ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 515/2010

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 519 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea formulată de apărătorul inculpatului M.M., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.M.

din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 21 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 304 din 2 martie .2004 a Tribunalului București și, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit restul rămas neexecutat, de 1113 zile, în pedeapsa aplicată în speță, inculpatul urmând a executa - în final - pedeapsa cea mai grea, respectiv 21 de ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei au fost interzise inculpatului, conform art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestării preventive, de la 29 septembrie 2008 la zi, iar în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. S-a luat act că, în cauză, nu există constituire de parte civilă în procesul penal. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 189 și art. 191 C. proc.

pen. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, pe baza probelor de la dosar, următoarea situație de fapt: În perioada 16 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008, inculpatul M.M. a lovit în mod repetat cu corpuri dure și a comprimat gura, formațiunile anatomice ale gâtului și toracele victimei V.G., provocându-i acesteia leziuni traumatice, care au dus la deces. Astfel, din declarațiile date de inculpat coroborate cu depozițiile martorilor audiați rezultă că în cursul lunii martie 2008 inculpatul M.M., după eliberarea din penitenciar, a locuit la adresa din comuna J., județ Ilfov, împreună cu mama sa și cu soțul acesteia, victima V.G.

În vara anului 2008, mama inculpatului - V.F. - decedează și, după decesul acesteia, inculpatul M.M. a locuit la adresa de mai sus numai cu victima V.G. În declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, martorii S.G., S.M. și N.D. au arătat că, în data de 19 septembrie 2008, în jurul orei 19:00, au auzit țipete pe holul blocului, situație în care, deplasându-se în zona respectivă, l-au văzut pe inculpatul M.M. care, în timp ce victima V.G. era căzută pe pardoseală, o imobilizase și o lovea în mod repetat cu pumnii în zona pieptului. La intervenția martorilor, inculpatul M.M. a târât victima afară din cameră, după care a îmbrâncit-o pe hol, victima căzând pe ciment.

De asemenea, martorii au arătat faptul că, după acest incident, nu au mai văzut-o pe victima V.G., dar că au auzit din locuința victimei țipetele acesteia, în mai multe rânduri, în condițiile în care, în același timp, se auzeau zgomote produse de către inculpat, care o agresa pe victimă și îi adresa injurii. Declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile raportului medico-legal de necropsie, din care rezultă că victima a prezentat multiple leziuni traumatice, produse prin loviri repetate cu corpuri dure, cât și prin comprimare. Astfel, din depoziția martorei N.D. a rezultat că, la un moment dat, auzind zgomote puternice în scara blocului, a ieșit și a văzut personal cum inculpatul lovea partea vătămată în interiorul locuinței, partea vătămată fiind culcată pe pat, iar inculpatul în picioare lângă pat.

Martora S.M. a arătat că pe holul blocului a văzut personal cum inculpatul îi aplica părții vătămate mai multe lovituri de pumni în zona pieptului, capul victimei fiind prins între picioarele inculpatului. Aceeași martoră a mai arătat în fața instanței că l-a văzut personal pe bătrân plin de sânge, însă nu a asistat la finalizarea acestui conflict. A mai susținut martora că singura scenă de violență fizică la care a asistat este cea descrisă mai sus, însă între inculpat și victimă au mai existat astfel de incidente violente, zgomotele specifice fiind percepute de martoră prin pereți. La rândul său, martorul S.G. a arătat în depoziția dată în fața instanței la termenul de judecată din 16 aprilie 2009, că a fost trezit din somn de soția sa, aceasta solicitându-i expres să intervină în conflictul dintre inculpat și victimă.

În consecință, martorul s-a prezentat în locuința inculpatului, însă nu a asistat la lovirea efectivă a victimei, ci doar l-a văzut pe bătrân prezentând urme de lovire în zona cavității bucale și a ochiului stâng. În declarațiile date, inculpatul M.M. - inițial - a recunoscut faptul că, în perioada 19 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008, a lovit de mai multe ori pe victima V.G. cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, ulterior acesta revenind asupra declarațiilor și arătând că, în realitate, victima a fost lovită de către autori necunoscuți, în timp ce se afla la cerșit în București și că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, la rândul lui a lovit victima de două-trei ori cu palma peste față.

