ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 656/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Ilfov s-au dispus următoarele:

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpaților.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. au fost condamnați inculpații A.N.,arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secția penală, A.N.C.,  arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 30/UP/7 din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secția penală și A.M.S., clase, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/UP din 25 august 2012 emis de Tribunalul Ilfov, secția penală, la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaților A.N., A.N.C. și A.M.S. cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și a arestării preventive de la 25 august 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. și art. 1357-1382 C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.M.,  și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 5.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale către partea civilă.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C.U. București Floreasca și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 50.937,22 lei, la care s-a adăugat dobânda legală calculată până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă.

În baza art. 199 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de avocat V.M. (cu sediul în sector 3, București) de scutire de la plata celor două amenzi judiciare, în cuantum de 5.000 lei fiecare, aplicate prin încheierea din 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 1879/P din data de 18 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat cu reținerea circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., reținându-se faptul că, în seara zilei de 20 august 2012, în jurul orelor 21,30, cu prilejul a două evenimente rutiere soldate cu avarieri ușoare ale autoturismelor părților, accidente cauzate de partea vătămată M.M.. care avea o alcoolemie peste limita legală, aflându-se pe raza com. Afumați, jud Ilfov, inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S. au lovit partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii și cu picioarele în zona capului și în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit partea vătămată cu cuțitul în zona antebrațului drept și a coapsei drepte, atacul desfășurat simultan provocându-i părții vătămate M.M. leziuni care i-au pus în primejdie viața, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov.

Situația de fapt reținută prin actul de sesizare s-a bazat pe procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; declarațiile părții vătămate M.M.; declarațiile martorilor M.L., L.E., L.A.M., L.M., L.V., P.F.; protocolul operator din 21 august 2012 emis de S.C.U. București, secția chirurgie vasculară; procesul-verbal de depistare a inculpaților; procesul-verbal de confruntare din 18 septembrie 2012 privind martorele M.L. și P.F.; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; foaia de observație a părții vătămate; raport de expertiză medico-legală din 2012 emis de S.M.L. Ilfov; certificat medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov; raport de expertiză medico-legală din 2012 emis de I.N.M.L.; declarațiile inculpaților.

S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, față de inculpați s-a luat la data de 25 august 2012 măsura reținerii pentru 24 de ore, iar prin încheierea din data de 25 august 2012 a Tribunalului Ilfov s-a dispus arestarea preventivă a acestora, măsură prelungită și ulterior menținută de către instanțele de judecată.

După sesizarea instanței, parte vătămată M.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei și 3.000 euro, reprezentând daune materiale și 30.000 euro, reprezentând daune morale, iar S.C.U. București s-a constituit parte civilă cu suma de 50.937,22 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate M.M., solicitând obligarea inculpaților la plata acestei sume, precum și a dobânzii legale.

În cadrul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpaților, a părții civile și a martorilor P.F., L.E., L.M., L.A.M., M.L., M.A., precum și a martorului D.G., a cărei audiere a fost dispusă la solicitarea părții civile și a martorilor I.D.S. și N.M.L., a căror audiere â fost dispusă la solicitarea inculpaților.

Pe baza probelor administrate, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20 august 2012, în jurul orei 21:00, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, partea vătămată M.M. a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Afumați, jud. Ilfov. Pasager în autoturismul condus de partea vătămată era soția acestuia, martora M.L., care ocupa bancheta din dreapta față. In timp ce se deplasa pe strada Traian din localitate, datorită neatenției, partea vătămată a acroșat frontal autoturismul condus de inculpatul A.N.C., pasager pe bancheta din dreapta față aflându-se martora P.F., concubina inculpatului . A.M.S. După producerea coliziunii, inculpatul A.N.C. și-a continuat deplasarea o distanță de aproximativ 50 m, până în dreptul imobilului cu nr. 85, fiind urmat de partea vătămată și soția acestuia.

Între inculpatul A.N.C. și partea vătămată a avut loc o discuție legată de avarierea autoturismului, în urma căreia inculpatul l-a contactat telefonic pe tatăl său, inculpatul A.N., pentru a veni la fața locului și a discuta cu partea vătămată.

La scurt timp au venit inculpații A.N. și A.M.S. cu autoturismul, au intrat în coliziune frontală cu autoturismul părții vătămate M.M., după care cei doi inculpați au coborât din autoturism și s-au așezat lângă capota mașinii lor. Speriată de reacțiile inculpaților, partea vătămată a intenționat să părăsească zona, sens în care a pornit motorul mașinii sale, s-a deplasat în față și a intrat în coliziune cu mașina celor doi inculpați, inculpatului A.N. fiindu-i prinsă mâna dreaptă între capotele celor două mașini.

După aceasta, inculpații A.N. și M.S. l-au scos din mașină pe M.M. și l-au împins în șanțul de la imobilul, după care l-au lovit în mod repetat cu pumnii, picioarele și alte obiecte neidentificate în zona capului, a coastelor și abdomenului, inclusiv în timp ce partea vătămată era căzută la pământ. La un moment dat, inculpatul A.N.C. a luat un cuțit cu care a lovit partea vătămată în zona antebrațului drept și a coapsei drepte. După agresiune, cei trei inculpați au abandonat victima plină de sânge în șanțul din dreptul imobilului de pe str. T. și împreună cu martora P.F. s-au urcat în autoturismul inculpatului A.N.C. și au părăsit zona.

Partea vătămată M.M. a fost transportată la S.C.U. București, unde a fost internată în perioada 20 august 2012 - 17 septembrie 2012, prezentând diagnosticul „Traumatism cranio-facial cu fractură piramidă nazală nazoetmoidomaxilara dreapta cu epistaxis anterior bilateral și hemosinus maxilar. Traumatism cranio-cerebral minor acut. Plaga penetranta coapsa dreapta. Plagă excoriată antebraț drept și scapular drept. Sindrom de aspirație traheo-bronsica". Prin raportul de expertiză medico-legală din 2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât și prin lovire cu corp tăietor - înțepător, că leziunile suferite la data de 20 august 2012 de partea vătămată i-au pus în primejdie viața, că acestea, în mod obișnuit, necesita 25 de zile de îngrijiri medicale, însă, în cazul de față, datorită complicațiilor survenite (sindrom de aspirație traheo-bronșica cu pneumonie de aspirație, traheostomă de necesitate, episoade repetate bronhospasm, bronhopneumonie) necesită circa 50 de zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește apărările inculpaților, referitoare la faptul că inculpatul A.M.S. se afla pe teritoriul Bulgariei, că inculpatul A.N. ar fi plecat de la locul faptei anterior lovirii părții vătămate și că inculpatul A.N. ar fi fost singurul care a lovit partea vătămată datorită comportamentului agresiv al acesteia, prima instanță a apreciat că acestea au fost infirmate de declarațiile martorelor M.L. și L.A.M., prezente la momentul agresiunii, care au confirmat că toți cei trei inculpați au lovit partea vătămată în repetate rânduri, inculpații A.N. și A.M.S. cu pumnii și cu picioarele în zona capului și în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a fost cel care a lovit partea vătămată cu cuțitul în zona antebrațului drept și a coapsei drepte; de declarațiile martorei L.M., care a observat momentul imediat ulterior agresiunii, declarând că partea vătămată era plină de sânge, iar cei trei inculpați și martora P.F. s-au urcat într-un autoturism și au părăsit zona, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.N.C. care confirmă prezența sa și a inculpatului A.M.S. la fața locului și implicarea tuturor inculpaților în agresarea părții vătămate; de raportul de expertiză medico-legală din 2012 emis de S.M.L. Ilfov în care sunt consemnate multiplele leziuni prezentate de partea vătămată M.M.; de certificatul medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov și raportul de expertiză medico-legală din 2012 emis de I.N.M.L. „Mina Minovici" din care reiese că inculpatul A.N. a prezentat la data de 20 august 2012 leziuni traumatice la nivelul mâinii drepte, fără a prezenta leziuni la nivelul altor organe.

A mai remarcat Tribunalul caracterul contradictoriu al declarațiilor inculpatului A.M.S. și ale martorului M.A. cu privire la momentul ieșirii din țară și la ceea ce s-ar fi întâmplat pe teritoriul Bulgariei; lipsă de obiectivitate a declarațiilor martorilor I.D.S. și N.M.L., care au susținut că se aflau la locul săvârșirii faptei pentru prima dată la 8 luni de la data tentativei de omor, și a martorei P.F., concubina inculpatului A.M.S.

Raportat la probatoriul administrat, prima instanță a înlăturat circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. reținută de procuror în favoarea inculpaților, apreciind că nu au fost întrunite condițiile prevăzute de lege. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul a arătat că împrejurarea că partea vătămată a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice sau că, din neatenție, i-a cauzat inculpatului A.N. o leziune la mâna dreaptă, nu au putut fi reținute în favoarea inculpaților în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., nefiind acțiuni apte a provoca o puternică tulburare, emoție sau nervozitate, pe fondul cărora să se fi comis fapta penală. S-a mai arătat că infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice este o infracțiune de pericol care nu privește persoana inculpaților și că vătămarea corporală din culpă nu poate fi considerată o faptă cu caracter provocator.

Totodată, s-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților A.N.C. și A.M.S., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. a fost neîntemeiată, având în vedere modul de acțiune al inculpaților, obiectele folosite, consecințele asupra stării de sănătate a părții vătămate. S-a arătat că inculpații au acționat împreună, au lovit în mod concertat partea vătămată, inculpatul A.M. cu pumnii și picioarele, iar inculpatul A.N.C. cu corp tăietor-înțepător (cuțit), au acționat asupra unor zone vitale, iar consecințele asupra integrității corporale a părții vătămate au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgență.

În consecință, Tribunalul a considerat că fapta inculpaților A.N., A.N.C. și A.M.S. care, în seara zilei de 20 august 2012, în jurul orelor 21:30, aflându-se pe raza corn. Afumați, jud. Ilfov, au lovit partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii și cu picioarele în zona capului și în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit partea vătămată cu cuțitul în zona antebrațului drept și a coapsei drepte, atacul desfășurat simultan provocându-i părții vătămate M.M.. leziuni care i-au pus în primejdie viața, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La stabilirea și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile din partea generală a C. pen.; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a C. pen.; gradul de pericol social al faptei, pe care l-a apreciat ca fiind deosebit de ridicat și care rezultă din modul și mijloacele de săvârșire precum și din împrejurările în care inculpații au comis infracțiunea - în mod conjugat, trei persoane împreună, în prezența a altor persoane, printre care și un minor - martora L.A.M. și într-un loc public, au aplicat părții vătămate numeroase lovituri la nivelul unor zone vitale, în timp ce aceasta se afla fără apărare la pământ, agresiunea durând până la intrarea în inconștiență a părții vătămate, din urmările produse, consecințele asupra integrității corporale a părții vătămate care au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgență. Totodată, instanța a avut în vedere și natura, gravitatea și limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, aceasta fiind o infracțiune gravă, nu doar prin prisma regimului sancționator ci mai ales prin cea a relațiilor sociale pe care tinde a le proteja, respectiv cele privind viața persoanelor.

Instanța a arătat că a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpaților, elemente în raport de care a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpați la pedepse de 8 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, drepturi ce au fost interzise și cu titlu de pedeapsă accesorie.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reținut că partea vătămată M.M.. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute cu dieta specială pe timpul spitalizării și transportul zilnic la spital și 3.000 euro, reprezentând contravaloarea sumei pe care partea vătămată nu a realizat-o pe perioada imposibilității de muncă, precum și sumele de bani împrumutate de familie pentru a trăi în acest interval, dar și suma de 30.000 euro daune morale. Din aceste sume, Tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada unor daune materiale în cuantum de 3.000 euro, apreciind, totodată, rezonabilă acordarea sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune morale.

S-a apreciat ca fiind dovedită și acțiunea civilă formulată de S.C.U. București, dispunându-se, în consecință, obligarea inculpaților la plata în solidar a sumelor solicitate de această unitate.

În ceea ce privește cererea de reexaminare formulată de av. V.M. - Tribunalul a considerat-o ca fiind neîntemeiată în raport de abaterile reținute în sarcina acestuia, arătând că, în cauză, modalitatea de exprimare a petentului a depășit cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de Constituția României și de C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel, cu respectarea termenului legal, inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S., precum și avocat V.M., în nume propriu.

Inculpații au criticat sentința Tribunalului Ilfov pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța a avut obligația de a pune în discuția părților, în condițiile art. 334 C. proc. pen., înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. din încadrarea juridică anterior declarării terminate a cercetării judecătorești; că situația de fapt a justificat reținerea acestei circumstanțe atenuante legale și că prima instanță nu a făcut o individualizare temeinică a pedepselor aplicate.

Petentul V.M. a criticat prin calea de atac declarată respingerea cererii sale de reexaminare a amenzilor aplicate în ședința din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov, apreciind că nu a avut o conduită de natură să justifice aplicarea a două amenzi, în cuantumul maxim prevăzut de lege.

În cadrul soluționării apelului, s-a procedat la reaudierea apelanților-inculpați și a fost încuviințată pentru aceștia administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Prin Decizia penală nr. 275/A din 09 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S., precum și de avocat V.M. împotriva sentinței penale nr. 26/16 aprilie 2013 a Tribunalului Ilfov.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.N.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 alin. (1) lit. i C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

S-a menținut starea de arest a inculpaților.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților A.N., A.N.C. și A.M.S. prevenția de la data de 25 august 2012 la zi.

S-a admis cererea de reexaminare formulată de avocat V.M. cu privire la amenzile judiciare aplicate prin încheierea din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Ilfov.

S-a redus cuantumul celor două amenzi judiciare aplicate apelantului V.M. pentru săvârșirea a două abateri prev. de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. de la 5.000 lei la 1.000 de lei, pentru flecare abatere.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, în cuantum de 75 de lei fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt fondate, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, făcând propria analiză a materialului probator, având în vedere și poziția de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii adoptată de inculpați cu ocazia soluționării apelului, Curtea a constatat că prima instanță a reținut, în general, o situație de fapt conformă probelor, cu precizările ce vor fi făcute în continuare.

Cu titlu preliminar, s-a menționat că, având în vedere faptul că declarațiile părții vătămate M.M. și ale soției acesteia - M.L., pe de o parte, și declarațiile inculpaților și ale martorei P.F., pe de altă parte, sunt în mod evident subiective, acestea nu au fost reținute de instanța de apel decât în măsura în care s-au coroborat cu alte elemente probatorii, cum ar fi fost declarațiile martorelor L.A.M. și L.M. sau cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză. Atât timp cât din convorbirile menționate au reieșit date referitoare la implicarea tuturor celor trei inculpați în lovirea victimei, fapt negat de aceștia până la data de 02 octombrie 2013, Curtea a considerat că acestea pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt, neavând un caracter pro causa.

În primul rând, instanța de apel a apreciat că acroșarea inițială a autoturismului aparținând inculpatului A.N.C. de autoturismul condus de partea vătămată M.M. s-a produs din culpa acestuia din urmă, partea vătămată aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (alcoolemie de 1,30 gr %o la data de 21 august 2012, ora 01,00, și de 1,10 gr %o la ora 02,00). Ulterior, deși inculpatul A.N.C. și-a continuat deplasarea pentru 50 de metri, partea vătămată a mers după acesta (aspect reținut și de prima instanță), solicitându-i inculpatului să îl sune pe tatăl său - coinculpatul A.N., aspect arătat atât de către inculpatul A.N.C. și martora P.F., cât și de martora L.A.M., aceasta menționând că „am auzit când partea vătămată M.M. i-a cerut inculpatului A.N. să-l cheme pe tatăl său în zonă pentru a discuta cu el. M.M. i-a spus inculpatului A.N. să nu plece de pe stradă până nu vine tatăl său pentru a discuta" (fila 235 verso d.f.). In același sens a fost și convorbirea din data de 23 august 2012 purtată de inculpatul A.N., în care acesta a arătat „.el intenționat a făcut așa. eu nu i-am spus nimic, ți-am spus. M-a lovit, am trecut pe lângă el, el a intrat cu mașina în mine. Asta el Am vrut să evit. M-am dus mai în față, am parcat la 50 de metri sau așa. Poate măi bine de 50 de metri. Vine el după mine și a început să vorbească de sus, urât, de-alea așa de șef de nu știu cum." (filele 138 vol. I d.u.p.) A rezultat astfel că partea vătămată a fost cea care a reclamat prezența inculpatului A.N. la fața locului, acesta nefiind chemat de A.N.C. din dorința de răzbunare pe partea vătămată, cum a sugerat Tribunalul.

În legătură cu reținerea de către prima instanță a faptului că, la momentul sosirii pe str. T., autoturismul în care se aflau inculpații A.N. și A.M.S. a intrat în coliziune frontală cu autoturismul părții vătămate, Curtea a observat că aceasta se bazează doar pe declarațiile soției părții vătămate, subiective prin prisma relațiilor dintre cei doi, nefiind susținută de niciun alt element probator, motiv pentru care va fi înlăturată.

În ceea ce privește desfășurarea evenimentelor după momentul sosirii inculpaților A.N. și A.M.S., Curtea a reținut declarațiile date de inculpatul A.M.S. în fața instanței de apel, declarații care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate purtate de inculpatul A.N.C., imediat după data de 20 august 2012. Astfel, a rezultat faptul că inculpații au avut inițial o atitudine împăciuitoare, încercând să liniștească partea vătămată care intenționa să se bată cu aceștia pe fondul unui conflict mai vechi (a se vedea discuția din data de 23 august 2012 - fila 138 vol. I d.u.p.) și să o determine să plece acasă. Potrivit celor pe care inculpatul A.N.C. i le relata unei persoane de sex feminin la data de 23 august 2012 toamne, dacă îl vedeai ce gesturi și cum vorbea, știi, cum dă el așa mai mult în vârfuri, cum gesticula pe acolo, cum mergea, cum se umfla, cum.L-a luat pe M. (h.n. - A.M.S.) de două, trei ori de gât: Hai să ne batem! Hai să ne batem! Asta tot evita, nu vroia: Lasă-mă, vere, în pace! Lasă-mă, vere! ÎI împingea. Lasă-mă, vere. Și să plece acasă, l-a urcat în mașină să plece dracu acasă. Și când s-au urcat în mașină, ăștia doi stăteau pe capotă, și tata și M. Când dă înapoi, buf, direct în mașină să dea peste ei "(fila 140 verso vol.I d.u.p.).

Urmare a acțiunii părții vătămate, a avut loc lovirea inculpatului A.N., mâna acestuia fiind prinsă între -cele două autoturisme, cauzându-i-se acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale (filele120-122 vol. III d.u.p.).

Cu privire la mecanismul de producere a leziunilor, prin raportul de expertiză medico-legală din 2012 s-a stabilit că acestea s-au. putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp dur fără a fi exclusă în circumstanțele particulare, producerea prin comprimare între corpuri dure. S-a mai menționat că în cuprinsul raportului de expertiză se face trimitere la faptul că la data de 25 august 2012 inculpatul prezenta „plagă prin tăiere în zona metacarpiană", iar la consultul din data de 25 septembrie 2012 „veche secțiune tendon extensor deget 4 mâna dreaptă". Cu toate acestea având în vedere faptul că deși inculpatul a arătat cu ocazia consultării sale în scopul realizării raportului de expertiză că a fost lovit cu un cuțit, tăierea nu este menționată ca modalitate de producere a leziunilor din data de 20 august 2012, Curtea nu a reținut acest aspect.

Revenind la situația de fapt, Curtea a reținut că abia după acest moment -al vătămării inculpatului A.N. - inculpații au exercitat violențele reținute de prima instanță asupra părții vătămate, după ce aceasta a fost scoasă din autoturismul pe care îl conducea. In ceea ce privește modalitatea de aplicare a loviturilor, din probele administrate - declarațiile inculpaților din fața instanței de apel, declarațiile martorelor M.L. și L.A.M., interceptări ale convorbirilor telefonice (filele 100, 102 vol. II d.u.p.) - a rezultat că inculpatul A.N.C. a fost cel care a lovit partea vătămată M.M., cu cuțitul, inculpații A.N. și A.M.S. aplicând acesteia lovituri cu pumnii și picioarele.

Urmare a violențelor exercitate în comun de cei trei inculpați partea vătămată a prezentat multiple plăgi - plagă înjunghiată coapsa dreapta 1/3 superioară, plagă înjunghiată antebraț drept, hematom palprebal drept, traumatism cranio-facial cu fractură piramidă nazală, leziuni care au pus în pericol viața victimei și care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pentru vindecarea cărora au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale (filele 12-14 vol. III d.u.p.).

Față de cele prezentate, Curtea a constatat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârșită în coautorat.

