ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1269/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 385 din 17 septembrie 2003, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpaților: - N.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen. Totodată, instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploiești, pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 4 luni închisoare.

În latura civilă a procesului, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 174.100.110 lei părții civile SC C. SA reprezentând contravaloarea a 16.723 kg produs petrolier înregistrat ca pierdere în noaptea de 22 mai 2003 în segmentul de conductă din care s-a efectuat sustragerea și cheltuielile pentru repararea conductei avariate. - N.L. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 și art. 74 – art. 76 C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului. Cu privire la același inculpat, instanța a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de furt calificat comisă la data de 22 mai 2003 în dauna SC C. SA Ploiești. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că inculpatul N.I. a participat în noaptea de 22 mai 2003, împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, la sustragerea de produse petroliere dintr-o conductă a SC C. SA Ploiești, situată în zona limitrofă a municipiului Ploiești. În ceea ce îl privește pe inculpatul N.L., trimis în judecată pentru aceeași faptă, instanța a reținut că probele privind participarea acestuia la comiterea infracțiunii nu sunt concludente.

În sarcina inculpatului N.L. s-a reținut, în schimb, că în noaptea de 13 martie 2002 a pătruns prin escaladare în incinta SC O. SRL, situată în comuna Târgșorul Vechi, jud. Prahova, apoi prin efracție într-o autoutilitară aparținând părții vătămate M.N., de unde a sustras mai multe bunuri și cantitatea de 350 litri țuică din depozitul firmei. De asemenea, s-a reținut că la data de 31 octombrie 2002 același inculpat a condus un autoturism pe străzile municipiului Ploiești, fără să posede permis de conducere auto. Prin decizia penală nr. 506 din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de procuror și de inculpați împotriva sentinței primei instanțe, a desființat hotărârea atacată în latura penală și, reținând participarea inculpatului N.L.

la săvârșirea infracțiunii de furt calificat din noaptea de 22 mai 2003 în dauna SC C. SA Ploiești, a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare, pentru această infracțiune și a majorat pedepsele pentru celelalte infracțiuni comise de el și anume, la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., comisă în noaptea de 13 martie 2002 și la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Pedeapsa de 3 ani închisoare a fost grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, iar pedepsele rămase de executat au fost contopite conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Această decizie a fost casată în totalitate prin decizia penală nr. 1524 din 18 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de apel. Rejudecând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpații N.I. și N.L.

împotriva sentinței penale nr. 385 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 461 din 25 octombrie 2004 a dispus admiterea apelurilor, a desființat în parte hotărârea atacată și a dispus: - în ce îl privește pe inculpatul N.I., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia, din art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) C. pen., în art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea acestuia la un an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea comisă și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploiești, pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

- în ce îl privește pe inculpatul N.L., grațierea, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., comisă în noaptea de 13 martie 2002 și reducerea termenului de încercare, ca urmare a suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 și art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 ani și 8 luni închisoare. Împotriva deciziei penale nr. 461 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații N.I.

și N.L. În recursul parchetului se solicită casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpaților N.I. și N.L., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat împotriva SC C. SA, în noaptea de 22 mai 2003, în condițiile descrise în rechizitoriu, arătându-se că atât achitarea inculpatului N.L., cât și schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul N.I. în infracțiunea de favorizare a infractorului sunt contrare situației rezultate din probele administrate în cauză. Recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 22 mai 2003, o echipă formată din polițiști din cadrul I.P.J. Prahova și jandarmi din cadrul D.S.J. Ploiești au organizat o pândă în apropierea conductei petroliere aparținând SC C. SA Ploiești, situată în zona limitrofă a municipiului Ploiești, lângă linia ferată, pentru a constata o eventuală sustragere de produs petrolier din conductă.

În jurul orei 23,00, a apărut în zonă un autoturism de teren din care au coborât două persoane care au dezgropat conducta cu ajutorul unor lopeți, apoi a venit și o autocisternă, după care două persoane au introdus în rezervorul autocisternei un furtun de plastic, montat de o a treia persoană la o instalație artizanală executată anterior pe conductă. În timp ce încărcau produs petrolier în autocisternă, făptuitorii au sesizat prezența organelor de ordine și au fugit, doi dintre ei cu autoturismul, iar al treilea alergând printr-un șanț din apropierea liniei ferate. În cursul cercetărilor au fost identificați șoferul autocisternei, C.R., care a decedat în cursul cercetărilor și s-a dispus, în ceea ce îl privește, neînceperea urmăririi penale și inculpatul N.I.

A fost trimis în judecată pentru coautorat la furtul săvârșit în acea noapte, inculpatul N.L., fratele inculpatului N.I., pe baza declarației martorului P.M. care a susținut că, făcând parte din echipa care a constatat infracțiunea, l-a recunoscut pe inculpat la locul faptei. Curtea de apel a înlăturat în mod justificat declarația martorului P.M., neexistând certitudinea că această declarație exprimă adevărul, în condițiile în care nici unul dintre ceilalți membri ai echipei de polițiști și jandarmi care au efectuat pânda nu l-au recunoscut, iar declarația martorei T.E., cu care acesta a făcut dovadă că în intervalul în care s-a comis infracțiunea el se găsea în alt loc, nu au fost înlăturate.

Schimbarea încadrării juridice a infracțiunii comise de inculpatul N.I., din art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen., în art. 264 C. pen., este, de asemenea, justificată, în raport cu probele cu care acesta a făcut dovada că nu a participat efectiv la sustragere și nici nu a avut o înțelegere prealabilă în acest sens cu autorii faptei, ci a venit la locul faptei fiind chemat telefonic de C.R., care i-a cerut să-i aducă o canistră cu motorină, pentru a putea pleca cu autocisterna după încărcare. În acest sens sunt declarațiile martorei F.F., care a asistat la convorbirea telefonică dintre inculpatul N.I. și C.R. și N.C. și B.A., ascultați în cursul rejudecării cauzei, care nu au exclus posibilitatea ca inculpatul să fi cumpărat, în noaptea de 22 mai 2003 o canistră cu motorină de la stația de produse petroliere SC G., la care lucrau ei.

În recursul său, inculpatul N.I. a cerut să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât nu a acționat cu intenția de a-i ajuta în vreun fel pe autorii furtului, neștiind că aceștia comit o infracțiune. De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea despăgubirilor civile la valoarea combustibilului care s-a găsit în cisternă, considerând că nu se justifică luarea în calcul a tuturor pierderilor din conductă, deci și a celor care nu au legătură cu sustragerea, produsă în acea noapte. Recursul nu este fondat. Schimbarea încadrării juridice a infracțiunii comise de inculpatul N.I. s-a făcut la cererea acestuia, formulată în susținerea apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.

Susținerea inculpatului, în sensul că nu a acționat cu intenția de a-i ajuta pe făptuitori să-și asigure produsul infracțiunii nu poate fi primită, în condițiile în care acesta a dus canistra cu motorină, chiar la locul infracțiunii care tocmai era în curs de desfășurare, pentru a asigura punerea în mișcare și deplasarea autocisternei în care era încărcat produsul petrolier furat. Nu poate fi primită nici cererea inculpatului de micșorare a despăgubirilor civile, cuantumul acestora fiind calculat corect, pe baza actelor cu care partea civilă SC C. SA Ploiești a făcut dovada cantității de produs petrolier sustras și a valorii lucrărilor de remediere a conductei avariate de făptuitori în scopul săvârșirii furtului.

Inculpatul N.L. a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și aplicare, în ceea ce îl privește, a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., cu consecința achitării sale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, săvârșită de el la data de 31 octombrie 2002. Recursul este nefondat. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Fapta de conducere a unui autovehicul, fără permis de conducere, reținută în sarcina inculpatului N.L. constă în conducerea de către acesta în ziua de 31 octombrie 2002, la ora 14,30, în vârf de trafic rutier, a unui autoturism pe un bulevard din municipiul Ploiești.

Văzând criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social, prevăzute de alin. (2) al art. 18 1 C. pen., între care împrejurările în care s-a comis fapta și conduita făptuitorului, se constată că în cauză instanța a stabilit corect răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, nefiind cazul să se dispună achitarea sa și aplicarea unei amenzi administrative, așa cum se solicită în recursul declarat. În consecință vor fi respinse, ca nefondate, atât recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cât și recursurile declarate de inculpații N.I. și N.L., cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpații N.L. și N.I. împotriva deciziei penale nr. 461 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului N.I. de la 13 iunie 2003, la 18 februarie 2005. Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2005.