ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față ;

Examinând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 31 din 7 martie

2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și

de minori, a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului G.V., formulată

de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.

În baza art. 145

1

C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpatul G.V. a măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi țara pe o durata de 30 zile.

Pe durata acestei

măsuri, a impus inculpatului următoarele obligații:

- să se prezinte

la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori

este chemat;

- să se prezinte

la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului

Bistrița, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau

ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească

și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu ia legătura cu ceilalți inculpați

din cauză precum și cu martori, experți sau alte persoane din dosar;

- să nu desfășoare

activități în exercitarea cărora au săvârșit faptele. A atras atenția inculpatului

că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite,

măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut, în esență, că, potrivit art. 149 C.

proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și

există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când se consideră

că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul

dispune arestarea preventivă a acestuia arătând temeiurile care justifică luarea

acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Din materialul

probator au rezultat probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul P.I.V.,

în cursul anului 2012, posibil începând cu luna iunie, ar fi inițiat un grup infracțional

organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și de producție

a produselor accizabile în afara antrepozitelor fiscale autorizate, activități infracționale

care s-au desfășurat la punctul de lucru din Ș., județul Bistrița Năsăud al SC

P.A.L. SA, firmă care a preluat activul constând în fabrică de alcool cu toate instalațiile

aferente de la SC P.P. SRL. Inculpatul P.I.V. a asigurat conducerea grupului, coordonând

activitatea infracțională a membrilor din zona de execuție cu cea a persoanelor

aflate pe palierul de distribuție ilicită de alcool, precum și cu cea a persoanelor

de sprijin din cadrul diferitelor autorități.

S-a mai arătat

că, pe palierul de comandă au fost identificați „locotenenții" liderului grupului

infracțional organizat, respectiv inculpatul P.M.C., fratele inculpatului P.I.V.

și inculpatul T.A.V.C. - asociat (acționar majoritar) în firmă alături de P.I.V..

Inculpatul P.M.C. s-a implicat în coordonarea activităților de producere de alcool

în afara antrepozitului fiscal, de scoatere a acestuia din perimetrul fabricii,

de livrare către persoanele aflate pe palierul de distribuție și a coordonat activitatea

lucrătorilor din fabrică, în mod nemijlocit, ori prin intermediul inculpatului M.M.N..

Inculpatul T.A.V.C. s-a ocupat, în principal, de finanțarea activității de producție

ilicită de alcool etilic și de coordonarea aprovizionării cu materie primă, respectiv

atât de segmentul de achiziționare cerealelor (porumb și faină de porumb) cât și

de segmentul de transport la sediul punctului de lucru, utilizând mijloacele de

transport pe care le deține în cadrul firmei SC A.L.T. SRL.

Liderul grupului

infracțional l-a racolat pe inculpatul M.M.N. pentru ca acesta să conducă întregul

proces tehnologic din fabrică, având pregătire în domeniul industriei alimentare

Inculpatul P.I.V.

l-a racolat ca persoană de sprijin pe inculpatul N.T., inspector vamal ocupând funcția

de șef birou autorizații în cadrul D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, cu atribuții directe

de supraveghere vamală a SC P.A.L. SA.

Pe palierul de

distribuție a alcoolului produs în mod ilicit au fost identificați învinuiții Ș.I.,

C.D.S., D.V., R.L.V. și alții.

Parchetul a învederat

că, fără a se putea stabili cu certitudine începutul activității infracționale,

posibil încă din vara anului 2012, instalația de alcool din cadrul fabricii situate

în Ș., a început să producă alcool etilic rafinat, în mod ilicit, alcool pe care

inculpații l-au distribuit „la negru", disimulând produsul în recipiente etichetate

cu denumiri precum soluție anti mucegai, lichid de spălat parbrize, apă de gură

și altele, iar alcoolul era colorat, posibil cu fenolftaleină și, ulterior, tratat

cu mici cantități de acid citric pentru a înlătura culoarea și pentru a fi pus în

vânzare ca și alcool alimentar. În data de 19 decembrie 2012, antrepozitarul propus

(SC P.A.L. SA) a intrat în probe tehnologice până la data de 15 februarie 2013.

În fapt, inculpații

au produs alcool etilic pe care l-au sustras din instalație, perioada de probe tehnologice

conferind o aparență de legalitate pentru activitățile infracționale.

La finalizarea

perioadei de probe tehnologice instalația a fost sigilată de reprezentanții D.J.A.O.V.

Bistrița Năsăud, printre care s-a aflat inculpatul N.T. Și după această dată a continuat

producția ilicită de alcool etilic rafinat, ascunderea produsului, transportarea

acestuia în afara incintei fabricii și livrarea către învinuiții specializați pe

distribuție ilicită.

Inculpatul N.T.

a sprijinit, cu intenție, activitățile ilegale de producere de produse accizabile

în afara antrepozitului fiscal și de evaziune fiscală, avertizându-i pe membrii

grupului infracțional organizat anterior efectuării controalelor din partea D.R.A.O.V.

Cluj și a subunităților arondate, cu referire la D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, efectuând

controale cu caracter formal, lipsite de eficiență, aplicând cu intenție în mod

ineficient sigiliile vamale pe instalația de producere de alcool, cu scopul de a

permite membrilor grupului să sustragă alcool din instalație și infonnându-i pe

învinuiți cu privire la informațiile și datele deținute la nivelul autorității vamale,

în legătură cu activitățile ilicite desfășurate în cadrul SC P.A.L. SA.

În perioada 27

februarie 2013-28 februarie 2013, la solicitarea inculpatului P.I.V., inculpatul

G.V., ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, i-a permis acestuia

accesul la informații ce nu sunt destinate publicității, respectiv cele obținute

în urma accesării bazei de date D.E.P.A.B.D. cu privire la cadre și autoturisme

de serviciu care ar fi putut fi implicate în combaterea activităților ilicite desfășurate

de grupul condus de inculpatul P.I.V. (cauza fiind disjunsă), iar în data de 28

februarie 2013, în intervalul orar 14,24-14,25, inculpatul P.I.V. i-a remis inculpatului

G.V. o sumă de bani pentru a-1 determina să îi ofere informațiile solicitate.

La percheziția

din data de 05 martie 2013 s-a constatat că instalația de produs alcool din fabrică

se afla în parametri care indicau o activitate de producție nocturnă, iar în perimetrul

în care se află fabrica, într-un depozit închiriat de SC P.A.L. SA de la SC

P.P. SRL, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 8.000 de litri de alcool

etilic rafinat, de concentrație alcoolică 93%, ambalată în recipienți de plastic

de 1 și 5 litri, unele PET-uri purtând etichete cu inscripții de tipul „lichid anti

mucegai".

Conform adresei

D.R.A.O.V. Cluj, din 06 martie 2013 A.N.A.F. - A.N.V. s-a constituit parte civilă

în cauză, cu suma de 286.884 RON, reprezentând accize eludate la plată de inculpați.

Starea de fapt

menționată a rezultat din procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale

de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale

de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate

în mod autorizat, procesele-verbale de percheziție domiciliară, înscrisuri, declarațiile

martorilor, declarațiile învinuiților și inculpaților, documentele puse la dispoziție

de D.R.A.O.V. Cluj și alte mijloace materiale de probă.

În speță, instanța

a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența

probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, instanța

a constatat că, cu referire la inculpatul G.V., este îndeplinită prima condiție

prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracțiunea de care este bănuit inculpatul

fiind pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă cea de-a doua cerință a acestui

text, respectiv că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică nu este îndeplinită în speță, inculpatul fiind la prima confruntare

cu legea penală și prezentându-se la solicitările organelor de urmărire penală,

mai puțin în fața instanței, întrucât a fost internat în spital, conform adeverinței

depuse la dosar.

Cu referire la

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reținută în sarcina

inculpatului G.V., instanța a constatat că acesta nu a recunoscut că i-ar fi furnizat

inculpatului P.I.V. informații din baza de date D.E.P.A.B.D., ci dimpotrivă, acesta

din urmă i-ar fi comunicat atât numele cât și numărul mașinii persoanei respective.

A mai reținut că inculpatul G.V. i-a spus inculpatului P.I.V. să facă o plângere

împotriva persoanei respective, neexistând nici un motiv pentru care să fie remunerat

de inculpatul P.I.V.

