ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2838/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2838/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2254/109/2008, Tribunalul Argeș, secția penală, a condamnat pe inculpatul D.V., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., potrivit art. 334 C. proc. pen., în condițiile art. 57 C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2) raportate la art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 2 ianuarie 2008 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7135,62 lei, despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgență București și la 1753 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în esență, că în după - amiaza zilei de 1 ianuarie 2008, după ce inculpatul a petrecut revelionul 2008 în vila din punctul D.M., aparținând patronului unde lucra, împreună cu concubina sa B.L. și cu martorul B.S., în timp ce se aflau în bucătărie, în urma unui conflict avut cu concubina sa, inculpatul a luat un cuțit și i-a aplicat o singură lovitură în zona toracelui. Martorul B.S., deși a fost prezent, nu a putut interveni. Inculpatul, dându-și seama că rana ar putea fi gravă, a chemat salvarea, care a sosit după 20 minute și a transportat-o la Spitalul Județean Argeș.
În aceeași seară, victima a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență București, unde la data de 7 ianuarie 2008 a decedat. Prin Raportul medico-legal de necropsie s-a reținut că moartea L.B. nu a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute de tip central, consecința unui accident vascular cerebral ischiemic prin tromboză de arteră carotidă dreaptă pe fond de arterio-scleroză și ateromatoză carotidiană, la un organism cu tare organice. S-a constatat că leziunile traumatice ale peretelui toracic anterior, care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor înțepător au avut un rol favorizant în producerea decesului, fără ca între ele și cauza medicală a decesului să se poată stabili o legătură de cauzalitate.
Prin decizia penală nr. 53/ A, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei, precum și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune cu toate consecințele. Rejudecând, Curtea de apel a condamnat pe inculpat, la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și, la 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus în continuare detenția.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, inculpatul D.V. a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (l) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. Examinând probele efectuate în cauză în raport cu motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, sub ambele aspecte, pentru următoarele considerente: Fapta inculpatului constituie, într-adevăr, infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar nu infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., astfel cum în mod corect a fost încadrată din punct de vedere juridic, fapta inculpatului, prin schimbarea încadrării juridice, de instanța de fond.
În mod evident, atât în raport cu latura obiectivă a infracțiunii, sens în care cea mai concludentă probă o constituie Raportul medico-legal de necropsie, cât și cu întreaga comportare a inculpatului, în timpul săvârșirii faptei, precum și ulterior, când a luat toate măsurile pentru salvarea concubinei sale, inculpatul nu a intenționat să-și ucidă concubina, ci doar să-i aplice o corecție, lovind-o o singură dată cu cuțitul în zona toracelui. îngrijorat de starea concubinei, inculpatul a chemat imediat salvarea, acordând ajutor pentru transportarea acesteia la spital. Cu toate îngrijirile medicilor, aceasta a decedat la 6 zile de la internarea sa. Fapta inculpatului a avut un caracter de favorizare a decesului, determinante fiind tarele organice ale victimei.
În aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș a încadrat corect fapta inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., schimbând încadrarea juridică din art. 174 C. pen. Și sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, ținând seama de fapta săvârșită, în realitate, precum și de persoana inculpatului, recidivist, pedeapsa de 6 ani închisoare corespunzând acestor criterii esențiale prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen. Prin decizia atacată, instanța de apel a dat o greșită încadrare juridică faptei și în consecință a condamnat pe inculpat la o pedeapsă greșit individualizată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia și va menține Sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului (de 6 ani închisoare), durata reținerii și a arestării preventive de la 2 ianuarie 2008, la zi - 26 august 2009. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 53/ A din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și menține Sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 2 ianuarie 2008 la 26 august 2009. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.