ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2422/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Prin încheierea nr. 75/F din 5

iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, s

ecția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.

675/46/2012, printre altele, în baza art. 160

8a

alin. (6)

C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate,

cererile

de liberare provizorie sub

control judiciar formulate de inculpații B.M.

, S.C., și C.G.

Pentru a se dispune astfel, s-a

reținut, în esență, că inculpații

sunt

cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un pericol destul de

ridicat, iar în concretizarea acestui pericol se

reține pretinsa activitate

materială a acestora ca urmare a probelor

strânse pe parcursul urmăririi penale.

Curtea a apreciat că simpla

îndeplinire a condițiilor formale

prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu

poate duce automat la admiterea ei. Este adevărat că numai gravitatea faptei

comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru

ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul

că sunt probe și

indicii că inculpații s-au

asociat cu alți inculpați în vederea comiterii

unor infracțiuni grave, de mare rezonanță, în zona care sau produs și

față

de care există o bănuială legitimă.

În evaluarea pericolului social concret s-a apreciat

că nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaților,

așa cum susține apărarea, ci și cele referitoare la infracțiunile de comiterea

cărora sunt acuzați.

In speță, lăsarea în libertate

a inculpaților ar putea încuraja alte

persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în

opinia publică

un sentiment de

insecuritate, precum și credința că justiția nu

acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale

de

un accentuat pericol social.

Astfel s-a apreciat că motivele care au determinat

luarea

măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat și nici nu au apărut

împrejurări

noi care să justifice admiterea cererii, cu atât mai mult cu

cât, în procedura pe fond, inculpații nu au fost

audiați, necunoscându-

se concret

poziția lor procesuală în raport cu faptele reclamate.

Referitor la durata detenției

preventive, considerată excesivă în

opina apărării, Curtea a arătat că de la data arestării

preventive, 28

februarie

2012, și până în prezent, s-a scurs o perioadă relativ mică,

de câteva luni, astfel încât nu

poate fi considerată drept oneroasă în

aprecierea

curții.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, au declarat recurs,

inculpații

C.G., B.M. și S.C.,

solicitând, atât prin

apărători cât și personal, casarea încheierii și, pe

fond, admiterea

cerii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea lor de îndată în

libertate.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța

constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care

există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să

zădărnicească

aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori

sau experți,

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de lege mai sus

evocat rezultă că liberarea provizorie

sub

control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a

instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile

enunțate de textul de lege.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că

dispoziția

instanței de apel - de a respinge cererea de liberare

provizorie sub control judiciar - este legală și temeinică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția

Europeană a

Drepturilor Omului și ale art.

23 din Constituția României , măsura

lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că

aceasta a săvârșit o

infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării

în bune condiții a procesului penal.

În speță, pericolul social

potențial se apreciază în raport cu

comportamentul

inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate

cauzei, numărul mare de inculpați,

natura

faptelor reținute a fi fost săvârșite de inculpați.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia

și în

starea de neliniște, în sentimental de

insecuritate în rândul societății,

generată de faptul că persoane

bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni

grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret

pentru ordinea publică, în cazul

lăsării

în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că el rezultă

din modul în care se presupune că au fost

săvârșite faptele, care

prezintă un grad ridicat de pericol social -

astfel, s-a reținut în

esență, că

inculpații sunt cercetați după cum urmează:

1.

C.G., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.; art.

23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

rap.l a

art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 18 alin. (2) din Legea

78/2000;

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33

lit.

a) C. pen.;

2.

B.M., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de

art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art.

23

lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu

referire la art. 13 din Legea

78/2000

cu alicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea

78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.;

3.

S.C., pentru

săvârșirea infracțiunilor

prevăzute

și pedepsite de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen.

Aspectele ce țin de

comportamentul anterior al inculpaților, de

pregătirea lor profesională ori de familia

organizată și de probleme

de sănătate nu

sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe

care punerea lor în libertate la acest moment procesual l-ar genera.

Toate aceste elemente, de necontestat, dealtfel, nu

pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea

eliminării, în urma examinării efectuate cu

privire la existența art. 148

lit. f) C. proc. pen., a pericolului

concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar

genera la actualul moment procesual.

Datele personale favorabile inculpaților nu pot

constitui, doar

prin ele însele, motiv al

cercetării acestora în stare de libertate, în

împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este

demonstrat , printre altele, de multitudinea

actelor infracționale. La

acest

moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe

care lăsarea

în libertate a inculpaților l-ar reprezenta, este actual,

real și precis, evidențiat prin fapte, date și

indicii puternice.

Recursurile declarate învederându-se, așadar,

nefondate,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații

C.G., B.M. și S.C.

împotriva

încheierii nr. 75/F din 5 iulie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția p

enală

si pentru cauze cu minori si de familie, pronunțată în dosarul

nr.

675/46/2012.

Obligă recurenții inculpați la

plata sumei de câte 125 lei, cu titlu

de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 13 iulie 2012.