ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 597/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 7 februarie 2013 a

Curții de Apel București

-

secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2253/93/2012 (200/2013), în baza art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a

menținut măsura arestării preventive a apelantului inculpat R.V.M.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că prin rechizitoriul nr. 1818/P/2012 din data de 01

octombrie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și verificat sub

aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 C. proc. pen., de

prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.V.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizarea a

instanței s-a reținut, în esență, că în seara de 05 august 2012, în jurul

orelor 23:00, la intersecția Drumul Isărescu cu Șos. Pădurea Snagov, pe fondul

unui conflict spontan, determinat de consumul de băuturi alcoolice, R.V.M. a

avut o altercație cu I.A., context în care inculpatul l-a înjunghiat pe I.A. cu

un cuțit într-o zonă cu caracter vital a părții vătămate (hemitorace stâng-zona

inimii).

S-a constatat că față de inculpatul R.V.M.,

prin încheierea nr. 89 din 07 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov - secția penală

în dosarul nr. 1780/93/2012 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin încheierea nr.

294/R din 14 august 2012 dată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală,

a fost admisă propunerea formulata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

și, în temeiul art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen.,

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 149

x

C. proc. pen.,

s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.V.M. pe o durată de 29 de

zile, cu începere de la 07 august 2012 și până la data de 04 septembrie 2012,

inclusiv.

Ulterior, măsura a fost pusă în

executare, pe numele inculpatului R.V.M. fiind emis mandatul de arestare

preventivă nr. 25/U.P. din 07 august 2012 eliberat de Tribunalul Ilfov - secția

penală în dosarul nr. 1780/93/2012.

S-a mai reținut că prin sentința

penală nr. 46/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i)

C. pen., a fost condamnat inculpatul R.V.M. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

împotriva acestei sentințe inculpatul declarând recurs.

Analizând legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive, curtea de apel a apreciat că lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind

îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

întrucât fapta reținută în sarcina acestuia constituie infracțiune pedepsită de

lege cu închisoare mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate

prezintă pericol pentru ordinea publică. A fost avut în vedere că fapta cu

privire la care există presupunerea rezonabilă că a săvârșit-o este o

infracțiune cu impact psihologic puternic asupra victimei și asupra

comunității, în rândul căreia se naște un puternic sentiment de oprobriu.

Prin urmare, s-a apreciat că doar

detenția preventivă este aptă a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136

C. proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.V.M.,

solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de

lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București - secția

I penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum

corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul

social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și

care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea

liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii

de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel

de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către

alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai

faptelor respective.

În acord cu prima instanță, înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea

arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate

ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale

faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce

caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând

temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același

sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive

nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi

judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.V.M. împotriva încheierii din 7 februarie 2013 a

Curții de Apel București - secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2253/93/2012

(200/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2013