ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3730/2012

Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 675/46/2012/a7, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul C.G. și de inculpatul C.S., precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B.M. în prezent aflați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași. A obligat pe inculpați la câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 30 octombrie 2012, inculpatul C.S.

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar. De asemenea și inculpatul C.G. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, la acest termen de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen. Inculpatul B.M., prin apărător, a formulat oral cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În motivarea acestora inculpații, prin apărătorii lor au invocat starea de sănătate, faptul că s-a dat citire actului de sesizare și au fost audiați trei dintre cei 11 inculpați, că au fost lămurite și clarificate „semnele de întrebare" cu privire la periculozitatea care ar rezulta din interceptări, inclusiv cu privire la imposibilitatea sau zădărnicirea adevărului printr-o posibilă influențare a probelor și martorilor din acte, dar și faptul că au trecut 8 luni de zile de când sunt arestați preventiv iar prin menținerea în continuare a stării de arest preventiv, a acestora, s-ar ajunge la o executare anticipată a pedepsei În continuare s-a arătat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 160 2 C. proc.

pen., iar lăsarea în libertate nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Inculpatul C.G. a invocat starea sa de sănătate, având peste 10 afecțiuni, precum și lipsa antecedentelor penale, faptul că are familie și un copil, faptul că a avut o atitudine onestă, o bună conduită în societate. Inculpatul C.S. de asemenea a invocat starea de sănătate, că a avut până în prezent trei preinfarcturi, iar afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor. Inculpatul B.M., a invocat starea de sănătate, faptul că singurele persoane cu care acesta are legătură în cauză sunt patru martori, că nu are legătură cu ceilalți inculpați, iar lăsat în libertate nu ar avea cum să influențeze aflarea adevărului.

Examinând legalitatea și temeinicia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și C.S., s-au constatat următoarele: S -a apreciat că este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen., lăsarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșirea din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În atare situație, în mod corect instanța a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., dar urmează a se observa că sub aspectul oportunității se apreciază că la acest moment procesual nu se impune admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaților, chiar dacă s-a dat citire actului de sesizare și au fost luate declarații acestora, având în vedere gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și pericolul social creat. Din ansamblul probelor administrate până în prezent a rezultat că inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni multiple cu o amploare deosebită și care necesită în vederea aflării adevărului un probatoriu complex.

Toate acestea, s-a reținut că reprezintă probe în sensul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret pentru ordinea publică prin lezarea valorilor și relațiilor sociale care formează sfera acestei noțiuni, element esențial a fi analizat și în cadrul acestei instituții a liberării provizorii sub control judiciar. Curtea, a amintit din nou, corectitudinea evaluării făcute la momentul de față care rezidă în aceea că, pe lângă elementele de circumstanțiere a căror relevanță nu poate fi ignorată, ca de pildă, conduita corespunzătoare anterioară momentului arestării preventive sau starea precară de sănătate a acestora, trebuie să se acorde atenție deosebită naturii activității infracționale a pretinsului grup organizat reclamat de acuzare, cât și condițiilor concrete în care acesta s-a desfășurat și complexitatea faptelor pretins a fi comise.

Așa cum s-a arătat, în raport de dispozițiile Deciziei penale nr. 17/2011 date de ICCJ într-un recurs în interesul legii, analizarea temeiniciei liberării provizorie se va face și prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prin verificarea subzistenței acesteia. Totodată trebuie să se verifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată printr-o eventuală lăsare în liberate provizorie sub control judiciar a inculpaților în cauză. Inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, reținându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat având ca scop obținerea de beneficii financiare prin săvârșirea infracțiunilor de corupție și spălarea banilor.

S-a apreciat ca fiind adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că sunt probe și indicii că inculpații s-au asociat cu alți inculpați în vederea comiterii unor infracțiuni grave, de mare rezonanță, în zona care sau produs și față de care există o bănuială legitimă. În evaluarea pericolului social concret nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaților, așa cum a susținut apărarea, ci și cele referitoare la infracțiunile ele comiterea cărora sunt acuzați. În actul de sesizare s-a arătat că, din Statutul ASOCIAȚIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA nu rezultă că aceasta ar avea scop patrimonial și în mod legal această asociație a fost înființată conform Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cât și în baza Legii nr. 21/1924.

De asemenea, din Statutul asociației a rezultat că membrii revoluționari trebuiau să achite cotizație, sumele de bani încasate în acest mod constituind împreună cu alte taxe, donații sau fonduri rezultate din acțiuni culturale, sportive ori alte activități -patrimoniul asociației. Acuzația ce s-a reținut împotriva inculpaților este aceea că sumele de bani rezultate din contractele de reprezentare au fost încasate prin folosirea influenței și autorității reprezentanților grupului asupra membrilor revoluționari, aceste sume fiind percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii grupului. De asemenea, contractele de reprezentare au fost încheiate pentru a da o aparență de legalitate a încasării sumelor de bani, aceste sume de bani constituind un folos necuvenit atât pentru inculpatul C.G., cât și pentru ceilalți membrii ai grupului.

În vederea încasării sumelor de bani, inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale, respectiv de soția sa, învinuita C.F., cât și de fiul său, C.G.Ș. S-a notat că ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, avea obligația de reprezentare a membrilor asociațiilor în fața organizațiilor, autorităților și instituțiilor statului de drept, acest aspect rezultând chiar din Statutul asociației. Contractele de reprezentare au fost încheiate de către ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, reprezentată de inculpatul C.G. cu membri revoluționari pentru a-i reprezenta pe aceștia cu puteri depline în fața instanțelor judecătorești ori a oricăror autorități publice în vederea obținerii, confirmării, preschimbării certificatului de revoluționar, pentru obținerea tuturor drepturilor legale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.

În baza încheierii acestor contracte, membrii revoluționari erau obligați să plătească sume de bani, indiferent dacă beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în fața instanțelor judecătorești. Ori, conform Statutului asociației, membrii revoluționari trebuiau să fie reprezentați în fața autorităților și instituțiilor statului de drept, inclusiv pentru obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. S-a notat în actul de învestire, că sumele de bani erau încasate de către inculpata C.F., soția inculpatului C.G., după ce în prealabil, ceilalți membri ai grupului, respectiv C.S., B.M., P.V.G.M., C.V., B.G. și P.A. efectuau demersuri la membrii revoluționari pentru a-i determina să încheie contractele de reprezentare sau să plătească sumele de bani aferente acestor contracte.

S-a făcut referire și la pretinse amenințări, în cazul în care membrii revoluționari refuzau să plătească sumele de bani, inculpatul C.G., ajutat fiind de inculpatul S.P., procedau la emiterea de notificări către persoanele în cauză, avertizându-i că, în cazul în care nu vor plăti sumele de bani, vor fi acționari în instanță și vor fi obligați să plătească sume mai mari decât cele stipulate în contractele de reprezentare. Din verificările efectuate de Garda Financiară - Comisariatul General, au rezultat indicii că inculpatul S.P., avocat în cadrul Baroului București și titular al Cabinetului individual de avocatură S.P., a încheiat cu ASOCIAȚIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, în perioada 2005 - 2011, un număr total de 9 contracte de asistență juridică.

Unul dintre contractele de asistență juridică a fost încheiat în data de 06 iulie 2005, fără să fie înregistrat în Registrul de evidență al contractelor de asistență juridică deținut de Cabinetul individual de avocatură S.P., iar alte contracte de asistență juridică au fost încheiate fără să se specifice onorariul. Tot din verificările efectuate de către Garda Financiară - Comisariatul General, a rezultat că, deși unele contracte de asistență juridică au prevăzut onorarii, sumele de bani încasate conform acestor contracte nu au fost declarate la organele fiscale pentru plata taxelor și impozitelor datorate statului. Mai mult decât atât, s-a susținut că, din probele administrate, a rezultat presupunerea că inculpatul S.P.

pentru ajutorul dat inculpatului C.G. în vederea încasării sumelor de bani a primit în mai multe rânduri sume mari de bani fără să fie evidențiate actele de evidență contabilă ale Cabinetului de avocatură S.P. În acest sens, s-a invocat agenda ridicată de la domiciliul inculpatului C.G. cu ocazia percheziției domiciliare. În cauză, s-a apreciat că sunt indicii și probe în sensul bănuielii a unei implicări a fiecărui membru al grupului organizat în determinarea membrilor revoluționari de a încheia contracte de reprezentare sau de a plăti sumele de bani aferente acestor contracte sau sume de bani aferente eliberării adeverințelor în baza cărora se obțineau indemnizațiile reparatorii de la casele de pensii.

În ceea ce privește implicarea inculpatului B.M. s-a notat că, în unele cazuri, era cel care încasa banii de la persoanele care obținuseră certificatul de revoluționar preschimbat și-i preda la sediul asociației din București În consecință, față de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părților implicate, al volumelor dosarelor multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror și inculpați, detenția preventivă a inculpaților s-a apreciat că nu este excesivă, faptul audierii a trei dintre inculpați ce sunt arestați neconstituind un temei legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte, inclusiv acelei vizând înlocuirea măsurii arestării formulate de inculpatul B.M.

De asemenea, fiindcă în cauză sunt implicați mai mulți acuzați, culegerea probelor e mai dificilă, iar volumul probelor fiind mai mare și din surse diferite, s-a apreciat că se justifică detenția preventivă a celor trei inculpați în primele stadii ale procedurii. Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenție formulată de inculpatul B.M., s-a apreciat că nu este justificată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen. În plus, dacă s-ar admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

În legătură cu problemele de sănătate pe care le invocă inculpații în sprijinul cererilor lor, curtea a arătat că acestea nu determinarea liberarea lor provizorie, pentru că potrivit art. 139 1 C. proc. pen., în asemenea ipoteză administrația locului de deținere dispune efectuarea sub pază permanentă a tratamentului medical în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. împotriva acestei încheieri inculpații C.G. și B.M., au declarat prezentul recurs. Recursul declarat de inculpatul B.M. este inadmisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art. 141 C. proc.

pen." încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac." Examinând recursul declarat de inculpatul C.G., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. în alineatul 2 al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. în reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri -chiar dacă sunt de natură diferită- fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenta unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice. îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit. c)u exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar solicitat de inculpatul C.G.

nu este suficient pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Rezultă din probele administrate până în prezent că inculpatul este cercetat în Dosarul nr. 675/46/2012, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; -art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. Raportându-ne la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început - impunându-se audierea tuturor inculpaților, a martorilor și administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar și la atitudinea inculpatului în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

în aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Recursul declarat de inculpatul B.M., va fi respins ca inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva încheierii de ședință nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurentul inculpat C.G., la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM