ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2432/2013

Deliberând asupra recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1536/46/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A. și a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 emis în data de 23 ianuarie 2013 de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 970/109/2013, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză, după rămânerea definitivă a încheierii.

În temeiul dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a impus inculpatei A.M.A. să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a municipiului Pitești, decât cu acordul instanței; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată; c) să se prezinte la organul de poliție, respectiv Poliția municipiului Pitești, desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul dispozițiilor art. 160 2 alin. (3 1 ) C. proc.

pen., a obligat pe inculpată ca, pe timpul liberării provizorii, să respecte următoarele obligații: a) să nu se apropie de martori, experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; b) să nu exercite funcția pe care a avut-o în cadrul Cabinetului de Medicină a Muncii din Policlinica Pitești. S-a atras atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen., care prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive. Pentru a dispune astfel, Curte de Apel a avut în vedere următoarele: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, prin Rechizitoriul nr. 137/P/2008, a dispus trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prev. și ped.

de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpata în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la mai mulți denunțători, diferite sume de bani, însumând valoarea de aproximativ 10.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor medici, funcționari pentru a înlesni rezolvarea unor cereri ale denunțătorilor. Tribunalul Argeș, prin Sentința penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2411/109/2013, a condamnat-o pe inculpată la 4 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen.

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatei și a dedus din pedeapsă perioada executată. A soluționat și alte aspecte ale cauzei penale referitoare la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal, și la restituirea unor sume de bani către martorii denunțători. De asemenea, a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000 lei. În cadrul procedurii soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de Apel a procedat la examinarea în principiu a admisibilității cererii, potrivit dispozițiilor art. 160 8 C. proc. pen.

Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normele legale aplicabile în materie, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei nu depășește 18 ani și nu există un alt impediment legal pentru ca cererea formulată să fie analizată în fond și prin urmare, a dispus admiterea în principiu. A reținut Curtea de Apel că în declarația sa inculpata a învederat că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și cooperarea cu organele de cercetare penală materializată într-un denunț și a precizat că, în situația în care cererea va fi admisă, va respecta toate obligațiile și interdicțiile impuse de lege și de către instanță, și nu va încerca să denatureze stabilirea adevărului judiciar în cauză.

În legătură cu dispozițiile legale aplicabile în materia privind instituția eliberării condiționate sub control judiciar, Curtea de Apel a apreciat următoarele: Art. 23 din Constituție consacră libertatea individuală ca drept fundamental al omului. În conformitate cu dispozițiile alin. (10) al art. 23 din Constituție "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune." Reglementările constituționale amintite sunt concretizate și dezvoltate de dispozițiile C. proc. pen., respectiv cele cuprinse în Secțiunea a V-a, titlul IV cu referire la instituția liberării provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune.

Curtea de Apel a considerat că din conținutul dispozițiilor normative constituționale rezultă, în mod evident, că eliberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o garanție constituțională importantă a libertății individuale în situațiile în care exercitarea acestui drept fundamental este restrânsă ca urmare a aplicării măsurii arestării preventive. De aceea, susține Curtea de Apel, având în vedere normele din Legea fundamentală mai sus invocate, se ajunge la concluzia că eliberarea provizorie nu poate fi considerată "o simplă vocație" a inculpatului arestat. S-a susținut că această instituție se constituie într-un drept al inculpatului împotriva căruia s-a luat o astfel de măsură de prevenție, fapt ce rezultă în mod expres din formularea alin. (10) al art. 23 din Constituție.

De altfel, s-a susținut că în ipoteza în care se împărtășește ideea că liberarea provizorie este doar o vocație și nu un drept, s-ar ajunge la concluzia inadmisibilă din punct de vedere juridic că acordarea beneficiului acestei instituții ar exprima puterea discreționară a judecătorului. Curtea de Apel a apreciat că sintagma folosită de disp. art. 160 2 alin. (1) și respectiv art. 160 4 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de judecată nu exprimă "vocația inculpatului arestat" și nici puterea discreționară de apreciere a instanței privind aplicarea acestei instituții. Curtea de Apel a considerat că sensul corect al dispoziției normative penale este relevat de distincția pe care dreptul public, cu deosebire dreptul constituțional, o realizează între substanța dreptului și exercițiul acestora.

