ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 834/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 232 de la 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 7780/63/2013, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații G.M. și G.C. și, în baza art. 174 și 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., fără antecedente penale, la pedeapsa de 13 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani; s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 alin. (1) C. pen.

În baza art. 174 și 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.C. fără antecedente penale, la pedeapsa de 13 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani; s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a) teza II-a lit. b) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 alin. (1) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest inculpaților și s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive începând cu 20 februarie 2013 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații G.M. și G.C.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile formulate de părțile civile M.D.,

T.

L. și partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. 1 Craiova și s-a fixat termen pentru soluționarea laturii civile la data de 19 iunie 2013.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 1.400 lei, cheltuieli judiciare statului, din care, câte 368 lei contravaloare acte medico - legale și câte 600 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 121/P/2013 al Parchetului de pe Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest - a inculpaților G.M. și G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., constând în fapt în aceea că în după amiaza de 20 februarie 2013, în jurul orelor 15,30-15,45, martorul M.I.-ginerele victimei T.M. - s-a deplasat de la locuința comună (situată pe strada D.V. din orașul Dăbuleni) la o anexă a gospodăriei acestora, situată pe aceeași stradă, la o distanță de aproximativ 60-70 m de locuință, pentru a aduce un geam de autoturism pe care urma să i-l dea unei rude de ale sale, martorul

G.A.

În momentul în care a ajuns în apropierea anexei, pe stradă, martorul M.I. i-a văzut pe membrii familiei

G.

- inculpatul G.M., soția acestuia

G.

D. și fiul lor, inculpatul G.C., aceștia încercând să sprijine de un stâlp de electricitate o scară din lemn în lungime de aproximativ 5 m.

Martorul M.I. le-a reproșat celor trei membrii ai familiei

G.

conduita acestora, cerându-le ca în situația în care au defecțiuni la rețeaua de cablu TV, să apeleze la funcționarii acestei societăți și să nu mai încerce să remedieze singuri defecțiunile.

Membrii familiei

G.

au fost iritați de acest reproș, din partea martorului M. și au început să-i adreseze injurii și amenințări cu acte de violență. Văzând că nu se conformează solicitării sale, martorul M. s-a deplasat lângă stâlpul electric și a tras de scara pe care membrii familiei

G.

o rezemaseră pe stâlp, doborând-o pe sol.

Imediat, inculpatul G.C. s-a deplasat la o glugă de coceni din apropiere, a luat de acolo o bâtă din lemn, lungă de aproximativ 2,5-3 m și a început să îl lovească pe martor în zona capului cu aceasta. Martorul M. s-a refugiat de agresiunea inculpatului G.C., în spatele anexei gospodărești, în apropierea unei case. De lângă o cisternă metalică, martorul a luat o furcă, pentru a se apăra de agresiunea inculpatului.

În timp ce

G.

D. s-a deplasat la locuința sa cu scara ce fusese doborâtă de martorul M., inculpații G.M. și G.C. l-au urmărit pe martorul M., unde acesta se refugiase. De lângă aceeași cisternă metalică, inculpatul G.M. a luat o cazma metalică cu coadă din lemn, cu care a intenționat să îl agreseze pe martor.

Văzând că martorul M. se refugiase lângă casă, în apropierea locului în care martorul avea legat un câine, cei doi inculpați au aruncat cu obiecte contondente în direcția sa. In acest timp, auzind zgomotele produse de conflictul dintre martorul M. și inculpați, martorul

G.A.

, care rămăsese în fața curții locuinței familiei T., pentru a-l aștepta pe martorul M. să revină cu geamul de autoturism, acest martor (G.A.) a intrat în curtea locuinței familiei

T.

și le-a adus la cunoștință numiților T.M. și L. (socrii martorului M.) despre conflictul ce se desfășura la anexa gospodărească.

T.M. și

T.

L. s-au deplasat către anexa gospodărească, situată pe aceeași stradă, la aproximativ 60-70 m, iar în momentul în care a ajuns în drum, în dreptul anexei, văzându-l pe ginerele său în fața casei (amplasată în spatele anexei gospodărești) i-au cerut să nu se mai certe cu inculpații.