Totodată, inculpatul a arătat că în săptămâna dinaintea decesului, victima V.G. a refuzat să mai mănânce, situație în care în mai multe rânduri a încercat să-i dea acesteia de mâncare cu forța, prinzând-o de față și obligând-o să mănânce. Apărările inculpatului au fost înlăturate de instanța fondului, ca fiind contrazise de probele administrate în cauză, din care a rezultat faptul că, în mod repetat, inculpatul a lovit pe victima V.G. cu pumnii și picioarele în diferite zone anatomice ale corpului, comprimându-i gura, formațiunile gâtului și toracele victimei, provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces. Necropsia medico-legală, dispusă și efectuată în cauză prin raportul de autopsie medico-legală nr. X/2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov, a concluzionat următoarele: „Moartea lui V.G.

a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea gurii, a organelor gâtului, și toraco-abdominală cu corpuri dure. Cu excepția leziunilor tanatogeneratoare (echimoze, plăgi, excoriații și hematoame la nivelul: feței, a buzelor, obrajilor, regiunii cervicale anterioare, lobului tiroidian stâng cu fisură corn inferior laringian stâng, cu multiple fracturi costale bilaterale pe liniile axilare anterioare, cu hematom mezenteric și hemoperitoneu), la autopsie s-au mai constatat și alte leziuni traumatice (multiple infiltrate sanguine epicraniene, fracturi de oase proprii nazale, hematom subdural occipital drept, hemoragie meningee cerebeloasă bazală dreapta și infiltrate sanguine perirenale stângi, pe fața anterioară, difuze).

Aceste leziuni au putut fi produse prin loviri repetate cu corpuri dure în aceleași context lezional traumatice. Între leziunile toraco-cervico-toraco-abdominale și deces s-a constatat că există legătură de cauzalitate directă necondiționată.” Prin urmare, mențiunile raportului de expertiză medico-legală nr. X/2008 au demonstrat existența legăturii de cauzalitate între actele de agresiune fizică săvârșite de inculpat și decesul victimei V.G. Mecanismul de producere a leziunilor tanato-generatoare a fost evidențiat prin depozițiile martorilor care au asistat la agresiunea exercitată de inculpat. Față de mențiunile exprese ale raportului de necropsie, raportat la depozițiile martorilor, instanța fondului a arătat că nu poate reține apărările inculpatului, conform cărora ar fi lovit partea vătămată doar cu palmele, iar decesul ar fi intervenit pe un fond patologic preexistent, loviturile fiindu-i eventual aplicate de alte persoane.

Existența unor antecedente patologie anterioare nu poate influența în nicio măsură asupra faptei reținute în sarcina inculpatului, cât timp raportul de necropsie stabilește în mod clar că moartea victimei a fost violentă, iar martorii audiați confirmă faptul că inculpatul este autorul actelor de violență extremă exercitate asupra victimei. Din acest punct de vedere - a arătat judecătorul fondului - proba cu actele medicale ale victimei nu este o probă utilă pentru justa soluționare a cauzei, în condițiile în care cauzele decesului sunt menționate expres în raportul de necropsie.

Faptul că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în zone vitale ale corpului, susceptibile să provoace grave leziuni interne și în final moartea victimei, mecanismul de producere și legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și decesul victimei, ca și atitudinea inculpatului - atât în timpul, cât și imediat după săvârșirea faptei - evidențiază că acesta a prevăzut și acceptat posibilitatea morții victimei, astfel încât, din punct de vedere al laturii subiective, el a acționat cu intenția de a ucide victima, iar nu cu praeterintenție, motiv pentru care nu poate fi vorba în cauză despre infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Lovirea repetată a victimei cu corpuri dure în zone vitale, producându-i leziuni grave care i-au cauzat moartea, conduce la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale, rezultat pe care nu numai că l-a acceptat, dar l-a și urmărit, în raport de modul cum a conceput și finalizat activitatea infracțională, acționând cu intenție directă. Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este o infracțiune praeterintenționată, întrucât inculpatul acționează cu intenție în ceea ce privește lovirea victimei și este în culpă în raport cu rezultatul mai grav care se produce - moartea victimei. Din moment ce, prin raportul medico-legal de necropsie nr. X/2008, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov, se menționează că moartea lui V.G.

a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea gurii, a organelor gâtului și toraco-abdominală cu corpuri dure - arată prima instanță - este evident că loviturile repetate și puternice aplicate de inculpat în zone vitale nu puteau să aibă alt rezultat decât producerea decesului. În raport de această gravitate cu totul neobișnuită a loviturilor aplicate și cu rezultatul aproape imediat letal, actele de violență comise de inculpat asupra mai multor zone vitale ale corpului victimei reprezintă modalitatea de concretizare a scopului de a ucide victima. De aceea, modul de ansamblu în care au fost aplicate loviturile, ca și rezultatul imediat letal al acestora infirmă susținerea apărării conform căreia inculpatul nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care i-ar fi depășit intenția cu care el a acționat în realizarea scopului de a-i aplica o corecție victimei.

