ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2432/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2432/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință din 18 iulie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 1536/46/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpata A.M.A. și a dispus punerea în libertate

provizorie sub control judiciar a inculpatei de sub puterea mandatului de

arestare preventivă nr. 3 emis în data de 23 ianuarie 2013 de Tribunalul Argeș

în Dosarul nr. 970/109/2013, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză,

după rămânerea definitivă a încheierii.

În temeiul

dispozițiilor art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a

impus inculpatei A.M.A. să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească

limita teritorială a municipiului Pitești, decât cu acordul instanței;

b) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

c) să se prezinte la

organul de poliție, respectiv Poliția municipiului Pitești, desemnat cu

supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de

poliție sau ori de câte ori este chemată;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În temeiul

dispozițiilor art. 160

2

alin. (3

1

) C. proc. pen., a

obligat pe inculpată ca, pe timpul liberării provizorii, să respecte următoarele

obligații:

a) să nu se apropie

de martori, experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

b) să nu exercite

funcția pe care a avut-o în cadrul Cabinetului de Medicină a Muncii din

Policlinica Pitești.

S-a atras atrage

atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 160

2

alin. (3

2

)

C. proc. pen., care prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credință a

obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării

preventive.

Pentru a dispune

astfel, Curte de Apel a avut în vedere următoarele:

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Pitești, prin Rechizitoriul nr. 137/P/2008, a dispus

trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei

A.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă

continuată prev. și ped. de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 și art. 6 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esență, prin actul

de sesizare s-a reținut că inculpata în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a pretins și primit de la mai mulți denunțători,

diferite sume de bani, însumând valoarea de aproximativ 10.000 euro, lăsând să

se înțeleagă că are influență asupra unor medici, funcționari pentru a înlesni

rezolvarea unor cereri ale denunțătorilor.

Tribunalul Argeș,

prin Sentința penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr.

2411/109/2013, a condamnat-o pe inculpată la 4 ani închisoare cu executare prin

privare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen.

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. A menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva

inculpatei și a dedus din pedeapsă perioada executată. A soluționat și alte

aspecte ale cauzei penale referitoare la instituirea măsurii asigurătorii a

sechestrului penal, și la restituirea unor sume de bani către martorii

denunțători. De asemenea, a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000

lei.

În cadrul procedurii

soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de

Apel a procedat la examinarea în principiu a admisibilității cererii, potrivit

dispozițiilor art. 160

8

C. proc. pen.

Curtea de Apel a

constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normele legale aplicabile

în materie, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatei nu depășește 18 ani și nu există un alt

impediment legal pentru ca cererea formulată să fie analizată în fond și prin

urmare, a dispus admiterea în principiu.

A reținut Curtea de

Apel că în declarația sa inculpata a învederat că a avut o atitudine sinceră pe

parcursul procesului penal și cooperarea cu organele de cercetare penală

materializată într-un denunț și a precizat că, în situația în care cererea va

fi admisă, va respecta toate obligațiile și interdicțiile impuse de lege și de

către instanță, și nu va încerca să denatureze stabilirea adevărului judiciar

în cauză.

În legătură cu

dispozițiile legale aplicabile în materia privind instituția eliberării

condiționate sub control judiciar, Curtea de Apel a apreciat următoarele:

Art. 23 din

Constituție consacră libertatea individuală ca drept fundamental al omului. În

conformitate cu dispozițiile alin. (10) al art. 23 din Constituție

"Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate

provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune." Reglementările

constituționale amintite sunt concretizate și dezvoltate de dispozițiile C. proc.

pen., respectiv cele cuprinse în Secțiunea a V-a, titlul IV cu referire la

instituția liberării provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe

cauțiune.

Curtea de Apel a

considerat că din conținutul dispozițiilor normative constituționale rezultă,

în mod evident, că eliberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o

garanție constituțională importantă a libertății individuale în situațiile în

care exercitarea acestui drept fundamental este restrânsă ca urmare a aplicării

măsurii arestării preventive.

