ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3730/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3730/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față; în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Încheierea de ședință nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul

nr. 675/46/2012/a7, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul C.G. și de inculpatul

C.S., precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de

inculpatul B.M. în prezent aflați în Penitenciarul de Maximă Siguranță

Colibași.

A obligat pe inculpați la câte 150 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

La data de 30 octombrie 2012, inculpatul C.S.

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar. De asemenea și

inculpatul C.G. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar,

la acest termen de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen.

Inculpatul B.M., prin apărător, a formulat

oral cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În motivarea acestora inculpații, prin

apărătorii lor au invocat starea de sănătate, faptul că s-a dat citire actului

de sesizare și au fost audiați trei dintre cei 11 inculpați, că au fost

lămurite și clarificate „semnele de întrebare" cu privire la

periculozitatea care ar rezulta din interceptări, inclusiv cu privire la

imposibilitatea sau zădărnicirea adevărului printr-o posibilă influențare a

probelor și martorilor din acte, dar și faptul că au trecut 8 luni de zile de

când sunt arestați preventiv iar prin menținerea în continuare a stării de arest

preventiv, a acestora, s-ar ajunge la o executare anticipată a pedepsei

În continuare s-a arătat că sunt îndeplinite

dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen., iar lăsarea în libertate nu ar

împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

Inculpatul C.G. a invocat starea sa de

sănătate, având peste 10 afecțiuni, precum și lipsa antecedentelor penale,

faptul că are familie și un copil, faptul că a avut o atitudine onestă, o bună

conduită în societate.

Inculpatul C.S. de asemenea a invocat starea

de sănătate, că a avut până în prezent trei preinfarcturi, iar afecțiunile de

care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a

Penitenciarelor.

Inculpatul B.M., a invocat starea de sănătate,

faptul că singurele persoane cu care acesta are legătură în cauză sunt patru

martori, că nu are legătură cu ceilalți inculpați, iar lăsat în libertate nu ar

avea cum să influențeze aflarea adevărului.

Examinând legalitatea și temeinicia cererilor

de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și

C.S., s-au constatat următoarele:

S -a apreciat că este adevărat că în

conformitate cu dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen., lăsarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșirea din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în

situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului.

În atare situație, în mod corect instanța a

reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160

2

C. proc.

pen., dar urmează a se observa că sub aspectul oportunității se apreciază că la

acest moment procesual nu se impune admiterea cererii și liberarea provizorie

sub control judiciar a inculpaților, chiar dacă s-a dat citire actului de

sesizare și au fost luate declarații acestora, având în vedere gravitatea

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și pericolul social

creat.

Din ansamblul probelor administrate până în

prezent a rezultat că inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea

unor infracțiuni multiple cu o amploare deosebită și care necesită în vederea

aflării adevărului un probatoriu complex.

Toate acestea, s-a reținut că reprezintă

probe în sensul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă pericol social concret pentru ordinea publică

prin lezarea valorilor și relațiilor sociale care formează sfera acestei

noțiuni, element esențial a fi analizat și în cadrul acestei instituții a

liberării provizorii sub control judiciar.

Curtea, a amintit din nou, corectitudinea

evaluării făcute la momentul de față care rezidă în aceea că, pe lângă

elementele de circumstanțiere a căror relevanță nu poate fi ignorată, ca de

pildă, conduita corespunzătoare anterioară momentului arestării preventive sau

starea precară de sănătate a acestora, trebuie să se acorde atenție deosebită

naturii activității infracționale a pretinsului grup organizat reclamat de

acuzare, cât și condițiilor concrete în care acesta s-a desfășurat și

complexitatea faptelor pretins a fi comise.

Așa cum s-a arătat, în raport de dispozițiile

Deciziei penale nr. 17/2011 date de ICCJ într-un recurs în interesul legii,

analizarea temeiniciei liberării provizorie se va face și prin prisma

temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prin verificarea

subzistenței acesteia.

Totodată trebuie să se verifice în ce măsură

buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată printr-o eventuală

lăsare în liberate provizorie sub control judiciar a inculpaților în cauză.

Inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni

ce prezintă un pericol destul de ridicat, reținându-se în sarcina lor crearea

unui grup organizat având ca scop obținerea de beneficii financiare prin

săvârșirea infracțiunilor de corupție și spălarea banilor.

S-a apreciat ca fiind adevărat că numai

gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol

pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că sunt probe și

indicii că inculpații s-au asociat cu alți inculpați în vederea comiterii unor

infracțiuni grave, de mare rezonanță, în zona care sau produs și față de care

există o bănuială legitimă.

