ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2031/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 61/F din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 584/46/2012, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S., aflat în Arestul I.P.J Argeș. A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 24 mai 2012, inculpatul C.S.

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, în motivarea acesteia arătând că o atare cerere este admisibilă și, totodată, întemeiată, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune punerea sa în libertate. A menționat că este cercetat în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea influenței ori a autorității, în scopul obținerii pentru sine de sume de bani sau de foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar nu și pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care este pusă în mișcare acțiunea penală față de ceilalți inculpați din această cauză.

A arătat că, în fapt, s-a reținut că a sprijinit pe inculpatul C.G., precum și pe învinuiții B.G. și P.A. să determine membrii revoluționari din cadrul Asociației „22 Decembrie Câmpulung-Muscel" să încheie contracte de reprezentare prin care, în schimbul unor sume de bani, asociația să se ocupe de preschimbarea certificatelor de revoluționar în cadrul grupului organizat, constituit de inculpatul C.G., președintele Asociației de Revoluționari „22 decembrie 1989 Metrou România", secretar de stat, el având numai calitatea de executant ale ordinelor inculpatului C.G. și, nicidecum, calitatea de inițiator al grupului. Inculpatul a mai susținut că, deși este acuzat pentru aceste infracțiuni, nu există date din care să rezulte că ar zădărnici desfășurarea urmăririi penale, aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.

în acest sens, a arătat că nu se poate reține nicio atitudine necooperantă a sa, întrucât s-a prezentat la audieri, nu a ascuns probe care să fie descoperite ulterior, nu a avut un comportament care să determine eludarea adevărului, iar acuzarea se bazează pe probe ce au fost deja administrate, fiind vorba de interceptări ale convorbirilor telefonice - așadar probe care există deja și nu are cum să le altereze sau să le distrugă.

A mai arătat inculpatul că, deși învinuirile care i se aduc par a fi grave, acestea nu sunt fapte de violență care să determine o anumită reacție negativă din partea comunității și care să determine menținerea sa în continuare în stare de detenție, precizând, totodată, că perioada lungă de timp în arest constituie un serios avertisment, astfel că va evita pe viitor alte conflicte cu legea penală, iar prin durata deja scursă, pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat, ceea ce justifică și din acest punct de vedere punerea sa în libertate, nemaisubzistând temeiurile inițiale ale arestării preventive.

De asemenea, inculpatul a invocat și circumstanțele sale personale, care pledează pentru liberarea provizorie, și anume că este o persoană în vârstă - 61 de ani, nu are antecedente penale, are o situație financiară modestă, o sănătate precară, așa cum rezultă chiar din actele medicale depuse la dosarul cauzei, ceea ce justifică și din acest punct de vedere orientarea instanței pentru punerea sa în libertate sub control judiciar. Curtea de Apel Pitești, examinând cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul C.S., a constatat că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, așa cum pretind dispozițiile art. 160 8 C. proc. pen. Pe fond, la soluționarea cererii, curtea de apel a reținut că inculpatul C.S.

a fost arestat începând cu data de 28 februarie 2012, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine de bani sau de alte foloase necuvenite în formă continuată, prevăzută de art. 26 rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, reținându-se ca temei al arestării prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că în anul 2009, inculpatul C.S., împreună cu învinuiții B.G., P.A., P.V., C.V. și inculpatul C.G., acesta din urmă în calitate de președinte al Asociației de Revoluționari „Decembrie 1989 Metrou România" și de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, au constituit un grup infracțional organizat și bine structurat, pe care inculpatul C.G.

l-a condus în perioada 2009 - 2011, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de spălare de bani - infracțiunea de spălare de bani nu a fost reținută în sarcina inculpatului C.S. - în vederea obținerii de beneficii financiare. Urmare acestei activități infracționale, inculpatul C.S. a sprijinit pe inculpatul C.G. și pe inculpații B.G. și P.A. să determine membrii revoluționari din cadrul Asociației „22 Decembrie 1989" Câmpulung Muscel să nu-și rezolve problemele direct prin formularea unor cereri în nume propriu, ci numai prin intermediul acestei asociații. Astfel, s-a reținut că persoanele care trebuiau să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 au fost determinate să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca după obținerea drepturilor în baza acestei legi, să plătească asociației reprezentată de inculpatul C.G.

diverse sume de bani, obținându-se în acest fel suma totală de 9.453.390 RON, din care 2.470.000 RON a fost virată în conturile personale ale inculpatului C.G., ulterior suma fiind transferată în conturile fiului său C.G.Ș. Analizând cererea de liberare provizorie prin prisma textelor legale incidente, și anume a prevederilor art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că pot exista indicii sau date că inculpatul, dacă va fi pus în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin diverse modalități, având în vedere în acest sens comportamentul și atitudinea inculpatului, așa cum rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice care, executând ordinele date de inculpatul C.G., încearcă să compromită, alături de acesta, activitatea organului de urmărire penală, a procurorului de caz, prin amenințarea la adresa acestuia pentru a nu mai investiga în continuare cazul dedus anchetei penale.

Raportat la prevederile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut că, deși condiția vizând natura infracțiunii și limitele de pedeapsă este îndeplinită, trebuie avută în vedere facultatea instanței de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar și nu obligativitatea admiterii, ținându-se seama și de decizia în interesul legii nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care precizează că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, ceea ce presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.

Totodată, s-a reținut că examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată sau prelungită. Din această perspectivă, curtea de apel, analizând presupusele fapte ale inculpatului, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, coroborate și cu alte date sau indicii temeinice, a reținut gravitatea unor asemenea fapte ce generează corupția, la care se poate adăuga, așa cum s-a consacrat în jurisprudența națională, cât și europeană, și reacția comunității în situația în care inculpatul ar fi pus în libertate.

Tot altfel, a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia C.E.D.O. admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea, se justifică o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp - în cauză detenția durând de circa 3 luni, astfel încât și din această perspectivă, s-a considerat că nu se impune liberarea provizorie. Cu privire la circumstanțele personale invocate de către inculpat, s-a apreciat că acestea nu pot fi prioritare, cel puțin la acel moment, pentru orientarea instanței spre o altă măsură alternativă, neprivativă de libertate, ci restrictivă de libertate, cum este liberarea provizorie sub control judiciar, fiind avute în vedere și prevederile art. 136 alin. (8) C. proc.

pen. Împotriva încheierii nr. 61/F din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 584/46/2012, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. În alin. (2) al art. anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii. Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefîind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație. Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al art. 160 2 C. proc. pen.

să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice, ori în prezenta cauză au fost identificate astfel de date, așa cum în mod corect a reținut și curtea de apel.

Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională. Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul. Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație.

Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., Înalta Curte aprecieză - astfel cum a dispus și instanța de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului C.S., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei. Se reține, de asemenea, că în ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, acestea au fost avute în vedere și au fost analizate, însă nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.

Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGI

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii nr. 61/F din 01 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 584/46/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.