Astfel, în limitele marjei de apreciere recunoscute de către lege și în raport cu dispozițiile legale în materie, instanța trebuie să stabilească dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru care inculpatul să își poată exercita dreptul la liberare provizorie sub control judiciar. O astfel de interpretare și coroborare a textelor normative constituționale și penale exclude și ideea de "oportunitate" a acordării beneficiului liberării sub control judiciar sau pe cauțiune. Conceptul de "oportunitate" este de altfel, specific dreptului administrativ și, în opinia Curții de Apel, nu își găsește aplicarea în dreptul penal. În legătură cu aprecierea pe care trebuie să o realizeze instanța asupra exercitării dreptului la liberare sub control judiciar, Curtea de Apel a precizat că interesează condițiile de legalitate și temeinicie.

De altfel, dispozițiile art. 160 8a a alin. (6) C. proc. pen. arată în mod expres că cererile în cauză sunt respinse ca neîntemeiate și nu ca inoportune, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. O astfel de interpretare a considerat Curtea de Apel că permite instanței în a aprecia temeinicia unei astfel de cereri ca un aspect particular al condițiilor de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească. Relevante pentru soluționarea cererii formulate de către inculpata A.M.A. au fost considerate dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța trebuie să verifice dacă liberarea provizorie sub control judiciar este adecvată scopului pentru care s-a dispus măsura preventivă.

Aceste reglementări implică criteriile și cerințele principiului proporționalității, așa cum în mod constant este invocat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ori de câte ori este pusă în discuție marja de apreciere legitimă recunoscută autorităților judiciare. Totodată, Curtea de Apel a avut în vedere și dispozițiile procesual penale speciale cu privire la verificarea posibilității ca inculpata, odată pusă în libertate, să nu săvârșească alte infracțiuni sau dacă există posibilitatea ca aceasta să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte (art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen.) Relevantă pentru speță a fost indicată și Decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, privind corecta interpretare a textelor de lege procesual penale în legătură cu instituțiile liberării provizorii sub control judiciar și pe cauțiune. Aplicând aceste dispoziții normative la situația de fapt existentă în cauză, Curtea de Apel a constatat următoarele: Inculpata A.M.A. a fost arestată preventiv reținându-se ca temei juridic dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., în sensul că există date potrivit cărora inculpata ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză și, totodată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mare de 4 ani, existând probe care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În legătură cu aceste aspecte, Curtea de Apel a subliniat că una dintre diferențele dintre instituția liberării provizorie, iar pe de altă parte înlocuirii sau revocării măsurii arestării preventive constă în aceea că în prima situație temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și continuă să existe. În consecință, Curtea de Apel a considerat că în această procedură a verificării temeiniciei și legalității cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, nu se examinează în detaliu aspectul existenței sau nu a temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpată. Pe de altă parte, Curtea de Apel a reținut că aplicarea măsurii arestării preventive are ca scop buna desfășurare a procesului penal, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) C. proc.

pen., procesul penal trebuie să contribuie, printre altele, și la apărarea ordinii de drept, precum și la prevenirea infracțiunilor. În raport cu aceste dispoziții normative, a apreciat că pericolul pe care persoana inculpatei îl reprezintă pentru ordinea publică, dacă este pusă în libertate, reprezintă un criteriu pe care instanța trebuie să-1 aibă în vedere, chiar și în procedura verificării temeiniciei și legalității cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Apoi, Curtea de Apel a constatat că nu există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal în această cauză, în sensul dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. A arătat că Ministerul Public a invocat transcrierea unor convorbiri telefonice precum și diferite acte intitulate "contracte" încheiate de către inculpată cu denunțătorii, din care rezultă că inculpata are intenția de a denatura aflarea adevărului judiciar în această cauză, însă a considerat că toate aceste indicii sau probe nu demonstrează o astfel de intenție a inculpatei, deoarece convorbirile telefonice și actele la care se referă acuzare au fost realizate mai înainte de începerea urmăririi penale și implicit mai înainte ca inculpata să cunoască că împotriva sa se efectuează cercetări penale. Prin urmare, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține că aceste fapte ale inculpatei au avut ca scop denaturarea aflării stabilirii adevărului judiciar în această cauză, atâta timp cât petiționara inculpată nu avea cunoștință de existența unui proces penal în care să se efectueze cercetări împotriva sa.

