ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2714/2013

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 102/A din 5 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2411/109/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe rol fiind apelul penal declarat de inculpata A.M.A., deținută în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 605 din data de 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 2411/109/2013, a luat în discuție cererea de liberare provizorie formulată de inculpată, punând totodată, din oficiu, în discuția părților prezente în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelantei inculpate A.M.A.

Constatând că există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal în această fază, Curtea a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibași. Prin aceeași încheiere, cu privire la starea de arest a apelantei inculpate, instanța de apel a constatat că temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., nu s-au schimbat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, pe care a menținut-o.

Totodată, pe fondul cauzei, s-a acordat termen la data de 26 septembrie 2013. În termen legal, inculpata A.M.A. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând punerea sa în libertate sub control judiciar. În susținerea recursului, a arătat că examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, s-a făcut prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prelungirea și menținerea ei, iar dispozițiile art. 160 b C. proc. pen. enumeră condițiile în care nu se poate acorda această liberare provizorie, exigențe în raport de care se poate constata că are vocație la această instituție. În aceeași ordine de idei a precizat că obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., în raport de situația sa și stadiul procesual actual ar putea face ca cererea să fie încuviințată. Astfel, a arătat că durata arestului preventiv în cuantum de 9 luni se situează la granița termenului rezonabil, iar cauza nu este așa complexă, fiind vorba de un singur inculpat, aplicându-i-se o pedeapsă de 4 ani închisoare la instanța de fond, și-a recunoscut fapta, iar parchetul nu a declarat apel în cauză. În raport de toate argumentele prezentate a solicitat admiterea cererii, apreciind îndeplinite prevederile legale, ceea ce face ca cererea formulată să fie întemeiată, astfel că pe cale de consecință a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar. Recursul declarat de inculpată nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatei de la judecată, se poate lua față de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatei poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există date că inculpata încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, precum și că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, potrivit art. 160 2 și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecații instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 5 septembrie 2013 a constatat, pe de o parte, că există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal în această fază, astfel că a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A., iar, pe de altă parte, că temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., nu s-au schimbat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata A.M.A., în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, pe care a menținut-o.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, prin rechizitoriul nr. 137/P/2008, a dispus trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv a inculpatei A.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpata în perioada 2008-2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins și primit de la mai mulți denunțători, diferite sume de bani, însumând valoarea de aproximativ 10.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor medici, funcționari pentru a înlesni rezolvarea unor cereri ale denunțătorilor.

Tribunalul Argeș prin sentința penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2411/109/2013, a condamnat-o pe inculpată la 4 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatei și a dedus din pedeapsă perioada executată. De asemenea, a soluționat și alte aspecte ale cauzei penale referitoare la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal, și la restituirea unor sume de bani către martorii denunțători, dispunând confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000 RON.

În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, impunându-se astfel menținerea măsurii preventive dispusă față de aceasta pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, întrucât așa cum rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și la instanța de fond, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în această cauză, prin influențarea martorilor, existând în acest sens consemnate la dosar declarațiile unor martori, precum și alte probe.

În acest context, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpata până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Totodată, Înalta Curte Europeană constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatei pronunțată pe fond de Tribunalul Argeș nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, măsura preventivă luată față de inculpată este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate acesteia, în condițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpata, asistentă medicală în cadrul Cabinetului de Medicina Muncii, prin prisma calității sale a săvârșit faptele penale pentru care este judecată, încercând să profite de persoanele care doreau să aibă acces într-o formă sau alta la instituțiile statului. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că inculpata prin însăși profesia și activitatea pe care le desfășura era obligată să lucreze în slujba oamenilor și nu ca ajutându-se de profesie să denatureze scopul profesiei prin încălcarea legii.

De asemenea, s-a avut în vedere modul de săvârșire a faptei, comportamentul inculpatei, rezonanța socială a infracțiunilor de corupție, în general, precum și a celei de față, în special și, nu în ultimul rând, conduita inculpatei de a aservi instituția unor interese economice pe parcursul săvârșirii faptei și de a încerca să zădărnicească aflarea adevărului în această cauză, prin influențarea martorilor, atât în faza de urmărire penală cât și la instanța de fond. Așa după cum și instanța de apel a reținut, un argument în plus ar fi și acela că de la ultima cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, respectiv 16 iulie 2013 a trecut o perioadă scurtă în care nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea prezentei cereri cu care instanța a fost, din nou, învestită.

În raport de toate argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, respingerea ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelanta inculpată A.M.A. și, totodată, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de aceasta, constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii. Ca atare, încheierea pronunțată la 5 septembrie 2013 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpata A.M.A. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.M.A. împotriva încheierii de ședință din 5 septembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 2411/109/2013. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 13 septembrie 2013.