ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub 51/43/2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu-Mureș a solicitat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului V.V.

pentru o perioadă de 29 de zile, calculate începând cu data de 14 februarie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, și trafic de influență, în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ca temeiuri de drept ale arest ării preventive, procurorul a propus dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc.

pen., iar în motivarea propunerii, procurorul a susținut, în esență că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca judecătorul să dispună arestarea preventivă a inculpatului, privarea lui de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Prin încheierea penală nr. 2/C din 13 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 51/43/2013, conform art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen., a fost admisă propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu-Mureș și: Potrivit art. 149 1 alin. (10), raportat la art. 136 lit. d) combinat cu art. 143 și art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.V., pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comer ț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe o perioada de 29 de zile, începând cu 13 februarie 2013, până la data de 13 martie 2013. A fost respins ă ca nefondată cererea inculpatului privind luarea măsurii procesual-preventive a obligării lui de a nu părăsi localitatea.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. , s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare. Pentru a hot ărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezolu ția emisă la data de 29 ianuarie 2013, ora 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul V.V., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin ordonan ța emisă la 11 februarie 2013, orele 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale, extinderea cercetării penale și schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu art. 33 lit. a) C. pen.

Prin ordonan ța emisă la 13 februarie 2013, ora 13:45, inculpatul, pe atunci în calitate de învinuit, a fost reținut preventiv pentru o durată de 24 de ore, iar prin ordonanța emisă la 13 februarie 2013, ora 14:00, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul V.V. pentru săvârșirea infracțiunilor efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribu ției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu art. 33 lit. a) C. pen.

a) Cu privire la temeiurile de fapt ale arest ării preventive, procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare (vol. l, f. 20 și urm.), rapoartele întocmite de agenții de poliție B.S., G.S., B.P., M.I., T.E., T.V., C.M., U.F.l. și B.R. (Vol II, f. 39-48), înscrisurile aflate în Vol. III, VI și VII (care atestă activitățile comerciale derulate de SC E.T. SRL Focșani, jud. Vrancea în perioada de referință, o parte din acestea fiind efectuate prin directa implicare a inculpatului, cum rezultă din convorbirile telefonice purtate), fișa postului inculpatului (vol. II, f. 3 și urm.), procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare la Hotel B.B.T.

(vol I, f. 138 și urm.), precum și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane în zilele de 16-19 decembrie 2012, 21-22 decembrie 2012, 26-31 decembrie 2012, 1 ianuarie 2013, 3 ianuarie 2013, 4-5 ianuarie 2013, 7 ianuarie 2013, 10-12 ianuarie 2013, 15 ianuarie 2013, 17-18 ianuarie 2013, 22-24 ianuarie 2013, 28 ianuarie 2013, 1 februarie 2013, 4 februarie 2013 și 5 februarie 2013 (vol. IV și V), s-a reținut că toate aceste dovezi confirmă bănuiala legitimă că inculpatul V.V., în ciuda calității sale de inspector principal de poliție, ofițer de poliție judiciară și șef al Secției nr. 2 de Poliție Rurală Miercurea Ciuc, jud. Harghita, și a interdicției impuse de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, în perioada 2008-ianuarie 2013, în mod repetat și în baza unei rezoluții unice, a efectuat operațiuni comerciale ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de polițist.

în acest sens, în numele SC E.T. SRL Focșani, jud. Vrancea, pe care o administra în fapt, a oferit contra cost servicii de transport marfă, precum și servicii hoteliere la Hotelul B.B.T., jud. Harghita, ultima activitate concentrându-se în perioada 2012-2013. În concret, rolul și implicarea sa au fost considerabile și îl plasează drept administrator faptic al societății comerciale indicate: a contractat cu diverși clienți, direct sau prin intermediul altor persoane care acționau la propunerea sau cu consimțământul său, servicii puse la dispoziția lor de SC E.T. SRL Focșani, de transport marf ă pe diferite rute în țară. Totodată, a purtat negocieri cu turiști interesați să își petreacă sărbătorile de iarnă la Hotelul B., Ie-a oferit și asigurat cazarea, masa și divertismentul.

Toate aceste activități nu au fost cu titlu gratuit, inculpatul fiind cel care stabilea sau aproba prețul în bani al serviciilor prestate.

S-a apreciat c ă activitățile sale ar putea să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., și că probele enunțate anterior sunt apte să contureze la acest moment presupunerea îndeplinirii elementului material al infracțiunii în discuție-efectuarea operațiunilor financiare, noțiune al cărei înțeles, desprins din rațiunile textului de incriminare, este mai cuprinzător decât cel atribuit conceptului analog în dreptul privat și include două componente: una materială, constând, în cauză, în prestarea serviciului, alta de natură financiară, constând în plata acelui serviciu.

în același timp, aceste dovezi sunt de natură să îl plaseze pe inculpat ca presupusul autor al actelor incompatibile, potrivit legii, funcției pe care o deține. Cu privire la infrac țiunea de trafic de influență, s-a arătat că nu poate fi reținut ca temei de fapt al arestării din două motive: în primul rând, înregistrările în mediul ambiental și ale convorbirilor telefonice menționate în propunerea procurorului sunt singulare, neexistând nicio altă dovadă directă sau indirectă suficientă, care să le întărească și să contureze o bănuială că inculpatul ar fi autorul acestei infracțiuni, or înregistrările audio sau video nu pot avea în procesul penal decât un rol subsidiar.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar admite că o dispoziție de arestare preventivă poate avea la bază doar înregistrări audio sau video, cele efectuate în prezenta cauză sunt insuficiente chiar și pentru a contura o presupunere de participare a inculpatului la această faptă, din moment ce procurorul nu a stabilit încă dacă materialul lemnos a fost achiziționat în mod licit sau a fost pretins și primit de inculpat de la D.G. sub promisiunea că va interveni, pe de o parte, pentru ca acesta să-și recupereze prejudiciul într-un dosar în care are calitatea de parte civilă, iar pe de altă parte, că va interveni pe lângă polițiști din cadrul Biroului Silvic - I.P.J. Harghita, pentru ca rezultatul controlului efectuat la societatea învinuitului D.G.

să fie unul favorabil. b) Referitor la temeiurile de drept ale arest ării preventive consacrate de art. 148 alin. (1) lit. b) lit. f) C. proc. pen., s-a reținut că acestea sunt incidente la speță. Astfel, conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat în 20 decembrie 2012 (cu G.), 5 ianuarie 2013 (cu A.), 15 ianuarie 2013 (cu M. T.), 23 ianuarie 2013 (cu S.A., F.J., M., M.M. și V.V.) și în 24 ianuarie 2013 (cu V.V.) constituie "date", în sensul art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și dezvăluie că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori și a unor părți. în acest sens, după ce d-l V.V. a aflat de existența dosarului înregistrat pe numele său la D.N.A.

Târgu-Mureș, fiind contactat, personal sau prin intermediul surorii sale, V.A., de anumiți beneficiari ai transporturilor efectuate de SC E. T. SRL, acesta a luat legătura telefonic cu mai multe persoane, cărora Ie-a cerut „să adopte o anumită poziție", în situația în care vor fi audiați, Ie-a sugerat cum să declare, încercând practic să-i influențeze și prin aceasta să zădărnicească aflarea adevărului. În ceea ce privește motivul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., a arătat instanța de fond, cerința obiectivă ținând de gravitatea pedepsei legale nu implică discuții, pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, textul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 prevede închisoarea de la un an la 5 ani. S-a apreciat c ă pericolul concret pentru ordinea publică este, la rândul lui, actual și cert și se deduce din datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta fiind un înalt funcționar public de la care societatea are înalte așteptări de corectitudine.

în condițiile în care inculpatul - inspector principal de poliție și organ al poliției judiciare- agent al statului chemat să apere și să mențină ordinea de drept și să se conformeze legii, a îndeplinit în mod repetat acte incompatibile funcției în scopul dobândirii de beneficii materiale, planând asupra lui și alte suspiciuni de incorectitudine în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ordinea publică este puternic zdruncinată, iar pentru restabilirea echilibrului social, reacția autorităților judiciare trebuie să fie una fermă, prin care să impună acuzatului, la acest moment al procedurilor, o măsură preventivă privativă de libertate.

În aceste împrejurări, s-a reținut că, în principal, riscul zădărnicirii aflării adevărului, dar și pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, întăresc necesitatea derulării procedurilor cu el în stare de arest preventiv, interesul public ca inculpatul să fie supus măsurii privative de libertate fiind prioritar celui particular invocat de d-l V.V., de a fi cercetat în libertate. Astfel, o măsură doar restrictivă de libertate nu este oportună în acest stadiu al urmăririi penale, pentru a-l ține pe acuzat aproape autorităților judiciare și pentru buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul V.V.

a declarat recursul de față, prin care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă, măsură care a fost apreciată că fiind exagerată, iar în subsidiar, dispunerea unei alte măsuri preventive, fără privare de libertate - obligarea de a nu părăsi tara sau localitatea. Premerg ător dezbaterilor, inculpatul, prin apărător, a invocat excepția nulității absolute a propunerii de arestare preventivă, apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 197 alin. (2), raportat la prev. art. 149 1 alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Analiz ând recursul declarat, potrivit susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat, precum și susținerilor reprezentantului Parchetului, (astfel cum au fost redate detaliat, mai sus, în partea introductivă a prezentei încheieri), ca și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele se vor arăta în continuare: Referitor la excep ția nulității absolute a propunerii de arestare preventivă invocată de inculpat, înalta Curte examinând-o cu precădere - apreciază că este nefondată în sensul celor ce succedă: Potrivit art. 149 1 alin. (1) teza final ă C. proc.

pen., după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă procurorul consideră că se impune propunerea luării unei măsuri preventive, are obligația, sub sancțiunea nulității, să-l audieze pe inculpat, în prezența apărătorului ales, și să consemneze poziția lui,de a da sau de a nu da declarații. Analiz ându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că, la fila 40, vol. 1 dosar urmărire penală, există procesul verbal întocmit în 13 februarie la orele 14, după punerea în mișcare a acțiunii penale, proces-verbal în care se consemnează că inculpatului îi sunt aduse la cunoștință cauza și natura acuzației, sens în care i s-a pus la dispoziție, spre studiu, un exemplar al ordonanței, aducându-i-se totodată, la cunoștință drepturile prevăzute de art. 70 C. proc.

pen. În alin. (2) al procesului - verbal întocmit la 13 februarie 2013, se arătat că " acesta, după ce s-a consultat cu apărătorul său ales, arătă că își menține în continuare poziția de a nu face nicio declarație, în calitate de inculpat". După cum se poate observa, inculpatul, în prezența aceluiași apărător ales (av. S.F.), care a semnat împreună cu inculpatul procesul-verbal, a refuzat să facă vreo declarație. Împrejurarea că opțiunea inculpatului - de a face sau nu declarație - trebuia consemnată pe un imprimat tipizat de declarație nu poate conduce la ideea că propunerea de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută prin încălcarea art. 149 1 alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Procurorul de caz consemnând poziția inculpatului în procesul-verbal (fila 40 dosar urmărire penală) și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, nefiind identificat vreun motiv de nulitate absolută care să afecteze propunerea de arestare preventivă. Pe fondul cauzei: Art. 23 din Constitu ția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din prevederile acestui text constitu țional - art. 23 - rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constitu ție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. În conformitate cu stipulațiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclam ând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.

De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. Potrivit textului invocat, o persoan ă poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea deten ției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu stipulațiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Conform dreptului intern, respectiv, dispozi țiilor art. 149 1 C. proc. pen. , procurorul poate solicita arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, „dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148" C. proc. pen., când consideră că este în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri și „numai după ascultarea inculpatului, în prezența apărătorului". Art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. prevede că „măsura reținerii poate fi luată numai după ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală". Art. 68 1 C. proc. pen. , definind noțiunea de indicii temeinice, precizează că acestea există „atunci când din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta". Astfel cum a statuat și instanța de contencios european, pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (cauza Becciev c.Moldovei).

La fel este și cazul tulbur ării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5, în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (cauza Letellier c. Franței). La menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza Neumeister c. Austriei).

În ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la dreptul legal și constituțional de a fi pus în libertate în cursul procedurii; aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului, rezonanța socială negativă a faptelor se estompează. A considera c ă o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care, eventual, s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii, este nepermis, fiind contrar legii.

Pe de alt ă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite așa cum s-a arătat, derogări dar numai în cazuri excepționale, care reclamă protejarea interesului public. Tulburarea ordinii publice, provocat ă ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că, prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Ori de c âte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.

Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică, în sine, necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice. Cu privire la persoana inculpatului V.V., înalta Curte reține că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii superioare - ofițer de poliție judiciară, șeful Secției 2 de Poliție Rurală Miercurea Ciuc, nu a fost cercetat disciplinar, iar o astfel de persoană nu poate prezenta un pericol pentru ordinea publică. Referitor la cel de al doilea temei de drept al arest ării preventive respectiv dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că persoanele cu care inculpatul a luat legătura nu aveau calitatea de părți, martori sau experți în cauză la acel moment potrivit textului de lege mai sus arătat. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin intruzivă se impune a fi dispusă și din perspectiva art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unor garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere". Înalta Curte, în baza propriului examen efectuat asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara constată că această măsură este justificată, în raport cu cele trei criterii stabilite prin jurisprudența Curții Europene și cu probele existente la dosarul cauzei. A șa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează să admită recursul declarat de inculpatul V.V., să dispună casarea încheierii atacate și, rejudecând, să respingă propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.M.M., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia.

Totodat ă va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului V.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 13 februarie 2013 emis de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 51/43/2013, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 149 1 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11 1 ) cu referire la art. 145 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., va lua față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acestuia. Potrivit art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, va dispune ca inculpatul să respecta următoarele obligații: - s ă se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - s ă se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - s ă nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar; - s ă nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - s ă nu ia legătura cu numiții V.V., S.A., F.J., M.M., V.A., B.R., T.V., B.P., M.I. Va fi atras ă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2 2 ) C. proc.

pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Va dispune efectuarea cuvenitelor comunic ări conform art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. Cheltuielile judiciare r ămân în sarcina statului. Onorariul par țial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva încheierii penale nr. 2/C din 13 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mure ș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 51/43/2013. Caseaz ă încheierea atacată și, rejudecând: Respinge propunerea de arestare preventiv ă a inculpatului V.V., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului V.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 13 februarie 2013 emis de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. 51/43/2013, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 149 1 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (111) cu referire la art. 145 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acestuia. Potrivit art. 145 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va respecta următoarele obligații: - s ă se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - s ă se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - s ă nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar; - s ă nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - s ă nu ia legătura cu numiții V.V., S.A., F.J., M.M., V.A., B.R., T.V., B.P., M.I.

Atrage aten ția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Dispune efectuarea cuvenitelor comunic ări conform art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. Cheltuielile judiciare r ămân în sarcina statului. Onorariul par țial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 20 februarie 2013