În apropierea martorului se afla inculpatul G.M., având asupra sa cazmaua metalică, iar G.C. se deplasase în curtea locuinței sale.

Inculpatul G.M. a venit în drum unde se aflau T.M. și Lucica și l-a lovit pe T.M. o singură dată, cu cazmaua în zona capului. în urma loviturii aplicate, victima T.M. a căzut pe sol, în stare de inconștiență imediat, din curtea locuinței sale a ieșit inculpatul G.C., înarmat cu o bâtă din lemn, în lungime de aproximativ 1,5-1,7 m, s-a apropiat de locul în care căzuse victima T.M. și a lovit-o cu această bâtă de 8-10 ori, loviturile vizând în special capul și membrele superioare. Lângă cei doi se afla martora T.L., aceasta țipând și cerând insistent inculpatului G.C. să înceteze agresiunea asupra soțului său.

În timp ce inculpatul G.C. îl lovea pe T.M., inculpatul G.M. s-a îndreptat cu cazmaua către locul în care venise martorul M. (colțul anexei dinspre stradă) și a început să îl lovească și pe acest martor.

În sprijinul inculpatului G.M. a venit soția sa, G.D., care, în momentul în care M.I. a căzut pe sol, a intenționat sa înfigă coarnele furcii (ce o avusese în mână M.) în abdomenul acestuia.

La un moment dat, în sprijinul inculpatului G.M. a venit și fiul său, inculpatul G.C. (care între timp încetase agresiunea asupra lui T.M.), ambii inculpați lovindu-l pe martorul M. cu pumnii.

În urma țipetelor de ajutor ale martorei T.L., au început să vină vecinii părților implicate în conflict, unul dintre aceștia - martorul V.A. reușind să aplaneze conflictul dintre inculpat și martorul M., martorul V. reușind imobilizarea inculpatului G.C.

Întregul conflict a fost perceput în mod direct de martorul B.G., acesta aflându-se în curtea locuinței sale, lângă gard, la o distanță de aproximativ 175 m de locul conflictului.

De asemenea, partea conflictului în care a fost agresată victima T.M. de către cei doi inculpați, a fost percepută în mod nemijlocit, de la mică distanță, de martorii T.L. și M.I., soția și respectiv ginerele victimei.

Totodată, martora M.M., vecină cu familia M., a perceput în mod nemijlocit momentul în care inculpatul G.C. îl lovea cu bâta pe T.M., în timp ce acesta din urmă era căzut pe sol, iar martora C.V., o altă vecină a familiei T., aflându-se în curtea locuinței sale, a auzit zgomotele produse de loviturile aplicate de inculpatul G.C. victimei T.M., precum și rugămințile insistente ale martorei

T.

L. către inculpatul G.C. să înceteze agresiunea.

Martorii veniți la locul conflictului au anunțat prin serviciul 112, poliția și ambulanța. La fața locului s-au prezentat echipajele poliției din localitate precum și ambulanța, care a transportat-o pe victima T.M., în comă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cu ocazia examinării medico legale s-a stabilit că victima T.M. suferise leziuni cranio-faciale severe care necesitau pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale și care au fost de natură a-i pune în primejdie viața.

La data de 21 februarie 2013 s-a intervenit neurochirurgical, ocazie cu care a fost extirpat un hematon subdural voluminos format din cheaguri de sânge negre. După intervenția chirurgicală, starea de sănătate a victimei s-a deteriorat, la data de 24 februarie 2013 survenind decesul acesteia.

Raportul de constatare medico-legală de necropsie a concluzionat că moartea victimei T.M. a fost una violentă, ea datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale, cu hematom subdural de emisfer cerebral stâng operat, consecință a unui traumatism cranio-facial. Intre leziunile de violență cranio-cerebrale și deces există o legătură de cauzalitate directă. Din cuprinsul raportului rezultă că leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cu corp tăietor; acest lucru se justifică prin lovirea victimei de către inculpatul G.M. cu cazmaua și de către inculpatul G.C. cu bâta.

Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care au fost condamnați, la individualizarea pedepselor avându-se în vedere prevederile art. 320

1

C. proc. pen. și art. 71 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, prin astfel de fapte aducându-se atingere unor valori fundamentale ocrotite de legea penală - viața persoanelor, împrejurările în care a fost comisă fapta (respectiv pe fondul unui conflict spontan derulat pe drumul public, prin exercitarea de acte de violenta asupra părții vătămate T.M. cu o cazma și respectiv o bata), urmarea produsa, circumstanțele personale ale inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

S-a apreciat că o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu executare, va fi în măsură să realizeze scopul pedepsei, să-i determine pe inculpați să conștientizeze că se impune respectarea pe viitor a dispozițiilor legii penale și respectarea tuturor valorilor sociale ocrotite de legea penală și deci să nu mai comită alte infracțiuni.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile formulate de părțile civile M.D., T.L. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, fixându-se termen pentru soluționarea laturii civile la data de 19 iunie 2013.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 mai 2013, în baza art. 195 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale nr. 232 din 22 mai 2013, în sensul că s-a trecut corect "în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. art. 88 C. pen., menține starea de arest inculpaților și deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive începând cu 20 februarie 2013 la zi", în loc de "în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. art. 88 C. pen. menține starea de arest inculpaților și deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive începând cu 20 februarie 2012 la zi", cum greșit s-a trecut.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât inculpații G.M. și G.C., cât și părțile civile T.L. și M. (fostă T.) D.

Părțile civile M.D. și T.L. au solicitat desființarea sentinței, iar pe fond majorarea pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond, arătând că, la dosarul cauzei s-au depus mai multe acte, din care rezultă că aceștia au săvârșit anterior și alte fapte de natură penală, iar în cauza de față, deși au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, la instanța de fond, au avut un comportament necorespunzător și după săvârșirea faptelor; apreciază că pedepsele aplicate sunt prea reduse, în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, din probele administrate rezultând că inculpații au aplicat lovituri victimei în mod repetat, de mare intensitate, care au condus la deces, lăsând victima în stare de inconștiență și plecând; mai mult, inculpații sunt cunoscuți în comunitate ca fiind persoane violente, aceștia atentând anterior și la integritatea fizică a altor persoane, oamenii din comună fiind indignați de fapta săvârșită de către aceștia, aceștia fiind și motivul pentru care inculpații nu au fost prezenți la reconstituire; în consecință, solicită majorarea pedepselor către maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Inculpații au solicitat desființarea sentinței, iar pe fond, reducerea pedepselor la care au fost condamnați de instanța de fond, întrucât martorul M.I. - ginerele victimei - a fost cel care a declanșat conflictul, respectiv a tras de o scară aparținându-le, ce se afla rezemată de un stâlp, până a doborât-o, iar victima a avut de asemenea o atitudine agresivă față de ei, ceea ce i-a determinat să răspundă prin acte de violență; în consecință, au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepselor sub minim special prevăzut de lege.

În motivele scrise de apel, inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de art. 183 C. pen., întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpații ar fi urmărit sau acceptat ca loviturile pe care le-au aplicat victimei să-i cauzeze moartea; astfel, un inculpat a aplicat o singură lovitură victimei, cu o cazma, însă nu cu intenția de a-i provoca moartea, ci pentru a o împiedica să lovească, iar celălalt inculpat i-a aplicat mai multe lovituri cu bățul, însă nu pentru că urmărea să o ucidă, dovadă fiind și concluziile examinării medico-legale, respectiv leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale; faptul că loviturile au fost aplicate victimei în zona capului, nu determină încadrarea faptei în infracțiunea de omor calificat, în cauză, instanța de fiind reținând că loviturile nu au fost aplicate numai în zona capului, ci și peste membrele superioare.

Apelurile declarate de părțile civile T.L. și M.D. au fost apreciate ca fiind fondate, iar apelurile formulate de inculpații G.M. și G.C. nefondate, pentru următoarele considerente:

Analizând sentința apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, precum și în raport de criticile părților, s-a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, în baza căruia faptele reținute în sarcina apelanților inculpați au fost încadrate în mod legal în prevederile infracțiunii de omor calificat prev de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Motivul de apel formulat în scris de apelanții inculpați - privind greșita încadrare juridică a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând schimbarea încadrării în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de 183 C. pen. - a fost apreciat ca nefondat.

Astfel, s-a apreciat că infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeter intenționată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie inculpatului pe baza culpei. Așadar, inculpatul își dă seama și vrea să lovească victima sau săi producă o vătămare corporală, însă se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, însă putea și trebuia să-l prevadă.

Așadar, omorul se deosebește de infracțiunea prev de art. 183 C. pen. prin latura sa subiectivă, respectiv, dacă în cazul omorului, inculpatul acționează cu intenție directă sau indirectă de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acționează - așa cum am arătat - cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depășește intenția sa. Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca omor sau loviri ori vătămări cauzatoare de moarte, de mare însemnătate este determinarea poziției psihice sub care a acționat inculpatul.

Ori, în cauza de față, instanța de apel a constatat că inculpații au folosit un instrument de a produce moartea victimei (inculpatul G.M. i-a aplicat victimei o lovitură cu cazmaua în zona capului, iar inc. G.C. i-a aplicat cu o bâtă din lemn mai multe lovituri, atât în zona capului, cât și în zona membrelor superioare), regiunea corpului lovită a fost o zonă vitală (majoritatea loviturilor fiind aplicate de către cei doi inculpați în zona capului victimei), numărul și intensitatea loviturilor aplicate a fost mare (inculpatul G.C. a aplicat victimei, cu bâta de lemn, 8-10 lovituri în zona capului și în zona membrelor superioare, iar aceste lovituri, cât și lovitura aplicată cu cazmaua de inc. G.M., au fost de mare intensitate, întrucât, din raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova rezultă că victima a suferit leziuni cranio-faciale severe, care necesitau pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale și care au fost de natură a-i pune viața în primejdie); după săvârșirea infracțiunilor, cei doi inculpați nu au încercat să dea prim ajutor victimei, dimpotrivă, au lăsat-o în stare de inconștiență, martorii asistenți fiind cei care au anunțat Serviciul de Urgență 112 și poliția, care s-au deplasat la fața locului și au transportat victima în comă la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

Instanța de apel a apreciat că toate împrejurările menționate mai sus demonstrează cu certitudine că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de omor, rezultând intenția acestora de a ucide victima, intenție indirectă, întrucât, din modul în care au acționat, rezultă că deși nu au urmărit producerea rezultatului, au acceptat-o posibilitatea producerii acestuia.

Instanța de apel a considerat că este nefondat și motivul de apel formulat de apelanții inculpați privind aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv inculpații ar fi fost provocați de atitudinea necorespunzătoare a martorului M.I. - ginerele victimei -, care a doborât o scară aparținând inculpaților, rezemată de un stâlp și, de asemenea, de atitudinea agresivă a victimei, care a încercat să-l lovească pe inculpatul G.M.

Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora instanța de fond a soluționat cauza urmare a cererilor formulate de apelanții inculpați, instanța de apel a apreciat că nu rezultă atitudinea provocatoare și violentă a victimei, conform celor susținute de inculpați ci, din contră, rezultă că inculpații, în urma unei discuții cu martorul M.I., i-au adresat acestuia injurii și amenințări cu acte de violență, inculpatul G.M. fiind cel care avea asupra sa o cazma metalică, cu care ulterior a aplicat o lovitură victimei, în zona capului.

Chiar și în situația în care între victimă și inculpați ar fi avut loc un schimb de replici, eventual insulte, așa cum s-a susținut de către inculpați, acestea nu pot constitui un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen., întrucât, pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării ar fi fost necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă, săvârșind astfel infracțiunea. In acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie lafel de grav ca și riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenței unei proporționalități între intensitatea actului provocator și a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părților aflate în conflict (modul în care inculpatul a recepționat actul victimei în forul său interior), dar și obiectiv (aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă).

Instanța de apel a apreciat că proferarea de injurii la adresa inculpaților, nu reprezintă acte de gravitatea celei avută în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen. și nu justifică conduita ulterioară a acestora.

Stabilind vinovăția inculpaților pentru infracțiunea de omor calificat, instanța de fond a dispus condamnarea acestora, însă instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv au fost aplicate pedepse mult prea blânde, raportat în special la gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (așa cum am arătat și mai sus, cei doi inculpați au acționat concomitent, deosebit de violent, aplicând numeroase lovituri victimei, în zona capului, deși aceasta, după lovitura inițială aplicată cu cazmaua în caz de inculpatul G.M., a căzut pe sol în stare de inconștiență, ulterior inculpații părăsind locul faptei fără a acorda primul ajutor victimei).

Instanța de apel a apreciat că numai sinceritatea celor doi inculpați în fața instanței de fond, în raport de împrejurările săvârșirii faptei și consecințele produse, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepselor la un minim exagerat, pentru o faptă care a vizat viața unui om.

Oprindu-se la un singur criteriu dintre cele prevăzute de lege, instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile legale potrivit cărora, la individualizarea pedepsei se ține seama de un ansamblu de criterii, și nu numai de unul singur, pentru ca, prin prisma acestora, să se poată diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni. Ori, la o examinare atentă a acestor criterii, raportate la cauză, s-a conchis că existau motive care să conducă instanța de fond aspre un cuantum care să înfăptuiască, în concret, atribuțiile funcționale ale sancțiunii.

Mai mult, pedeapsa, ca măsură de constrângere are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul fiecărui inculpat și, ca atare, trebuie individualizată astfel încât fiecare inculpat să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de alte fapte penale.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaților la câte 16 ani închisoare, cuantum considerat ca fiind proporțional cu gravitatea faptelor pentru care aceștia au fost deferiți justiției și de natură a contribui la reeducarea acestora.

În raport de aceleași considerente, motivul de apel formulat de inculpați -privind reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond - a fost considerat ca nefondat, numai poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., nejustificând reducerea pedepselor.

În consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile părților civile au fi admise, a fost desființată sentința în parte, sub aspectul laturii penale, cu consecința majorării pedepselor aplicate inculpaților G.M. și G.C. pentru infracțiunea prev de art. 174, 175 lit. i) C. pen., la câte 16 ani închisoare.

Constatându-se legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, s-au menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, iar în baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 22 mai 2013 la zi și, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive și nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice o altă măsură în acest moment, se va menține starea de arest a inculpați.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații G.M. și G.C.

În cauză, recursurile formulate de inculpați au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2013 și s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 07 martie 2014.

Printr-un memoriu, depus cu respectarea termenului prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, la data de 25 februarie 2014, inculpații au invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior,solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu noua încadrare juridică. Pentru situația în care nu se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte s-a solicitat reținerea circumstanței atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior. Totodată, au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpaților a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C. proc. pen. anterior.

S-a susținut că față de dispozițiile art. 5 C. pen. se impune schimbarea încadrării juridice din art. 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 188 C. pen., care este mai favorabilă.

Totodată, s-a solicitat aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de noua încadrare și să se dispună reducerea pedepselor cu o treime potrivit art. 320

1

C. proc. pen. anterior iar pedepsele aplicate să fie orientate către minimul special, avându-se în vedere circumstanțele în care fapta a fost săvârșită cât și circumstanțele personale ale acestora, potrivit caracterizărilor depuse.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 martie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de la data de 30 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursurile formulate de inculpații G.M. și G.C. conform dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:

În recurs, reiterând criticile din apel, inculpații au invocat lipsa intenției de a suprima viața victimei arătând că au lovit-o pentru a se apăra în condițiile în care aceasta a inițiat conflictul.

Or, instanțele de fond și apel au stabilit sub aspectul situației de fapt că, în data de 20 februarie 2013, inculpatul G.M. i-a aplicat victimei o lovitură cu cazmaua în zona capului, iar inculpatul G.C. i-a aplicat cu o bâtă din lemn mai multe lovituri, atât în zona capului, cât și în zona membrelor superioare.Regiunea corpului vizată în mod special de loviturile aplicate de inculpați, a fost o zonă vitală, respectiv capul victimei.

Numărul și intensitatea loviturilor aplicate a fost deosebit de mare (inculpatul G.C. a aplicat victimei, cu bâta de lemn, 8-10 lovituri în zona capului și în zona membrelor superioare, iar aceste lovituri, cât și lovitura aplicată cu cazmaua de inculpatul G.M., au fost de mare intensitate.

De altfel, în fața instanței de fond inculpații au recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și, în consecință, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte notează că instanța de fond și instanța de recurs au apreciat ca neîntemeiată cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte reținând că probatoriul administrat demonstrează că infracțiunea de omor s-a săvârșit cu intenție indirectă

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată și cererea privind existența circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior reținând că din probele administrate nu a rezultat o atitudinea provocatoare și agresivă din partea victimei.

Criticile inculpaților din recurs vizând lipsa intenției de a comite fapta precum și existența unor circumstanțe atenuante impun o reevaluare a probatoriului și a situației de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situație de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Așadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu mai poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a examina criticile inculpatului vizând încadrarea juridică și existența unor circumstanțe atenuante, instanța de recurs are în vedere situația de fapt deja stabilită de prima instanță - care, nu poate fi schimbată - și care, contrar susținerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a săvârșit fapta în modalitatea descrisă în hotărârile atacate.

În realitate, prin motivele de recurs se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel.

Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursurilor inculpații nu au invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât criticile lor nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior.

În ceea ce privește critica vizând greșita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce le-a fost aplicată, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen. implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar criticile inculpaților privind individualizarea pedepsei nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.

De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385

9

C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior și nu poate fi examinat prin prisma celorlalte cazuri de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prev de art. 385

9

pct. 10, C. proc. pen. a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești astfel încât nu poate face obiectul analizei Înaltei Curți.

În ceea ce privește solicitarea inculpaților de a se face aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpați, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se . constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpați, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 alin. (1) C. pen.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior care prevedea pedeapsa cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, fiind aplicată inculpatului, în concret, pedeapsa principală de 16 ani închisoare, în condițiile reținerii disp. art. 320

1

C. proc. pen. anterior și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen.

În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public dar și reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce privește minimul cât și maximul sancțiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-i privește pe inculpați.

Deși legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracțiunii în forma de bază.

Cât privește stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speță va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de fond și instanța de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situație, instanța de recurs constată că instanța de fond a aplicat inculpaților câte o pedeapsă principală de 16 ani închisoare, orientată către maximul special de 16 ani și 8 luni închisoare, rezultat ca efect al reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Ținând seama de principiile anterior menționate, înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de câte 13 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., pedeapsă orientată către maximul special, de 13 ani și 4 luni închisoare, rezultat ca efect al aplicării dispozițiilor de reducere prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Instanța de recurs va aplica pedepsele complementare și accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă", urmând a le adapta în funcție de noul conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.

Prin urmare, va aplica recurenților inculpați pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate de inculpați sunt fondate și, în consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, le va admite, va casa, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 232 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj și, rejudecând, în baza art. 5 C. pen. și art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de inculpații G.M. și G.C. din infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe fiecare dintre inculpații G.M. și G.C. la o pedeapsă de câte 13 ani închisoare și câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice fiecăruia dintre inculpați exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepselor, va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților perioada reținerii și arestării preventive de la data de 20 februarie 2013 la 7 martie 2014 și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații G.M. și G.C., casează în parte Decizia penală nr. 327 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 232 din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj și rejudecând:

În baza art. 5 C. pen. și art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpații G.M. și G.C. din infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe fiecare dintre inculpații G.M. și G.C. la o pedeapsă de câte 13 ani închisoare și câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În baza art. 65 C.pen. interziae, fiecăruia dintre inculpați exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepselor.

Menține celelalte, dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților perioada reținerii și arestării preventive de la data de, 20 februarie 2013 la 7 martie 2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parțiale cuvenite apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 175 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.'

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 martie 2014.