ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1771/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1771/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 56/F din 17 mai

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 556/46/2012, în temeiul art. 160

8a

alin.

(6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de petentul C.G. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 16 mai 2012 de către

inculpatul C.G. s-a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prev. de

art. 160

2

C. proc. pen., că nu are antecedente penale, că s-a

„autosuspendat” din funcția de președinte al Asociației Revoluționarilor, că

suferă de afecțiuni cronice.

S-a mai susținut că dispozițiile

art. 5 C. proc. pen. statuează principiul garantării libertății persoanei în

tot cursul procesului penal, menționându-se că inculpatul arestat preventiv

poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune, acest principiu trebuind interpretat și aplicat conform art. 5

paragraf 3 din CEDO, potrivit căruia orice persoană arestată sau deținută are

dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

S-a invocat și faptul că prin

decizia nr. 17/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu

privire la condițiile care trebuie analizate într-o cerere de liberare

provizorie sub control judiciar și pe cauțiune, în sensul că instanța de

judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă

subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu

împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune a inculpatului.

Curtea de apel, analizând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că în cauză sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 160

6

alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește examinarea pe

fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reținut că una

din garanțiile privind liberarea persoanei este cea prevăzută de disp. art. 5 alin.

(3) C. proc. pen., preluată în dispozițiile art. 160

1

din același

cod, potrivit cărora în tor cursul procesului penal inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune, aceste dispoziții ale dreptului național îndeplinind cerințele

art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, însă, pe lângă verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art.

160

6

lit. c) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice dacă

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prev. de art. 160

2

C. proc. pen., precum și dacă cererea este sau nu întemeiată, condiții ce

rezultă din dispozițiile art. 160

8a

alin. (2) și (6) C. proc. pen.

S-a reținut că deși liberarea

provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului

arestat de a fi judecat în stare de libertate, punerea în libertate a

inculpaților nu intervine automat dacă sunt îndeplinite condițiile pozitive și

negative prevăzute de lege în cadrul art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.

În ceea ce privește decizia nr. 17/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) teza a II-a și alin.

(6) teza a II-a C. proc. pen., s-a reținut că, potrivit acesteia, instanța

verificând într-o primă fază, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea

condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare

la disp. art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen. privind scopul măsurilor

preventive, ce constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau

împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau

executarea pedepsei.

A fost avut în vedere că, în absența

unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului

judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, instanța trebuie să se raporteze la elementele ce privesc faptele

pentru care este cercetat inculpatul cât și datele ce caracterizează persoana

inculpatului, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea

în continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea

faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei,

limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta,

antecedentele penale.

Procedând la analiza pe fond a

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, curtea de apel a apreciat

că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în

raport de disp. art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.

Prin rezoluția nr. 8/P/2011 din data

de 24 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești a fost începută urmărirea penală

față de inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a

influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine de bani sau de

foloase necuvenite în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 din Legea

nr. 78/2000, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani în

formă continuată, faptă prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu

aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a unui grup infracțional

organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu

aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen.

În rezoluție se arată că, în anul

2009, inculpatul C.G., împreună cu învinuiții B.G., P.A., P.V., C.V. și cu

inculpații B.M. și C.S., au constituit un grup infracțional organizat și bine

structurat, pe care cel dintâi l-a condus în perioada 2009 - 2011 cu scopul

comiterii unor infracțiuni de corupție și de spălarea a banilor, în vederea

obținerii de beneficii financiare.

Astfel, acuzarea reține că

persoanele care erau îndreptățite să beneficieze de drepturile conferite de

Legea nr. 341/2004 au fost constrânse să încheie contracte de reprezentare,

prin care s-au obligat ca, după obținerea drepturilor în baza aceste legi, să

plătească asociației, reprezentate de primul inculpat – ce avea calitatea de

secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor - diverse sume de bani, obținându-se în acest fel suma de

9.453.390 lei, din care 2.470.000 lei au fost virați în conturile personale ale

inculpatului C.G., iar ulterior au fost transferați în conturile fiului său, C.G.

– Ș.

Probele administrate până la acest

moment au fost în măsură a oferi indicii temeinice, din cele la care se referă

art. 68/1 C. proc. pen., că actele de încheiate de către Asociația Decembrie

1989 Metrou România, reprezentată de inculpatul C.G. cu membrii revoluționari

au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței sumelor de

bani, în realitate acești bani fiind încasați de inculpat și de ceilalți

acuzați, prin folosirea influenței ori autorității asupra membrilor

revoluționari, aceste sume fiind obținute pentru aceste persoane, cât și pentru

alții.

