ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1772/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 57/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6476/109/2012, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea formulată de inculpatul B.M s-a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 2 C. proc. pen., că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că inculpatul va săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să influențeze martorii, experții sau probele din dosar , dacă va fi pus în libertate.

Inculpatul a făcut referire la hotărârile CEDO, relevante în materie și a depus la dosar acte în circumstanțiere și hotărâri judecătorești în copie xerox. Curtea de Apel, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 160 6 alin. (2) C. proc. pen. Procedând la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, curtea de apel a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport de disp. art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.

S-a constatat că probele administrate în cauză, evaluate și de către instanța de fond, în hotărârea pronunțată, justifică presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat. Prin rezoluția nr. 8/P/2011 din data de 24 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești a fost începută urmărirea penală față de inculpatul B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani în formă continuată, faptă prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic.

disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în fapt că, în anul 2009, inculpatul C.G., împreună cu învinuiții B.G., P.A., P.V., C.V. și cu inculpații B.M. și C.S., au constituit un grup infracțional organizat și bine structurat, pe care cel dintâi l-a condus în perioada 2009 - 2011, cu scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de spălare a banilor, în vederea obținerii de beneficii financiare.

Astfel, acuzarea a stabilit, pe baza probelor administrate până în prezent, că persoanele care erau îndreptățite să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 au fost constrânse să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca, după obținerea drepturilor în baza aceste legi, să plătească asociației reprezentate de primul inculpat – ce avea calitatea de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor - diverse sume de bani, obținându-se în acest fel suma de 9.453.390 lei, din care 2.470.000 lei au fost virați în conturile personale ale inculpatului C.G., iar ulterior transferați în conturile fiului său, C.G. - Ș. Probele administrate până la acest moment au fost în măsură a oferi indicii temeinice, din cele la care se referă art. 68/1 C. proc.

pen., că actele de reprezentare încheiate de către Asociația Decembrie 1989 Metrou România - reprezentată de inculpatul C.G. - cu membrii revoluționari au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței sumelor de bani, în realitate acești bani fiind încasați de inculpat și de ceilalți acuzați, prin folosirea influenței ori autorității asupra membrilor revoluționari, aceste sume fiind obținuți pentru aceste persoane, cât și pentru alții. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de împrumut, semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociației, prin care ar fi fost dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membri revoluționari, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele își primiseră deja drepturile în baza Legii nr. 341/2004.

Printre beneficiarii contractelor de împrumut a fost și inculpatul B.M., care a obținut în acest fel suma de 300.000 lei, cu toate că până la acea dată beneficiase de obținerea indemnizațiilor restante. Prin ordonanța nr. 8/P/2011 din data de 27 februarie 2012, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B.M., pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus-menționate. Arestarea preventivă a acuzatului fost dispusă prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012 a Tribunalului Argeș, temeiul în baza căruia a fost luată această măsură față de inculpat fiind cel prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. S-a reținut, de asemenea, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei, precum și împrejurările în care se presupune că inculpatul a săvârșit infracțiunea. În privința temeiniciei cererii, s-a constatat că, deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 2 C. proc. pen., o liberare provizorie sub control judiciar nu poate asigura o realizare efectivă a scopului măsurii preventive, așa cum rezultă din disp. art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

S-a mai apreciat că până în prezent nu a fost depășită durata rezonabilă a unei detenții provizorii, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. Împotriva încheierii nr. 57/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6476/109/2012, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control, judiciar.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin. (2) al articolului menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurile preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau prin cauțiune. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., coroborate cu cele ale art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii în comiterea căreia este bănuit inculpatul. Sub acest aspect, potrivit disp. art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor, săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”. Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen., prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda”), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii. Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație. Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al art. 160 2 C. proc.

pen., să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În opinia instanței, expresia „date” conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice. Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională.

Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curți, instanța trebuie să e raporteze la gravitatea faptei, la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul. Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea , pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art.5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enumerate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial, ca în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia nu a depășit limita rezonabilă. Raportând datele speței, dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 paragraf 3 din CEDO, Înalta Curte apreciază, astfel cum a dispus și instanța de fond, că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului B.M., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat în art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive. Se reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate. Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 57/F din 17 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6476/109/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2012.