În acest context, s-a menționat că, astfel cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia penală nr. 30/2011, în cazul infracțiunii de omor, participația sub forma coautoratului subzistă și în ipoteza în care nu toți participanții contribuie în aceeași măsură la producerea rezultatului morții, esențial fiind ca acțiunile simultane sau succesive săvârșite de fiecare participant să se completeze reciproc și toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitatea de săvârșire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acțiuni în parte.

Raportat la precizările mai sus formulate, Curtea a apreciat că prima instanță, deși a reținut în mod corect încadrarea juridică a faptelor, a procedat în mod greșit la înlăturarea circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. reținute în favoarea inculpaților prin actul de sesizare.

Astfel, partea vătămată a fost cea care din cauza stării de ebrietate a provocat primul accident'și cea care a insistat pentru venirea la locul accidentului a inculpatului A.N.. Tot aceasta a fost cea care a avut o atitudine provocatoare față de inculpatul A.M.S., solicitându-i acestuia, în mod repetat, „să se bată" și cea care a cauzat vătămarea integrității corporale a inculpatului A.N. în condițiile în care a intrat cu mașina pe care o conducea în coliziune cu autoturismul pe capota căruia se aflau inculpatul A.N. și A.M.S.

Aceste fapte ale părții vătămate au fost de natură să provoace o puternică tulburare sub imperiul căreia inculpații au acționat, relevante în acest sens fiind și cele arătate de inculpatul A.N.C. într-o convorbire din 23 august 2012 „dar e bine că nu m-a lovit pe mine să rămân cine știe cum, doamne ferește, că nu i-a prins pe ăștia între mașini să rămână paralizați vreunul dintre ei." (fila 140 verso vol. I d.u.p.) și declarațiile inculpatului A.M.S. din fața instanței de apel.

De altfel, prima instanță s-a raportat în mod greșit la inaptitudinea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de a constitui un act provocator, aspect care nu a fost susținut de niciuna dintre părți. Ceea ce a constituit un element provocator a fost atitudinea părții vătămate urmare a unui accident pe care aceasta l-a provocat. In ceea ce privește caracterul din culpă al vătămării inculpatului A.N. de către partea vătămată, Curtea, a constatat că acesta rămâne de stabilit, dar și faptul că Tribunalul Suprem s-a pronunțat încă din anul 1971 asupra acestui aspect într-un sens contrar celui susținut de prima instanță, arătând că „semnificativ pentru existența provocării este modul cum se reflectă în psihicul inculpatului activitatea injustă a victimei; sub acest aspect nu are nicio însemnătate dacă victima a acționat cu intenție sau din culpă, ci numai dacă a acționat injust, iar activitatea sa a produs efectiv o tulburare în psihicul inculpatului" (Decizia penală nr. 896 din 10 februarie 1971, R.R.D. nr. 12/1972).

Drept urmare, reținând în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă a provocării, Curtea a procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate acestora, ținând cont, în afară de elementele arătate de prima instanță, de contribuția fiecărui inculpat la producerea rezultatului și de atitudinea acestora în fața organelor judiciare.

Astfel, inculpatului A.N. care a recunoscut, chiar dacă parțial, săvârșirea faptei încă din cursul urmăririi penale și care a fost direct afectat de acțiunea provocatoare a părții vătămate, suferind o vătămare corporală importantă, i se va aplica pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani și 6 luni, cu reducerea și a duratei pedepselor complementare.

În cazul inculpaților A.M.S. și A.N.C., Curtea a constatat că aceștia au prezentat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în primă instanță martori care au declarat în mod mincinos că aceștia nu au fost prezenți la locul faptei, aspect care justifică aplicarea unor pedepse mai ridicate. Totodată, s-a reținut că inculpatul A.N.C. a fost cel care a aplicat loviturile cu cuțitul, posibil tanatogeneratoare, deși la acel moment inculpații se bucurau de superioritate numerică, iar partea vătămată, chiar dacă ar fi avut un cuțit - fapt nedovedit, fusese dezarmată de acesta. în consecință, inculpatul A.M.S. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu reducerea și a duratei pedepselor complementare, iar inculpatul A.N.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, Curtea a apreciat că aceasta nu a fost decât executarea efectivă. Simpla revenire a inculpaților asupra pozițiilor de nerecunoaștere din fața primei instanțe după pronunțarea unei hotărâri de condamnare nu justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, iar circumstanțele comiterii faptei - de trei persoane împreună, într-un loc public, chiar în condițiile reținerii provocării, încercările de denaturare a adevărului, inclusiv prin instigări la mărturie mincinoasă - nu duc la o altă concluzie.

În consecință, Curtea a admis apelurile declarate de inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S., a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaților.

Constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii, Curtea a menținut starea de arest a inculpaților, dispunând, conform art. 381 C. proc. pen., deducerea stării de arest de la 25 august 2012 la zi.

Câteva considerații s-au mai impus cu privire la apelurile inculpaților.

Astfel, cu ocazia dezbaterilor, apărarea a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că prima instanță a pus în discuție înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. după ce a declarat terminată cercetarea judecătorească. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat faptul că deși a fost reclamată incidența dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. apărarea nu a învederat în ce constă vătămarea ce nu a fost înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii judecătorești, atât timp cât aspectul menționat a fost pus în discuția părților, iar inculpații, asistați de apărător ales, aveau posibilitatea de a cere inclusiv reluarea cercetării judecătorești, în ipoteza în care considerau că s-ar impune administrarea de probe suplimentare pentru lămurirea incidenței art. 73 lit. b) C. pen. Drept urmare, Curtea a considerat acest motiv ca vădit nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de avocat V.M., Curtea a constatat că și acesta este fondat, impunându-se reducerea amenzilor ce i-au fost aplicate petentului.

În primul rând, s-a reținut că sancționarea petentului în ședința publică din data de 22 martie 2013 pentru săvârșirea a două abateri prevăzute de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. a fost în mod corect dispusă. Astfel, afirmațiile petentului adresate președintelui completului de judecată „citiți cererea, probabil ați citit-o de la dreapta la stânga" și „vă dați mare și rotundă" au constituit manifestări ireverențioase a căror sancționare se impunea. Faptul că în încheierea de ședință de la termenul anterior nu fusese menționat în mod corect motivul de amânare invocat de avocat (filele 192, 199 d.f.) nu a justificat o astfel de conduită, aceasta nefiind justificată nici de evacuarea petentului din sala de ședință, acesta având la dispoziție alte căi pentru apărarea drepturilor sale.

Pe de altă parte, Curtea a observat că prima instanță nu a indicat, iar din încheierea de ședință nu a rezultat, motivele pentru care se impunea aplicarea, în ambele cazuri, a amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege, atât timp cât anterior petentul avusese un comportament corespunzător, comportament pe care l-a menținut și ulterior momentului amendării sale.

Raportat la aceste elemente, Curtea a admis apelul declarat și, rejudecând, a redus cuantumul celor două amenzi judiciare aplicate apelantului V.M. pentru săvârșirea a două abateri prev. de art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. de la 5.000 lei la 1.000 de lei, pentru fiecare abatere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, Curtea constatând că s-a făcut o corectă soluționare a laturii civile, raportat la acordul manifestat de inculpați în apel pentru achitarea daunelor stabilite, și că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008 și cele ale art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S.

Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul A.M.S. a criticat hotărârile pronunțate în cauză prin invocarea cazului de casare prev. de art 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior solicitând admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale.

În subsidiar, a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reducerea cuantumului pedepsei iar ca modalitate de executare, să i se aplice suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu prilejul dezbaterilor a reiterat aceleași motive de recurs și a solicitat, în plus, aplicarea art. 5 C. pen., în sensul de a se face aplicarea legii noi ca fiind mai favorabile.

Recurentul inculpat A.N. a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. anterior, iar recurentul inculpat A.N.C. a susținut incidența cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior. Deși menționarea cazurilor de casare a fost realizată în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurenții inculpați A.N. și A.N.C. nu au subsumat acestora nicio critică.

Cu prilejul dezbaterilor recurenții inculpați A.N. și A.N.C. au solicitat schimbarea de încadrare juridică din tentativă la infracțiunea de omor în vătămare corporală ori vătămare corporală gravă. în susținerea acestui motiv de recurs au arătat că din materialul probator nu reiese că au acționat cu intenție, ci se reține că acest conflict a pornit din conduita violentă a părții vătămate.