A considerat că, așa cum rezultă din probele existente la dosar, inculpata a avut o atitudine cooperantă cu autoritățile judiciare recunoscând un număr de 7 acte materiale din acuzațiile formulate împotriva sa. Mai mult decât atât, inculpata a înțeles să colaboreze cu organele de cercetare penală și chiar a formulat un denunț care se află în faza administrării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, fapt atestat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, prin Adresa nr. 26/P/din 7 iunie 2013. Un alt aspect analizat de Curtea de Apel s-a referit la durata arestării preventive pentru inculpata A.M.A.

Curtea de Apel a constatat că, fără a pune în discuție criteriul rezonabilității perioadei de detenție, intervalul de timp scurs din momentul aplicării acestei măsuri și până în prezent, este suficient pentru a realiza scopul acestei măsuri de prevenție, respectiv apărarea valorilor și relațiilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Au fost apreciate ca relevante pentru soluționarea cauzei și aspectele de circumstanțiere personală ale inculpatei: nu are antecedente penale și cu o situație familială dificilă, deoarece mama sa are nevoie de îngrijiri speciale ce nu pot fi acordate decât de petiționară.

Astfel, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că eliberarea provizorie sub control judiciar este adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, respectiv buna desfășurare a procesului penal și apărarea ordinii publice și a ordinii de drept și a constatat că în cauză s-a administrat în mare parte probatoriul, și nu există risc ca inculpata să poată influența martorii care eventual ar mai putea fi audiați.

A mai arătat că obligațiile de supraveghere impuse inculpatei potrivit legii, ca urmare a admiterii a cererii formulate, reprezintă garanții importante pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal și apărarea valorilor specifice ordinii publice, apreciind că aceste obligații reprezintă în esență restrângeri importante ale libertății individuale, fiind aplicabile în cauză și dispozițiile art. 53 din Constituție, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă.

Curtea de Apel a considerat că existența în cauză a unei hotărâri de condamnare a inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate, nu poate reprezenta un argument pentru a considera că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, deoarece inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție și a constatat că, în acest moment procesual, starea de arest preventiv în care se află inculpata depășește ca măsură restrictivă a libertății individuale ceea ce este necesar pentru buna desfășurare a procesului penal, măsura ca atare nemaifiind adecvată scopului urmărit de legea penală.

Aplicând principiul proporționalității, la care se referă în mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în situațiile în care examinează legitimitatea restrângerii exercițiului unor drepturi, Curtea de Apel a apreciat că în raport cu probatoriul administrat în cauză că, măsura arestării preventive a inculpatei nu mai este adecvată situației de fapt și scopului procesului penal și, prin urmare, se impune continuarea soluționării cauzei cu judecarea inculpatei în stare de libertate, aplicându-se măsurile restrictive pe care instituția liberării provizorii sub control judiciar le prevede. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea cererii de liberare sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A., ca fiind neîntemeiată.

Ministerul Public și-a motivat recursul în sensul că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei A.M.A. nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, soluția temeinică fiind aceea de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată (cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 teza a II-a C. proc. pen.). Se susține că în considerentele încheierii, același complet al instanței de apel care, în urmă cu două zile, pe 16 iulie 2013, a menținut starea de arest, a revenit asupra punctului de vedere exprimat anterior și, a apreciat că, dimpotrivă durata arestării preventive este suficientă, existența unei hotărâri de condamnare nu mai reprezintă un argument în menținerea stării de arest preventiv, inculpata nu are antecedente penale și a recunoscut o parte din actele materiale reținute în sarcina sa.

