ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 545/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 478 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș a condamnat pe

inculpatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și

pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 15 ani

închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În

baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest

a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală

aplicată acestuia, perioada de reținere și arestare preventivă, începând cu

data de 17 martie 2008 la 13 noiembrie 2008.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că în ziua de 15

martie 2008, inculpatul C.I. a sugrumat-o pe concubina sa, D.M., determinându-i

decesul.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului

probator administrat în cauză, respectiv : procesele-verbale de cercetare la

fața locului și planșe foto, constatările preliminarii ale S.M.L. Argeș,

raportul medico-legal, declarațiile martorilor M.G., F.D., A.E., M.I. și P.M.,

precum și declarațiile inculpatului.

Fiind

audiat, atât la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească,

inculpatul a fost parțial sincer, recunoscând fapta descrisă în rechizitoriu,

însă declarând că a strâns-o de gât pe victimă, dar fără să o lovească și că

aceasta a murit din cauza băuturii.

Curtea

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia penală nr. 107/ A din 16 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 478 din 13 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, a menținut starea de arest a inculpatului

și a dedus detenția la zi, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I. solicitând admiterea

recursului pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18,

10, 6 și 14 C. proc. pen., susținând, în principal, achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu a avut

intenția suprimării vieții victimei.

A

mai arătat că a recunoscut faptul că a prins victima de gât, dar nu a sugrumat-o,

moartea acesteia datorându-se consumului exagerat de alcool.

Într-un

prim subsidiar, a susținut că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele

probe administrate de natură să influențeze soluția procesului.

În

acest sens a arătat că nu s-au administrat probe concludente, fiind condamnat

pe bază de bănuieli și probe indirecte, că certificatul medico-legal nu este

conform cu realitatea, medicul legist fiind părtinitor, impunându-se efectuarea

unei contraexpertize.

Pentru

acest motiv de recurs, a solicitat restituirea dosarului pentru refacerea

urmăririi penale în cauză.

Într-un

alt subsidiar, a susținut că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, fiind

anchetat și audiat fără apărător din oficiu sau ales, fiind amenințat de

organul de anchetă și obligat să semneze declarațiile care nu corespund

adevărului.

Într-un

ultim subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, având în

vedere circumstanțele sale personale, că este fără antecedente penale, a avut o

atitudine sinceră și este o persoană bolnavă.

Recursul

este nefondat.

Analizând

hotărârea pronunțată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că

situația de fapt a fost corect reținută, vinovăția inculpatului pe deplin

dovedită, încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susținută de

ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată

fiind just individualizată.

Astfel,

verificând motivele invocate de inculpat în recursul său, Curtea constată că

primul motiv de recurs, respectiv achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raporta la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu a avut intenția

suprimării vieții victimei, a fost reiterat și în fața instanței de apel,

aceasta analizându-l temeinic și motivând amplu și pertinent respingerea.

În

acest sens, sunt concluziile preliminare și raportul de constatare

medico-legal, în care se arată că moartea victimei D.M. a fost violentă și s-a

datorat asfixiei mecanice care a survenit în urma comprimării părților moi ale

gâtului în condițiile unei sugrumări. De asemenea, se menționează că între leziunile

traumatice cervicale și deces există legătură directă de cauzalitate.

În

mod corect, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar au apreciat

că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen., deoarece intenția inculpatului a fost aceea de a ucide.

Elementul

material al infracțiunii de omor poate consta dintr-o acțiune sau o inacțiune.

În cazul de față, comprimarea gâtului prin sugrumare, zona vitală a corpului

asupra căreia inculpatul a acționat, realizând că victima nu va mai putea

respira, intensitatea cu care a exercitat această presiune, combinat cu

atitudinea acestuia de după comiterea faptei, respectiv împrejurarea că nu

l-a

mai interesat starea victimei până a

ajuns acasă, impun concluzia intenției de a ucide a inculpatului, intenției

indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul acțiunilor și inacțiunilor sale și

chiar dacă nu

l-a

urmărit, a

acceptat o eventuală moarte a victimei ca rezultat posibil, fapta sa

constituind infracțiunea de omor calificat.

Cât

privește cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv solicitarea de restituire

a dosarului pentru refacerea urmăririi penale, întrucât instanța nu s-a

pronunțat cu privire la unele probe, că nu s-au administrat probe concludente,

că certificatul medico-legal nu este conform cu realitatea, Curtea constată că nici

acesta nu poate fi primit.

Astfel,

verificând actele dosarului, se reține că în cauză a fost administrat un

probatoriu complet, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul

cercetării judecătorești fiind audiați toți martorii din acte, inculpatul,

avându-se în vedere concluziile preliminare și raportul de constatare

medico-legal, procesul-verbal de cercetare la fața locului și toate aceste

probe coroborate au condus indubitabil la stabilirea situației de fapt, la

încadrarea juridică dată faptei și la dovedirea vinovăției inculpatului.

Nu

poate fi primită nici susținerea inculpatului că nu i-a fost respectat dreptul

la apărare, fiind anchetat și audiat fără apărător din oficiu sau ales, fiind

amenințat de organul de anchetă și obligat să semneze declarațiile care nu

corespund adevărului, întrucât verificându-se actele dosarului se constată că

toate declarațiile inculpatului de pe parcursul urmăririi penale au fost date în

prezența unui apărător din oficiu, fiindu-i astfel garantat și respectat

dreptul la apărare.

Mai

mult decât atât, se constată că, cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, împrejurare în care inculpatul ar fi putut spune în fața procurorului

că a fost amenințat de organul de cercetare și că declarațiile sale nu corespund

adevărului, se menționează că „în prezența avocatului”, inculpatul declară că a

luat la cunoștință de învinuirea ce i se aduce, că menține declarațiile date și

că nu mai are de făcut alte declarații și „nici de cerut probe în apărare”,

semnând procesul-verbal alături de procuror și avocatul din oficiu a cărui

delegație, de altfel se și afla în dosar.

În

ceea ce privește ultimul motiv de recurs invocat, respectiv reindividualizarea

pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele sale personale, că este fără

antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și este o persoană bolnavă,

Curtea a constatat că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, la

stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al

acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea

de săvârșire, atitudinea procesuală a inculpatului, circumstanțele personale

ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, aspecte față de care se apreciază că

pedeapsa aplicată a fost corect stabilită, potrivit criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C.

pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Ca

atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează

a-l

respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 107/ A din

16 decembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 martie 2008 la 17

februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2009.