Totodată, nu a mai fost susținută incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior în ceea ce-l privește pe inculpatul A.N., dar a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior și s-a precizat că în cauză sunt mai favorabile dispozițiile prevăzute de legea nouă, solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere circumstanțele atenuante.

Recursurile formulate de inculpați au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 octombrie 2013, stabilindu-se termen de judecată la data de 07 martie 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 martie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Examinând recursurile declarate de inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S. prin raportare la dispozițiile ort 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată la data de 09 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Ca atare, obiectul judecății în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, așa încât instanța de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o altă limitare, prevăzută de art. 385

9

alin. (2)

1

C. proc. pen. anterior, potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Verificând actele dosarului, înalta Curte constată că inculpații A.N. și A.N.C. în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior au indicat cazurile de casare pe care înțeleg să le invoce, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 172 C. proc. pen. anterior, fără însă a menționa care sunt în fapt motivele de recurs, arătând că le vor preciza în dezbateri.

Or, motivarea recursului presupune formularea unor critici cu privire la hotărârea atacată care să permită încadrarea lor în cazurile de casare menționate și nu doar indicarea acestora din urmă.

Motivele recursului au fost precizate în dezbateri de către apărătorul ales al inculpaților A.N. și A.N.C., ceea ce echivalează cu nerespectarea obligației depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Sancțiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege constă în neluarea în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cele reglementate de pct 12 și 172 al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, nu poate examina criticile recurenților prin prisma acestor cazuri de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Totodată, criticile inculpaților A.N. și A.N.C. formulate cu prilejul dezbaterilor, prin care au invocat greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor în loc de vătămare corporală ori vătămare corporală gravă, nu pot fi examinate prin prisma nici unuia dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu.

Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A.M.S. a criticat hotărârile pronunțate în cauză prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale.

În subsidiar, a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reducerea cuantumului pedepsei iar ca modalitate de executare, să i se aplice suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru a examina critica inculpatului privind greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat în loc de vătămare corporală prin raportare la împrejurarea că partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale instanța de recurs este ținută de situația de fapt deja stabilită de prima instanța de fond din care rezultă că în seara de 20 august 2012, în jurul orelor 21:30, aflându-se pe raza com. Afumați, jud Ilfov, inculpații A.N., A.N.C. și A.M.S. au lovit-o pe partea vătămată în repetate rânduri, cu pumnii și cu picioarele în zona capului și în diverse zone ale corpului, iar inculpatul A.N.C. a lovit-o cu cuțitul în zona antebrațului drept și a coapsei drepte, atacul desfășurat simultan provocându-i părții vătămate M.M.. leziuni care i-au pus în primejdie viața, potrivit certificatului medico-legal din 2012 emis de S.M.L. Ilfov.

Totodată, instanța de fond a reținut că modul de acțiune al inculpaților, obiectele folosite, consecințele asupra stării de sănătate a părții vătămate au determinat încadrarea juridică în tentativă la infracțiunea de omor calificat. In concret, a reținut că inculpații au acționat împreună, au lovit în mod concertat partea vătămată, inculpatul A.M. cu pumnii și picioarele, iar inculpatul A.N.C. cu corp tăietor-înțepător (cuțit) fiind vizate zone vitale, iar consecințele asupra integrității corporale a părții vătămate au fost dramatice, putând conduce la deces, în măsura în care nu se intervenea medical de urgență.

Din examinarea situației de fapt reținută de instanța de fond rezultă, contrar susținerilor inculpatului A.M.S., că acesta a săvârșit infracțiunea de omor calificat în forma tentativei, în modalitatea faptică descrisă în hotărârea atacată.

Totodată, Înalta Curte observă că susținerile inculpatului privind greșita încadrare juridică a faptei tind către o reapreciere a probelor cu consecința modificării situației de fapt.

Așadar, prin motivele de recurs se solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, diferită de cea reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel.

Aceasta, în condițiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs.

Ca atare, așa cum s-a menționat anterior, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori a deciziilor neconforme cu. legea materială și procesuală.

Examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legiU niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior nepermițând cenzurarea situației de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice este în contradicție cu datele ce caracterizează situația de fapt reținută de instanța de apel și, pentru a analiza temeinicia lor, instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt, să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art.