ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3278/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 106/A/MF din 9 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4832/90/2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.D.R., fiul lui G.T. și D., și F.F.A., fiul lui C.R. și M. A obligat inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele: Verificând sub aspectul art. 160 6 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați la data de 5 octombrie 2012, Curtea a reținut că din punct de vedere formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, neexistând nici un impediment pentru a fi admise în principiu.

Curtea a apreciat că în substanța ei, liberarea provizorie în privința ambilor inculpați nu poate asigura în acest moment scopul măsurii arestării preventive. Împotriva acestei încheieri inculpații au declarat recursuri. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 2 și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța de judecată poate acorda, la cerere, liberare provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind libertatea persoanelor, prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanței și este lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă și fond prevăzute de lege, ci și situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel, instanța de fond la avut în vedere atunci când a respins cererile inculpaților. Astfel, au fost avute în vedere de instanța de fond pe lângă circumstanțele personale ale inculpaților și modul, împrejurările concrete în care se reține că s-au comis faptele, relațiile cărora li s-a adus atingere.

Ceea ce caracterizează în mod particular această cauză, este faptul că activitatea infracțională a fiecărui inculpat se înscrie într-o conduită repetitivă, stabilită anticipat și în conexiune cu a altor persoane implicate în operațiuni cu droguri. Probele administrate în primul ciclu procesual furnizează indicii credibile ale traficului de droguri, pe care cei doi îl practicau deloc întâmplător, făcând din aceasta o sursă de venituri periodice. Totodată, există date temeinice ale atragerii în cadrul infracțional a minorului M.G.C., folosit frecvent la livrarea drogurilor către beneficiari, cât și legătura celor doi inculpați M.D.R. și F.F.A. cu dealerul U.D.Ș., din mașina căruia a fost ridicată cu ocazia flagrantului cantitatea de 4,35 kg.

canabis. Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța sesizată cu cererile de liberare provizorie nu le poate admite. În acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal ale inculpaților, iar garanțiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celor arestați. Cu privire la critica inculpaților vizând nemotivarea încheierii recurate, Înalta Curte o apreciază nefondată, aceasta fiind motivată atât în fapt, cât și în drept. Se constată că în mod corect Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de cei doi inculpați în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni foarte grave vizând traficul de droguri.

De altfel, Tribunalul Vîlcea, prin Sentința penală nr. 282 din 12 septembrie 2012, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat, printre alții pe inculpații M.D.R. și F.F.A. la 3 ani închisoare și, respectiv, la 1 an și 8 luni închisoare. Față de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, pericolul concret pentru ordinea publică, față de necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal, se impune menținerea stării de arest a inculpaților. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea sub control judiciar a inculpaților, motivele care au determinat arestarea preventivă a acestora menținându-se în continuare.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.D.R. și F.F.A. împotriva Încheierii nr. 106/A/MF din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4832/90/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA