ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a-Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 8367/2/2012

(3404/2012) în baza art. 300

2

cu referire la art. 160 lit. b) alin.

(1) si (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

V.N.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpatului subzistă pe deplin, întrucât de la data ultimei

verificări a măsurii și până în prezent nu au intervenit modificări de natură a

conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri. S-a arătat că

există în continuare indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății, pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și subzistă temerea rezonabilă că, față

de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea în care se

reține că ar fi fost comise, urmările produse, lăsarea acestuia în libertate ar

prezenta un pericolul concret pentru ordinea publică, în termenul legal,

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.N., criticând-o

pentru netemeinicie arătând în esență că în speță nu mai subzistă cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. iar inculpatul nu poate

influența buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Din actele dosarului se reține faptul

că prin rechizitoriul nr. 752/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv inculpatul V.N., pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 174 din C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și h) C.

pen. și la art. art. 176 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., tâlhărie, în

modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c)

C. pen., și viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C.

pen. (faptele din data de 15 august 2012 - victimă M.Y.); omor calificat și

deosebit de grav, în modalitatea normativă prevăzută de art. 174 C. pen.

raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. și la art. 176 alin. (1) lit. c)

C. pen., viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.,

și violare de domiciliu, în modalitatea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen. (faptele din noaptea de 05/06 august 2012 - victimă S.T.); omor calificat

si deosebit de grav, în modalitatea normativă prevăzută de art. 174 C. pen.

raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. și la art. art. 176 alin. (1) lit.

d) C. pen., viol, în modalitatea normativă prevăzută de art.  197 alin. (1) C.

pen., tâlhărie, în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen., lipsire de libertate în

mod ilegal, în modalitatea normativă prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. și violare de domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin.

(1) și (2) C. pen. (faptele comise în data de 01 martie 2012 - victimă A.A.);

viol, în formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., violare de domiciliu, în

formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și distrugere, în modalitatea

normativă prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. (cu privire la faptele comise

în perioada mai - iulie 2010 - victimă P.S.); viol, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., tâlhărie, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit.

b) și c) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și violare de domiciliu, în

modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (faptele

din data de 25 februarie 2011 - victimă N.L.); viol, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen., și violare de

domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen. (faptele comise în data de 24 februarie 2012 - victimă S.M.); tâlhărie, în

modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și

alin (2)

1

lit. c) C. pen. și violare de domiciliu, în modalitatea

normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (cu privire la faptele

din noaptea de 28/29 aprilie 2012 - victimă M.E.M.); ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii si liniștii publice, în modalitatea normativă

prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., și loviri sau alte violente, în

modalitatea normativă prevăzută de art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. (cu

privire la faptele din noaptea de 30/31 decembrie 2011 - victimă G.V.).

Potrivit dispozițiilor art. 160 lit. b)

alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate,

dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

La termenul din data de 1 februarie

2013, Curtea de Apel București, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Față de criticile formulate de

inculpat, Înalta Curte, constată că în speță sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menținerea în continuare a măsurii

arestării preventive.

Temeiurile avute în vedere la momentul

dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se

bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea

judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea

temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează,

respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine

convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute,

măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.

Astfel, în aprecierea subzistenței

temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în

vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de

implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate,

precum și stadiul procesual al cauzei.

Se constată, că în cauză există

indicii temeinice în accepțiunea dată de,. art. 681 C. proc. pen., că

inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

În acest context, Înalta Curte, va

avea în vedere procesele-verbale de cercetare la fața locului însoțite de

planșele fotografice aferente, rapoartele de expertiză medico-legală (autopsii)

împreună cu planșele fotografice aferente, rapoartele de expertiză

medico-legală (genetice), rapoartele de constatare tehnico-științifică

traseologică, procese-verbale de transcriere a convorbirilor purtate în urma

apelării numărului unic de urgență 112, raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică pentru inculpatul V.N. precum și declarațiile martorilor și

inculpaților V.N. și Ș.G.

Totodată, sunt îndeplinite și

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat fiind

închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a

acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea

ulterioară a cercetării judecătorești.

În aprecierea pericolului concret

pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care

a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția

colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează

echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de

temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează

eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol

social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată că inculpatul

este cercetat pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave îndreptate

împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și

anume dreptul la viață și libertatea persoanei. Modalitatea în care se

presupune că s-au săvârșit faptele, care denotă o periculozitate deosebit de

ridicată a inculpatului, atitudinea de nerecunoaștere a faptelor precum și

numărul foarte mare de infracțiuni de violență presupus a fi fost săvârșite,

demonstrează lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale și o

atitudine de dispreț față de lege.

Este adevărat că în aprecierea

necesității menținerii stării de arest preventiv, instanța trebuie să aibă în

vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta, trebuie apreciată

în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol social pe care

îl prezintă inculpatul.

În ceea ce îl privește pe inculpatul

din prezenta cauză, se poate vorbi despre pericolul social al persoanei

disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere persistența

acestuia în activitatea infracțională în lipsa unei atitudini ferme din partea

autorităților și indiferența sa față de consecințele faptelor sale, modalitatea

de alegere a victimelor și motivația acțiunilor sale.

În ceea ce privește rezonabilitatea

perioadei de detenție, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depășită durata

rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în

vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin

prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în

vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului,

modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea

că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de

insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Ca atare, detenția provizorie este

licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și

cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a

acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și

Justiție, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul V.N.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.N. împotriva încheierii din 1 februarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a-II-a penala pronunțată în dosarul nr. 8367/2/2012 (3404/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2013.