ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4054/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4054/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28

noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012 în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților C.G., B.M., și C.S., aflați în Penitenciarul de Maximă Siguranță

Colibași, măsură care a fost menținută.

Curtea de Apel

Pitești a fost investită cu soluționarea, în primă instanță a cauzei penale privind

pe inculpații C.G., B.M., C.S., P.A., B.G., C.F., C.G.Ș., P.V.G.M., C.V., S.P.,

L.A.M., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, nr. 8/P/2011,

competența de soluționare a cauzei fiind atrasă conform dispozițiilor art. 28

1

lit. b) C. proc. pen. de calitatea de avocat a inculpatului S.P.

În ceea ce privește

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.G., B.M.

și C.S. Curtea a reținut în esență următoarea situație de fapt:

Din conținutul

rechizitorului a rezultat că inculpații: C.G., B.M., C.S. au fost trimiși în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b)

din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor

art. 33 lit. a) C. pen. (inculpatul C.G.), a infracțiunilor prevăzute și pedepsite

de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., (inculpatul C.S.) și a infracțiunilor prevăzute

de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2)

C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispozițiilor art.

41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire

la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate

cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., (inculpatul B.M.).

Din materialul

probator administrat în cauză a rezultat, astfel, că inculpații sunt trimiși în

judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni multiple cu o amploare deosebită și

care necesită, în vederea aflării adevărului, administrarea unui probatoriu complex.

S-a reținut că

toate acestea reprezintă probe în sensul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen. în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret

pentru ordinea publică prin lezarea valorilor și relațiilor sociale care formează

sfera acestei noțiuni.

În concret, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că rezultă indicii

temeinice și probe că inculpații C.G., C.S., B.M., B.G., P.A., P.V.G.M. și C.V.,

în perioada 2009 - 2011, din inițiativa inculpatului C.G. - președinte al Asociației

Decembrie 1989 M. România, au constituit un grup infracțional organizat care a funcționat

în perioada arătată mai sus și a acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor

infracțiuni grave de corupție și de spălare de bani, pentru a obține direct sau

indirect beneficii financiare în folosul membrilor grupului. Inculpatul C.S., în

calitate de președinte al Asociației 22 Decembrie C.M., asociație afiliată la Asociația

Decembrie 1989 M. România, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada

2009-2010, i-a sprijinit pe inculpații C.G., P.A. și B.G., precum și pe ceilalți

membrii ai grupului, să obțină în mod ilegal și necuvenit sume de bani de la membrii

revoluționari ai asociației pe care o conducea - filiala C.M., sume ce se includ

în cuantumul sumei totale de 9,453.390 RON, ce se pretinde a fi obținută prin exercitarea

influenței și autorității de către membri grupului infracțional constituit, descris

mai sus.

De asemenea, s-au

conturat indicii temeinice și probe că inculpatul B.M. a făcut parte din acest grup,

el, la rândul său, încasând banii de la persoanele îndreptățite la obținerea certificatului

de revoluționar preschimbat și predându-i la sediul asociației din București. Și

în privința acestuia, s-au conturat indicii privind implicarea în încheierea unor

contracte de reprezentare cu asociația de către membrii revoluționari îndreptățiți

la obținerea unor drepturi, în baza Legii nr. 341/2004.

Din probele administrate

în dosar instanța de fond a reținut că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat

luarea măsurii arestării preventive pentru niciunul dintre inculpații aflați în

stare arest preventiv, iar necesitatea unei bune administrări a probelor în acest

moment procesual este un argument care demonstrează că această măsură de prevenție

este adecvată scopului procesual penal [art. 136 alin. (1) C. proc. pen.].

Dată fiind situația

comună pentru coinculpații în cauză privind temeiurile care justifică menținerea

măsurii arestării preventive, s-a apreciat că nu este necesar să se examineze separat

necesitatea menținerii măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte.

Referitor la aspectele particulare privind pe inculpații arestați preventiv în această

cauză, curtea a apreciat că acestea pălesc, la acest moment al procedurii față de

stadiul probator, de condițiile concrete în care sau desfășurat activitățile infracționale

reclamante de acuzare și față de complexitatea faptelor, așa cum au fost expuse

în actul de inculpare.

Instanța a constatat

totodată, că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un pericol

destul de ridicat, reținându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat având

ca scop obținerea de beneficii financiare prin săvârșirea infracțiunilor de corupție

și spălarea banilor.

În consecință,

față de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părților implicate, al

volumelor dosarelor multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi solicitate

de procuror și inculpați, instanța de fond a apreciat că detenția preventivă a inculpaților

nu este excesivă.

De asemenea, s-a

reținut că datorită faptului că în cauză sunt implicați mai mulți acuzați, culegerea

probelor e mai dificilă, iar volumul probelor fiind mai mare și din surse diferite

astfel încât s-a apreciat că se justifică detenția preventivă a celor trei inculpați

în primele stadii ale procedurii.

Împotriva acestei

încheieri de ședință au declarat, în termen legal, recurs inculpații C.G., B.M.

și C.S. criticând încheierea recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, dosarul

fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 decembrie

2012, sub nr. 675/46/2012/a10.

Concluziile apărătorilor

recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul

cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul

declarat de către inculpați, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta:

Subliniind funcționalitatea

măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea

învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Totodată, Înalta Curte reține că, după cum rezultă din analiza dispozițiilor

art. 160

b

C. proc. pen. prin raportare la art. 300

2

, în cursul

judecății instanța „verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea

și temeinicia arestării preventive", iar în cazul în care se constată că „temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate" se dispune menținerea arestării

preventive.

Se va constata,

așadar, că instanța investită cu soluționarea cauzei procedează la efectuarea verificării

anterior indicate, cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție și fără

a se pronunța cu privire la vinovăția inculpatului arestat în cauză, apreciind asupra

necesității menținerii măsurii arestării preventive.

Aplicând considerațiile

teoretice anteripr expuse speței de față se constată că, sub aspectele menționate,

instanța de control judiciar a procedat legal, punând în discuție legalitatea și

temeinicia stării de arest a inculpaților și reținând, în urma unui amplu și riguros

examen asupra fiecăruia din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive că acestea se mențin, privarea de libertate impunându-se în continuare

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Cu referire la

recursurile declarate Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din C.E.D.O. și

art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate,

totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5

parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost

arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente

sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

În raport de aceste

reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea

preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele

legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției,

respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare

și la dispozițiile constituționale.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților respectiv, infracțiunile

deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există

probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordina

publică.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere

natura și gravitatea faptelor presupuse a fi săvârșite de inculpați, ce rezultă

din calitatea acestora de care s-au folosit pentru a săvârși faptele deduse judecății,

(C.G. președinte al Asociației Decembrie 1989 M. România, B.M. vicepreședinte al

Asociației Decembrie 1989 M. România și C.S. președinte al Asociației 22 Decembrie

C.M.), din valoarea mare a prejudiciului estimat până la acest moment procesual

ce se presupune a fi produs prin faptele inculpaților (9.453.390 RON), numărul mare

de inculpați angrenați în activitatea infracțională, complexitatea cauzei (determinată

de împrejurarea că inculpații au constituit un grup infracțional organizat care

a funcționat în și a acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni

grave de corupție și de spălare de bani, dar și de numărul mare de părți vătămate),

rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, astfel încât

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

La aprecierea

pericolului social concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere, totodată,

și modul și mijloacele folosite de inculpați în desfășurarea activității infracționale

ce au constat în presiuni exercitate asupra membrilor revoluționari pentru a-i determina

pe aceștia să semneze contractele de reprezentare cu clauzele nefavorabile acestora

și încheierea cu alți membri revoluționari, a unor contracte de împrumut cu scopul

de a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani însușite de pe urma contractelor

de reprezentare.

În acest context

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților C.G., B.M. și C.S.

ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se

nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

În acest stadiu

procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor inițiale,

întrucât instanța abia a fost sesizată prin actul de inculpare (aprilie 2012), iar

durata arestului preventiv nu a depășit o durată rezonabilă.

Se constată, totodată,

că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive (28 februarie 2012) nu

este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condițiile menținerii

arestării, având în vedere, în ansamblu, atât evoluția cercetării judecătorești,

cauza aflându-se pe rolul instanței de fond, diligenta autorităților în asigurarea

celerității procedurii, complexitatea cauzei, împrejurarea că cercetarea judecătorească

nu a fost finalizată cât și necesitatea desfășurării în condiții normale a procesului

penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenției, care, totodată,

răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., durata arestării

preventive nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menționate.

Prin urmare,

Înalta Curte constatând că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpații C.G., B.M. și C.S. este actual și persistent, în conformitate cu

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și C.S. împotriva încheierii de ședință

din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga pe recurenții inculpați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și C.S. împotriva încheierii de ședință

din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

Obligă recurenții

inculpați B.M. și C.S., la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurentul inculpat C.G. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 decembrie 2012.