De aceea, susține

Curtea de Apel, având în vedere normele din Legea fundamentală mai sus

invocate, se ajunge la concluzia că eliberarea provizorie nu poate fi

considerată "o simplă vocație" a inculpatului arestat. S-a susținut

că această instituție se constituie într-un drept al inculpatului împotriva

căruia s-a luat o astfel de măsură de prevenție, fapt ce rezultă în mod expres

din formularea alin. (10) al art. 23 din Constituție. De altfel, s-a susținut

că în ipoteza în care se împărtășește ideea că liberarea provizorie este doar o

vocație și nu un drept, s-ar ajunge la concluzia inadmisibilă din punct de

vedere juridic că acordarea beneficiului acestei instituții ar exprima puterea

discreționară a judecătorului.

Curtea de Apel a

apreciat că sintagma folosită de disp. art. 160

2

alin. (1) și

respectiv art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora

liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de

judecată nu exprimă "vocația inculpatului arestat" și nici puterea discreționară

de apreciere a instanței privind aplicarea acestei instituții.

Curtea de Apel a

considerat că sensul corect al dispoziției normative penale este relevat de

distincția pe care dreptul public, cu deosebire dreptul constituțional, o

realizează între substanța dreptului și exercițiul acestora. Astfel, în

limitele marjei de apreciere recunoscute de către lege și în raport cu

dispozițiile legale în materie, instanța trebuie să stabilească dacă sunt

întrunite condițiile cerute de lege pentru care inculpatul să își poată

exercita dreptul la liberare provizorie sub control judiciar. O astfel de

interpretare și coroborare a textelor normative constituționale și penale

exclude și ideea de "oportunitate" a acordării beneficiului liberării

sub control judiciar sau pe cauțiune. Conceptul de "oportunitate"

este de altfel, specific dreptului administrativ și, în opinia Curții de Apel,

nu își găsește aplicarea în dreptul penal.

În legătură cu

aprecierea pe care trebuie să o realizeze instanța asupra exercitării dreptului

la liberare sub control judiciar, Curtea de Apel a precizat că interesează

condițiile de legalitate și temeinicie. De altfel, dispozițiile art. 160

8a

a alin. (6) C. proc. pen. arată în mod expres că cererile în cauză sunt

respinse ca neîntemeiate și nu ca inoportune, dacă nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege.

O astfel de

interpretare a considerat Curtea de Apel că permite instanței în a aprecia

temeinicia unei astfel de cereri ca un aspect particular al condițiilor de

legalitate pe care trebuie să le îndeplinească.

Relevante pentru

soluționarea cererii formulate de către inculpata A.M.A. au fost considerate

dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța trebuie

să verifice dacă liberarea provizorie sub control judiciar este adecvată

scopului pentru care s-a dispus măsura preventivă. Aceste reglementări implică

criteriile și cerințele principiului proporționalității, așa cum în mod

constant este invocat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

ori de câte ori este pusă în discuție marja de apreciere legitimă recunoscută

autorităților judiciare.

Totodată, Curtea de

Apel a avut în vedere și dispozițiile procesual penale speciale cu privire la

verificarea posibilității ca inculpata, odată pusă în libertate, să nu

săvârșească alte infracțiuni sau dacă există posibilitatea ca aceasta să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte (art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.)

Relevantă pentru

speță a fost indicată și Decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, privind corecta

interpretare a textelor de lege procesual penale în legătură cu instituțiile

liberării provizorii sub control judiciar și pe cauțiune.

Aplicând aceste

dispoziții normative la situația de fapt existentă în cauză, Curtea de Apel a

constatat următoarele:

Inculpata A.M.A. a

fost arestată preventiv reținându-se ca temei juridic dispozițiile art. 148

alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., în sensul că există date potrivit cărora

inculpata ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză și, totodată,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai

mare de 4 ani, existând probe care demonstrează că lăsarea în libertate a

inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În legătură cu aceste

aspecte, Curtea de Apel a subliniat că una dintre diferențele dintre instituția

liberării provizorie, iar pe de altă parte înlocuirii sau revocării măsurii

arestării preventive constă în aceea că în prima situație temeiurile care au

justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și continuă să

existe.

În consecință, Curtea

de Apel a considerat că în această procedură a verificării temeiniciei și

legalității cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, nu se

examinează în detaliu aspectul existenței sau nu a temeiurilor care au

determinat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpată.

