ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2227/2012

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea nr. 66/F din 08 iunie 2012 pronunțată în

dosarul nr. 635/46/2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul C.G. Totodată, a obligat petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că în cauză există temerea că inculpatul, în calitatea sa de

înalt demnitar de stat ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea martorilor.

S-a mai reținut că prin respingerea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar în această fază a

procesului penal, prima instanță respectă pe deplin principiul

proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației adusă inculpatului

precum și a principiului necesității măsurii preventive pentru realizarea

scopului legitim urmărit prin dispunerea ei, respectiv împiedicarea

inculpatului să zădărnicească aflarea adevărului.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul C.G., solicitând admiterea acestuia, casarea

încheierii atacate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia

încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din

oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este

fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

2

și

următoarele C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

judecății, instanța de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie

sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind

libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, conform textului de lege,

acordarea liberării provizorii este facultativă fiind atributul instanței și

lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu

numai în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de

lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a

inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel instanța de fond l-a avut

în vedere atunci când a respins cererea formulată de inculpat.

Așa fiind, se constată că în mod

corect prima instanță a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată

raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta

este cercetat, de impactul negativ al acestor fapte produs asupra ordinii

sociale, de împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmările produse și

nu în ultimul rând de calitatea pe care inculpatul o avea la momentul săvârșirii

infracțiunilor.

Examinându-se actele și lucrările

dosarului se constată că inculpatul C.G. a fost arestat preventiv fiind bănuit

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2009, infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., infracțiunea de spălare de bani în

formă continuată prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, inculpatul este învinuit că

în anul 2009, împreună cu alte persoane ar fi constituit un grup infracțional

organizat condus de acesta în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și

de spălare de bani în vederea obținerii unor beneficii financiare. Potrivit

actelor și datelor dosarului de urmărire penală inculpatul C.G. este prezumat a

fi conducătorul întregii operațiuni infracționale și beneficiarul sumelor de

bani obținute ilegal.

Totodată, potrivit probelor aflate

la dosar, inculpatul ar fi încercat să denatureze aflarea adevărului în cauză, prin

influențarea unor persoane, respectiv martori, susținere întemeiată pe redarea

convorbirilor purtate de inculpat cu diferite persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca

să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Or, în cauză, există temerea că

inculpatul, în calitatea sa de secretar de stat cu problemele revoluționarilor,

deci de înalt demnitar de stat, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni grave de

corupție, ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea

martorilor.

În acest sens, sunt date și

informații obținute de procuror în cursul urmăririi penale potrivit cărora inculpatul

în discuțiile telefonice a încercat să influențeze declarațiile membrilor

Asociației „Decembrie 1989” audiați în cauză în calitate de martori.

În rezonanță cu jurisprudența Curții

Europene, legislația română prevede că detenția provizorie a unei persoane nu

poate fi dispusă sau menținută decât dacă acea persoană este bănuită că a

săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau

mai multe pericole precum : pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului

justiției ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune și, cu toate

acestea, justificarea în mod excepțional a luării și menținerii măsurii

arestării preventive trebuie să țină seama, în mod excepțional, de gravitatea

infracțiunii de săvârșirea căreia este acuzat.

În speță, în acord și cu

jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect prin

respingerea cererii a respectat pe deplin principiul proporționalității măsurii

preventive cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului precum și a necesității

măsurii preventive pentru realizarea scopului legitim al procesului penal,

acela de împiedicare a inculpatului să zădărnicească aflarea adevărului în

cauză.

Circumstanțele personale ale

inculpatului nu sunt de natură a justifica prin ele însele aprecierea că

acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună

în acest moment procesual.

Circumstanțele personale ale

inculpatului au fost cunoscute de instanță, apărarea invocând afecțiuni

medicale cronice ce pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor.

Faptul că în cauză s-a emis deja

rechizitoriul constituie un argument în plus pentru accentuarea acelor motive

și temeiuri care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării

preventive.

De altfel, în conformitate cu art. 5

din Convenție și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune și menține atunci când există motive verosimile că

s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Înalta Curte constatând în urma

examinării încheierii recurate că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de

arest, până la acest moment procesual va asigura celeritatea și buna

desfășurare a procesului penal, constatând de asemenea că încheierea atacată

este corect motivată atât în fapt cât și în drept, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva

încheierii nr. 66/F din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 635/46/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 iunie 2012.