Procurorul a considerat că soluția și motivarea nu pot să fie primite, deoarece cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este un drept al inculpatei, ci doar o vocație a acesteia, iar condițiile pentru acordarea liberării, prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se completează cu cele menționate în art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen. Legea procesual penală română conferă inculpatei arestate un drept de a cere liberarea provizorie sub control judiciar și nu un drept la liberare, întrucât rolul instanței nu trebuie să se rezume la analiza condițiilor formale ale cererii, din moment ce legiuitorul lasă instanței puterea de a aprecia dacă inculpata poate fi liberată sub control judiciar.

Ceea ce primează în aprecierea oportunității unei asemenea cereri este gradul de pericol social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata lăsată în stare de libertate. Deși, sub aspect formal sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., trebuie efectuat și un examen asupra cerințelor inserate în art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen., urmând a fi analizate elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse și persoana inculpatei pentru a aprecia asupra oportunității luării acestei măsuri. În recursul său, procurorul a arătat că, pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești efectuată în fața primei instanțe de judecată, de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent, inculpata A.M.A.

a formulat mai multe cereri de liberare provizorie sub control judiciar, toate fiind respinse de Tribunalul Argeș, încheierile pronunțate fiind menținute de Curtea de Apel Pitești. Mai susține că de la 16 iulie 2013, dată la care Curtea de Apel Pitești, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest a inculpatei, și până la data de 18 iulie 2013, când același complet de judecată al Curții de Apel a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia oportunității admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și să justifice punerea în libertate a inculpatei.

Recunoașterea parțială a săvârșirii unor acte materiale, nu vizează temeiurile arestării preventive și nu dovedește netemeinicia sau modificarea aspectelor avute în vedere la luarea acestei măsuri. În acest context, procurorul consideră că persistența motivelor plauzibile care au condus la arestarea persoanei bănuite că a săvârșit o infracțiune constituie o condiție sine qua non a legalității menținerii în stare de detenție, ceea ce denotă că nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestare, în accepțiunea pe care Convenția Europeană a Drepturilor Omului o conferă acestei noțiuni și de aceea consideră că lăsarea în libertate a inculpatei, în acest moment, nu este oportună, iar menținerea stării de arest preventiv contribuie la buna desfășurare a procesului penal.

Examinând recursul declarat, în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 137/P/2008 din 28 februarie 2013, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut că inculpata A.M.A., în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit la diferite intervale de timp, 14 acțiuni, ce prezintă fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de influență, pretinzând suma totală de 29.000 lei și 5.000 euro și primind suma totală de 25.700 lei și 5.000 euro, astfel: 1) - a pretins și primit de la denunțătorul A.A. (în prezent decedat) suma totală de 6.000 lei lăsând să se creadă că are influență asupra medicului B.C. și asupra unor funcționari publici din cadrul AJOFM Argeș pentru obținerea deciziei de pensionare pe caz de invaliditate cât și pentru obținerea unor documente necesare întocmirii dosarului de pensionare; 2) - a pretins și primit de la martorul-denunțător S.I.

suma de totală 4.000 lei lăsând să se creadă că are influență și chiar având influență asupra unor medici pentru a-i întocmi actele și documentele necesare obținerii pensiei de invaliditate; 3) - a pretins și primit suma de 2.000 euro și a mai pretins suma de 1.300 lei de la V.D. și V.M., lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul B.D. - Sucursala Pitești pentru a-1 angaja pe V.D. la această unitate bancară în funcția de inspector; 4) - după ce inițial a primit cu titlu de împrumut de la martora-denunțătoare R.F. suma de 1.500 lei, ulterior, pentru a nu-i mai restitui această sumă, a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor medici în vederea pensionării pe caz de invaliditate a surorii sale, P.G.; 5) - a pretins și primit de la martorul-denunțător M.I.

suma totală de 2.200 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici, pentru a-i întocmi actele și documentele necesare obținerii pensiei de invaliditate; 6) - a pretins și primit de la martora-denunțătoare I.M. suma de 600 lei lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru avizarea favorabilă a dosarului de pensionare pe caz de invaliditate a cuscrului acesteia, numitul B.N.; 7) - a pretins și primit de la martora-denunțătoare B.L. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi actele și documentele necesare obținerii pensiei de invaliditate și pentru emiterea deciziei de pensionare; 8) - a pretins și primit de la martora-denunțătoare O.G.

suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi actele și documentele necesare rezolvării favorabile a contestației la decizia medicală prin care i-a fost sistată pensia de invaliditate; 9) - a pretins și primit de la martora-denunțătoare M.E. suma de 1.700 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicului B.C. pentru a-i aviza favorabil dosarul de pensionare pe caz de invaliditate; 10) - a pretins și primit de la martorul-denunțător L.A.M. sumele de 2.000 euro și 1.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor polițiști cu funcții de conducere din cadrul IPJ Argeș sau IGPR, pentru a-l angaja pe denunțător în funcția de agent de poliție la IPJ Argeș; 11) - a pretins de la martora-denunțătoare M.N.R.

suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicului N.C.M. pentru a-l angaja pe soțul ei în funcția de șofer la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș; 12) - a pretins și primit de la martora-denunțătoare D.C.E. suma de 1.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul SC I. în vederea angajării acesteia la agentul economic în cauză; 13) - a pretins și primit de la M.M. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a o ajuta pe denunțătoare să obțină pensie de invaliditate; 14) - a pretins și primit de la martorul denunțător U.V. suma totală de 2.700 lei lăsând să se creadă că are influență asupra medicilor care eliberau acte medicale pentru dosarul de pensionare pe caz de invaliditate cât și asupra membrilor comisiei de evaluare a capacității de muncă care emiteau decizia de pensionare a acestuia.

Prin Sentința penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 2411/109/2013, s-a dispus condamnarea inculpatei A.M.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. precum și menținerea măsurii arestării preventive. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata A.M.A. cu primul termen de judecată fixat la data de 05 septembrie 2013. Înalta Curte consideră că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpați, iar instanța este cea care este chemată să aprecieze dacă se impune sau nu cercetarea inculpaților în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, Înalta Curte nu va reține criticile formulate în recursul Ministerului Public, în sensul că același complet al instanței de apel care, cu două zile în urmă, a menținut starea de arest, a revenit asupra punctului de vedere exprimat anterior și, a apreciat că, dimpotrivă durata arestării preventive este suficientă, existența unei hotărâri de condamnare nu mai reprezintă un argument în menținerea stării de arest preventiv, inculpata nu are antecedente penale și a recunoscut o parte din actele materiale reținute în sarcina sa. Așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea art. 160 2 C. proc. pen., instanța este cea care apreciază acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar nici un alt text de lege nu limitează acest drept al instanței și nici nu îl situează în vreun moment procesual ori altul, critica fiind pur formală și fără fundament legal.

Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata A.M.A. a pretins și primit sume de bani sau alte foloase materiale pentru sine sau pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici cu statut special (polițiști cu funcții de conducere sau persoane cu funcții de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), funcționari publici (cadre medicale cu funcții de conducere sau medici) și funcționari (persoane cu funcții de conducere în societăți comerciale sau bancare), pentru a-i determina să facă acte ce intră în atribuțiunile lor de serviciu. Analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., respectiv scopul măsurii care se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpata este judecată, relevă suficiente indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata A.M.A. ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind, astfel, conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului. Drept urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpata A.M.A., în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. și apreciază că nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpata A.M.A. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea de cadru medical a inculpatei), cât și la cele care privesc persoana acesteia, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei A.M.A. nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de natura și gradul ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual, întrucât s-ar induce la nivelul colectivității o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare, sens în care Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei A.M.A. în libertate, nu s-a diminuat. Privarea de libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a judecății și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpatei, deoarece limitarea libertății persoanei se încadrează în dispozițiile legii și este totodată în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești este fondat, astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite, va casa în totalitate hotărârea atacată și, în fond, rejudecând va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii de ședință nr. 95/A din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1536/46/2013 privind pe intimata inculpată A.M.A. Casează în totalitate hotărârea recurată și, în fond, rejudecând: Respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN