ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2011

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor dosarului, instanța constată

următoarele:

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2011, dată în

dosarul 1397/109/2008, în baza art. 300

2

raportat la art. l60

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Pitești a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului Z.I..

Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Pitești a

reținut că prin sentința penală nr. 3/MF din 9 martie 2010, Tribunalul Argeș a

schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul Z.I. a fost

trimis în judecată împreună cu alți patru coinculpați, din infracțiunile prev.

de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 329 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. în infracțiunile prev de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001

și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. În baza noii încadrări juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpatului, acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12

ani închisoare cu privare de libertate și 8 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a reținut că inculpatul Z.I.

a racolat prin răpire și lipsire de libertate, în baza unei rezoluții infracționale

unice, pe părțile vătămate minore P.R., T.G. și G.F.L. în scopul exploatării

acestora prin obligarea la practicare cerșetoriei și a prostituției, iar pe

părțile vătămate P.R. și M.C. le-a determinat să se prostitueze în scopul

obținerii de foloase materiale. De asemenea s-a mai reținut că inculpatul Z.I.

împreună cu părinții și frații săi l-au recrutat pe C.V., persoană cu handicap

fizic, și l-au răpit în seara de 12 martie 2008, în scopul exploatării lui ca

și cerșetor.

Totodată s-a constatat că se mențin temeiurile art.

148 lit. f) C. proc. pen. respectiv, pedeapsa prev. de lege pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani

închisoare și, există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret a fost apreciat în raport de

circumstanțele personale ale inculpatului, de gravitatea faptelor pentru care

acesta este judecat, de modalitățile și împrejurările concrete în care au fost

săvârșite, caracterul organizat al activității infracționale precum și de

faptul că în cauză sunt implicate și părți vătămate minore.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând să

se dispună lăsarea în libertate a inculpatului.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 3/MF din 9 martie 2010,

Tribunalul Argeș a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care

inculpatul Z.I. a fost trimis în judecată împreună cu alți patru coinculpați,

din infracțiunile prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu

aplic art. 41 alin. (2) C. pen. art. 329 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 13 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 678/2001 și art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 1-a condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 12 ani închisoare cu privare de libertate și 8 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a

reținut că inculpatul Z.I. a racolat prin răpire și lipsire de libertate, în

baza unei rezoluții infracționale unice pe părțile vătămate minore P.R., T.G.

și G.F.L. în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicare

cerșetoriei și a prostituției, iar pe părțile vătămate P.R. și M.C. le-a

determinat să se prostitueze în scopul obținerii de foloase materiale. De

asemenea s-a mai reținut că inculpatul Z.I. împreună cu părinții și frații săi

l-au recrutat pe C.V., persoană cu handicap fizic, și l-au răpit în seara de 12

martie 2008, în scopul exploatării lui ca și cerșetor.

Prin ordonanța nr. 47/D/P/2007 din 13 martie 2008 a

DIICOT - Biroul Teritorial Argeș s-a dispus reținerea inculpatului pe o

perioadă de 24 ore iar prin încheierea nr. 19/CC din 14 martie 2007, Tribunalul

Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 zile, în

baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsură care a fost prelungită succesiv

atât de instanța de fond cât și de instanța de apel.

Analizând încheierea atacată, Înalta Curte constată

că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă

în continuare, ele nu s-au modificat și impun în continuare menținerea acestei

măsuri. Faptele comise de inculpat sunt sancționate de legea penală cu pedepse

mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol concret pentru ordinea publică. De altfel probatoriul administrat în

cauză: declarații parte vătămată, declarații inculpați, evidență intrări-ieșiri

din țară, percheziții, înscrisuri, declarații notariale, etc. a evidențiat

faptul că în perioada 2005-2008 inculpatul Z.I. împreună cu Z.F., M.D., Z.N.M.,

Z.V.L. și F.F. a pus bazele unei rețele infracționale al cărei scop era

traficarea persoanelor de sex feminin în vederea exploatării lor sexuale precum

și a unor persoane cu handicap, de sex masculin, pe care le obliga să

cerșească. Liderul acestei grupări infracționale era inculpatul Z.I.

Pericolul concret pentru ordinea publică, pe care

l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate, este apreciat în raport de

persoana inculpatului, de gravitatea faptelor pentru care acesta este judecat,

de modalitățile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele,

caracterul organizat al activității infracționale, precum și faptul că în cauză

sunt implicate și părți vătămate minore; lăsarea în libertate a inculpatului

fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un puternic sentiment de

insecuritate și credința că cei care concură la înfăptuirea justiției nu

acționează suficient de ferm împotriva infracționalității.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al

inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter

excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să

se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se

va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene

a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții

provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale

fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la

un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de

nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în

stare de libertate".

Prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 5 paragraf 3

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin

prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma

principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu

caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma

criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia,

numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi

administrate ș.a.

Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un

just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul

public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave,

dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că

au avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora.

Având în vedere cele arătate, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Z.I. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 1397/109/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 februarie

2011.