Pe de altă parte,

Curtea de Apel a reținut că aplicarea măsurii arestării preventive are ca scop

buna desfășurare a procesului penal, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1

alin. (2) C. proc. pen., procesul penal trebuie să contribuie, printre altele,

și la apărarea ordinii de drept, precum și la prevenirea infracțiunilor. În

raport cu aceste dispoziții normative, a apreciat că pericolul pe care persoana

inculpatei îl reprezintă pentru ordinea publică, dacă este pusă în libertate,

reprezintă un criteriu pe care instanța trebuie să-1 aibă în vedere, chiar și

în procedura verificării temeiniciei și legalității cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Apoi, Curtea de Apel

a constatat că nu există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în

stare de libertate, ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal în

această cauză, în sensul dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen.

A arătat că

Ministerul Public a invocat transcrierea unor convorbiri telefonice precum și

diferite acte intitulate "contracte" încheiate de către inculpată cu

denunțătorii, din care rezultă că inculpata are intenția de a denatura aflarea

adevărului judiciar în această cauză, însă a considerat că toate aceste indicii

sau probe nu demonstrează o astfel de intenție a inculpatei, deoarece

convorbirile telefonice și actele la care se referă acuzare au fost realizate

mai înainte de începerea urmăririi penale și implicit mai înainte ca inculpata

să cunoască că împotriva sa se efectuează cercetări penale.

Prin urmare, Curtea

de Apel a apreciat că nu se poate reține că aceste fapte ale inculpatei au avut

ca scop denaturarea aflării stabilirii adevărului judiciar în această cauză,

atâta timp cât petiționara inculpată nu avea cunoștință de existența unui

proces penal în care să se efectueze cercetări împotriva sa.

A considerat că, așa

cum rezultă din probele existente la dosar, inculpata a avut o atitudine

cooperantă cu autoritățile judiciare recunoscând un număr de 7 acte materiale

din acuzațiile formulate împotriva sa. Mai mult decât atât, inculpata a înțeles

să colaboreze cu organele de cercetare penală și chiar a formulat un denunț

care se află în faza administrării actelor premergătoare începerii urmăririi

penale, fapt atestat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Pitești, prin Adresa nr. 26/P/din 7 iunie 2013.

Un alt aspect

analizat de Curtea de Apel s-a referit la durata arestării preventive pentru

inculpata A.M.A.

Curtea de Apel a

constatat că, fără a pune în discuție criteriul rezonabilității perioadei de

detenție, intervalul de timp scurs din momentul aplicării acestei măsuri și

până în prezent, este suficient pentru a realiza scopul acestei măsuri de

prevenție, respectiv apărarea valorilor și relațiilor sociale care formează

ordinea publică într-o societate democratică, în conformitate cu jurisprudența

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Au fost apreciate ca

relevante pentru soluționarea cauzei și aspectele de circumstanțiere personală

ale inculpatei: nu are antecedente penale și cu o situație familială dificilă,

deoarece mama sa are nevoie de îngrijiri speciale ce nu pot fi acordate decât

de petiționară.

Astfel, Curtea de

Apel a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 136 alin. (2)

C. proc. pen., în sensul că eliberarea provizorie sub control judiciar este

adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei,

respectiv buna desfășurare a procesului penal și apărarea ordinii publice și a

ordinii de drept și a constatat că în cauză s-a administrat în mare parte

probatoriul, și nu există risc ca inculpata să poată influența martorii care

eventual ar mai putea fi audiați.

A mai arătat că

obligațiile de supraveghere impuse inculpatei potrivit legii, ca urmare a

admiterii a cererii formulate, reprezintă garanții importante pentru buna

desfășurare în continuare a procesului penal și apărarea valorilor specifice

ordinii publice, apreciind că aceste obligații reprezintă în esență restrângeri

importante ale libertății individuale, fiind aplicabile în cauză și

dispozițiile art. 53 din Constituție, precum și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului relevantă.

Curtea de Apel a

considerat că existența în cauză a unei hotărâri de condamnare a inculpatei la

o pedeapsă privativă de libertate, nu poate reprezenta un argument pentru a

considera că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este

întemeiată, deoarece inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție și a

constatat că, în acest moment procesual, starea de arest preventiv în care se

află inculpata depășește ca măsură restrictivă a libertății individuale ceea ce

este necesar pentru buna desfășurare a procesului penal, măsura ca atare

nemaifiind adecvată scopului urmărit de legea penală.

Aplicând principiul proporționalității,

la care se referă în mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în situațiile în care examinează legitimitatea restrângerii exercițiului

unor drepturi, Curtea de Apel a apreciat că în raport cu probatoriul administrat

în cauză că, măsura arestării preventive a inculpatei nu mai este adecvată

situației de fapt și scopului procesului penal și, prin urmare, se impune

continuarea soluționării cauzei cu judecarea inculpatei în stare de libertate,

aplicându-se măsurile restrictive pe care instituția liberării provizorii sub

control judiciar le prevede.

Împotriva acestei

încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Pitești și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond

respingerea cererii de liberare sub control judiciar formulată de inculpata

A.M.A., ca fiind neîntemeiată.

Ministerul Public

și-a motivat recursul în sensul că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat

că lăsarea în libertate a inculpatei A.M.A. nu prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, soluția temeinică fiind aceea de respingere a cererii

de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată (cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

teza a II-a C. proc.

pen.).

Se susține că în

considerentele încheierii, același complet al instanței de apel care, în urmă

cu două zile, pe 16 iulie 2013, a menținut starea de arest, a revenit asupra

punctului de vedere exprimat anterior și, a apreciat că, dimpotrivă durata

arestării preventive este suficientă, existența unei hotărâri de condamnare nu

mai reprezintă un argument în menținerea stării de arest preventiv, inculpata

nu are antecedente penale și a recunoscut o parte din actele materiale reținute

în sarcina sa.

Procurorul a

considerat că soluția și motivarea nu pot să fie primite, deoarece cererea de

liberare provizorie sub control judiciar nu este un drept al inculpatei, ci

doar o vocație a acesteia, iar condițiile pentru acordarea liberării, prevăzute

de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se completează cu cele

menționate în art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen.

Legea procesual

penală română conferă inculpatei arestate un drept de a cere liberarea

provizorie sub control judiciar și nu un drept la liberare, întrucât rolul

instanței nu trebuie să se rezume la analiza condițiilor formale ale cererii,

din moment ce legiuitorul lasă instanței puterea de a aprecia dacă inculpata

poate fi liberată sub control judiciar. Ceea ce primează în aprecierea

oportunității unei asemenea cereri este gradul de pericol social concret pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata lăsată în stare de libertate.

Deși, sub aspect

formal sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen., trebuie efectuat și un examen asupra cerințelor inserate în art.

143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen., urmând a fi analizate elementele

ce privesc fapta săvârșită, gradul de pericol social concret, împrejurările

comiterii faptei, urmările produse și persoana inculpatei pentru a aprecia

asupra oportunității luării acestei măsuri.

În recursul său,

procurorul a arătat că, pe parcursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești efectuată în fața primei instanțe de judecată, de la data luării

măsurii arestării preventive și până în prezent, inculpata A.M.A. a formulat

mai multe cereri de liberare provizorie sub control judiciar, toate fiind

respinse de Tribunalul Argeș, încheierile pronunțate fiind menținute de Curtea

de Apel Pitești.

Mai susține că de la

16 iulie 2013, dată la care Curtea de Apel Pitești, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a

menținut starea de arest a inculpatei, și până la data de 18 iulie 2013, când

același complet de judecată al Curții de Apel a admis cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, nu au intervenit elemente noi care să conducă

la concluzia oportunității admiterii cererii de liberare provizorie sub control

judiciar și să justifice punerea în libertate a inculpatei. Recunoașterea

parțială a săvârșirii unor acte materiale, nu vizează temeiurile arestării

preventive și nu dovedește netemeinicia sau modificarea aspectelor avute în

vedere la luarea acestei măsuri.

În acest context,

procurorul consideră că persistența motivelor plauzibile care au condus la

arestarea persoanei bănuite că a săvârșit o infracțiune constituie o condiție

sine qua non a legalității menținerii în stare de detenție, ceea ce denotă că

nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestare, în accepțiunea pe care

Convenția Europeană a Drepturilor Omului o conferă acestei noțiuni și de aceea

consideră că lăsarea în libertate a inculpatei, în acest moment, nu este

oportună, iar menținerea stării de arest preventiv contribuie la buna

desfășurare a procesului penal.

Examinând recursul

declarat, în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, precum

și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, prin prisma

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 137/P/2008 din 28 februarie 2013, Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Pitești a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a inculpatei A.M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic

de influență în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.

raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În fapt s-a reținut

că inculpata A.M.A., în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a săvârșit la diferite intervale de timp, 14 acțiuni, ce

prezintă fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de influență,

pretinzând suma totală de 29.000 lei și 5.000 euro și primind suma totală de

25.700 lei și 5.000 euro, astfel:

1) - a pretins și

primit de la denunțătorul A.A. (în prezent decedat) suma totală de 6.000 lei

lăsând să se creadă că are influență asupra medicului B.C. și asupra unor

funcționari publici din cadrul AJOFM Argeș pentru obținerea deciziei de

pensionare pe caz de invaliditate cât și pentru obținerea unor documente

necesare întocmirii dosarului de pensionare;

2) - a pretins și

primit de la martorul-denunțător S.I. suma de totală 4.000 lei lăsând să se

creadă că are influență și chiar având influență asupra unor medici pentru a-i

întocmi actele și documentele necesare obținerii pensiei de invaliditate;

3) - a pretins și

primit suma de 2.000 euro și a mai pretins suma de 1.300 lei de la V.D. și

V.M., lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane cu funcție de

conducere din cadrul B.D. - Sucursala Pitești pentru a-1 angaja pe V.D. la

această unitate bancară în funcția de inspector;

4) - după ce inițial

a primit cu titlu de împrumut de la martora-denunțătoare R.F. suma de 1.500

lei, ulterior, pentru a nu-i mai restitui această sumă, a lăsat să se înțeleagă

că are influență asupra unor medici în vederea pensionării pe caz de invaliditate

a surorii sale, P.G.;

5) - a pretins și

primit de la martorul-denunțător M.I. suma totală de 2.200 lei, lăsând să se

creadă că are influență asupra unor medici, pentru a-i întocmi actele și

documentele necesare obținerii pensiei de invaliditate;

6) - a pretins și

primit de la martora-denunțătoare I.M. suma de 600 lei lăsând să se creadă că

are influență asupra unor medici pentru avizarea favorabilă a dosarului de

pensionare pe caz de invaliditate a cuscrului acesteia, numitul B.N.;

7) - a pretins și

primit de la martora-denunțătoare B.L. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă

că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi actele și documentele

necesare obținerii pensiei de invaliditate și pentru emiterea deciziei de

pensionare;

8) - a pretins și

primit de la martora-denunțătoare O.G. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă

că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi actele și documentele

necesare rezolvării favorabile a contestației la decizia medicală prin care i-a

fost sistată pensia de invaliditate;

9) - a pretins și

primit de la martora-denunțătoare M.E. suma de 1.700 lei, lăsând să se creadă

că are influență asupra medicului B.C. pentru a-i aviza favorabil dosarul de

pensionare pe caz de invaliditate;

10) - a pretins și

primit de la martorul-denunțător L.A.M. sumele de 2.000 euro și 1.000 lei,

lăsând să se creadă că are influență asupra unor polițiști cu funcții de

conducere din cadrul IPJ Argeș sau IGPR, pentru a-l angaja pe denunțător în

funcția de agent de poliție la IPJ Argeș;

11) - a pretins de la

martora-denunțătoare M.N.R. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are

influență asupra medicului N.C.M. pentru a-l angaja pe soțul ei în funcția de

șofer la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș;

12) - a pretins și

primit de la martora-denunțătoare D.C.E. suma de 1.000 euro, lăsând să se

creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul SC I. în vederea

angajării acesteia la agentul economic în cauză;

13) - a pretins și

primit de la M.M. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență

asupra unor medici pentru a o ajuta pe denunțătoare să obțină pensie de

invaliditate;

14) - a pretins și

primit de la martorul denunțător U.V. suma totală de 2.700 lei lăsând să se

creadă că are influență asupra medicilor care eliberau acte medicale pentru

dosarul de pensionare pe caz de invaliditate cât și asupra membrilor comisiei

de evaluare a capacității de muncă care emiteau decizia de pensionare a

acestuia.

Prin Sentința penală

nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în

Dosarul nr. 2411/109/2013, s-a dispus condamnarea inculpatei A.M.A. la pedeapsa

de 4 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 și

art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. precum și

menținerea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpata A.M.A. cu primul termen de judecată fixat la

data de 05 septembrie 2013.

Înalta Curte

consideră că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru

inculpați, iar instanța este cea care este chemată să aprecieze dacă se impune

sau nu cercetarea inculpaților în stare de libertate în raport de temeiurile de

fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive.

De asemenea, Înalta

Curte nu va reține criticile formulate în recursul Ministerului Public, în

sensul că același complet al instanței de apel care, cu două zile în urmă, a

menținut starea de arest, a revenit asupra punctului de vedere exprimat

anterior și, a apreciat că, dimpotrivă durata arestării preventive este

suficientă, existența unei hotărâri de condamnare nu mai reprezintă un argument

în menținerea stării de arest preventiv, inculpata nu are antecedente penale și

a recunoscut o parte din actele materiale reținute în sarcina sa.

Așa cum rezultă fără

echivoc din interpretarea art. 160

2

C. proc. pen., instanța este cea

care apreciază acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar nici un

alt text de lege nu limitează acest drept al instanței și nici nu îl situează

în vreun moment procesual ori altul, critica fiind pur formală și fără

fundament legal.

Înalta Curte, în baza

actelor și lucrărilor dosarului, reține că, din materialul probator administrat

în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata A.M.A. a pretins și

primit sume de bani sau alte foloase materiale pentru sine sau pentru altul,

lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici cu statut

special (polițiști cu funcții de conducere sau persoane cu funcții de conducere

în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), funcționari publici (cadre medicale

cu funcții de conducere sau medici) și funcționari (persoane cu funcții de

conducere în societăți comerciale sau bancare), pentru a-i determina să facă

acte ce intră în atribuțiunile lor de serviciu.

Analiza temeiniciei

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma criteriilor

prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv scopul măsurii care se

solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care

inculpata este judecată, relevă suficiente indicii pe care să se întemeieze, în

mod rezonabil, aprecierea că inculpata A.M.A. ar săvârși sau ar întreprinde

acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și

persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, "factori pertinenți care legitimează

o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia

fiind, astfel, conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului.

Drept urmare, Înalta

Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege

care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de către inculpata A.M.A., în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. și apreciază că nici sub aspectul oportunității

cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8)

C. proc. pen.

Înalta Curte se

raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpata

A.M.A. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor,

calitatea de cadru medical a inculpatei), cât și la cele care privesc persoana

acesteia, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi

atins și prin liberarea provizorie.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care

l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei A.M.A. nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de natura

și gradul ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina

inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și

de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest

moment procesual, întrucât s-ar induce la nivelul colectivității o stare de

tensiune, un sentiment de îngrijorare, sens în care Înalta Curte constată că

pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei

A.M.A. în libertate, nu s-a diminuat.

Privarea de libertate

în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului bunei

desfășurări a judecății și realizarea eficientă a scopului procesului penal

acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în stare de arest

preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Împrejurarea că a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu

alterează prezumția de nevinovăție a inculpatei, deoarece limitarea libertății

persoanei se încadrează în dispozițiile legii și este totodată în concordanță

cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești este

fondat, astfel că, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., îl va admite, va casa în totalitate hotărârea atacată și, în fond,

rejudecând va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpata A.M.A.

Se va face aplicarea

dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva

încheierii de ședință nr. 95/A din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 1536/46/2013 privind pe intimata inculpată A.M.A.

Casează în totalitate

hotărârea recurată și, în fond, rejudecând:

Respinge ca nefondată

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Pitești, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN