ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3775/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

penală nr. 140/F din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală,

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012,

printre altele, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și C.S., precum și

cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B.M.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art.

160

2

C. proc. pen., dat sub aspectul oportunității s-a apreciat că,

la acest moment procesual, nu se impune admiterea cererilor și liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpaților, chiar dacă s-a dat citire

actului de sesizare și au fost luate declarații acestora, având în vedere

gravitatea faptelor și modalitatea concretă de săvârșire a acestora și

pericolul social creat.

De asemenea, s-a

apreciat că, față de complexitatea cauzei, detenția preventivă a inculpaților

nu este excesivă, faptul audierii a trei dintre inculpații ce sunt arestați

neconstituind un temei legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte,

inclusiv a celei vizând înlocuirea măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul B.M.

Referitor la

problemele de sănătate pe care le-au invocat inculpații în sprijinul cererilor

lor, instanța a arătat că acestea nu determină liberarea lor provizorie

întrucât, potrivit art. 139

1

C. proc. pen., în asemenea ipoteză

administrația locului de deținere dispune efectuarea sub pază permanentă a

tratamentului medical în rețeaua medicală a M.S.P.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând, pe

fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât

există indicii că nu va zădărnici aflarea adevărului și că temeiurile arestării

preventive au încetat, iar starea sa de sănătate este precară, în detenție

neputând fi tratat corespunzător.

Instanța de recurs,

față de motivele concret invocate, reține următoarele:

Inculpatul este

cercetat, alături de alții, pentru infracțiuni ce prezintă un pericol destul de

ridicat, reținându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat, având ca scop

obținerea de beneficii financiare prin săvârșirea infracțiunilor de corupție și

spălarea banilor.

În actul de sesizare

s-a arătat că, din Statutul A.D.M. România nu rezultă că aceasta ar avea scop

patrimonial și în mod legal această asociație a fost înființată conform

Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cât și în baza

Legii nr. 21/1924.

De asemenea, din

Statutul asociației rezultă că membrii revoluționari trebuiau să achite

cotizație, sumele de bani încasate în acest mod constituind împreună cu alte

taxe, donații sau fonduri rezultate din acțiuni culturale, sportive ori alte

activități - patrimoniul asociației.

Acuzația ce se reține

împotriva inculpaților este aceea că sumele de bani rezultate din contractele

de reprezentare au fost încasate prin folosirea influenței și autorității

reprezentanților grupului asupra membrilor revoluționari, aceste sume fiind

percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii

grupului.

De asemenea,

contractele de reprezentare au fost încheiate pentru a da o aparență de

legalitate a încasării sumelor de bani, aceste sume de bani constituind un

folos necuvenit atât pentru inculpatul C.G., cât și pentru ceilalți membrii ai

grupului.

În vederea încasării

sumelor de bani, inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale,

respectiv de soția sa, învinuita C.F., cât și de fiul său, C.G.Ș.

S-a notat că A.D.M. România,

avea obligația de reprezentare a membrilor asociațiilor în fața organizațiilor,

autorităților și instituțiilor statului de drept, acest aspect rezultând chiar

din Statutul asociației.

Contractele de

reprezentare au fost încheiate de către A.D.M. România, reprezentată de

inculpatul C.G. cu membri revoluționari pentru a-i reprezenta pe aceștia cu

puteri depline în fața instanțelor judecătorești ori a oricăror autorități

publice în vederea obținerii, confirmării, preschimbării certificatului de

revoluționar, pentru obținerea tuturor drepturilor legale cuvenite în

conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.

În baza încheierii

acestor contracte, membrii revoluționari erau obligați să plătească sume de

bani, indiferent dacă beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în fața

instanțelor judecătorești.

Ori, conform

Statutului asociației, membrii revoluționari trebuiau să fie reprezentați în

fața autorităților și instituțiilor statului de drept, inclusiv pentru

obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.

S-a notat în actul de

investire, că sumele de bani erau încasate de către inculpata C.F., soția

inculpatului C.G., după ce în prealabil, ceilalți membri ai grupului, respectiv

C.S., B.M., P.V.G.M., C.V., B.G. și P.A. efectuau demersuri la membrii

revoluționari pentru a-i determina să încheie contractele de reprezentare sau

să plătească sumele de bani aferente acestor contracte.

Atât pentru

conformare la Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și

datorită faptului că inculpatul, inclusiv pe calea recursului de față, a

contestat temeiurile de fapt și de drept ce stau la baza subzistenței măsurii

arestului preventiv în cauză, instanța judecătorească investită cu soluționarea

prezentului recurs constată că există în continuare probe și indicii temeinice

în sensul art. 143 C. proc. pen. care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul

C.S. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Esențial juridic este

de menționat că, potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, acest scop

putând fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar ori pe

cauțiune. Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură

procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate a cărei

acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții expres reglementate

privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă, forma de

vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să

rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Instanța investită cu

soluționarea cererii a statuat cu deplin temei juridic că în prezenta cauză

sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.

Cu toate acestea,

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a unei cereri de

liberare provizorie sub control judiciar determină posibilitatea instanței de a

acorda sau nu liberarea provizorie, iar nu obligativitatea acordării acesteia.

Curtea a constatat în

acest sens că subzistă temeiul prev.de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a

stat la baza luării și, ulterior a menținerii arestului preventiv față de

inculpat.

Intervalul scurs de

la data arestării (circa 8 luni) nu este unul exagerat pentru a putea considera

că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică, care așteaptă

reacții ferme din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor

preventive.

De asemenea, așa cum

corect a reținut și instanța care a soluționat cererea pe fond, față de

complexitatea cauzei, concretizată în numărul mare al părților implicate, al

dosarelor, multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi administrate,

detenția preventivă a inculpatului nu apare ca o măsură excesivă.

Nici motivele

medicale invocate de inculpat nu sunt de natură să conducă la admiterea cererii

de liberare sub control judiciar, deoarece, pe de o parte, poate beneficia de

tratament medical în rețeaua sanitară a A.N.P., iar, pe de altă parte, dacă

acest tratament nu ar fi corespunzător sunt aplicabile prevederile art. 139

1

C. proc. pen. care dispune că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se

constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în

rețeaua medicală a A.N.P. administrația locului de deținere dispune efectuarea

tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a M.S.P.

Pentru toate

considerentele arătate, se constată că instanța, Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în mod legal și temeinic a

respins, neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul C.S., astfel că recursul de față urmează a fi, în

consecință, respins ca nefondat, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.S. împotriva încheierii penale nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

noiembrie 2012.