ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2200/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2200/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de față, deliberând, constată:

La data de 12 iunie 2012, inculpatul B.M., în prezent

aflat în Arestul I.P.J. Argeș, a formulat cerere de liberare provizorie sub

control judiciar.

In motivarea acestei cereri,

inculpatul atât prin motivele invocate în scris, cât și

prezentate oral, a arătat că o atare cerere de

liberare provizorie este admisibilă și, totodată, și întemeiată, fiind

întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune punerea sa în

libertate.

In acest sens, a menționat că este cercetat în stare

de arest, pentru săvârșirea

infracțiunilor

de folosire a influenței ori a autorității, în scopul obținerii pentru sine de

sume

de bani sau de foloase necuvenite prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și constituire a unui grup infracțional

organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum și pentru infracțiunea de spălare de

bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., și art. 33 lit. a) C. pen.

In fapt, în motivarea cererii s-a arată că, din

analiza probelor dosarului, nu rezultă că inculpatul a avut o contribuție

importantă în comiterea pretinselor infracțiuni reclamate, ci din contră

rezultă faptul că, nu sunt numeroase acte materiale și nici nu este vorba de un

număr mare de persoane ce se presupune a fi implicate, fiind vorba doar de

membrii filialei Buzău și nu de întreaga Asociație „Metrou". Contractele

de reprezentare sunt niște simple mandate civile, cu remunerație, iar

inculpatul făcea parte din Biroul Executiv al asociației amintite și era

președintele filialei Buzău, având un număr de 268 de membri. A arătat în

continuare că nu a impus nimic acestor membri și nici nu i-a influențat să

încheie astfel de contracte de reprezentare, sens în care invocă declarațiile

notariale ale membrilor acestor filiale depuse în dosarul de urmărire penală.

în plus, inculpatul nu participa la luarea deciziilor, ci el se supunea

dispozițiilor luate la nivel central astfel încât nu i se poate imputa

infracțiunile reclamate.

Totodată, a susținut că, faptul depunerii mai multor

plângeri penale de către revoluționarii din județul Buzău, împotriva organului

de urmărire penală, nu poate conduce la vreo legătură plauzibilă între inculpat

și aceștia, iar pe inculpatul C. l-a cunoscut anterior momentului luării

măsurii arestării preventive, motiv pentru care nu se poate considera că putea

să constituie grupul infracțional organizat de care este încriminat.

Deși este acuzat pentru aceste infracțiuni, nu există

date din care rezultă că ar zădărnici desfășurarea urmăririi penale, aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau pentru

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.

In acest sens, a arătat că nu se poate reține nici o

atitudine necooperantă a sa, întrucât s-a prezentat la audieri, nu a ascuns

probe care să fie descoperite ulterior, nu a avut un comportament care să

determine eludarea adevărului, iar acuzarea se bazează pe probe ce au fost deja

administrate, este vorba de interceptări ale convorbirilor telefonice - deci

probe care există deja și nu are cum să le altereze sau să le distrugă.

Deși învinuirile care i se aduc par a fi grave,

acestea nu sunt fapte de violență care să determine o anumită reacție negativă

din partea comunității și care să determine menținerea sa în continuare în

stare de detenție.

Totodată, perioada lungă de timp de arestare

constituie un serios avertisment, astfel că va evita pe viitor alte conflicte

cu legea penală, iar prin durata deja scursă pericolul pentru ordinea publică

s-a diminuat, ceea ce justifică și din acest punct de vedere punerea sa în

libertate, nemaisubzistând temeiurile inițiale ale arestării preventive.

Finalmente, inculpatul, prin apărătorul său, a

invocat și circumstanțele sale personale, care pledează pentru liberarea provizorie,

și anume, că este întreținător al familiei, fiind un familist convins,

credincios - sens în care a depus și o caracterizare - și, în esență, este

cunoscut în societatea civilă ca o persoană integră, cu o conduită ireproșabilă

și din acest punct de vedere aceste elemente prezentate justifică pe deplin,

orientarea instanței pentru punerea sa în libertate sub control judiciar.

Curtea de apel, examinând cerere de liberare

provizorie formulată de inculpatul B.M., a constatat că întrunește condițiile

prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, așa cum pretind

dispozițiile art. 160

8

C. proc. pen.

Prin încheierea penală nr. 67/F din 13 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în baza dispozițiilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul B.M., în prezent aflat în C.R.A.P. din cadrul

I.P.J. ARGEȘ.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a

reținut că inculpatul B.M. a fost arestat începând cu data de 28 februarie

2012, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 13 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 lit. b) din legea nr.

656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din

Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 13 din legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Deși s-a dispus arestarea inculpatului B.M. pentru

infracțiunile menționate de către Tribunalul Argeș, în primă instanță, prin

încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012, pronunțată de acest tribunal,

totuși, ulterior, D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești a dispus, prin

ordonanța din 8 mai 2012, începerea urmăririi penale - alături de extinderea

urmăririi penale pentru alți participanți, precum și de alte schimbări de

încadrare juridică - și față de S.P., avocat, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002,

rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu

referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum și

pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen., rap. la art. 13 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea

disp.

art. 41

alin. (2) C. pen. și

art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ceea ce a atras

competența Curții de Apel, în primă instanță, competență ce revine și în cazul

prezentei cereri de liberare provizorie formulată de inculpatul B.M.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, a

constatat că potrivit art. 160/1 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal,

inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub

control judiciar.

S-a arătat că alin. (1) și (2) ale art. 160/2 C.

proc. pen., reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar

care se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în

cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea or distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea

fapte.

În raport de dispozițiile deciziei penale nr. 17/2011

date de Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, analizarea temeiniciei

liberării provizorie se va face și prin prisma temeiurilor care au determinat

arestarea preventivă, prin verificarea subzistenței acesteia.

S-a arătat că cererea de liberare provizorie sub

control judiciar aflată pendinte, este admisibilă în principiu, deoarece

infracțiunile pentru care este cercetat petentul inculpat sunt pedepsite cu

închisoarea de la 1 la 5 ani închisoare, 3 la 12 ani închisoare și respectiv 5

la 12 ani închisoare, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa

pentru fapta prev. la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută

de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului

infracțional organizat.

Astfel, pedeapsa cea mai gravă poate fi de 12 ani

închisoare, deci mai mică decât pedeapsa de 18 ani închisoare, care este

prevăzută de art. 160 alin. (1)

1

C. proc. pen. (Decizia nr. 7 din 09

februarie 2009 a I.C.C.J., Secțiile unite).

S-a arătat că în fond, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de petentul inculpat B.M. este neîntemeiată.

Totodată trebuie să se verifice în ce măsură buna

desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată printr-o eventuală

lăsare în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului în cauză.

Așa cum am arătat, inculpatul este cercetat pentru

infracțiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, iar în concretizarea

acestui pericol se reține pretinsa activitate materială a inculpatului ca

urmare a probelor strânse pe parcursul urmăririi penale. Așadar, curtea

apreciază că simpla îndeplinire a condițiilor formale prevăzute de lege cu

privire la liberarea provizorie nu poate duce automat la admiterea ei; în

speță, aprecierea temeiniciei cererii trebuie raportată la natura și gravitatea

faptelor de săvârșirea cărora inculpatul este bănuit.

Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu

poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar

nici nu poate fi ignorat faptul că inculpatul s-a asociat cu alți inculpați în

vederea comiterii unor infracțiuni grave, de mare rezonanță, în zona care sau

produs și față de care există o bănuială legitimă.

In evaluarea pericolului social concret nu trebuie să

se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, așa cum susținea

apărarea, ci și cele referitoare la infracțiunea de comiterea cărora este

învinuit.

In speță, lăsarea în libertate a inculpatului ar

putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia

publică un sentiment de insecuritate, precum și credința că justiția nu

acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un

accentuat pericol social.

S-a arătat că motivele care au determinat luarea

măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au apărut împrejurări

noi care să justifice admiterea cererii.

Referitor la durata detenției preventive considerată

excesivă în opina apărării, se notează că de la data arestării preventive, 28

februarie 2012 și până în prezent, s-a scurs o perioadă relativ mică de circa 3

luni, astfel încât nu poate fi considerată drept oneroasă în aprecierea curții.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul, solicitând admiterea recursului și admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile

legale în acest sens.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160/2 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar, se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care

există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea

fapte.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se

constată că inculpatul B.M. este cercetat în stare de arestat, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr.

78/2000, cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Măsura arestării preventive față de inculpat a fost

dispusă la data de 28

februarie 2012,

avându-se în vedere dispozițiile cuprinse în art. 143, art. 146, art. 148 lit. f)

C. proc. pen.

în sensul existenței unor indicii temeinice și probe verosimile

din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul

infracțiunilor imputate, sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,

iar la dosar există date din care rezultă că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere natura și gravitatea deosebită a

infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împrejurarea că din datele

dosarului rezultă că se extind cercetările și cu privire la alte persoane, Înalta

Curte constată că la acest moment al anchetei, liberarea provizorie a

inculpatului nu este oportună.

Se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. care împiedică liberarea provizorie sub

control judiciar în situația existenței de date din care rezultă necesitatea de

a-1 împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului, întrucât ar

putea lua legătura cu ceilalți inculpați și cu martorii ce urmează să fie

audiați în cauză ori s-ar putea sustrage de la urmărirea penală.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal este necesară

cercetarea inculpatului în stare de arest, astfel că recursul declarat este

nefondat și va fi respins în temeiul art. 385/9 pct. l lit. b) C. proc. pen.

In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi

obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M.

împotriva încheierii penale nr. 67/F din 13 iunie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul

nr. 639/46/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cu titlu ce cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2012.