ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 771/2013

Înalta Curte deliberând, Asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele: Prin încheierea nr. 25/ F din 22 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus: În baza dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G., fiul lui M. și M., și C.S., fiul lui G. și M., în prezent aflați în Penitenciarul Colibași. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.M., fiul lui D. și al lui N., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași și, în temeiul art. 160 5 alin. (4) lit. f) C. proc.

pen., a dispus ridicarea garanției materiale instituită pe numele acestui inculpat la dispoziția instanței privind imobilul proprietatea soției sale, situat în Buzău, județul Buzău, constituind cauțiunea. A obligat pe inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarea situație de fapt: Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Analizând cererile formulate de inculpații C.G., C.S.

și B.M., sub aspectul legalității, curtea a constatat că aceștia sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, privind grupul organizat de corupție și spălare de bani.

Observând limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre aceste infracțiuni în parte, a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar cea prevăzută în art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu închisoare de la 3 ani la 15 ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu închisoare de la 5 ani la 20 ani, la care face trimitere alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, însă cu referire la această ultimă infracțiune, la alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, se menționează că pedeapsa pentru faptele prevăzute la aliniatul (1) – inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul infracțiunii grupului organizat.

Ca urmare, curtea a arătat că sub aspectul legalității, respectiv al admiterii în principiu a cererilor de liberare provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 8 alin. (1) cu trimitere la dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Fără a pune în discuție situația de fapt rezultată din materialul probator și criticată de către inculpații în cauză, curtea a constatat ca fiind întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. referitoare la indiciile temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor reclamate de acuzare și descrise în rechizitoriu. În etapa procesuală în care se află dosarul ceea ce trebuie analizat este îndeplinirea cerințelor impuse de art. 148 lit. (f) C. proc.

pen. în sensul cuantumului pedepselor și a pericolului concret pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. (Decizia în interesul Legii nr. 17/2011 pronunțată de I.C.C.J.). Dacă sub aspectul cuantumului prevăzut de lege pentru infracțiunile imputate acestuia nu se pun probleme juridice, așa cum s-a arătat mai sus, pericolul social pentru ordinea publică comportă unele discuții în ceea ce privește substanța sa. Așa cum se poate observa, legiuitorul, în formularea celei de a doua condiții de la art. 148 lit. (f) C. proc. pen., a avut în vedere pericolul concret și nu pericolul social abstract, ca trăsătură a infracțiunii, care a fost luat în calcul atunci când s-au stabilit limitele de pedeapsă pentru faptele respective.

Curtea a reținut ca indiscutabil, din perspectiva arătată, faptul existenței unor indicii convingătoare că inculpații B.M., C.G. și C.S. au fost implicați în săvârșirea faptelor pentru care acum sunt cercetați, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor (vol. 2, 11, 25), precum și din volumele 3, 4, 5, 6, 7, unde se evidențiază convorbirile telefonice în legătură cu încheierea contractelor de reprezentare și încasarea unor bani de la martorii revoluționari în baza acestor contracte, însă, în condițiile în care a constatat ilegalitatea întocmirii acestora sau că acesta a acționat cu vinovăție, instanța a aplicat, în ceea ce îi privește, dispozițiile legale cu prilejul judecării pe fond a cauzei, esențial în această procedură fiind faptul existenței sau nu a pericolului social concret în cazul punerii lor în libertate.

Este adevărat că această procedură a avansat în privința administrării probelor, fiind audiați toți inculpații și o mare parte a martorilor, însă având în vedere și prevederile de ansamblu ale scopului procesului penal, prevăzut de art. 1 alin. (2) C. proc. pen., ce subsumează scopul măsurilor preventive, inclusiv al liberării provizorii, scop ce vizează și prevenirea infracțiunilor dar și educarea cetățenilor în sprijinul legii, Curtea a constatat că tocmai având în vedere această ultimă abordare ce vizează prevenirea infracțiunilor de corupție, se impune ca inculpații să fie în continuare privați de libertate. Din materialul probator administrat au rezultat indicii că persoanele care erau îndreptățite să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 au fost constrânse să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca, după obținerea drepturilor în baza acestei legi să plătească asociației reprezentate de inculpatul C.G.

