ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 771/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 771/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Înalta Curte

deliberând,

Asupra recursurilor

penale de față constată și reține următoarele:

Prin încheierea nr. 25/

F din 22 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus:

În baza dispozițiilor

art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiate a

cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G.,

fiul lui M. și M., și C.S., fiul lui G. și M., în prezent aflați în

Penitenciarul Colibași.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare

provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B.M., fiul lui D. și al lui N.,

în prezent aflat în Penitenciarul Colibași și, în temeiul art. 160

5

alin.

(4) lit. f) C. proc. pen., a dispus ridicarea garanției materiale instituită pe

numele acestui inculpat la dispoziția instanței privind imobilul proprietatea

soției sale, situat în Buzău, județul Buzău, constituind cauțiunea.

A obligat pe

inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarea situație

de fapt:

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului.

Analizând cererile

formulate de inculpații C.G., C.S. și B.M., sub aspectul legalității, curtea a

constatat că aceștia sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor

infracțiuni grave, privind grupul organizat de corupție și spălare de bani.

Observând limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre aceste

infracțiuni în parte, a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 13 din

Legea nr. 78/2000 este sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar cea

prevăzută în art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu închisoare de la 3 ani

la 15 ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu

închisoare de la 5 ani la 20 ani, la care face trimitere alin. (1) al art. 7

din Legea nr. 39/2003, însă cu referire la această ultimă infracțiune, la alin.

(2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, se menționează că pedeapsa pentru faptele

prevăzute la aliniatul (1) – inițierea sau constituirea unui grup infracțional

organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup –

nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea

mai gravă care intră în scopul infracțiunii grupului organizat.

Ca urmare, curtea a arătat că sub aspectul legalității,

respectiv al admiterii în principiu a cererilor de liberare provizorie pe

cauțiune sau sub control judiciar, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

160

8

alin. (1) cu trimitere la dispozițiile art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen.

Fără a pune în discuție situația de fapt rezultată din

materialul probator și criticată de către inculpații în cauză, curtea a

constatat ca fiind întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. referitoare la

indiciile temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor reclamate de acuzare și

descrise în rechizitoriu.

În etapa procesuală în care se află dosarul ceea ce trebuie

analizat este îndeplinirea cerințelor impuse de art. 148 lit. (f) C. proc. pen.

în sensul cuantumului pedepselor și a pericolului concret pentru ordinea

publică, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. (Decizia în interesul Legii nr.

17/2011 pronunțată de I.C.C.J.).

Dacă sub aspectul cuantumului prevăzut de lege pentru

infracțiunile imputate acestuia nu se pun probleme juridice, așa cum s-a arătat

mai sus, pericolul social pentru ordinea publică comportă unele discuții în

ceea ce privește substanța sa.

Așa cum se poate observa, legiuitorul, în formularea celei

de a doua condiții de la art. 148 lit. (f) C. proc. pen., a avut în vedere

pericolul concret și nu pericolul social abstract, ca trăsătură a infracțiunii,

care a fost luat în calcul atunci când s-au stabilit limitele de pedeapsă

pentru faptele respective.

Curtea a reținut ca indiscutabil, din perspectiva arătată,

faptul existenței unor indicii convingătoare că inculpații

B.M., C.G. și C.S. au

fost implicați în săvârșirea faptelor pentru care acum sunt cercetați, aspecte

ce rezultă din declarațiile martorilor (vol. 2, 11, 25), precum și din volumele

3, 4, 5, 6, 7, unde se evidențiază convorbirile telefonice în legătură cu

încheierea contractelor de reprezentare și încasarea unor bani de la martorii

revoluționari în baza acestor contracte, însă, în condițiile în care a constatat

ilegalitatea întocmirii acestora sau că acesta a acționat cu vinovăție,

instanța a aplicat, în ceea ce îi privește, dispozițiile legale cu prilejul

judecării pe fond a cauzei, esențial în această procedură fiind faptul

existenței sau nu a pericolului social concret în cazul punerii lor în

libertate.

Este adevărat că

această procedură a avansat în privința administrării probelor, fiind audiați

toți inculpații și o mare parte a martorilor, însă având în vedere și

prevederile de ansamblu ale scopului procesului penal, prevăzut de art. 1 alin.

(2) C. proc. pen., ce subsumează scopul măsurilor preventive, inclusiv al

liberării provizorii, scop ce vizează și prevenirea infracțiunilor dar și

educarea cetățenilor în sprijinul legii, Curtea a constatat că tocmai având în

vedere această ultimă abordare

ce vizează

prevenirea infracțiunilor de corupție, se impune ca inculpații să fie în

continuare privați de libertate.

Din materialul

probator administrat au rezultat indicii că persoanele care erau îndreptățite

să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 au fost constrânse

să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca, după obținerea

drepturilor în baza acestei legi să plătească asociației reprezentate de

inculpatul C.G. – ce avea calitatea de secretar de stat în cadrul

Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor – diverse sume de

bani obținându-se în acest fel suma de 9.453.390 lei din care 2.470.000 lei au

fost virați în conturile personale ale inculpatului C.G., iar ulterior

transferați în conturile fiului său C.G.Ș.

S-a arătat că probele

administrate constituie indicii temeinice, din cele la care se referă art. 68

1

C. proc. pen., că actele de reprezentare încheiate de către Asociația Decembrie

1989 Metrou România – reprezentată de inculpatul C.G. – cu membrii

revoluționari au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței

sumelor de bani, în realitate existând bănuiala legitimă că acești bani erau încasați

de acest inculpat, precum și de inculpații B.M. și C.S. prin folosirea

influenței și autorității asupra membrilor revoluționari.

De asemenea, s-a

apreciat că sunt indicii, că pentru a disimula adevărata natură a provenienței

sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de împrumut,

semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociației prin care ar fi fost

dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membrii revoluționari,

clauzele contractuale fiind încălcate întrucât majoritatea împrumutaților își

primiseră drepturile ce derivau din Legea nr. 341/2004.

S-a arătat că există

în dosar probe că printre beneficiarii acestor contracte se evidențiază și

inculpatul B.M. care a împrumutat suma de 300.000 lei, însă trebuie analizate

condițiile de încheiere a acestui contract de împrumut.

Prin încheierea nr. 24/CC

din 28 februarie 2012 a Tribunalului Argeș s-a dispus arestarea preventivă a

inculpaților C.G., C.S. și B.M., temeiul acestei măsuri privative de libertate

fiind cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., (pentru inculpatul C.G.

și temeiul prev.de art. 148 lit. b) C. proc. pen.), iar până în prezent timpul

scurs de detenție preventivă este de circa un an.

Deși curtea,

anterior, a admis cererile inculpaților și a dispus punerea în libertate a

acestora, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat asupra

temeiniciei și oportunității acestor cereri și a considerat că o astfel de

măsură, prin seria de obligații ce au fost stabilite în sarcină, nu asigură pe

deplin buna desfășurare a procesului penal și realizarea finalității avută în

vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 160

2

și următoarele C.

proc. pen.

În acest context s-a

arătat că pericolul concret care afectează ordinea publică în cazul lăsării în

libertate a inculpaților se deduce din probele dosarului, din care rezultă

indiciile unei implicări în comiterea unor infracțiuni grave (de corupție, de

spălare de bani și de constituire a unui grup organizat dintre cele mai grave),

prevalându-se de autoritatea și de influența funcțiilor deținute.

Astfel, s-a constatat

că faptele de genul celor care fac obiectul cercetărilor sunt de natură a

produce indignare profundă printre cetățenii români, apreciindu-se din această

perspectivă că singura măsură menită să protejeze ordinea publică și să asigure

buna desfășurare a procesului penal este detenția preventivă a inculpaților, cu

atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, fiind

necesară audierea unui număr mare de martori.

Curtea, având în

vedere, că scopul nu poate fi realizat decât prin menținerea în continuare a

inculpaților în stare de arest, a constatat că și în privința acestor

inculpați, nu pot fi luate în considerare alte aspecte invocate, vizând

persoana inculpaților, familia, astfel de situații sau împrejurări nefiind

circumscrise obiectului dedus judecății și anume, instituția liberării

provizorii pe cauțiune.

De asemenea,

inoportunitatea acordării liberării provizorii pe cauțiune rezultă implicit din

natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea

rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și

personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul că în calitate

de președinte al Filialei Buzău și vicepreședinte al Asociației decembrie 1989 Metrou

România, inculpatul B.M. și-a folosit influența și autoritatea funcției în

scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase

necuvenite.

Instanța care a

dispus arestarea preventivă a constatat că sunt suficiente indicii din care să

rezulte că inculpatul a săvârșit fapte care întrunesc elementele constitutive

ale unei infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai

mare de patru ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică în înțelesul art. 148 lit.

f) C. proc. pen., având în vedere modalitatea și calitatea inculpatului în

săvârșirea faptelor, respectiv în calitate de vicepreședinte al Asociației

Decembrie 1989 Metrou România și președinte al Filialei Buzău.

S-a arătat că nu se

poate acorda liberarea provizorie pe cauțiune atâta timp cât lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar garanția

reală constând în plata unei sume de bani, indiferent de cuantumul acesteia, nu

este de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru

ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului arestat.

Așadar, s-a apreciat

că există indicii suficiente că prin atitudinea inculpaților aflați în

libertate, se poate zădărnici aflarea adevărului, existând posibilitatea

influențării unor martori.

Constatându-se că de

la momentul pronunțării deciziei de către I.C.C.J. și până în prezent nu au

intervenit elemente de noutate, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și C.S., în

prezent aflați în Penitenciarul Colibași.

În temeiul

dispozițiilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul

B.M., iar în temeiul art. 160

5

alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a

dispus ridicarea garanției materiale instituită pe numele acestui inculpat la

dispoziția instanței privind imobilul proprietatea soției sale, situat în Buzău,

județul Buzău, constituind cauțiunea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs inculpații C.G., C.S. și B.M. care

au criticat încheierea recurată invocând pe de o parte lipsa de motivare a

acesteia iar pe de altă parte netemeinicia soluției de respingere a

cererilor formulate, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile pentru a

fi liberați provizoriu sub control judiciar și respectiv pe

cauțiune.

Înalta Curte, analizând

recursurile formulate, constată că acestea sunt fondate, în cauză este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 pentru următoarele

considerente:

Pentru

a convinge că o hotărâre este conformă cu realitatea și corespunde probelor din

dosar și soluției adoptate aceasta trebuie să fie motivată. Calitatea hotărârii

depinde în principal de calitatea motivării, pentru că, motivarea permite nu

numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către

justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrarului. Pe de

o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale

parților si să precizeze elementele care îi justifică decizia și o

fac sa fie conformă legii și, pe de alta parte, ea permite o înțelegere

a funcționarii justiției.

Pentru

a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze

că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestații

referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalității acestuia si

trebuie sa examineze de asemenea valoarea probanta a elementelor ce ar putea

avea utilitate pentru soluționarea litigiului. Examinarea chestiunilor în

drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept național, european

si internațional și trebuie neapărat să facă referire la prevederile

constituționale relevante și la dreptul național sau european

și internațional aplicabil.

Analizând

toate aceste reguli cu referire expresă la încheierea recurată, Înalta Curte

constată că,instanța de fond a încălcat toate aceste reguli iar prin modul

în care și-a motivat hotărârea a creat un serios echivoc în ceea ce

privește legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.

Astfel,

deși obiectul cererii cu care a fost investită îl reprezintă liberare

provizorie, Curtea, după ce s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a

cererilor formulate de inculpați, în momentul în care a trecut la analiza

pe fond a acestor cereri a motivat pe subzistența motivelor de la 143 C. proc.

pen., care reglementează condițiile reținerii și a celor

prevăzute la art. 148 C. proc. pen. referitoare la condițiile și

cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.

În

mod superficial și fără a face nici o referire la faptele cu privire la

care inculpații sunt trimiși în judecată și cercetați,instanța

fondului a analizat într-un mod generic și confuz că nu sunt îndeplinite

condițiile pentru ca inculpații să fie puși în libertate ca

urmare a cererilor formulate, însă nu arată în nici un mod cum ar încerca

aceștia să zădărnicească aflarea adevărului sau care sunt datele că

aceștia vor încerca să comită alte infracțiuni, toată motivarea sa

bazându-se exclusiv pe menținerea temeiurilor care au stat la baza

arestării inculpaților.

Înalta

Curte, apreciază că după etapa admisibilității în principiu este necesară examinarea

cererilor sub aspectul temeiniciei sau al oportunității lor, conform

textelor de lege care reglementează această instituție și care

obligau Curtea să se pronunțe asupra oportunității acestea în baza

textelor de lege care o reglementează.

Analiza

încheierii recurate, relevă mai curând că instanța a motivat cererile de

liberare provizorie a inculpaților ca și când ar fi fost

investiți cu o propunere de arestare preventivă și nu a analizat

și examinat nici un moment cererile părților așa cum au fost ele

formulate.

Jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Bucur și Toma contra

României - arată că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6

paragraful 1 din Convenție, înglobează dreptul părților din proces de

a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente pentru

cauza lor,iar acest drept nu este efectiv decât dacă aceste observații

sunt examinate efectiv de către instanța sesizată.

Articolul

6 din Convenție, implică în sarcina instanței obligația de a

face un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și cererilor

părților fără a aduce prejudicii aprecierii corespunzătoare asupra

acestora,iar aceste aspecte nu pot fi verificate decât pe baza motivării

hotărârii recurate,aceasta constituind elementul de transparență a

justiției.

Înalta

Curte apreciază raportat și la aceste aspecte, că hotărârea curții

este nemotivată,nu îndeplinește cerințele de legalitate și care

să permită recurenților să aprecieze că li s-a respectat dreptul la un

proces echitabil astfel încât criticile acestora sunt întemeiate.

Hotărârea

ce a stat la baza adoptării soluției pronunțată în cauză nu are la

bază normele care reglementează motivarea unei hotărâri, nu este clară,

convingătoare, neechivocă și nu cuprinde nici elementele determinante care

au stat la baza pronunțării soluției și nici elemente de detaliu

apte să formeze convingerea unui observator independent că în cauza s-au

analizat toate elementele de fapt si drept invocate de părți și să

permită Înaltei Curți să aprecieze că s-a respectat dreptul la apărare al

inculpaților și că nu le-au fost vătămate interesele lor legitime.

Raportat

la toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt

fondate, sens în care în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen

urmează a le admite și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță – Curtea de Apel Pitești.

Văzând

și dispozițiile art.  192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de inculpații C.G., B.M.

și C.S. împotriva încheierii nr. 25/ F din 22 februarie 2013 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 675/46/2012.

Casează încheierea atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Pitești.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C.G. și B.M., în sumă de câte

25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul inculpat C.S., în sumă de 100 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

01

martie 2013

.