În evaluarea pericolului social concret nu

trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaților, așa

cum a susținut apărarea, ci și cele referitoare la infracțiunile ele comiterea

cărora sunt acuzați.

În actul de sesizare s-a arătat că, din

Statutul ASOCIAȚIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA nu rezultă că aceasta ar avea

scop patrimonial și în mod legal această asociație a fost înființată conform

Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cât și în baza

Legii nr. 21/1924.

De asemenea, din Statutul asociației a

rezultat că membrii revoluționari trebuiau să achite cotizație, sumele de bani

încasate în acest mod constituind împreună cu alte taxe, donații sau fonduri

rezultate din acțiuni culturale, sportive ori alte activități -patrimoniul

asociației.

Acuzația ce s-a reținut împotriva

inculpaților este aceea că sumele de bani rezultate din contractele de

reprezentare au fost încasate prin folosirea influenței și autorității

reprezentanților grupului asupra membrilor revoluționari, aceste sume fiind

percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii

grupului.

De asemenea, contractele de reprezentare au

fost încheiate pentru a da o aparență de legalitate a încasării sumelor de

bani, aceste sume de bani constituind un folos necuvenit atât pentru inculpatul

C.G., cât și pentru ceilalți membrii ai grupului.

În vederea încasării sumelor de bani,

inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale, respectiv de soția sa,

învinuita C.F., cât și de fiul său, C.G.Ș.

S-a notat că ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU

ROMÂNIA, avea obligația de reprezentare a membrilor asociațiilor în fața

organizațiilor, autorităților și instituțiilor statului de drept, acest aspect

rezultând chiar din Statutul asociației.

Contractele de reprezentare au fost încheiate

de către ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, reprezentată de inculpatul

C.G. cu membri revoluționari pentru a-i reprezenta pe aceștia cu puteri depline

în fața instanțelor judecătorești ori a oricăror autorități publice în vederea

obținerii, confirmării, preschimbării certificatului de revoluționar, pentru

obținerea tuturor drepturilor legale cuvenite în conformitate cu prevederile

Legii nr. 341/2004.

În baza încheierii acestor contracte, membrii

revoluționari erau obligați să plătească sume de bani, indiferent dacă

beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în fața instanțelor

judecătorești.

Ori, conform Statutului asociației, membrii

revoluționari trebuiau să fie reprezentați în fața autorităților și

instituțiilor statului de drept, inclusiv pentru obținerea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 341/2004.

S-a notat în actul de învestire, că sumele de

bani erau încasate de către inculpata C.F., soția inculpatului C.G., după ce în

prealabil, ceilalți membri ai grupului, respectiv C.S., B.M., P.V.G.M., C.V.,

B.G. și P.A. efectuau demersuri la membrii revoluționari pentru a-i determina

să încheie contractele de reprezentare sau să plătească sumele de bani aferente

acestor contracte.

S-a făcut referire și la pretinse amenințări,

în cazul în care membrii revoluționari refuzau să plătească sumele de bani,

inculpatul C.G., ajutat fiind de inculpatul S.P., procedau la emiterea de

notificări către persoanele în cauză, avertizându-i că, în cazul în care nu vor

plăti sumele de bani, vor fi acționari în instanță și vor fi obligați să

plătească sume mai mari decât cele stipulate în contractele de reprezentare.

Din verificările efectuate de Garda

Financiară - Comisariatul General, au rezultat indicii că inculpatul S.P.,

avocat în cadrul Baroului București și titular al Cabinetului individual de

avocatură S.P., a încheiat cu ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, în

perioada 2005 - 2011, un număr total de 9 contracte de asistență juridică. Unul

dintre contractele de asistență juridică a fost încheiat în data de 06 iulie

2005, fără să fie înregistrat în Registrul de evidență al contractelor de

asistență juridică deținut de Cabinetul individual de avocatură S.P., iar alte

contracte de asistență juridică au fost încheiate fără să se specifice

onorariul.

Tot din verificările efectuate de către Garda

Financiară - Comisariatul General, a rezultat că, deși unele contracte de

asistență juridică au prevăzut onorarii, sumele de bani încasate conform

acestor contracte nu au fost declarate la organele fiscale pentru plata taxelor

și impozitelor datorate statului.

Mai mult decât atât, s-a susținut că, din

probele administrate, a rezultat presupunerea că inculpatul S.P. pentru

ajutorul dat inculpatului C.G. în vederea încasării sumelor de bani a primit în

mai multe rânduri sume mari de bani fără să fie evidențiate actele de evidență

contabilă ale Cabinetului de avocatură S.P. În acest sens, s-a invocat agenda

ridicată de la domiciliul inculpatului C.G. cu ocazia percheziției domiciliare.

În cauză, s-a apreciat că sunt indicii și

probe în sensul bănuielii a unei implicări a fiecărui membru al grupului

organizat în determinarea membrilor revoluționari de a încheia contracte de

reprezentare sau de a plăti sumele de bani aferente acestor contracte sau sume

de bani aferente eliberării adeverințelor în baza cărora se obțineau

indemnizațiile reparatorii de la casele de pensii.

În ceea ce privește implicarea inculpatului

B.M. s-a notat că, în unele cazuri, era cel care încasa banii de la persoanele

care obținuseră certificatul de revoluționar preschimbat și-i preda la sediul

asociației din București

În consecință, față de complexitatea cauzei

reflectată în numărul mare al părților implicate, al volumelor dosarelor

multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror și

inculpați, detenția preventivă a inculpaților s-a apreciat că nu este excesivă,

faptul audierii a trei dintre inculpați ce sunt arestați neconstituind un temei

legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte, inclusiv acelei vizând

înlocuirea măsurii arestării formulate de inculpatul B.M.

De asemenea, fiindcă în cauză sunt implicați

mai mulți acuzați, culegerea probelor e mai dificilă, iar volumul probelor

fiind mai mare și din surse diferite, s-a apreciat că se justifică detenția

preventivă a celor trei inculpați în primele stadii ale procedurii.

Cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură de prevenție formulată de inculpatul B.M., s-a

apreciat că nu este justificată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 139 C. proc. pen. În plus, dacă s-ar admite cererea de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă,

respectiv aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-ar induce un

puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică,

fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

În legătură cu problemele de sănătate pe care

le invocă inculpații în sprijinul cererilor lor, curtea a arătat că acestea nu

determinarea liberarea lor provizorie, pentru că potrivit art. 139

1

C. proc. pen., în asemenea ipoteză administrația locului de deținere dispune

efectuarea sub pază permanentă a tratamentului medical în rețeaua medicală a

Ministerului Sănătății. împotriva acestei încheieri inculpații C.G. și B.M., au

declarat prezentul recurs.

Recursul declarat de inculpatul B.M. este

inadmisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art. 141 C. proc. pen."

încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei

măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii

preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea

arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de

inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de

la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanță sau

instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept

a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Examinând recursul declarat de inculpatul

C.G., sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin.

(1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea

pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la

urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua

față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea

de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

în alineatul 2 al aceluiași text de lege,

legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere faptul că măsurile preventive

aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al

persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să

împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

în reglementarea acestora, se recomandă

instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau

a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de

fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit

prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea

provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a

măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri -chiar dacă

sunt de natură diferită- fiind același și anume, buna desfășurare a procesului

penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este

lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul

judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se

impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării

preventive.

Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2)

C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru

a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții

pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că

liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca

neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție vizează natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și

în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani".

Condiția negativă vizează comportamentul

inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160

2

C. proc. pen.

se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în

care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți,

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia

de „date" nu a avut în vedere existenta unor probe în sensul legii, ci a

unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare

la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să

îndreptățească temerea, să o justifice.

îndeplinirea celor trei condiții nu conferă

celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța

având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza

liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut

necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea

măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci

când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe

toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura

preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor

Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în

condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul

de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată

unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției

enunțate, Curtea a stabilit. c)u exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel

s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că

termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3

este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care

s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei

fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata

acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la

dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în

acest moment, controlul judiciar solicitat de inculpatul C.G. nu este suficient

pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin.

(1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind

respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă

și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Rezultă din probele administrate până în

prezent că inculpatul este cercetat în Dosarul nr. 675/46/2012, pentru

infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu

aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din

Legea 78/2000; -art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor

art. 33 lit. a) C. pen.

Raportându-ne la gravitatea infracțiunii

săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început -

impunându-se audierea tuturor inculpaților, a martorilor și administrarea

probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar și la

atitudinea inculpatului în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că

există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului.

în aceste condiții, Înalta Curte a apreciat

că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes

general al societății care primează în raport de interesul privat al

inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației

naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar

controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului

penal.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins, ca nefondat.

Recursul declarat de inculpatul B.M., va fi

respins ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare

statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.G., împotriva încheierii de ședință nr. 140/F din 05 noiembrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul B.M. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurentul inculpat C.G., la plata

sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat B.M. la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM