ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 08 martie 2012 pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de înlocuire formulată de inculpatul N.C. Conform art. 300 1 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților N.C. și A.R., pe care a menținut-o. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 1/ MF din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Argeș, complet specializat de minori penal, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul A.R.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul N.C. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul N.C. să o execute pe cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 57, 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 Cod pen., a dedus reținerea și arestul preventiv începând cu data de 15 decembrie 2010, lăzi.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.R. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul A.R.

să o execute pe cea mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la care se adaugă un spor de 6 luni, urmând să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 57, 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus arestul preventiv începând cu data de 06 iunie 2011, la zi. Prin aceeași sentință instanța l-a condamnat și pe inculpatul C.A.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., dispunând ca pedeapsa să se execute în condițiile prevăzute de art. 81 și urm. C. pen. Totodată, instanța a soluționat latura civilă a cauzei și s-a pronunțat asupra confiscării speciale a unor sume de bani. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații. Cauza formează obiectul dosarului nr. 2796/109/2011 a Curții de Apel Pitești, primul termen de judecată fiind fixat la data de 29 martie 2012. În conformitate cu dispozițiile art. 160 b și 300 1 C. proc. pen., curtea a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților N.C. și A.R.

La termenul de judecată din data de 8 martie 2012, inculpatul N.C., prin intermediul apărătorului ales a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, susținând în esență că, temeiurile care au determinat luarea măsurii privative de libertate s-au schimbat, invocând totodată reglementări cuprinse în instrumente juridice internaționale și practică judiciară în materie. Atât inculpatul N.C., cât și inculpatul A.R., solicită revocarea măsurii arestării preventive susținând că motivele care au determinat aplicarea acesteia nu mai există în prezent. În argumentarea apărării se arată că termenul rezonabil de soluționare a cauzei de către prima instanță a fost depășit și implicit durata arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați a depășit rezonabilitatea la care se referă normele interne și cele internaționale.

S-a învederat și faptul că, în opinia apărării, există mai multe aspecte care pot atrage nulitatea absolută a sentinței cu consecința reluării procedurii de judecată la prima instanță. în consecință, durata soluționării acestei cauze ar putea fi prelungită, caz în care nu se justifică menținerea măsurii arestării preventive pentru inculpați. Din probele administrate în cauză, curtea a constatat că temeiurile care au justificat aplicarea măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat apelant continuă să existe. Un prim aspect are în vedere acuzațiile care se aduc fiecăruia dintre acești inculpați. Infracțiunile reținute în actul de sesizare și pentru care prima instanța a dispus condamnarea lor prezintă un pericol social ridicat.

în consecință, lăsarea în libertate a inculpaților, în acest moment procesual, este de natură să aducă atingere gravă relațiilor și valorilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică, persoana inculpaților prezentând în continuare pericol concret pentru ordinea publică în sensul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. În plus, în raport cu jurisprudența constantă a C.E.D.O., privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor și libertăților omului, în această cauză există o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță care a examinat în fond această cauză, prin care fiecare dintre inculpații mai sus menționați au fost condamnați la pedepse privative de libertate.

Durata arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați nu a depășit un termen rezonabil. Acest fapt rezultă din complexitatea deosebită a cauzei generată de numărul mare de inculpați, părți vătămate, părți civile și martori, precum și natura procedurilor judiciare aplicate. Eventualele motive de nulitate a sentinței pe care inculpații le pot invoca cu ocazia soluționării apelului, nu reprezintă argumente juridice pentru a justifica revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. Cererea formulată de inculpatul N.C. privind înlocuirea măsurii arestării preventive s-a apreciat că nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă dacă se constată că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia.

în cauză, arestarea preventivă s-a dispus împotriva inculpatului N.C., reținându-se ca temei juridic dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest temei nu s-a modificat, pentru argumentele mai sus expuse. Este evident din ansamblul probator administrat în cauză, luând în considerare și sentința de condamnare a primei instanțe că și în prezent persoana inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată de către instanță în raport cu jurisprudența în materie a altor instanțe care pentru infracțiuni similare au aplicat inculpaților pedepse neprivative de libertate.

Curtea a constatat că, menținerea arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați este o măsură necesară bunei desfășurări a procesului penal și adecvată scopului legii penale, cu deosebire protecția valorilor și relațiilor sociale specifice ordinii publice, prin urmare, o atare măsură nu are un caracter excesiv. Se respectă cerințele principiului proporționalității privind caracterul just, necesar al restrângerii libertății individuale pentru fiecare inculpat, prin măsura arestării preventive, în această fază a procesului penal. În raport cu aceste argumente se va respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul N.C. În conformitate cu dispozițiile art. 300 1 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva fiecărui inculpat mai sus menționați, măsură care a fost menținută. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul N.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând recursul declarat de inculpatul N.C. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin sentința penală nr. 1/ MF din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Argeș, complet specializat de minori penal, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul A.R.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul N.C. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul N.C. să o execute pe cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplic. art. 57, 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestul preventiv începând cu data de 15 decembrie 2010, la zi.

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.R. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul A.R.

să o execute pe cea mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la care se adaugă un spor de 6 luni, urmând să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplic. art. 57 și 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus arestul preventiv începând cu data de 06 iunie 2011, la zi. Prin aceeași sentință instanța l-a condamnat și pe inculpatul C.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., dispunând ca pedeapsa să se execute în condițiile prevăzute de art. 81 și urm. C. pen. Totodată, instanța a soluționat latura civilă a cauzei și s-a pronunțat asupra confiscării speciale a unor sume de bani. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații. Împotriva inculpatului N.C. a fost luată măsura reținerii la data de 15 decembrie 2010, iar ulterior a fost arestat preventiv. Ținând seama de probele cauzei, probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, și față de care s-a și dispus măsura arestării preventive, măsură care a fost menținută de către instanță în continuare, apare ca justificată.

La acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și la cercetarea judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului întrucât s-ar fi antepronunțat. Înalta Curte, consideră că în ceea ce îl privește pe inculpat, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. precum .respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel București s-a conformat acestor dispoziții legale. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul N.C., a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului. Astfel că temeiurile avute în vedere la arestare se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului întrucât există indicii suficiente că a săvârșit faptele pentru care se află în fața instanței. De asemenea, se mențin aceste temeiuri și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, inculpatul, fiind bănuit că a săvârșit o pluralitate de infracțiuni în formă continuată, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din faptul că inculpatul este recidivist iar complexitatea cauzei este dovedită.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c). Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Tribunalul Argeș, și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel Pitești prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheiere pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5.

Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive este nefondată, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că la instanța de apel cauza a avut prim termen de judecată la data pronunțării încheierii recurate, termen la care chiar inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, Înalta Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului (acesta fiind reținut și ulterior arestat preventiv din data de 15 decembrie 2010 ) nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva C.E.D.O. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva încheierii de ședință din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat N.C. va fi obligat la plata sumei de sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva încheierii de ședință din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2796/109/2011/a5. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.