-se de-a lungul unei perioade de timp însemnate,

că activitățile infracționale s-au comis în clandestinitate și cu luarea de măsuri

deosebite pentru păstrarea conspirativității participanților la fapte.

Criticându-se încheierea Curții de Apel

Cluj, s-a menționat că faptele inculpaților conduc la tulburarea gravă a circuitului

economic legal, că o parte din cantitățile de alcool produse de inculpați au fost

tratate cu substanțe (posibil fenolftaleină) care în mod obișnuit conduc la denaturarea

alcoolului alimentar și, implicit, îl fac impropriu consumului uman și că o prioritate

a politicii penale actuale este combaterea fenomenului evaziunii fiscale.

Prin urmare, parchetul a arătat că la stabilirea

pericolului public nu se pot avea în vedere doar datele legate de persoana infractorului

ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori aceasta fiind de natură a crea

în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția și cei care

concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Reprezentantul parchetului a mai arătat

că, în dezacord cu considerentele încheierii penale atacate, prin care s-a reținut

că, dacă prejudiciul cauzat și recuperat integral până la primul termen de judecată

este de până la 100.000 de euro (cum este cazul în speță), se poate aplica pedeapsa

cu amenda, în realitate, textele legale invocate își au eficiența într-o altă fază

a procesului penal, fără legătură cu aspectele legate de măsurile preventive și,

totodată, dispoziții similare art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu se regăsesc în Legea

nr. 39/2003 și nici în C. fisc.

Parchetul a considerat neavenită aprecierea

instanței de fond cu privire la situația inculpatului P.M.C., în sensul că acestuia

i s-a reținut o încadrare juridică discutabilă, având în vedere că infracțiunea

de producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal nu impune existența

unui subiect activ calificat, cu vreo calitate specială, aceeași situație regăsindu-se

în ceea ce privește participația penală în forma complicității ori a instigării

la evaziune fiscală.

În

continuare, s-a criticat încheierea atacată sub aspectul faptului

că, instanța care a examinat propunerea de arestare nu a analizat probele administrate

în cursul urmăririi penale de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, din

cuprinsul acestora rezultând bănuiala rezonabilă în sensul producerii alcoolului

de către inculpați în afara antrepozitului fiscal, a sustragerii și ascunderii bunului

ori sursei impozabile sau taxabile.

Ministerul Public a invocat dispozițiile

art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului,

arătând că, pentru a se putea dispune privarea de libertate trebuie să existe o

suspiciune rezonabilă că o persoană a săvârșit o anumită infracțiune, nefiind necesar

ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe pentru a aduce o

acuzație; faptele ce au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la

același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru

a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul

urmăririi penale (hotărârea CEDO din 29 noiembrie 1988 în cauza Brogan ș.a. contra

Marii Britanii, hotărârea CEDO din 22 octombrie 1997 în cauza Erdagoz contra Turciei,

hotărârea CEDO din 16 octombrie 2001 în cauza OTIara contra Marii Britanii).

În

sprijinul recursului declarat, parchetul a învederat împrejurarea

că în cauză se desfășoară o anchetă amplă, impunând cercetări față de numeroase

persoane, verificări la diferiți agenți economici, dispunerea de constatări tehnico-științifice

privind substanțele ridicate la percheziții, dispunerea unei expertize în scopul

estimării producției ilicite de alcool, identificarea și audierea unor persoane

care pot servi la aflarea adevărului, astfel încât se impune ca instanța de recurs

să dispună luarea măsurii arestării preventive față de toți inculpații.

În

subsidiar, parchetul a solicitat ca, în rejudecare, să se

dispună arestarea preventivă a inculpatului P.I.V. și adoptarea măsurii preventive

a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu față de ceilalți inculpați,

însă, cu ocazia concluziilor orale, reprezentantul parchetului a precizat că nu

mai susține aceste solicitări.

Concluziile orale ale reprezentantului

Ministerului Public, prin care s-au susținut motivele scrise de recurs depuse la

dosarul cauzei, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Referitor la recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial

Cluj, apărătorii aleși ai inculpaților au formulat concluzii orale,

solicitând respingerea recursului și menținerea

încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Cluj ca fiind temeinică

și legală, concluzii asupra cărora s-a referit în partea introductivă a prezentei

hotărâri.

Inculpații P.I.V. și P.M.C., prin apărători

aleși, au depus la dosar și concluzii scrise, aflate la dosar, în care s-au învederat

instanței următoarele:

de fapt ale măsurii arestării preventive, inculpații au arătat că, în cauză, nu

poate fi reținută în sarcina lor săvârșirea infracțiunii de grup organizat, prevăzută

de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, întrucât în definiția acestei

infracțiuni, menționată la lit. b) din art. 2 al Legii menționate, nu se regăsește

infracțiunea de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal,

iar minimul special al pedepsei aplicabile acestei ultime infracțiuni nu depășește

5 ani. Deși s-a admis că reținerea infracțiunii de grup infracțional organizat poate

subzista în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, inculpații au învederat că,

raportat la prejudiciul pretins de parchet, art. 10 alin. (1) teza I din Legea

nr. 245/2005 prevede, ca sancțiune posibilă, amenda.

comitere a infracțiunii de producere de alcool în afara antrepozitului fiscal,

inculpații au arătat că nu toate transporturile

de cereale ce au intrat pe platforma Ș. se află într-o legătură cauzală cu producerea

de alcool etilic, iar destinația transporturilor respective a fost una licită.

