ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 148/F din 16

noiembrie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în baza dispozițiilor art. 160

8a

alin. 6 C. proc.

pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul B.M și a obligat pe inculpat la 350 lei

cheltuieli judiciare către stat.

A reținut

instanța că față de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părților

implicate, al volumelor dosarelor, multitudinea și complexitatea probelor ce

vor fi solicitate de procuror și inculpați, detenția preventivă a inculpaților

nu este excesivă și ținând seama, și de împrejurările concrete în care au fost

săvârșite faptele pretinse, a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului

la acest moment prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea

publică, iar menținerea arestării preventive a acestuia este impusă și de

necesitatea continuării audierii inculpaților de necesitatea unei bune

administrări a justiției.

Împotriva încheierii

nr. 148/F din 16 noiembrie 2012, a declarat recurs inculpatul B.M. și a

solicitat admiterea recursului si dispunerea liberării provizorii, arătând că

nu există indicii și temeiuri că inculpatul ar influența buna desfășurare a

procesului penal și a avut o atitudine sinceră.

Analizând

recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate

aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.M.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Inculpatul B.M.

este cercetat alături de alți 10 inculpați pentru infracțiuni privind spălare

de bani, folosirea funcției și influenței pentru obținerea de foloase

necuvenite și criminalitate organizată, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000

cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002

cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr.

78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003.

Încheierea atacată

este temeinică și legală, critîcîle formulate de recurentul inculpat B.M.

dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În concordanță

cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea

instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în

cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește 18 ani.

În virtutea

acestei competențe, instanța de judecată este abilitată să analizeze

eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru

între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și

interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale ș]

persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea

provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele

măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

În plus, se

constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza

aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin

de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

În raport de

considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima

instanța a apreciat corect în circumstanțele cauzei că cererea de liberare provizorie

sub control judiciar a inculpatului B.M. nu este întemeiată.

În acest sens,

se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de spălare de bani,

folosirea funcției și influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și

criminalitate organizată.

În acest

context factual, deși temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în

acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident

ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cererea inculpatului B.M. nu

este oportună, întrucât niciuna din garanțiile personale invocate de inculpat

nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care

I-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Prin urmare

aspectele de ordin personal invocate de inculpatul B.M., respectiv că nu există

indicii și temeiuri că inculpatul ar influența buna desfășurare a procesului

penal, că a avut o atitudine sinceră si are doi copii în întreținere, nu pot fi

prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor

preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste

împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret

pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpatului B.M. la acest moment procesual și,Reconstituind garanții suficiente

că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

În aceste

condiții este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a

inculpatului B.M. ar putea influența în mod negativ desfășurarea cercetării

judecătorești, având în vedere că în cauză inculpatul este cercetat alături de

alți 10 inculpați, pentru infracțiuni deosebit de grave cât și stadiul

procedurii al dosarului la acest moment.

În consecință,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F

din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F

din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.