ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 369/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. 8916/109/2012 în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., printre altele, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.A.G., C.A.I. și O.M.C. Prin rechizitoriul nr. 4/D/P/2011 din 29 mai 2012 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților V.P., N.A.G., C.A.I. și O.M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. Prin sentința penală nr. 17/MF din 29 noiembrie 2012, instanța de fond a respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru care au fost trimiși în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. sau art. 198 C. pen. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.A.G. la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., în baza art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26 martie 2012 până în prezent iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., în baza art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26 martie 2012 până în prezent iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul O.M.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., în baza art. 88 C. pen.

deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 02 aprilie 2012 până în prezent iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.P. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., în baza art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26 martie 2012 până în prezent iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la fiecare inculpat suma de 500 lei, obținută de fiecare dintre aceștia din săvârșirea infracțiunii. Conform art. 300 1 alin. (1) în referire la art. 160 b C. proc. pen., după înregistrarea dosarului, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Din analiza materialului probator de la dosar, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpații N.A.G., C.A.I. și O.M.C. în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea atât a condițiilor de formă, cât și a celor de fond, în realizarea și a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și anume de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Potrivit art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată arestarea preventivă. Instanța de fond, cu referire la cauza de față, a reținut că, în acest moment, cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. rămâne incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea specială a codului penal (fiind îndeplinite, astfel, cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) și, totodată, la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Soluția de menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de instanță în deplin acord și cu exigențele art. 5 2 și art. 6 par. 2 din CEDO și cu jurisprudența CEDO, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepție având prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul individual. Împotriva încheierii mai sus menționate au formulat, în termen legal, recurs inculpații N.A.G., C.A.I. și O.M.C., care au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 din CEDO și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate; totuși, de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO, ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de drept și de fapt care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților, respectiv infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpaților în stare de libertate pentru astfel de fapte. În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea o stare de neliniște și de neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

De asemenea, Înalta Curte reține că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte, întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret. Cererile formulate de inculpații recurenți, prin apărători, de a se proceda conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sunt nefondate întrucât nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege.

În acest stadiu procesual nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor inițiale, iar față de inculpați a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpații N.A.G., C.A.I. și O.M.C. este actual și persistent, Curtea de Apel Pitești reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților susmenționați prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.A.G. , C.A.I. și O.M.C. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. 8916/109/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 februarie 2013.