ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2422/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea nr. 75/F din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, s ecția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 675/46/2012, printre altele, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații B.M. , S.C., și C.G. Pentru a se dispune astfel, s-a reținut, în esență, că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, iar în concretizarea acestui pericol se reține pretinsa activitate materială a acestora ca urmare a probelor strânse pe parcursul urmăririi penale.

Curtea a apreciat că simpla îndeplinire a condițiilor formale prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate duce automat la admiterea ei. Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că sunt probe și indicii că inculpații s-au asociat cu alți inculpați în vederea comiterii unor infracțiuni grave, de mare rezonanță, în zona care sau produs și față de care există o bănuială legitimă. În evaluarea pericolului social concret s-a apreciat că nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaților, așa cum susține apărarea, ci și cele referitoare la infracțiunile de comiterea cărora sunt acuzați.

In speță, lăsarea în libertate a inculpaților ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, precum și credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un accentuat pericol social. Astfel s-a apreciat că motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au apărut împrejurări noi care să justifice admiterea cererii, cu atât mai mult cu cât, în procedura pe fond, inculpații nu au fost audiați, necunoscându- se concret poziția lor procesuală în raport cu faptele reclamate. Referitor la durata detenției preventive, considerată excesivă în opina apărării, Curtea a arătat că de la data arestării preventive, 28 februarie 2012, și până în prezent, s-a scurs o perioadă relativ mică, de câteva luni, astfel încât nu poate fi considerată drept oneroasă în aprecierea curții.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs, inculpații C.G., B.M. și S.C., solicitând, atât prin apărători cât și personal, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea lor de îndată în libertate. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de apel - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală și temeinică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor reținute a fi fost săvârșite de inculpați.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimental de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel, s-a reținut în esență, că inculpații sunt cercetați după cum urmează: 1. C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. rap.l a art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2. B.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu alicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 3. S.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen.

rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Aspectele ce țin de comportamentul anterior al inculpaților, de pregătirea lor profesională ori de familia organizată și de probleme de sănătate nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lor în libertate la acest moment procesual l-ar genera. Toate aceste elemente, de necontestat, dealtfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la existența art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar genera la actualul moment procesual.

Datele personale favorabile inculpaților nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestora în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat , printre altele, de multitudinea actelor infracționale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar reprezenta, este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice. Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și S.C. împotriva încheierii nr. 75/F din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția p enală si pentru cauze cu minori si de familie, pronunțată în dosarul nr. 675/46/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2012.