Pentru a disimula adevărata natură a

provenienței sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de

împrumut, semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociației, prin care

ar fi fost dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membri

revoluționari, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu

realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele își

primiseră deja drepturile în baza Legii nr. 341/2004.

Printre beneficiarii contractelor de

împrumut a fost și inculpatul B.M., care a obținut în acest fel suma de 300.000

lei, cu toate că anterior sus-numitul beneficiase de obținerea indemnizațiilor

restante.

Inculpatul C.S. l-a sprijinit pe

inculpatul C.G. și pe învinuiții B.G. și P.A., determinându-i pe membrii

revoluționari din cadrul Asociației 22 Decembrie Câmpulung Muscel să nu

formuleze cereri în nume propriu la S.S.P.R., ci numai prin intermediul

Asociației Decembrie 1989 Metrou România.

Ulterior, prin ordonanțele nr.

8/P/2011 din data de 27 februarie 2012, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații C.G., B.M. și C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor mai

sus-menționate.

Arestarea preventivă a inculpatului C.G.

a fost dispusă prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012 a Tribunalului

Argeș, temeiurile în baza cărora a fost luată această măsură fiind cele

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat existența în

dosar a probelor din care rezultă că inculpatul sus-numit a încercat denatureze

aflarea adevărului, prin influențarea unor persoane care au fost citate în

calitate de martori, în acest sens fiind convorbirea purtată de acesta cu o

persoană care utilizează un post telefonic al SC V.I. SRL – C.L., din care rezultă

că inculpatul i-a instruit pe cei citați spre a fi audiați, înainte de a

declara în fața procurorului.

De asemenea, s-a mai reținut că, pe

parcursul urmăririi penale, inculpații C.G. și C.S. au efectuat demersuri

pentru a compromite credibilitatea organului de urmărire penală care efectuează

ancheta în dosarul penal nr. 8/P/2011, culegând date pentru a fi transmise prin

mass-media, cu o predilecție specială pentru postul de televiziune OTV. Din

dispoziția inculpatului C.G., inculpatul C.S. a efectuat investigații, pentru a

afla date în legătură cu activitatea profesională a procurorului de caz,

anterior intrării acestuia în structurile Ministerului Public.

În privința temeiniciei cererii s-a

constatat că, deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160

2

C.

proc. pen., o liberare provizorie sub control judiciar nu poate asigura o

realizare efectivă a scopului măsurii preventive, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Împotriva încheierii nr. 56/F din 17

mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 556/46/2012, în termen legal, a declarat

recurs inculpatul C.G., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Concluziile formulate de

reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate

împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la

infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin. (2) al articolului anterior

menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi

realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Deși nu este o măsură preventivă,

liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele

măsuri fiind același și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul

său.

Din analiza prevederilor art. 136 alin.

(2) coroborate cu cele ale art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru

a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar se cer a fi îndeplinite

două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la

faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a

persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a

doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea

căreia este bănuit inculpatul.

Sub acest aspect, potrivit

dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă vizează

comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa

în libertate provizorie.

Dispozițiile art. 160

2

C.

proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una

obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda”), inculpatul având doar

o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege ca aprecia asupra

oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei

cererii.

Acordarea acestei facultăți legale

nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța

nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în

orice situație.

Dimpotrivă, instanței i se cere prin

alin. (2) al art. 160

2

C. proc. pen. să verifice și să examineze

existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În opinia instanței, expresia „date”

conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor

probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete

rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare,

la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o

justifice.

Prin urmare, instanței i se cere să

fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a

asigura buna desfășurare a procesului penal, iar, pe de altă parte, de a-l opri

pe inculpat de la orice altă activitate infracțională.

Legea nu prevede care sunt acele

criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei

cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curți, instanța trebuie

să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanțele concrete ale cauzei, la

urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul.

Instanța poate refuza liberarea dacă

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal

nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive. Detenția

provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența

controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a

principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei,

respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene

a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul

articol, are dreptul a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în

cursul procedurii. Punerea în libertate poate să asigure prezentarea persoanei

în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției

enumerate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel,

s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Curtea a decis, cu

valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se

referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit

definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar

numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea

unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care

durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă

judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile

art.5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte apreciază că, în acest moment,

controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului C.G., fiind insuficient

pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive.

Se reține, de asemenea, că

circumstanțele procesuale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de

către instanța de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente

pentru a justifica punerea în libertate.

Pentru considerentele expuse,

apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.

împotriva încheierii nr. 56/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 556/46/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2012.