ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a-Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 8367/2/2012 (3404/2012) în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 lit. b) alin. (1) si (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului V.N. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă pe deplin, întrucât de la data ultimei verificări a măsurii și până în prezent nu au intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri.

S-a arătat că există în continuare indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și subzistă temerea rezonabilă că, față de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, urmările produse, lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericolul concret pentru ordinea publică, în termenul legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.N., criticând-o pentru netemeinicie arătând în esență că în speță nu mai subzistă cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. iar inculpatul nu poate influența buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Din actele dosarului se reține faptul că prin rechizitoriul nr. 752/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul V.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, în modalitatea normativă prevăzută de art. 174 din C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și h) C. pen. și la art. art. 176 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., tâlhărie, în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., și viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

(faptele din data de 15 august 2012 - victimă M.Y.); omor calificat și deosebit de grav, în modalitatea normativă prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. și la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., și violare de domiciliu, în modalitatea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (faptele din noaptea de 05/06 august 2012 - victimă S.T.); omor calificat si deosebit de grav, în modalitatea normativă prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. și la art. art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., tâlhărie, în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, în modalitatea normativă prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

și violare de domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (faptele comise în data de 01 martie 2012 - victimă A.A.); viol, în formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., violare de domiciliu, în formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și distrugere, în modalitatea normativă prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. (cu privire la faptele comise în perioada mai - iulie 2010 - victimă P.S.); viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., tâlhărie, în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b) și c) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, în modalitatea normativă prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

și violare de domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (faptele din data de 25 februarie 2011 - victimă N.L.); viol, în modalitatea normativă prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen., și violare de domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (faptele comise în data de 24 februarie 2012 - victimă S.M.); tâlhărie, în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin (2) 1 lit. c) C. pen. și violare de domiciliu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(cu privire la faptele din noaptea de 28/29 aprilie 2012 - victimă M.E.M.); ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii si liniștii publice, în modalitatea normativă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., și loviri sau alte violente, în modalitatea normativă prevăzută de art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. (cu privire la faptele din noaptea de 30/31 decembrie 2011 - victimă G.V.). Potrivit dispozițiilor art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

La termenul din data de 1 februarie 2013, Curtea de Apel București, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Față de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte, constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menținerea în continuare a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată.

Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară. Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepțiunea dată de,. art. 681 C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. În acest context, Înalta Curte, va avea în vedere procesele-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșele fotografice aferente, rapoartele de expertiză medico-legală (autopsii) împreună cu planșele fotografice aferente, rapoartele de expertiză medico-legală (genetice), rapoartele de constatare tehnico-științifică traseologică, procese-verbale de transcriere a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgență 112, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică pentru inculpatul V.N. precum și declarațiile martorilor și inculpaților V.N. și Ș.G. Totodată, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea ulterioară a cercetării judecătorești. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și anume dreptul la viață și libertatea persoanei. Modalitatea în care se presupune că s-au săvârșit faptele, care denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpatului, atitudinea de nerecunoaștere a faptelor precum și numărul foarte mare de infracțiuni de violență presupus a fi fost săvârșite, demonstrează lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale și o atitudine de dispreț față de lege. Este adevărat că în aprecierea necesității menținerii stării de arest preventiv, instanța trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpatul.

În ceea ce îl privește pe inculpatul din prezenta cauză, se poate vorbi despre pericolul social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere persistența acestuia în activitatea infracțională în lipsa unei atitudini ferme din partea autorităților și indiferența sa față de consecințele faptelor sale, modalitatea de alegere a victimelor și motivația acțiunilor sale.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul V.N. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.N. împotriva încheierii din 1 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a-II-a penala pronunțată în dosarul nr. 8367/2/2012 (3404/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2013.