ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1269/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 385

din 17 septembrie 2003, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpaților:

- N.I.

la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1)

lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen. Totodată, instanța a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni

închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploiești,

pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să

execute 5 ani și 4 luni închisoare. În latura civilă a procesului, instanța a

dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 174.100.110 lei părții civile

SC C. SA reprezentând contravaloarea a 16.723 kg produs petrolier înregistrat

ca pierdere în noaptea de 22 mai 2003 în segmentul de conductă din care s-a

efectuat sustragerea și cheltuielile pentru repararea conductei avariate.

- N.L. la 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209

alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și la

8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 78 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 și art. 74 – art. 76 C. pen.,

iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului. Cu

privire la același inculpat, instanța a dispus achitarea, în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru

infracțiunea de furt calificat comisă la data de 22 mai 2003 în dauna SC C. SA

Ploiești.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut în fapt că inculpatul N.I. a participat în noaptea

de 22 mai 2003, împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, la

sustragerea de produse petroliere dintr-o conductă a SC C. SA Ploiești, situată

în zona limitrofă a municipiului Ploiești. În ceea ce îl privește pe inculpatul

N.L., trimis în judecată pentru aceeași faptă, instanța a reținut că probele

privind participarea acestuia la comiterea infracțiunii nu sunt concludente. În

sarcina inculpatului N.L. s-a reținut, în schimb, că în noaptea de 13 martie

2002 a pătruns prin escaladare în incinta SC O. SRL, situată în comuna

Târgșorul Vechi, jud. Prahova, apoi prin efracție într-o autoutilitară

aparținând părții vătămate M.N., de unde a sustras mai multe bunuri și

cantitatea de 350 litri țuică din depozitul firmei. De asemenea, s-a reținut că

la data de 31 octombrie 2002 același inculpat a condus un autoturism pe

străzile municipiului Ploiești, fără să posede permis de conducere auto.

Prin decizia penală nr. 506

din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de

procuror și de inculpați împotriva sentinței primei instanțe, a desființat

hotărârea atacată în latura penală și, reținând participarea inculpatului N.L.

la săvârșirea infracțiunii de furt calificat din noaptea de 22 mai 2003 în

dauna SC C. SA Ploiești, a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare,

pentru această infracțiune și a majorat pedepsele pentru celelalte infracțiuni

comise de el și anume, la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., comisă în

noaptea de 13 martie 2002 și la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Pedeapsa de 3 ani închisoare a

fost grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, iar pedepsele rămase de executat

au fost contopite conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Această decizie a fost

casată în totalitate prin decizia penală nr. 1524 din 18 martie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța

de apel.

Rejudecând apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpații N.I. și

N.L. împotriva sentinței penale nr. 385 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului

Prahova, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 461 din 25 octombrie

2004 a dispus admiterea apelurilor, a desființat în parte hotărârea atacată și

a dispus:

- în ce îl privește pe

inculpatul N.I., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina

acestuia, din art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin.

(3) C. pen., în art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

condamnarea acestuia la un an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea comisă

și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni

închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploiești,

pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să

execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

- în ce îl privește pe

inculpatul N.L., grațierea, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a pedepsei de

2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)

și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., comisă în noaptea de 13 martie

2002 și reducerea termenului de încercare, ca urmare a suspendării executării

pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 și

art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 ani și 8 luni închisoare.

Împotriva deciziei penale

nr. 461 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații N.I. și N.L.

În recursul parchetului se

solicită casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpaților N.I. și N.L.,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat împotriva SC C. SA, în noaptea

de 22 mai 2003, în condițiile descrise în rechizitoriu, arătându-se că atât

achitarea inculpatului N.L., cât și schimbarea încadrării juridice a faptei

comise de inculpatul N.I. în infracțiunea de favorizare a infractorului sunt

contrare situației rezultate din probele administrate în cauză.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în

cauză rezultă că, în seara zilei de 22 mai 2003, o echipă formată din polițiști

din cadrul I.P.J. Prahova și jandarmi din cadrul D.S.J. Ploiești au organizat o

pândă în apropierea conductei petroliere aparținând SC C. SA Ploiești, situată

în zona limitrofă a municipiului Ploiești, lângă linia ferată, pentru a

constata o eventuală sustragere de produs petrolier din conductă.

În jurul orei 23,00, a

apărut în zonă un autoturism de teren din care au coborât două persoane care au

dezgropat conducta cu ajutorul unor lopeți, apoi a venit și o autocisternă,

după care două persoane au introdus în rezervorul autocisternei un furtun de

plastic, montat de o a treia persoană la o instalație artizanală executată

anterior pe conductă. În timp ce încărcau produs petrolier în autocisternă,

făptuitorii au sesizat prezența organelor de ordine și au fugit, doi dintre ei

cu autoturismul, iar al treilea alergând printr-un șanț din apropierea liniei

ferate.

În cursul cercetărilor au

fost identificați șoferul autocisternei, C.R., care a decedat în cursul

cercetărilor și s-a dispus, în ceea ce îl privește, neînceperea urmăririi

penale și inculpatul N.I. A fost trimis în judecată pentru coautorat la furtul

săvârșit în acea noapte, inculpatul N.L., fratele inculpatului N.I., pe baza

declarației martorului P.M. care a susținut că, făcând parte din echipa care a

constatat infracțiunea, l-a recunoscut pe inculpat la locul faptei.

Curtea de apel a înlăturat

în mod justificat declarația martorului P.M., neexistând certitudinea că

această declarație exprimă adevărul, în condițiile în care nici unul dintre

ceilalți membri ai echipei de polițiști și jandarmi care au efectuat pânda nu

l-au recunoscut, iar declarația martorei T.E., cu care acesta a făcut dovadă că

în intervalul în care s-a comis infracțiunea el se găsea în alt loc, nu au fost

înlăturate.

Schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii comise de inculpatul N.I., din art. 208 alin. (1) și

art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen., în art. 264 C.

pen., este, de asemenea, justificată, în raport cu probele cu care acesta a

făcut dovada că nu a participat efectiv la sustragere și nici nu a avut o

înțelegere prealabilă în acest sens cu autorii faptei, ci a venit la locul

faptei fiind chemat telefonic de C.R., care i-a cerut să-i aducă o canistră cu

motorină, pentru a putea pleca cu autocisterna după încărcare. În acest sens

sunt declarațiile martorei F.F., care a asistat la convorbirea telefonică

dintre inculpatul N.I. și C.R. și N.C. și B.A., ascultați în cursul rejudecării

cauzei, care nu au exclus posibilitatea ca inculpatul să fi cumpărat, în

noaptea de 22 mai 2003 o canistră cu motorină de la stația de produse

petroliere SC G., la care lucrau ei.

În recursul său, inculpatul

N.I. a cerut să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.,

întrucât nu a acționat cu intenția de a-i ajuta în vreun fel pe autorii

furtului, neștiind că aceștia comit o infracțiune. De asemenea, inculpatul a

solicitat reducerea despăgubirilor civile la valoarea combustibilului care s-a

găsit în cisternă, considerând că nu se justifică luarea în calcul a tuturor

pierderilor din conductă, deci și a celor care nu au legătură cu sustragerea,

produsă în acea noapte.

Recursul nu este fondat.

Schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii comise de inculpatul N.I. s-a făcut la cererea

acestuia, formulată în susținerea apelului declarat împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță. Susținerea inculpatului, în sensul că nu a

acționat cu intenția de a-i ajuta pe făptuitori să-și asigure produsul infracțiunii

nu poate fi primită, în condițiile în care acesta a dus canistra cu motorină,

chiar la locul infracțiunii care tocmai era în curs de desfășurare, pentru a

asigura punerea în mișcare și deplasarea autocisternei în care era încărcat

produsul petrolier furat.

Nu poate fi primită nici

cererea inculpatului de micșorare a despăgubirilor civile, cuantumul acestora

fiind calculat corect, pe baza actelor cu care partea civilă SC C. SA Ploiești

a făcut dovada cantității de produs petrolier sustras și a valorii lucrărilor

de remediere a conductei avariate de făptuitori în scopul săvârșirii furtului.

Inculpatul N.L. a solicitat

casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și aplicare, în ceea ce îl

privește, a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., cu consecința achitării

sale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, săvârșită de el la data de 31 octombrie 2002.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă pericolul social

al unei infracțiuni.

Fapta de conducere a unui

autovehicul, fără permis de conducere, reținută în sarcina inculpatului N.L.

constă în conducerea de către acesta în ziua de 31 octombrie 2002, la ora

14,30, în vârf de trafic rutier, a unui autoturism pe un bulevard din

municipiul Ploiești. Văzând criteriile de stabilire în concret a gradului de

pericol social, prevăzute de alin. (2) al art. 18

1

C. pen., între

care împrejurările în care s-a comis fapta și conduita făptuitorului, se

constată că în cauză instanța a stabilit corect răspunderea penală a

inculpatului pentru fapta comisă, nefiind cazul să se dispună achitarea sa și

aplicarea unei amenzi administrative, așa cum se solicită în recursul declarat.

În consecință vor fi

respinse, ca nefondate, atât recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, cât și recursurile declarate de inculpații N.I. și N.L., cu

obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de

inculpații N.L. și N.I. împotriva deciziei penale nr. 461 din 25 octombrie 2004

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului N.I. de la 13 iunie

2003, la 18 februarie 2005.

Obligă recurenții intimați

inculpați la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2005.