ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 160 8a alin. 6 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M și a obligat pe inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

A reținut instanța că față de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părților implicate, al volumelor dosarelor, multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror și inculpați, detenția preventivă a inculpaților nu este excesivă și ținând seama, și de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele pretinse, a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, iar menținerea arestării preventive a acestuia este impusă și de necesitatea continuării audierii inculpaților de necesitatea unei bune administrări a justiției. Împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012, a declarat recurs inculpatul B.M.

și a solicitat admiterea recursului si dispunerea liberării provizorii, arătând că nu există indicii și temeiuri că inculpatul ar influența buna desfășurare a procesului penal și a avut o atitudine sinceră. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.M. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Inculpatul B.M. este cercetat alături de alți 10 inculpați pentru infracțiuni privind spălare de bani, folosirea funcției și influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și criminalitate organizată, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Încheierea atacată este temeinică și legală, critîcîle formulate de recurentul inculpat B.M. dovedindu-se a fi neîntemeiate. În concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În virtutea acestei competențe, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale ș] persoanele responsabile de comiterea lor. Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său. În plus, se constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanța a apreciat corect în circumstanțele cauzei că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului B.M. nu este întemeiată. În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de spălare de bani, folosirea funcției și influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și criminalitate organizată. În acest context factual, deși temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cererea inculpatului B.M.

nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile personale invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care I-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Prin urmare aspectele de ordin personal invocate de inculpatul B.M., respectiv că nu există indicii și temeiuri că inculpatul ar influența buna desfășurare a procesului penal, că a avut o atitudine sinceră si are doi copii în întreținere, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului B.M.

la acest moment procesual și,Reconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. În aceste condiții este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a inculpatului B.M. ar putea influența în mod negativ desfășurarea cercetării judecătorești, având în vedere că în cauză inculpatul este cercetat alături de alți 10 inculpați, pentru infracțiuni deosebit de grave cât și stadiul procedurii al dosarului la acest moment. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.