ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 670/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 462 din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Argeș 1-a condamnat pe

inculpatul P.Ș. la 8 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57,

art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175

lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320/1 C. proc. pen., art. 74 alin. (2)

raportat la art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive începând cu 02 mai 2011 la zi, menținând starea de arest preventiv a

inculpatului.

A aplicat față

de inculpat măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. până la

însănătoșire.

S-a constatat

că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.

364/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.Ș. pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

S-a reținut în

actul de sesizare a instanței că la data de 01 mai 2011, inculpatul a lovit-o

pe soția sa și apoi a sugrumat-o producând astfel decesul victimei.

Din

probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că în după amiaza zilei de

01 mai 2011, în jurul orelor 16,00, inculpatul P.Ș. și-a anunțat fiul -

martorul P.I. și pe o vecină - martora M.E. că soția sa a avut o criză de

epilepsie.

A susținut

inculpatul că în ziua precedentă atât el, cât și soția sa, au fost mușcați de

câinele din gospodărie, motiv pentru care au avut discuții contradictorii. Pe

fondul acestora și fără a fi vreo persoană prezentă în domiciliul lor, victima

P.V. ar fi avut o criză puternică de epilepsie, astfel că inculpatul ar fi

plecat din locuință în curte pentru o perioadă scurtă de timp, iar la revenire,

a găsit-o pe aceasta căzută din pat și decedată.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului P.Ș., care la data de 01 mai 2011, a ucis-o

pe soția sa P.V. prin sugrumare, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit.

c) C. pen.

La

individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social ridicat al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost

săvârșită.

Instanța a

avut în vedere vârsta inculpatului - 69 ani, poziția de recunoaștere în fața

instanței, dar și antecedentele penale ale acestuia (reabilitat de drept),

criterii în raport de care s-a aplicat o pedeapsă situată în limitele reduse

conform art. 320

1

C. proc. pen., cu executare în condiții privative

de libertate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

penală nr. 123/A din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 462 din 01

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 3752/109/2011.

A desființat,

în parte, sentința atacată, în sensul că, în baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului P.Ș. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 lit. â) C.

pen. și a majorat atât cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului

P.Ș. de la 8 ani la 12 ani închisoare, cât și cel al pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art.

383 alin. (1)

1

C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.Ș., aflat în

Penitenciarul Colibași.

În baza art.

383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării

preventive a inculpatului de la data pronunțării sentinței penale atacate până

la data pronunțării deciziei.

A menținut în

rest dispozițiile sentinței.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând

actele și lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât și

potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., în ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. 74 C. pen., curtea de apel a reținut că acordarea de

circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată,

putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate

de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu

criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv 72 C. pen.

Astfel, s-a constatat că în cauza de față, în faza de urmărire penală,

inculpatul P.Ș. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, iar în rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a reținut că acesta a avut o

atitudine nesinceră și a exclus faptul că ar fi agresat-o pe victimă. S-a

apreciat că această poziție procesuală a inculpatului în faza de urmărire

penală a condus la prelungirea în timp a cercetărilor, astfel încât în cauză nu

se poate reține circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen. Pe de altă parte, nu s-a dat relevanță nici circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere că,

deși reabilitat de drept, inculpatul a mai săvârșit infracțiuni, astfel cum

rezultă din fișa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.

Ca atare, sub

aspectul individualizării pedepsei, s-a dispus înlăturarea aplicării

dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen. și

s-a majorat atât cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului P.Ș.

de la 8 ani la 12 ani închisoare, cât și cel al pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată

de 5 ani.

Curtea de apel

a considerat întemeiată critica parchetului sub aspectul nelegalității

pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza I cu referire la art. 71 C. pen., în ceea ce privește interzicerea

inculpatului a dreptului de a alege, apreciind întemeiat că inculpatul trebuie

să piardă în acest drept.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.Ș.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii

de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea pedepsei

stabilite de către instanța de fond, prin raportare și la circumstanțele

personale ale inculpatului.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de

fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar

este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă,

fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat

la art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că, la data de 01 mai 2011, a

ucis-o pe soția sa P.V., prin sugrumare, de altfel inculpatul recunoscând

comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul

inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte

reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la

criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 12 ani

închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale acestuia.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării

scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii

(privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic

că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum

și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Existența

uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen.

sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere

circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală,

deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea

unor asemenea împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la

aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de

pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a

săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci

lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta

cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că

nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului,

având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat,

care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în

care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, precum și

datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Ca atare,

apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare

ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind

deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii, astfel că în

mod just instanța de apel a apreciat că sentința primei instanțe este

netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate

inculpatului.

Ca atare, Înalta

Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă

de 12 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp.

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între

gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o

parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina

acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca ne

fiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale

ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere

a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca

nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art.

385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen.,

se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al

arestării preventive de la 02 mai 2011 la 12 martie 2012.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit

pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 15 decembrie 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 02 mai 2011 la 12 martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.