În

acest sens, au învederat instanței înscrisurile doveditoare

depuse la dosar (avize de însoțire a mărfii din data de 29 octombrie 2012, din data

de 30 octombrie 2012, din data de 11 octombrie 2012, din data de 18 octombrie 2012,

din data de 19 octombrie 2012, din data de 20 octombrie 2012, din data de 22

octombrie 2012, din data de 23 octombrie 2012, din data de 24 octombrie 2012, din

data de 25 octombrie 2012, din data de 26 octombrie 2012, din data de 29

octombrie 2012, din data de 30 octombrie 2012, din data de 01 noiembrie 2012, din

data de 07 noiembrie 2012) din care rezultă că SC P.A.L. SA, de la sediul său din

Baia Mare, furniza fermei de porci SC P.L. SRL, cu sediul pe platforma Ș.

, cantități de porumb boabe, totalizând

571 de tone, în baza contractului din 17 octombrie 2012.

Inculpații P.I.V. și P.M.C. au contestat

valoarea prejudiciului adus bugetului de stat de 286.884 RON, considerând că, în

realitate, prejudiciul este mult mai mic, soluția "D." găsită lângă fabrica

de alcool fiind achiziționată legal de la o firmă de către firma Arras din Baia-Mare

care o depozitase lângă fabrica de alcool.

Din prejudiciul apreciat de parchet ca

fiind cert, cea mai relevantă cantitate de alcool etilic avută în vedere a fost

cea de 8.000 litri, purtând inscripții de tipul lichid anti mucegai, considerată

că provine din producția la negru de alcool etilic. Or, potrivit celor 3 facturi

fiscale depuse la dosarul de recurs (din 10 iulie 2012, din 24 martie 2012 și din

08 martie 2012) inculpații au dovedit că respectiva cantitate de soluție anti mucegai

(denumită D.) a fost achiziționată legal, în anul 2012, începând cu luna martie.

În

opinia inculpaților, această situație nu poate fi considerată

o premisă pentru conturarea unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor

fapte prevăzute de legea penală.

Similar, s-a arătat că alcoolul capturat

la terțe persoane nu are nicio legătură cu fabrica de alcool, neexistând dovezi

contrare, iar cantitatea de 1.500 litri identificați la inculpatul R.L.L. este un

produs cosmetic (loțiune pentru îngrijirea epidermei) care NU este purtător de accize.

Prin urmare, valoarea prejudiciului a fost

majorată artificial de organele de urmărire penală pentru a se ajunge la cifra arătată

în propunerea de arestare preventivă.

fabrica de alcool a funcționat, în vederea producerii de alcool etilic, în afara

perioadei de probe tehnologice,

se

arată că acestea sunt nefondate, cu ocazia controalelor D.J.A.O.V. efectuate la

sediul firmei neidentificându-se încercări de eludare a sigiliilor aplicate, astfel

că nu era posibilă activitatea de producere de alcool etilic.

a inculpatului P.M.C.,

s-a

precizat că majoritatea acestor înscrisuri sunt de fapt file din 2 agende care aparțin

inculpatului T.A.V.C., aspect ce poate fi verificat comparând însemnările existente

pe declarațiile olografe cu cele găsite în agendă. Mai mult, niciuna din însemnări

nu poate fi plasată la un moment specific în timp, fiind posibilă ipoteza că ele

se referă la perioada în care antrepozitul a funcționat legal. Cât privește împrejurarea

relevată de martorul O., în sensul că s-ar fi întrerupt sistemul de supraveghere

pe perioada cât fabrica funcționa nelegal, s-a susținut de către inculpați că orice

posibilă întrerupere se înregistrează în sistemul de supraveghere și, nefiind analizate

suporturile înregistrărilor, nu există dovezi în sprijinul afirmațiilor martorului.

S-a mai arătat că, deși parchetul solicită

arestarea preventivă a inculpaților, D.J.A.O.V. este de acord să continue procedura

de obținere a autorizației privind antrepozitul fiscal, considerând că nu s-au eludat

dispozițiile legale aplicabile din C. fisc. Inculpații au criticat maniera incertă

în care parchetul a stabilit durata activității infracționale, ca începând „posibil

încă din vara anului 2012", deși, din actele și lucrările dosarului, rezultă

că activitatea a început în noiembrie-decembrie 2012.

fiscală prevăzută de ari. 9 alin. (1) lit. a) și b) (pentru P.I.V.) și art. 9

alin. (1) lit. a) (pentru P.M.C.) din Legea nr. 241/2005, inculpații au susținut

că acuzațiile sunt nefondate, lipsind indiciile temeinice în legătură cu existența

unui anumit prejudiciu. în plus, chiar dacă s-ar admite prin absurd că acesta există,

el se situează sub pragul de 100.000 euro,

ceea ce oferă posibilitatea acoperirii sale integrale și modificării

pedepsei prevăzute de lege în amendă penală, măsura preventivă a arestării devenind

astfel una excesivă.

preventive,

s-a invocat faptul

că, față de împrejurarea că majoritatea probelor din cauză au fost deja administrate,

starea de libertate a inculpaților nu poate reprezenta un impediment la desfășurarea

cercetărilor penale și a procesului penal și nu s-au dovedit elemente de natură

a conduce la concluzia că există motive plauzibile că inculpații vor săvârși vreo

infracțiune sau că aceștia s-ar sustrage urmăririi penale.

În

aceste condiții, privarea de libertate a inculpaților ar încălca

scopul precis al aducerii acestora în fața autorității judiciare competente, definit

de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât

mai mult cu cât inculpații s-au prezentat la toate procedurile judiciare la care

au fost chemați.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art. 149

1

C. proc.

pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și există

vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când se consideră că.

în interesul urmăririi penale, este necesară arestarea inculpatului, judecătorul

dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea

acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

speță, în mod corect a apreciat prima instanță că sunt întrunite

cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor

temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului

probator existent la dosarul cauzei, respectiv, procesul-verbal de sesizare din

oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii

urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice

interceptate și înregistrate în mod autorizat, procesele-verbale de percheziție

domiciliară, înscrisuri, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților și inculpaților,

documentele puse la dispoziție de D.R.A.O.V. Cluj și alte mijloace materiale de

probă.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu

instanța de fond, constată că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art.

148 lit. f) C. proc. pen., respectiv infracțiunile de care sunt bănuiți inculpații

sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani astfel: pentru infracțiunea de inițiere

și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de

art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea

de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de evaziune

fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor

drepturi, în timp ce pentru infracțiunea de producere de produse accizabile ce intră

sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal

autorizat de către autoritatea fiscală competentă, faptă prevăzută și pedepsită

de art. 296 alin. (1) lit. b) C. fisc., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea

de la 2 la 7 ani.

În

continuare, observând faptul că starea de fapt a fost în mod

judicios reținută de instanța de fond, cu privire la analiza îndeplinirii celei

de a doua condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că, în cauza dedusă judecății, nu există probe că lăsarea în libertate a inculpaților

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Se reține că, prin Legea nr. 30 din 18/05/1994,

publicată în M. Of. nr. 135/31.05.1994, Parlamentul României a ratificat Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la

Roma la 4 noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5

din 20 ianuarie 1966 și nr. 8 din 19 martie 1985 și completată cu Protocolul

nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta. România a ratificat, de asemenea:

primul Protocol adițional la convenție, Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi

și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul protocol

adițional la convenție, Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Protocolul

nr. 7, Protocolul nr. 9, și Protocolul nr. 10.

Prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția

Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul

la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile

ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui

drept într-o societate democratică.

Obiectul art. 5 parag. 3, ce formează un

întreg cu parag. 1 lit. c) din același articol (cauza Lawless contra Irlandei, Hotărârea

din 1 iulie 1961), constă în a oferi persoanelor a căror stare de libertate este

pusă în discuție, o garanție specială, constând intr-o procedură judiciară al cărei

scop este să se asigure că nimeni nu este lipsit de libertatea sa în mod arbitrar

(cauza Schiesser contra Elveției, Hotărârea din 4 decembrie 1979; cauza Calmanovici

contra României, publicată în M. Of. nr. 283/30.04.2009).

Înalta Curte subliniază că normele legale

ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu

poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care

le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula

în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere,

în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia drept

fundamental un caracter relativ. Așa fiind, cazurile în care legea națională și

normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate

prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative

și exhaustive.

Plecând de la jurisprudența CEDO, instanțele

interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute

în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publică",

printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță

ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum

și profilul personal al acestuia. Totodată, instanțele naționale au mai stabilit

că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci

trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o

noua infracțiune sau de reacția publica declanșată de faptele comise. Rezonanta

în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau

aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive

ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea

de "pericol social al faptelor" comise.

Înalta Curte, reținând că este de datoria

instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele

pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber

(vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici, § 99), constată că în cauză,

nu există probe certe în sensul că inculpații, persoane lipsite de antecedente penale,

reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, din

actele dosarului nerezultând dovezi din care să reiasă că inculpații ar împiedica,

liberi fiind, ancheta penală sau că ar exista riscul ca ei să nu se prezinte în

instanță.

În

astfel de situații, practica instanței europene a reținut

că privarea de libertate a unei persoane nu se justifică decât atunci când alte

măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui

interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa contra Poloniei).

În

raport de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., Înalta

Curte constată că prima instanță a procedat corect atunci când a decis că scopul

măsurilor preventive poate fi atins și tară privarea de libertate a inculpaților,

respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în speță fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 145

1

C. proc. pen. și art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., cu referire la existența unor probe și indicii temeinice privind

comiterea de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva

încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpații P.I.V.,

P.M.C., T.A.V.C. și N.T.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de

câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr.

9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpații P.I.V., P.M.C.,T.A.V.C. și N.T.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 martie 2013.