ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 08

martie 2012 pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5 Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de

înlocuire formulată de inculpatul N.C.

Conform art. 300

1

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților N.C. și A.R., pe care

a menținut-o.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/ MF din 26

ianuarie 2012, Tribunalul Argeș, complet specializat de minori penal, a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul

A.R. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C.

proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul N.C. la

4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19

din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și

(7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același

inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul N.C. să o execute

pe cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea

art. 57, 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În

baza art. 88 Cod pen., a dedus reținerea și arestul preventiv începând cu data

de 15 decembrie 2010, lăzi.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.

pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. a condamnat pe

inculpatul A.R. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și (7) C.

proc. pen, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a

contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul A.R. să o execute pe cea

mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și

pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la care se adaugă

un spor de 6 luni, urmând să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 57, 71 C. pen. raportat la art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus

arestul preventiv începând cu data de 06 iunie 2011, la zi. Prin aceeași

sentință instanța l-a condamnat și pe inculpatul C.A.l. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 329 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (1)

și (7) C. proc. pen., dispunând ca pedeapsa să se execute în condițiile

prevăzute de art. 81 și urm. C. pen. Totodată, instanța a soluționat latura

civilă a cauzei și s-a pronunțat asupra confiscării speciale a unor sume de

bani. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații.

Cauza formează obiectul dosarului nr.

2796/109/2011 a Curții de Apel Pitești, primul termen de judecată fiind fixat

la data de 29 martie 2012.

În conformitate cu dispozițiile art.

160

b

și 300

1

C. proc. pen., curtea a procedat la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată

împotriva inculpaților N.C. și A.R.

La termenul de judecată din data de 8

martie 2012, inculpatul N.C., prin intermediul apărătorului ales a solicitat

înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, susținând în esență că, temeiurile care au determinat luarea măsurii

privative de libertate s-au schimbat, invocând totodată reglementări cuprinse

în instrumente juridice internaționale și practică judiciară în materie. Atât

inculpatul N.C., cât și inculpatul A.R., solicită revocarea măsurii arestării

preventive susținând că motivele care au determinat aplicarea acesteia nu mai

există în prezent.

În argumentarea apărării se arată că

termenul rezonabil de soluționare a cauzei de către prima instanță a fost

depășit și implicit durata arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați

a depășit rezonabilitatea la care se referă normele interne și cele

internaționale.

S-a învederat și faptul că, în opinia

apărării, există mai multe aspecte care pot atrage nulitatea absolută a

sentinței cu consecința reluării procedurii de judecată la prima instanță. în

consecință, durata soluționării acestei cauze ar putea fi prelungită, caz în

care nu se justifică menținerea măsurii arestării preventive pentru inculpați.

Din probele administrate în cauză, curtea

a constatat că temeiurile care au justificat aplicarea măsurii arestării

preventive pentru fiecare inculpat apelant continuă să existe.

Un prim aspect are în vedere

acuzațiile care se aduc fiecăruia dintre acești inculpați. Infracțiunile

reținute în actul de sesizare și pentru care prima instanța a dispus

condamnarea lor prezintă un pericol social ridicat. în consecință, lăsarea în

libertate a inculpaților, în acest moment procesual, este de natură să aducă

atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică

într-o societate democratică, persoana inculpaților prezentând în continuare

pericol concret pentru ordinea publică în sensul prevăzut de art. 148 lit. f)

C. proc. pen.

În plus, în raport cu jurisprudența

constantă a C.E.D.O., privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5

din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor și libertăților omului,

în această cauză există o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță care

a examinat în fond această cauză, prin care fiecare dintre inculpații mai sus

menționați au fost condamnați la pedepse privative de libertate.

Durata arestării preventive pentru

fiecare dintre inculpați nu a depășit un termen rezonabil. Acest fapt rezultă

din complexitatea deosebită a cauzei generată de numărul mare de inculpați,

părți vătămate, părți civile și martori, precum și natura procedurilor

judiciare aplicate. Eventualele motive de nulitate a sentinței pe care

inculpații le pot invoca cu ocazia soluționării apelului, nu reprezintă argumente

juridice pentru a justifica revocarea sau înlocuirea măsurii arestării

preventive.

Cererea formulată de inculpatul N.C.

privind înlocuirea măsurii arestării preventive s-a apreciat că nu este

întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură

preventivă dacă se constată că s-au schimbat temeiurile care au determinat

luarea acesteia. în cauză, arestarea preventivă s-a dispus împotriva

inculpatului N.C., reținându-se ca temei juridic dispozițiile art. 148 lit. f)

C. proc. pen., respectiv faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol concret pentru ordinea publică. Acest temei nu s-a modificat, pentru

argumentele mai sus expuse. Este evident din ansamblul probator administrat în

cauză, luând în considerare și sentința de condamnare a primei instanțe că și

în prezent persoana inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea

publică. Aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică nu poate fi

realizată de către instanță în raport cu jurisprudența în materie a altor

instanțe care pentru infracțiuni similare au aplicat inculpaților pedepse

neprivative de libertate.

Curtea a constatat că, menținerea

arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați este o măsură necesară

bunei desfășurări a procesului penal și adecvată scopului legii penale, cu

deosebire protecția valorilor și relațiilor sociale specifice ordinii publice,

prin urmare, o atare măsură nu are un caracter excesiv. Se respectă cerințele

principiului proporționalității privind caracterul just, necesar al

restrângerii libertății individuale pentru fiecare inculpat, prin măsura

arestării preventive, în această fază a procesului penal.

În raport cu aceste argumente se va

respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive

formulată de inculpatul N.C.

În conformitate cu dispozițiile art.

300

1

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva

fiecărui inculpat mai sus menționați, măsură care a fost menținută.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal a declarat recurs inculpatul N.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Examinând recursul declarat de

inculpatul N.C. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

se constată că prin sentința penală nr. 1/ MF din 26 ianuarie 2012, Tribunalul

Argeș, complet specializat de minori penal, a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul A.R. În baza art. 13

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19

din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul N.C. la 4 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe

același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În

baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. b) C. pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19

din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare. În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate

și a dispus ca inculpatul N.C. să o execute pe cea mai grea de 4 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplic. art. 57, 71 C. pen. raportat la art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus

reținerea și arestul preventiv începând cu data de 15 decembrie 2010, la zi.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.

pen., art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. a condamnat pe

inculpatul A.R. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc.

pen, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele

aplicate și a dispus ca inculpatul A.R. să o execute pe cea mai grea de 6 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la care se adaugă un spor de 6 luni,

urmând să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., cu aplic. art. 57 și 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a

inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus arestul preventiv începând cu

data de 06 iunie 2011, la zi. Prin aceeași sentință instanța l-a condamnat și

pe inculpatul C.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C.

pen., raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., dispunând ca

pedeapsa să se execute în condițiile prevăzute de art. 81 și urm. C. pen.

Totodată, instanța a soluționat latura civilă a cauzei și s-a pronunțat asupra

confiscării speciale a unor sume de bani. Împotriva acestei sentințe penale au

declarat apel inculpații.

Împotriva inculpatului N.C. a fost

luată măsura reținerii la data de 15 decembrie 2010, iar ulterior a fost

arestat preventiv.

Ținând seama de probele cauzei, probe

din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele

pentru care a fost trimis în judecată, și față de care s-a și dispus măsura

arestării preventive, măsură care a fost menținută de către instanță în

continuare, apare ca justificată.

La acest moment, Înalta Curte, nu a

analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și la

cercetarea judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția

sau nevinovăția inculpatului întrucât s-ar fi antepronunțat.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce

îl privește pe inculpat, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

precum .respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare

de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei

arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța

Curții de Apel București s-a conformat acestor dispoziții legale.

De asemenea, dacă constată că

temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere,

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul N.C., a comis

faptele pentru care a fost trimis în judecată, pentru care pedeapsa prevăzută

de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării

preventive a inculpatului.

Astfel că temeiurile avute în vedere

la arestare se mențin în continuare și impun privarea de libertate a

inculpatului întrucât există indicii suficiente că a săvârșit faptele pentru

care se află în fața instanței.

De asemenea, se mențin aceste temeiuri

și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, inculpatul, fiind

bănuit că a săvârșit o pluralitate de infracțiuni în formă continuată, iar

pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din faptul că inculpatul

este recidivist iar complexitatea cauzei este dovedită.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata

autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au

săvârșit o infracțiune (lit. c).

Ulterior măsura arestării a fost

prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5

pct. 1 lit. a) din Convenție), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de

către Tribunalul Argeș, și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel

Pitești prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheiere

pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5.

Așadar, Înalta Curte, consideră că

menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât

subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în

continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora,

în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de

acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a

nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile

preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept

fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare

care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă

instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau

a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de

fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit

prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive

este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în

cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față

de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută

atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi

țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a

principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei

respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5

paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile

prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi

judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în

libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea

persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției

enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a

apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu,

că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3

este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care

s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea

unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care

durata acestuia nu a depășit o limită  rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă

judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile

art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, apreciază că, în acest moment,

cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive este nefondată,

iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136

alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind

respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă

și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea

infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că la instanța de apel cauza a avut

prim termen de judecată la data pronunțării încheierii recurate, termen la care

chiar inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, Înalta

Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii

arestării preventive a inculpatului cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiții, Înalta Curte, a

apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui

interes general al societății care primează în raport de interesul privat al

inculpatului (acesta fiind reținut și ulterior arestat preventiv din data de 15

decembrie 2010 ) nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației

naționale dar și din perspectiva C.E.D.O.

Față de aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva încheierii

de ședință din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.

2796/109/2011/a5.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul inculpat N.C. va fi obligat la plata sumei de sumei de 150 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.C. împotriva încheierii de ședință din data de 08

martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

martie 2012.