Subliniind că

aceste apărări ale inculpatului urmează a fi analizate în cursul cercetărilor penale

ce vor decurge în continuare, Curtea le-a luat în considerare și în acest moment

procedural, pentru a nu recurge la cea mai excesivă dintre măsurile preventive,

consecințele luării unei asemenea măsuri fiind mult mai grave.

În acest context,

Curtea a arătat că CEDO a statuat asupra faptului că invocarea nevoilor anchetei

într-un mod general și abstract nu este suficientă pentru a justifica luarea măsurii

preventive; dacă riscul că inculpatul va încerca să ascundă dovezi sau riscul presiunii

asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri este formulat de

o manieră generală, fără a se indica fapte concrete care să arate că acel risc există

în realitate, nu se impune luarea acestei măsuri.

Ca atare, în speță

existând posibilitatea ca cercetările să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp,

prima instanță a considerat că nu se justifică privarea de libertate a inculpatului

pentru toată această perioadă.

Totodată, instanța

de fond a apreciat că în cauză nu subzistă condiția impusă de art. 148 lit. f) C.

proc. pen. cu privire la „existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică", această condiție neputând

fi apreciată în funcție de gravitatea sporită a faptelor de care este acuzat inculpatul

și de rezonanța în rândul opiniei publice, determinând reacția negativă a acesteia,

ci presupune existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală

a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor

acestora, elemente ce trebuie să decurgă atât din circumstanțele reale ale cauzei,

cât și din cele personale privindu-l pe inculpat și care, în prezent, nu sunt reliefate.

Curtea a acordat

atenție în analiza sa și faptului că luarea și menținerea măsurilor preventive trebuie

să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 C. proc. pen., „pentru a

se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea

învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea

pedepsei".

Apreciind că „pericolul

concret pentru ordinea publică" la care se referă art. 148 lit. f) C.

proc. pen. nu poate fi analizat facându-se abstracție de prevederile art. 136 C.

proc. pen., instanța de fond a considerat că măsurii preventive nu i se poate da

o altă natură juridică, punitivă, întrucât funcționalitatea unei astfel de măsuri

constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune

condițiuni a procesului penal.

Făcând referire

la normele interne procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare

și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, prima instanță a arătat că dreptul la libertate

este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, garanțiile ce îl însoțesc

privesc toate persoanele, iar normele legale ce prevăd cazurile în care se poate

realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea

sa au caracter derogatoriu, cazurile pe care le reglementează fiind interpretate

restrictiv.

Curtea a precizat

că, în jurisprudența sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica

arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul

ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odată repus

în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei);

să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei); sau să tulbure ordinea

publică (Letellier împotriva Franței și Hendriks împotriva Olandei).

În acest sens,

s-a reținut că pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale

nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe

faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005), la fel fiind în cazul tulburării

ordinii publice.

Pe de altă parte,

Curtea a analizat și împrejurarea că, în acord cu art. 5 parag. 3 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri

alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în

ceea ce privește prezentarea sa la proces.

Astfel, instanța

a constatat că existența pericolului concret pentru ordinea publică se impune a

se stabili în funcție de art. 148 lit. f) C. C. proc. pen., dar și de elemente ce

țin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136

alin. (8) C. proc. pen., or, în cauză nu există probe certe în sensul că inculpatul

reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, acesta

se află la prima confruntare cu legea penală, nu există probe că s-a sustras de

la urmărirea penală sau că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar actele

dosarului nu relevă dovezi din care să reiasă că inculpatul ar împiedica, liber

fiind, ancheta penală, neexistând riscul ca el să nu se prezinte în instanță.

Instanța de fond

a apreciat astfel că măsurile alternative ce sunt oferite de legislația română,

respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, reglementată de art. 145 C.

proc. pen., oferă garanțiile suficiente care să asigure buna desfășurare a procesului

penal în continuare, cu inculpatul în stare de libertate, astfel că, respingând

propunerea de arestare preventivă a inculpatului, a dispus luarea față de acesta

a măsurii obligării de a nu părăsi țara, impunând inculpatului obligațiile arătate

în dispozitivul încheierii atacate.

Împotriva încheierii

nr. 31 din 7 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013 de Curtea de Apel

Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.

Potrivit motivelor

de recurs aflate la dosar, parchetul a solicitat Înaltei Curți admiterea recursului

declarat, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri

prin care, în temeiul art. 149

1

C. proc. pen., să dispună luarea măsurii

arestării preventive pe 29 de zile împotriva inculpatului G.V.

Ministerul Public

a arătat că, prin ordonanța din data de 06 martie 2013 s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale împotriva inculpatului G.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

și pedepsite de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea

și sancționarea faptelor de corupție, infracțiune pedepsită cu pedeapsa închisorii

de la 1 la 5 ani.

Din materialul

probator au rezultat probe și indicii temeinice în sensul că, în perioada 27

februarie 2013-28 februarie 2013, la solicitarea inculpatului P.I.V., inculpatul

G.V., ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, i-a permis acestuia

accesul la informații ce nu sunt destinate publicității, respectiv cele obținute

în urma accesării bazei de date D.E.P.A.B.D. cu privire la cadre și autoturisme

de serviciu care ar fi putut fi implicate în combaterea activităților ilicite desfășurate

de grupul condus de inculpatul P.I.V. (cauza fiind disjunsă), iar în data de 28

februarie 2013, în intervalul orar 14,24-14,25, inculpatul P.I.V. i-a remis inculpatului

G.V. o sumă de bani pentru a-l determina să îi ofere informațiile solicitate.

În convorbirea

telefonică din data de 28 februarie 2013, ora 14.33.18, inculpatul G.V. i-a comunicat

telefonic inculpatului P.I.V. situația autoturismului verificat, informându-l pe

liderul grupului că mașina este înmatriculată pe numele SC V.I. SRL. Conform adresei

din data de 11 martie 2013 a Ministerului Administrației și Internelor - D.E.P.A.B.D.,

accesarea bazei de date pe criteriul numărului de înmatriculare s-a făcut în data

de 28 februarie 2013 orele 14.29.54 și 14.30.37, de către utilizatorul VX, observându-se

că momentul accesării se situează, din punct de vedere cronologic, între întâlnirea

inculpaților la orele 14,24-14,25 și cel al discuției lor telefonice de la ora 14.33.18.

Cu prilejul declarației

din data de 06 martie 2013, inculpatul G.V. a recunoscut că nu a accesat personal

baza de date ci a apelat la dispecerul de serviciu, respectiv la agentul șef principal

S.V., dispecer în cadrul I.P.J. Bistrița Năsăud titular al user-ului VX.

Aspectele menționate

rezultă din autorizațiile de interceptare de convorbiri și comunicări telefonice,

de înregistrare în mediul ambiental și de înregistrare de imagini emise în cauză

de instanța de judecată și din procesele-verbale de redare efectuate în cauză.

Ministerul Public

a criticat soluția primei instanțe, arătând că, în speță își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând

indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

o faptă prevăzută de legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

reținute în sarcina sa fiind închisoarea de peste 4 ani.

De asemenea, parchetul

a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, întrucât activitatea sa infracțională s-a comis în clandestinitate

și cu luarea de măsuri deosebite pentru păstrarea conspirativității. Mai mult, inculpatul

s-a sustras de la urmărirea penală, în urma verificărilor efectuate la spitalul

de urgență rezultând că, în realitate, inculpatul G.V. nu a fost internat nici măcar

pentru o oră, iar afecțiunile de care suferă acest inculpat nu justifică internarea

acestuia în spital.

Prin urmare, parchetul

a arătat că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar datele

legate de persoana infractorului ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori

aceasta fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința

că justiția și cei care concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva

infracționalității.

Ministerul Public

a invocat dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului, arătând că, pentru a se putea dispune privarea de libertate

trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că o persoană a săvârșit o anumită infracțiune,

nefiind necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe pentru

a aduce o acuzație; faptele ce au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie

să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau

chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior

în cadrul urmăririi penale (hotărârea CEDO din 29 noiembrie 1988 în cauza Brogan

ș.a. contra Marii Britanii, hotărârea CEDO din 22 octombrie 1997 în cauza Erdagoz

contra Turciei, hotărârea CEDO din 16 octombrie 2001 în cauza O'Hara contra Marii

Britanii).

