ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub

51/43/2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu-Mureș a solicitat

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului V.V. pentru o perioadă de 29

de zile, calculate începând cu data de 14 februarie 2013, pentru săvârșirea

infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț,

incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o

persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile

obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă

continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, și trafic

de influență, în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu

referire la art. 6, art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca temeiuri de

drept ale arest

ării

preventive, procurorul a propus dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) și f)

C. proc. pen., iar în motivarea propunerii, procurorul a susținut, în esență că

sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca judecătorul să dispună

arestarea preventivă a inculpatului, privarea lui de libertate fiind necesară

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Prin

încheierea penală nr. 2/C din 13

februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 51/43/2013,

conform art. 149

1

alin. (9)

C. proc. pen., a fost admisă propunerea procurorului de la Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

Serviciul Teritorial Târgu-Mureș și:

Potrivit art. 149

1

alin.

(10), raportat la art. 136 lit. d) combinat cu art. 143

și art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.V., pentru comiterea

infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca

acte de comer

ț, incompatibile cu funcția, atribuția

sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții

financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției

sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe o perioada de

29 de zile, începând cu 13 februarie 2013, până la data de 13 martie 2013.

A fost respins

ă ca nefondată cererea inculpatului

privind luarea măsurii procesual-preventive a obligării lui de a nu părăsi

localitatea.

Conform art.

192 alin. (3) C. proc. pen.

,

s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.

Pentru a hot

ărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin rezolu

ția emisă la data de 29 ianuarie 2013,

ora 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul V.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte

de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o

îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând

informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,

în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin ordonan

ța emisă la 11 februarie 2013, orele

15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale, extinderea cercetării penale și

schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de efectuare de operațiuni

financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea

pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare,

utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau

însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de

influență în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire

la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., ambele cu art. 33 lit. a) C. pen.

Prin ordonan

ța emisă la 13 februarie 2013, ora

13:45, inculpatul, pe atunci în calitate de învinuit, a fost reținut preventiv

pentru o durată de 24 de ore, iar prin ordonanța emisă la 13 februarie 2013,

ora 14:00, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul V.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor efectuare de operațiuni financiare, ca acte de

comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o

îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând

informațiile obținute în virtutea funcției,

atribu

ției

sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de

influență în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire

la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., ambele cu art. 33 lit. a) C. pen.

a) Cu privire la temeiurile de fapt

ale arest

ării preventive,

procesul verbal de

consemnare a actelor premergătoare (vol. l, f. 20 și urm.), rapoartele

întocmite de agenții de poliție B.S., G.S., B.P., M.I., T.E., T.V., C.M., U.F.l.

și B.R. (Vol II, f. 39-48), înscrisurile aflate în Vol. III, VI și VII (care

atestă activitățile comerciale derulate de SC E.T. SRL Focșani, jud. Vrancea în

perioada de referință, o parte din acestea fiind efectuate prin directa

implicare a inculpatului, cum rezultă din convorbirile telefonice purtate),

fișa postului inculpatului (vol. II, f. 3 și urm.), procesul verbal de efectuare

a percheziției domiciliare la Hotel B.B.T. (vol I, f. 138 și urm.), precum și

procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu

diverse persoane în zilele de 16-19 decembrie 2012, 21-22 decembrie 2012, 26-31

decembrie 2012, 1 ianuarie 2013, 3 ianuarie 2013, 4-5 ianuarie 2013, 7 ianuarie

2013, 10-12 ianuarie 2013, 15 ianuarie 2013, 17-18 ianuarie 2013, 22-24

ianuarie 2013, 28 ianuarie 2013, 1 februarie 2013, 4 februarie 2013 și 5

februarie 2013 (vol. IV și V), s-a reținut că toate aceste dovezi confirmă

bănuiala legitimă că inculpatul V.V., în ciuda calității sale de inspector

principal de poliție, ofițer de poliție judiciară și șef al Secției nr. 2 de

Poliție Rurală Miercurea Ciuc, jud. Harghita, și a interdicției impuse de art.