– ce avea calitatea de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor – diverse sume de bani obținându-se în acest fel suma de 9.453.390 lei din care 2.470.000 lei au fost virați în conturile personale ale inculpatului C.G., iar ulterior transferați în conturile fiului său C.G.Ș. S-a arătat că probele administrate constituie indicii temeinice, din cele la care se referă art. 68 1 C. proc. pen., că actele de reprezentare încheiate de către Asociația Decembrie 1989 Metrou România – reprezentată de inculpatul C.G. – cu membrii revoluționari au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței sumelor de bani, în realitate existând bănuiala legitimă că acești bani erau încasați de acest inculpat, precum și de inculpații B.M.

și C.S. prin folosirea influenței și autorității asupra membrilor revoluționari. De asemenea, s-a apreciat că sunt indicii, că pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de împrumut, semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociației prin care ar fi fost dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membrii revoluționari, clauzele contractuale fiind încălcate întrucât majoritatea împrumutaților își primiseră drepturile ce derivau din Legea nr. 341/2004. S-a arătat că există în dosar probe că printre beneficiarii acestor contracte se evidențiază și inculpatul B.M. care a împrumutat suma de 300.000 lei, însă trebuie analizate condițiile de încheiere a acestui contract de împrumut.

Prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012 a Tribunalului Argeș s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C.G., C.S. și B.M., temeiul acestei măsuri privative de libertate fiind cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., (pentru inculpatul C.G. și temeiul prev.de art. 148 lit. b) C. proc. pen.), iar până în prezent timpul scurs de detenție preventivă este de circa un an. Deși curtea, anterior, a admis cererile inculpaților și a dispus punerea în libertate a acestora, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat asupra temeiniciei și oportunității acestor cereri și a considerat că o astfel de măsură, prin seria de obligații ce au fost stabilite în sarcină, nu asigură pe deplin buna desfășurare a procesului penal și realizarea finalității avută în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 160 2 și următoarele C. proc.

pen. În acest context s-a arătat că pericolul concret care afectează ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților se deduce din probele dosarului, din care rezultă indiciile unei implicări în comiterea unor infracțiuni grave (de corupție, de spălare de bani și de constituire a unui grup organizat dintre cele mai grave), prevalându-se de autoritatea și de influența funcțiilor deținute. Astfel, s-a constatat că faptele de genul celor care fac obiectul cercetărilor sunt de natură a produce indignare profundă printre cetățenii români, apreciindu-se din această perspectivă că singura măsură menită să protejeze ordinea publică și să asigure buna desfășurare a procesului penal este detenția preventivă a inculpaților, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, fiind necesară audierea unui număr mare de martori.

Curtea, având în vedere, că scopul nu poate fi realizat decât prin menținerea în continuare a inculpaților în stare de arest, a constatat că și în privința acestor inculpați, nu pot fi luate în considerare alte aspecte invocate, vizând persoana inculpaților, familia, astfel de situații sau împrejurări nefiind circumscrise obiectului dedus judecății și anume, instituția liberării provizorii pe cauțiune. De asemenea, inoportunitatea acordării liberării provizorii pe cauțiune rezultă implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul că în calitate de președinte al Filialei Buzău și vicepreședinte al Asociației decembrie 1989 Metrou România, inculpatul B.M.

și-a folosit influența și autoritatea funcției în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Instanța care a dispus arestarea preventivă a constatat că sunt suficiente indicii din care să rezulte că inculpatul a săvârșit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică în înțelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., având în vedere modalitatea și calitatea inculpatului în săvârșirea faptelor, respectiv în calitate de vicepreședinte al Asociației Decembrie 1989 Metrou România și președinte al Filialei Buzău.

S-a arătat că nu se poate acorda liberarea provizorie pe cauțiune atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar garanția reală constând în plata unei sume de bani, indiferent de cuantumul acesteia, nu este de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului arestat. Așadar, s-a apreciat că există indicii suficiente că prin atitudinea inculpaților aflați în libertate, se poate zădărnici aflarea adevărului, existând posibilitatea influențării unor martori. Constatându-se că de la momentul pronunțării deciziei de către I.C.C.J.

și până în prezent nu au intervenit elemente de noutate, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și C.S., în prezent aflați în Penitenciarul Colibași. În temeiul dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.M., iar în temeiul art. 160 5 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a dispus ridicarea garanției materiale instituită pe numele acestui inculpat la dispoziția instanței privind imobilul proprietatea soției sale, situat în Buzău, județul Buzău, constituind cauțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații C.G., C.S. și B.M. care au criticat încheierea recurată invocând pe de o parte lipsa de motivare a acesteia iar pe de altă parte netemeinicia soluției de respingere a cererilor formulate, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile pentru a fi liberați provizoriu sub control judiciar și respectiv pe cauțiune. Înalta Curte, analizând recursurile formulate, constată că acestea sunt fondate, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 pentru următoarele considerente: Pentru a convinge că o hotărâre este conformă cu realitatea și corespunde probelor din dosar și soluției adoptate aceasta trebuie să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării, pentru că, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrarului.

Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale parților si să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac sa fie conformă legii și, pe de alta parte, ea permite o înțelegere a funcționarii justiției. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestații referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalității acestuia si trebuie sa examineze de asemenea valoarea probanta a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluționarea litigiului. Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept național, european si internațional și trebuie neapărat să facă referire la prevederile constituționale relevante și la dreptul național sau european și internațional aplicabil.

Analizând toate aceste reguli cu referire expresă la încheierea recurată, Înalta Curte constată că,instanța de fond a încălcat toate aceste reguli iar prin modul în care și-a motivat hotărârea a creat un serios echivoc în ceea ce privește legalitatea și temeinicia hotărârii recurate. Astfel, deși obiectul cererii cu care a fost investită îl reprezintă liberare provizorie, Curtea, după ce s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a cererilor formulate de inculpați, în momentul în care a trecut la analiza pe fond a acestor cereri a motivat pe subzistența motivelor de la 143 C. proc. pen., care reglementează condițiile reținerii și a celor prevăzute la art. 148 C. proc. pen. referitoare la condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.

În mod superficial și fără a face nici o referire la faptele cu privire la care inculpații sunt trimiși în judecată și cercetați,instanța fondului a analizat într-un mod generic și confuz că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca inculpații să fie puși în libertate ca urmare a cererilor formulate, însă nu arată în nici un mod cum ar încerca aceștia să zădărnicească aflarea adevărului sau care sunt datele că aceștia vor încerca să comită alte infracțiuni, toată motivarea sa bazându-se exclusiv pe menținerea temeiurilor care au stat la baza arestării inculpaților. Înalta Curte, apreciază că după etapa admisibilității în principiu este necesară examinarea cererilor sub aspectul temeiniciei sau al oportunității lor, conform textelor de lege care reglementează această instituție și care obligau Curtea să se pronunțe asupra oportunității acestea în baza textelor de lege care o reglementează.

Analiza încheierii recurate, relevă mai curând că instanța a motivat cererile de liberare provizorie a inculpaților ca și când ar fi fost investiți cu o propunere de arestare preventivă și nu a analizat și examinat nici un moment cererile părților așa cum au fost ele formulate. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Bucur și Toma contra României - arată că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează dreptul părților din proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente pentru cauza lor,iar acest drept nu este efectiv decât dacă aceste observații sunt examinate efectiv de către instanța sesizată.

Articolul 6 din Convenție, implică în sarcina instanței obligația de a face un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și cererilor părților fără a aduce prejudicii aprecierii corespunzătoare asupra acestora,iar aceste aspecte nu pot fi verificate decât pe baza motivării hotărârii recurate,aceasta constituind elementul de transparență a justiției. Înalta Curte apreciază raportat și la aceste aspecte, că hotărârea curții este nemotivată,nu îndeplinește cerințele de legalitate și care să permită recurenților să aprecieze că li s-a respectat dreptul la un proces echitabil astfel încât criticile acestora sunt întemeiate.

Hotărârea ce a stat la baza adoptării soluției pronunțată în cauză nu are la bază normele care reglementează motivarea unei hotărâri, nu este clară, convingătoare, neechivocă și nu cuprinde nici elementele determinante care au stat la baza pronunțării soluției și nici elemente de detaliu apte să formeze convingerea unui observator independent că în cauza s-au analizat toate elementele de fapt si drept invocate de părți și să permită Înaltei Curți să aprecieze că s-a respectat dreptul la apărare al inculpaților și că nu le-au fost vătămate interesele lor legitime. Raportat la toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt fondate, sens în care în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen urmează a le admite și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță – Curtea de Apel Pitești. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și C.S. împotriva încheierii nr. 25/ F din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012. Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Pitești. Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C.G. și B.M., în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.S., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013 .