ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1026/2013

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 21 din 30 ianuarie

2013 a Judecătoriei Bălcești pronunțată în Dosarul 1023/185/2012, în baza art.

208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a) și alin. (3)

lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.D. la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C.

pen., s-a revocat suspendarea condiționată de care inculpatul a beneficiat prin

Sentința penală nr. 42 din 06 martie 2009 a Judecătoriei Bălcești, pentru

pedeapsa închisorii de 3 ani.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, în esență, că la data de 18 august 2012,

inculpatul D.D. împreună cu inculpații B.G. și C.G.D., s-au deplasat cu un

autoturism în zona conductei de transport produse petroliere aparținând SC C.

SA Ploiești, care traversează pârâul Șagă în punctul „Pesceanca", cei trei

sustrăgând din această conductă cantitatea de circa 110 litri țiței, fiind

surprinși de către paznicul fondului de vânătoare, ocazie cu care inculpatul a

fugit de la fața locului.

Arestarea preventivă

a inculpatului D.D. a fost dispusă prin încheierea nr. 4 din data de 4

septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bălcești pe o perioada de 29 de zile,

începând cu data de 04 septembrie 2012, măsură apoi prelungită și menținută de

către instanță, ultima menținere fiind făcută la data de 30 ianuarie 2013, cu

ocazia pronunțării Sentinței penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei

Bălcești, când instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a constatat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului D.D., în raport și de faptul că a fost condamnat la o pedeapsă de

6 ani și 6 luni închisoare cu executare prin privare de libertate, potrivit

art. 57 C. pen.

Împotriva Sentinței

penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bălcești în

dosarul 1023/185/2012, a declarat recurs inculpatul D.D.

În motivarea

recursului, inculpatul a susținut că ultima verificare a stării sale de arest a

fost făcută la data de 19 decembrie 2012, iar prin sentința atacată, prima

instanță, deși a menținut starea de arest, nu s-a pronunțat pe baza

dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., ci ale art. 357 C. pen.

A apreciat că

termenul de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive a fost depășit cu peste 60 de zile, iar neverificarea acestei măsuri

de către instanță în cursul judecății, la termenele prevăzute în art. 160

b

alin. (1) și în art. 160

1

alin. (2) și (3) C. proc. pen., atrage

încetarea de drept a măsurii arestării preventive luată față de inculpat, recurentul

inculpat solicitând punerea de îndată în libertate, în baza dispozițiilor art.

23 alin. (6) din Constituție.

Judecând recursul

declarat, Curtea a constatat că anterior pronunțării sentinței penale atacate,

instanța de fond dispusese, prin Încheierea din 19 decembrie 2012, în

conformitate cu dispozițiile art. 300 raportat la art. 160 C. proc. pen.,

menținerea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului. Astfel,

menținerea măsurii arestării preventive dispusă cu ocazia pronunțării Sentinței

penale nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Bălcești a reprezentat o

aplicare analoagă a dispozițiilor prevăzute de art. 300 sau 300

2

după caz, combinat cu art. 160

b

C. proc. pen., referitoare la

obligația instanței de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

În continuare, Curtea

a considerat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate a recurentului inculpat, infracțiunea pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond fiind

pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar în cauză există

probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Curtea a stabilit că

măsura arestării preventive este proporțională cu situația care a determinat-o,

respectiv existența unor motive plauzibile, în sensul dispozițiilor art. 143

alin. (1) C. proc. pen., de a crede că inculpatului i se poate aplica măsura

preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Față de

împrejurarea că prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri

penale definitive, nu determină automat punerea în libertate a inculpatului,

Curtea a apreciat că ordinea publică este efectiv amenințată, fiind

insuficientă o altă măsură în raport cu interesul public prioritar, detenția,

în circumstanțele cauzei, fiind și necesară dar și conformă dreptului național

precum și Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În consecință, prin

Încheierea din 12 martie 2013, definitivă, Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de Familie a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, aflat în

Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași și a menținut această măsură, în

baza art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri a declarat un nou recurs inculpatul D.D.

În motivarea acestui

recurs, inculpatul a susținut că Încheierea din 12 martie 2013 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie este nelegală și

netemeinică, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru

verificarea legalității măsurii arestării preventive a fost depășit de

instanță, măsura fiind încetată de drept, în conformitate cu prevederile art.

140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

La termenul de

judecată din 25 martie 2013, fiind prezent personal în fața Înaltei Curți,

recurentul inculpat D.D., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a

învederat instanței că își retrage recursul formulat și a solicitat să se ia

act de manifestarea sa de voință.

Așa fiind, având în

vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2) cu referire la art. 369 C.

proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de

recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile

arătate în textul de lege menționat, constatând îndeplinite cerințele

respective, Înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului inculpat,

valabil exprimată, de retragere a recursului.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul D.D. împotriva Încheierii din 12 martie 2013

a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 1023/185/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2013.

Procesat de GGC - LM