45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, în perioada 2008-ianuarie 2013, în

mod repetat și în baza unei rezoluții unice, a efectuat operațiuni comerciale

ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de polițist. în acest sens, în

numele SC E.T. SRL Focșani, jud. Vrancea, pe care o administra în fapt, a

oferit contra cost servicii de transport marfă, precum și servicii hoteliere la

Hotelul B.B.T., jud. Harghita, ultima activitate concentrându-se în perioada

2012-2013. În concret, rolul și implicarea sa au fost considerabile și îl

plasează drept administrator faptic al societății comerciale indicate: a

contractat cu diverși clienți, direct sau prin intermediul altor persoane care

acționau la propunerea sau cu consimțământul său, servicii puse la dispoziția

lor de SC E.T. SRL Focșani, de transport

marf

ă pe diferite rute în țară. Totodată,

a purtat negocieri cu turiști interesați să își petreacă sărbătorile de iarnă

la Hotelul B., Ie-a oferit și asigurat cazarea, masa și divertismentul. Toate

aceste activități nu au fost cu titlu gratuit, inculpatul fiind cel care

stabilea sau aproba prețul în bani al serviciilor prestate.

S-a apreciat c

ă activitățile sale ar putea să

întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni

financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau

însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2)

C. pen., și că probele enunțate anterior sunt apte să contureze la acest moment

presupunerea îndeplinirii elementului material al infracțiunii în

discuție-efectuarea operațiunilor financiare, noțiune al cărei înțeles,

desprins din rațiunile textului de incriminare, este mai cuprinzător decât cel

atribuit conceptului analog în dreptul privat și include două componente: una

materială, constând, în cauză, în prestarea serviciului, alta de natură

financiară, constând în plata acelui serviciu. în același timp, aceste dovezi

sunt de natură să îl plaseze pe inculpat ca presupusul autor al actelor

incompatibile, potrivit legii, funcției pe care o deține.

Cu privire la infrac

țiunea de trafic de influență, s-a

arătat că nu poate fi reținut ca temei de fapt al arestării din două motive: în

primul rând, înregistrările în mediul ambiental și ale convorbirilor telefonice

menționate în propunerea procurorului sunt singulare, neexistând nicio altă

dovadă directă sau indirectă suficientă, care să le întărească și să contureze

o bănuială că inculpatul ar fi autorul acestei infracțiuni, or înregistrările

audio sau video nu pot avea în procesul penal decât un rol subsidiar. În al

doilea rând, chiar dacă s-ar admite că o dispoziție de arestare preventivă

poate avea la bază doar înregistrări audio sau video, cele efectuate în

prezenta cauză sunt insuficiente chiar și pentru a contura o presupunere de

participare a inculpatului la această faptă, din moment ce procurorul nu a

stabilit încă dacă materialul lemnos a fost achiziționat în mod licit sau a

fost pretins și primit de inculpat de la D.G. sub promisiunea că va interveni,

pe de o parte, pentru ca acesta să-și recupereze prejudiciul într-un dosar în

care are calitatea de parte civilă, iar pe de altă parte, că va interveni pe

lângă polițiști din cadrul Biroului Silvic - I.P.J. Harghita, pentru ca

rezultatul controlului efectuat la societatea învinuitului D.G. să fie unul

favorabil.

b) Referitor la temeiurile de drept

ale arest

ării preventive

consacrate de

art. 148 alin. (1) lit. b) lit. f) C. proc. pen., s-a

reținut că acestea sunt incidente la

speță. Astfel, conținutul

convorbirilor

telefonice purtate de inculpat în 20 decembrie 2012 (cu

G.), 5 ianuarie 2013 (cu A.), 15 ianuarie 2013 (cu

M.

T.), 23 ianuarie 2013 (cu S.A., F.J., M., M.M. și V.V.) și în 24

ianuarie 2013 (cu V.V.) constituie "date", în sensul art. 148 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. și dezvăluie că inculpatul încearcă să

zădărnicească aflarea adevărului, prin

influențarea unor martori și a

unor

părți. în acest sens, după ce d-l V.V. a aflat de existența

dosarului

înregistrat pe numele său la D.N.A. Târgu-Mureș, fiind contactat, personal sau

prin intermediul surorii sale, V.A., de anumiți beneficiari ai transporturilor

efectuate de SC E.

T. SRL, acesta a luat

legătura telefonic cu mai multe persoane,

cărora Ie-a cerut „să adopte o anumită poziție", în situația în

care vor

fi audiați, Ie-a sugerat cum să declare, încercând practic să-i

influențeze și prin aceasta să

zădărnicească aflarea adevărului.

În ceea ce

privește motivul arestării preventive prevăzut de art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a

arătat instanța de fond, cerința obiectivă ținând de gravitatea pedepsei legale

nu implică

discuții, pentru infracțiunea de

efectuare de operațiuni financiare, ca

acte

de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe

care o îndeplinește o persoană ori încheierea de

tranzacții financiare,

utilizând informațiile obținute în virtutea

funcției, atribuției sau însărcinării sale, textul art. 12 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 78/2000 prevede închisoarea de la un an la 5 ani.

S-a apreciat c

ă pericolul concret pentru ordinea publică este, la

rândul lui,

actual și cert și se deduce din datele care caracterizează

persoana

inculpatului, acesta fiind un înalt funcționar public de la care

societatea are

înalte așteptări de corectitudine. în condițiile în care inculpatul - inspector

principal de poliție și organ al poliției judiciare-

agent al

statului chemat să apere și să mențină ordinea de drept și să

se conformeze

legii, a îndeplinit în mod repetat acte incompatibile

funcției în

scopul dobândirii de beneficii materiale, planând asupra lui

și alte suspiciuni de incorectitudine

în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ordinea publică este puternic

zdruncinată, iar pentru

restabilirea

echilibrului social, reacția autorităților judiciare trebuie să

fie una fermă, prin care să impună acuzatului, la

acest moment al procedurilor, o măsură preventivă privativă de libertate.

În aceste

împrejurări, s-a reținut că, în principal, riscul zădărnicirii aflării

adevărului, dar și pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea

publică, întăresc necesitatea derulării procedurilor cu el în stare de arest

preventiv, interesul public ca inculpatul să fie supus măsurii privative de

libertate fiind prioritar celui particular invocat de d-l V.V., de a fi

cercetat în libertate. Astfel, o măsură doar restrictivă de libertate nu este

oportună în acest stadiu al urmăririi penale, pentru a-l ține pe acuzat aproape

autorităților judiciare și pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, inculpatul V.V. a declarat recursul de față, prin care a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în principal,

respingerea propunerii de arestare preventivă, măsură care a fost apreciată că

fiind exagerată, iar în subsidiar, dispunerea unei alte măsuri preventive, fără

privare de libertate - obligarea de a nu părăsi tara sau localitatea.

Premerg

ător dezbaterilor, inculpatul, prin apărător, a invocat

excepția nulității absolute a propunerii de arestare preventivă, apreciind că

sunt incidente în cauză dispozițiile art. 197 alin. (2), raportat la prev. art.

149

1

alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Analiz

ând recursul declarat, potrivit

susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat, precum și

susținerilor

reprezentantului

Parchetului, (astfel cum au fost redate detaliat, mai sus,

în partea introductivă a prezentei

încheieri), ca și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar,

dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta

Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele se vor

arăta în continuare:

Referitor la excep

ția nulității absolute

a propunerii de arestare preventivă

invocată de inculpat, înalta Curte examinând-o cu precădere - apreciază că este

nefondată în sensul celor ce succedă:

Potrivit art. 149

1

alin.

(1) teza final

ă C. proc.

pen., după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă procurorul consideră că

se impune propunerea luării unei măsuri preventive, are obligația, sub

sancțiunea nulității, să-l audieze pe inculpat, în prezența apărătorului ales,

și să consemneze poziția lui,de a da sau de a nu da declarații.

Analiz

ându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că,

la fila 40, vol. 1 dosar urmărire penală, există procesul verbal întocmit în 13

februarie la orele 14, după punerea în mișcare a acțiunii penale, proces-verbal

în care se consemnează că inculpatului îi sunt aduse la cunoștință cauza și

natura acuzației, sens în care i s-a pus la dispoziție, spre studiu, un

exemplar al ordonanței, aducându-i-se totodată, la cunoștință drepturile

prevăzute de art. 70 C. proc. pen.

În alin. (2) al procesului - verbal

întocmit la 13 februarie 2013, se arătat că " acesta, după ce s-a

consultat cu apărătorul său ales, arătă că își menține în continuare poziția de

a nu face nicio declarație, în calitate de inculpat". După cum se poate

observa, inculpatul, în prezența aceluiași apărător ales (av. S.F.), care a

semnat împreună cu inculpatul procesul-verbal, a refuzat să facă vreo

declarație. Împrejurarea că opțiunea inculpatului - de a face sau nu declarație

- trebuia consemnată pe un imprimat tipizat de declarație nu poate conduce la

ideea că propunerea de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută

prin încălcarea art. 149

1

alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Procurorul de caz consemnând poziția inculpatului în procesul-verbal (fila 40

dosar urmărire penală) și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, nefiind

identificat vreun motiv de nulitate absolută care să afecteze propunerea de

arestare preventivă.

Pe fondul cauzei:

Art. 23 din Constitu

ția României garantează libertatea

individuală și siguranța persoanei.

Din prevederile acestui text constitu

țional - art. 23 - rezultă interesul

evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu

reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este

rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme

garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură

care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul

dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constitu

ție conferă arestării preventive o

configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor

firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune

unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției

să se deruleze.

În conformitate cu stipulațiile art.

5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni

nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclam

ând dreptul la

libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu

trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de

libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute,

în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1

lit. c)

din C.E.D.O.

Potrivit textului

invocat, o persoan

ă poate fi privată de libertate

dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata

autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile

de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive

temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la

legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea deten

ției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă

în

conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu

stipulațiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva

arbitrariului.

Conform dreptului

intern, respectiv, dispozi

țiilor art. 149

1

C. proc. pen.

, procurorul

poate solicita arestarea preventivă a

inculpatului, în cursul urmăririi penale, „dacă sunt

întrunite condițiile

prevăzute

de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de

art. 148" C. proc. pen., când consideră că

este în interesul

urmăririi penale

luarea acestei măsuri și „numai după ascultarea

inculpatului, în

prezența apărătorului".

Art. 143 alin.

(1) C. proc. pen.

prevede că „măsura

reținerii poate fi luată numai după ascultarea

învinuitului sau

inculpatului în prezența

apărătorului, dacă sunt probe sau indicii

temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală".

Art. 68

1

C. proc. pen.

, definind noțiunea de indicii

temeinice, precizează că acestea există „atunci când din datele existente în

cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că

persoana

față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de

urmărire

penală a săvârșit fapta".

Astfel cum a statuat

și instanța de contencios european,

pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a

procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie

să se bazeze

pe probe faptice (cauza Becciev c.Moldovei). La fel este și

cazul

tulbur

ării ordinii publice: dacă un astfel

de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5, în aceste circumstanțe

excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el

nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe

fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura

într-adevăr ordinea publică (cauza Letellier c. Franței). La menținerea unei

persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai

la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la

caracterul persoanei în cauză, domiciliul său, profesia, resursele materiale,

legătura cu familia (cauza Neumeister c. Austriei).

În ceea ce privește natura și

pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și

au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea

faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de

la dreptul legal și constituțional de a fi pus în libertate în cursul

procedurii; aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului,

rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

A considera c

ă o persoană acuzată de fapte de o

anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până

la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, care, eventual, s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi

pusă în libertate în cursul procedurii, este nepermis, fiind contrar legii.

Pe de alt

ă parte, regula respectării libertății

individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată și de legislația internă,

inclusiv la nivel constituțional, permite așa cum s-a arătat, derogări dar

numai în cazuri excepționale, care reclamă protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii publice, provocat

ă ca urmare a comiterii unei

infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul

de liberare din detenție provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează

că, prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente

amenințată.

Ori de c

âte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut,

persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte

de a fi judecată.

Natura

faptelor, gravitatea

și

efectele lor nu justifică, în sine, necesitatea continuării prevenției în lipsa

unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat

prejudicii ordinii publice.

Cu privire la persoana inculpatului

V.V.,

înalta Curte reține

că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este

absolvent de studii superioare - ofițer de poliție judiciară, șeful Secției 2

de Poliție Rurală Miercurea Ciuc, nu a fost cercetat disciplinar, iar o astfel

de persoană nu poate prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Referitor la cel de al doilea temei de

drept al arest

ării

preventive respectiv dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Înalta

Curte constată că persoanele cu care inculpatul a luat legătura nu aveau

calitatea de părți, martori sau experți în cauză la acel moment potrivit

textului de lege mai sus arătat.

Înlocuirea măsurii arestării

preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin intruzivă se impune a fi

dispusă și din perspectiva art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, potrivit căruia, „orice persoană arestată sau deținută în

condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul

de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unor garanții care să asigure

prezentarea persoanei în cauză la audiere".

Înalta Curte, în baza propriului

examen efectuat asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a dispoziției de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara constată că această măsură este justificată, în raport cu cele trei

criterii stabilite prin jurisprudența Curții Europene și cu probele existente

la dosarul cauzei.

A

șa

fiind, înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., urmează să admită recursul declarat de inculpatul V.V., să dispună

casarea încheierii atacate și, rejudecând, să respingă propunerea de arestare

preventivă a inculpatului P.M.M., formulată de Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Alba lulia.

Totodat

ă va dispune punerea de îndată în libertate a

inculpatului V.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 13

februarie 2013 emis de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie în dosarul nr. 51/43/2013, dacă nu este arestat în altă

cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12)

raportat la art. 146 alin. (11

1

) cu referire la art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., va lua față de inculpat a măsurii obligării de

a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în

libertate a acestuia.

Potrivit art. 145

1

raportat

la art. 145 alin. (1

1

)

și

(1

2

) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara,

va dispune ca inculpatul să respecta următoarele obligații:

- s

ă se prezinte la organul de urmărire penală sau, după

caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- s

ă se prezinte la organul de poliție în a cărui rază

teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de

organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- s

ă nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului

judiciar;

- s

ă nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio

categorie de arme;

- s

ă nu ia legătura cu numiții V.V., S.A., F.J., M.M., V.A.,

B.R., T.V., B.P., M.I.

Va fi atras

ă atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., în sensul că, în

caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se

va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Va dispune efectuarea cuvenitelor

comunic

ări conform art.

145

1

raportat la art. 145 alin. (2

1

) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare r

ămân în sarcina statului.

Onorariul par

țial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpatul

V.V.

împotriva încheierii

penale nr. 2/C din 13 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu

Mure

ș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 51/43/2013.

Caseaz

ă încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge propunerea de arestare

preventiv

ă a inculpatului

V.V., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Dispune punerea de

îndată în libertate a inculpatului

V.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 13 februarie

2013 emis de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori și de Familie în dosarul nr. 51/43/2013, dacă nu este arestat în altă

cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12)

raportat la art. 146 alin. (111) cu referire la art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpat a măsurii

obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii

efective în libertate a acestuia.

Potrivit art. 145 raportat la art. 145

alin. (1

1

)

și (1

2

)

C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va

respecta următoarele obligații:

- s

ă se prezinte la organul de urmărire penală sau, după

caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- s

ă se prezinte la organul de poliție în a cărui rază

teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de

organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- s

ă nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului

judiciar;

- s

ă nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio

categorie de arme;

- s

ă nu ia legătura cu numiții V.V., S.A., F.J., M.M., V.A.,

B.R., T.V., B.P., M.I.

Atrage aten

ția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare

cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de

acesta măsura arestării preventive.

Dispune

efectuarea cuvenitelor comunic

ări

conform art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (2

1

) C.

proc. pen.

Cheltuielile judiciare r

ămân în sarcina statului.

Onorariul par

țial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitiv

ă.

Pronun

țată în ședință publică, azi 20 februarie 2013