În subsidiar,

parchetul a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună arestarea preventivă a inculpatului

P.I.V. și adoptarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu față de ceilalți inculpați, inclusiv față de inculpatul G.V., însă, cu

ocazia concluziilor orale, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susține

aceste solicitări.

Concluziile orale

ale reprezentantului Ministerului Public, prin care s-au susținut motivele scrise

de recurs depuse la dosarul cauzei, au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Referitor la recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T.

- Serviciul Teritorial Cluj, apărătorul ales al inculpatului a formulat concluzii

orale, prezentate în partea introductivă a prezentei hotărâri, solicitând respingerea

recursului și menținerea încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori, ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate,

precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art.

149 C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen. și există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când

se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului,

judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică

luarea acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În speță, în mod

corect a apreciat prima instanță că sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc.

pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte

prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului probator existent la dosarul

cauzei, respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de

consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale

de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate

în mod autorizat, înscrisuri, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților

și inculpaților, documentele puse la dispoziție de D.R.A.O.V. Cluj și alte mijloace

materiale de probă.

De asemenea,

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că este îndeplinită prima condiție

prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracțiunea de care este bănuit inculpatul,

prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, fiind pedepsită cu închisoarea

de la 1 la 5 ani.

În continuare,

observând faptul că starea de fapt a fost în mod judicios reținută de instanța de

fond, cu privire la analiza îndeplinirii celei de a doua condiții prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății,

nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Se reține că,

prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of. nr. 135/31.05.1994, Parlamentul României

a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai

1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 și nr. 8 din 19 martie 1985 și completată cu Protocolul

nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta. România a ratificat, de asemenea:

primul Protocol adițional la convenție, Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi

și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul protocol

adițional la convenție, Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Protocolul

nr. 7, Protocolul nr. 9, și Protocolul nr. 10.

Prin prisma dispozițiilor

art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate

renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere

rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Obiectul art.

5 parag. 3, ce formează un întreg cu parag. 1 lit. c) din același articol (cauza

Lawless contra Irlandei, Hotărârea din 1 iulie 1961), constă în a oferi persoanelor

a căror stare de libertate este pusă în discuție, o garanție specială, constând

intr-o procedură judiciară al cărei scop este să se asigure că nimeni nu este lipsit

de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Schiesser contra Elveției, Hotărârea din

4 decembrie 1979; cauza Calmanovici contra României, publicată în M. Of. nr. 283/30.04.2009).

Înalta Curte subliniază

că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că

nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar

cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta,

deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere

sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă

acestuia drept fundamental un caracter relativ. Așa fiind, cazurile în care legea

națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt

reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor

fiind limitative și exhaustive.

Plecând de la

jurisprudența CEDO, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii

și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului

pentru ordinea publică", printre care reacția publică declanșată din cauza

faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau

punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. Totodată,

instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care

se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba

de riscul ca inculpatul să comită o noua infracțiune sau de reacția publica declanșată

de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată

de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate

ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu

trebuie confundată cu cea de "pericol social al faptelor" comise.

Înalta Curte,

reținând că este de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza

faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată

dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici,

lipsită de antecedente penale, reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret

pentru ordinea publică, din actele dosarului nerezultând dovezi din care să reiasă

că inculpatul ar împiedica, liber fiind, ancheta penală sau că ar exista riscul

ca el să nu se prezinte în instanță, văzând și împrejurarea că, așa cum corect a

reținut prima instanță, inculpatul s-a prezentat la solicitările organelor de urmărire

penală, iar motivul neprezentării sale în fața instanței a fost unul întemeiat,

datorat internării sale în spital, inculpatul prezentând, în acest sens, acte medicale

doveditoare.

În astfel de situații,

practica instanței europene a reținut că privarea de libertate a unei persoane nu

se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente

pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza

Witold Litwa contra Poloniei).

În raport de dispozițiile

art. 136 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanță a procedat corect

atunci când a decis că scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea

de libertate a inculpatului, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu

părăsi țara, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145

1

C. proc. pen. și art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unor

probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Cluj împotriva încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpatul

G.V.

Cheltuielile judiciare

vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr. 31 din 7 martie

2013 a Curtii de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul

nr. 362/33/2013, privind pe inculpatul G.V.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 martie 2013.