ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3775/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 140/F din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012, printre altele, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.G. și C.S., precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 160 2 C. proc. pen., dat sub aspectul oportunității s-a apreciat că, la acest moment procesual, nu se impune admiterea cererilor și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaților, chiar dacă s-a dat citire actului de sesizare și au fost luate declarații acestora, având în vedere gravitatea faptelor și modalitatea concretă de săvârșire a acestora și pericolul social creat.

De asemenea, s-a apreciat că, față de complexitatea cauzei, detenția preventivă a inculpaților nu este excesivă, faptul audierii a trei dintre inculpații ce sunt arestați neconstituind un temei legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte, inclusiv a celei vizând înlocuirea măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.M. Referitor la problemele de sănătate pe care le-au invocat inculpații în sprijinul cererilor lor, instanța a arătat că acestea nu determină liberarea lor provizorie întrucât, potrivit art. 139 1 C. proc. pen., în asemenea ipoteză administrația locului de deținere dispune efectuarea sub pază permanentă a tratamentului medical în rețeaua medicală a M.S.P.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât există indicii că nu va zădărnici aflarea adevărului și că temeiurile arestării preventive au încetat, iar starea sa de sănătate este precară, în detenție neputând fi tratat corespunzător. Instanța de recurs, față de motivele concret invocate, reține următoarele: Inculpatul este cercetat, alături de alții, pentru infracțiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, reținându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat, având ca scop obținerea de beneficii financiare prin săvârșirea infracțiunilor de corupție și spălarea banilor.

În actul de sesizare s-a arătat că, din Statutul A.D.M. România nu rezultă că aceasta ar avea scop patrimonial și în mod legal această asociație a fost înființată conform Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cât și în baza Legii nr. 21/1924. De asemenea, din Statutul asociației rezultă că membrii revoluționari trebuiau să achite cotizație, sumele de bani încasate în acest mod constituind împreună cu alte taxe, donații sau fonduri rezultate din acțiuni culturale, sportive ori alte activități - patrimoniul asociației. Acuzația ce se reține împotriva inculpaților este aceea că sumele de bani rezultate din contractele de reprezentare au fost încasate prin folosirea influenței și autorității reprezentanților grupului asupra membrilor revoluționari, aceste sume fiind percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii grupului.

De asemenea, contractele de reprezentare au fost încheiate pentru a da o aparență de legalitate a încasării sumelor de bani, aceste sume de bani constituind un folos necuvenit atât pentru inculpatul C.G., cât și pentru ceilalți membrii ai grupului. În vederea încasării sumelor de bani, inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale, respectiv de soția sa, învinuita C.F., cât și de fiul său, C.G.Ș. S-a notat că A.D.M. România, avea obligația de reprezentare a membrilor asociațiilor în fața organizațiilor, autorităților și instituțiilor statului de drept, acest aspect rezultând chiar din Statutul asociației. Contractele de reprezentare au fost încheiate de către A.D.M. România, reprezentată de inculpatul C.G.

cu membri revoluționari pentru a-i reprezenta pe aceștia cu puteri depline în fața instanțelor judecătorești ori a oricăror autorități publice în vederea obținerii, confirmării, preschimbării certificatului de revoluționar, pentru obținerea tuturor drepturilor legale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004. În baza încheierii acestor contracte, membrii revoluționari erau obligați să plătească sume de bani, indiferent dacă beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în fața instanțelor judecătorești. Ori, conform Statutului asociației, membrii revoluționari trebuiau să fie reprezentați în fața autorităților și instituțiilor statului de drept, inclusiv pentru obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.

S-a notat în actul de investire, că sumele de bani erau încasate de către inculpata C.F., soția inculpatului C.G., după ce în prealabil, ceilalți membri ai grupului, respectiv C.S., B.M., P.V.G.M., C.V., B.G. și P.A. efectuau demersuri la membrii revoluționari pentru a-i determina să încheie contractele de reprezentare sau să plătească sumele de bani aferente acestor contracte. Atât pentru conformare la Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și datorită faptului că inculpatul, inclusiv pe calea recursului de față, a contestat temeiurile de fapt și de drept ce stau la baza subzistenței măsurii arestului preventiv în cauză, instanța judecătorească investită cu soluționarea prezentului recurs constată că există în continuare probe și indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc.

pen. care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul C.S. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Esențial juridic este de menționat că, potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, acest scop putând fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar ori pe cauțiune. Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Instanța investită cu soluționarea cererii a statuat cu deplin temei juridic că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.

Cu toate acestea, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar determină posibilitatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie, iar nu obligativitatea acordării acesteia. Curtea a constatat în acest sens că subzistă temeiul prev.de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a stat la baza luării și, ulterior a menținerii arestului preventiv față de inculpat. Intervalul scurs de la data arestării (circa 8 luni) nu este unul exagerat pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică, care așteaptă reacții ferme din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive.

De asemenea, așa cum corect a reținut și instanța care a soluționat cererea pe fond, față de complexitatea cauzei, concretizată în numărul mare al părților implicate, al dosarelor, multitudinea și complexitatea probelor ce vor fi administrate, detenția preventivă a inculpatului nu apare ca o măsură excesivă. Nici motivele medicale invocate de inculpat nu sunt de natură să conducă la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, deoarece, pe de o parte, poate beneficia de tratament medical în rețeaua sanitară a A.N.P., iar, pe de altă parte, dacă acest tratament nu ar fi corespunzător sunt aplicabile prevederile art. 139 1 C. proc. pen. care dispune că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a A.N.P.

administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a M.S.P. Pentru toate considerentele arătate, se constată că instanța, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în mod legal și temeinic a respins, neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S., astfel că recursul de față urmează a fi, în consecință, respins ca nefondat, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii penale nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.