ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1695 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 24155/3/2007, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 174 C. pen., în art. 183 C. pen. În baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la pedeapsa de 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 6 martie 2007 la zi.

S-a luat act că nici o persoană fizică nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență București și a obligat inculpatul la plata sumei de 30607,71 lei către această parte, reprezentând despăgubiri materiale. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în noaptea de 14 februarie 2007, în incinta imobilului de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, inculpatul S.V. i-a aplicat concubinei sale V.J.

lovituri repetate cu o sticlă, cu pumnii și picioarele în zona capului și a părții superioare a corpului, victima decedând în urma leziunilor suferite la data de 06 martie 2007. Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionată că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat stopului cardiac prin asistolă, consecutiv șocului septic cu disfuncție organică multiplă, complicație survenită în evoluția unui traumatism abdominal cu ruptură de duoden multiplă și chist ovarian stâng eclatat, cu peritonită generalizată. S-a concluzionat că leziunile traumatice abdomino-pelviene au putut fi produse la data de 14 - 15 februarie 2007 prin loviri repetate cu corpuri dure și sunt în legătură de cauzalitate indirectă cu decesul prin apariția complicațiilor menționate.

Instanța de fond a stabilit că în drept, fapta inculpatului care, în noaptea de 14 februarie 2007, în incinta imobilului în care locuia, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei (concubina sa), lovituri repetate cu o sticlă, cu pumnii și picioarele în zona capului și a părții superioare a corpului, victima decedând în urma leziunilor suferite, la data de 06 martie 2007, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul considerând-o greșită sub aspectul încadrării juridice dată faptei și a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece nu a avut intenția de a o ucide.

Inculpatul a mai critica hotărârea și sub aspectul pedepsei, susținând că individualizarea nu a fost temeinică, pedeapsa fiind prea severă în raport de circumstanțele reale și personale. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 13/ A din 21 ianuarie 2008, a admis apelul inculpatului, a casat în parte sentința și rejudecând l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. S-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Instanța de apel a apreciat ca fiind nefondată critica inculpatului referitor la încadrarea juridică dată faptei și a reținut că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, în sensul că deși nu a dorit suprimarea vieții acesteia, a acceptat producerea acestei urmări. Critica referitoare la individualizarea pedepsei a fost însă primită, instanța considerând că în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, la care face referire, dar și de cele reale nu se justifică aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special, astfel că a redus pedeapsa principală la 15 ani închisoare. Împotriva deciziei a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență susținerile din apel, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen. și a solicitat schimbarea calificării juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu motivarea că niciodată nu a dorit să o ucidă pe concubina sa, ci doar să-i aplice o corecție, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, pe care o consideră prea aspră. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Examinând hotărârile pronunțate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că instanțele au stabilit o situație de fapt corectă bazată pe probatoriul administrat în cauză, din care rezultă fără dubiu că, în noaptea de 14 februarie 2007, inculpatul a lovit victima în mod repetat producându-i traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal, cu ruptură de duoden multiplă, leziuni în urma cărora, la data de 06 martie 2007, aceasta a decedat.

Cât privește încadrarea juridică dată faptei se constată că față de intensitatea loviturilor care au produs traumatisme multiple și grave, de zona corporală vizată, de natura obiectului folosit în agresiune, nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care, cel puțin l-a acceptat, astfel că sub aspect subiectiv acesta a acționat cu intenție specifică infracțiunii de omor. Așa fiind, în mod întemeiat instanțele au respins cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei pe care a comis-o, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., care este o infracțiune praeterintenționată, astfel că și motivul de recurs prin care vizează o recalificare juridică a faptei apare ca nefondat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, care privește individualizarea pedepsei aplicate se constată că este de asemenea neîntemeiat față de împrejurarea că la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzută de textul incriminator, împrejurările în care s-a comis fapta, circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o atitudine sinceră, are un intelect limitat și o posibilitate de înțelegere a consecințelor faptei sale diminuată, orientându-se spre o pedeapsă care să servească scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen. Ca urmare o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului de către instanța de apel, care a redus cuantumul pedepsei principale aplicată de prima instanță, dând astfel dovadă de clemență, nu este justificată, astfel că nici sub acest aspect recursul nu poate fi primit.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, să deducă, potrivit art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive la zi și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 13/ A din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 martie 2007 la 15 aprilie 2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2008.