Pentru aceste argumente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului M.M., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen. în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Având în vedere intervalul de timp destul de mare în care au fost exercitate agresiunile față de victimă, reținând și vârsta înaintată a acesteia, instanța a reținut că violența exercitată de inculpat în suprimarea vieții victimei a depășit caracteristicile oricărei acțiuni violente, având ca scop uciderea persoanei, ca urmare a intensității loviturilor aplicate, îndeosebi în zona gâtului, capului, precum și a toracelui, fiind demonstrată ferocitatea deosebită a inculpatului, dar și chinurile insuportabile prin care victima a trecut.

În consecință, în cauză s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., infracțiunea de omor reținută în sarcina inculpatului fiind săvârșită prin cruzimi. Sintetizând, prima instanță a reținut că inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari și prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

De asemenea, în cauză, pe lângă dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., relative la starea de recidivă mare postcondamnatorie, au fost reținute și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., relative la recidiva mare postexecutorie, deoarece, din considerentele Sentinței penale nr. 304, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la data de 2 martie 2004, în Dosarul nr. 2053/2003, rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin Sentința penală nr. 1137/1997; în executarea acestei pedepsei inculpatul a fost arestat la data de 19 februarie 1997 și liberat condiționat la data de 19 octombrie 1999, cu un rest de 488 de zile, pedeapsa considerându-se executată la data de 19 martie 2001. Sentința penală nr. 304 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la data de 2 martie 2004 în Dosarul nr. 2053/2003, prin care inculpatul M.M.

a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este o cauză de întrerupere a termenului de reabilitare judecătorească, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) lit. a) C. pen. Prin urmare, reținând că inculpatul M.M. a suferit o nouă condamnare în termenul de reabilitare judecătorească, instanța a avut în vedere că, la data săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat în speță, termenul de reabilitare judecătorească față de pedeapsa de 4 ani închisoare nu expirase, astfel încât fapta s-a considerat că este comisă și în stare de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța fondului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.M. din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. A concluzionat instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului M.M.

- constând în aceea că în intervalul 16 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008 a lovit în mod repetat cu corpuri dure și a comprimat gura, formațiunile anatomice ale gâtului și toracele victimei V.G., provocându-i acestuia leziuni traumatice care au dus la deces - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Pe plan subiectiv, inculpatul M.M.

a acționat cu intenție directă (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.) de a suprima viața victimei, împrejurare ce rezultă din faptul că a aplicat lovituri directe și repetate victimei, cu mijloace idonee, de potențial letal; actul exterior de conduită constând în aplicarea unor lovituri în zone vitale ale corpului victimei: cap, torace, abdomen, regiunea cervicală; intensitatea loviturilor a fost puternică, ceea ce se relevă din multitudinea și dimensiunile leziunilor, precum și din gravitatea leziunilor și consecințelor acestora; elementul volitiv constând în urmărirea de către inculpat a scopului de a provoca moartea victimei. Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal.

Astfel fiind, instanța a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu limite orientate spre maxim, numai aceasta fiind în măsură să contribuie eficient la realizarea scopului educativ, coercitiv și preventiv al procesului penal. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.M., apreciind primul apelant că soluția este netemeinică, iar al doilea apelant, (inculpatul) că este nelegală.

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat soluția pentru netemeinicie, solicitând - în final - aplicarea unei pedepse mai ferme, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, de periculozitatea manifestată de inculpat, de consecințele grave ale faptei sale, împrejurările comiterii acesteia într-un interval de 10 zile, lovind în mod repetat pe partea vătămată în vârstă de 78 ani, provocându-i aproximativ 50 de leziuni, care au condus la decesul victimei. Cu privire la inculpat, parchetul a mai solicitat a se avea în vedere faptul că acesta a suferit mai multe condamnări, ultima fiind de 9 ani închisoare. Față de toate circumstanțele cauzei, s-a solicitat admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, aplicarea unei pedepse de 25 ani închisoare și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu deducerea perioadei arestului preventiv.

Inculpatul M.M., prin apelul formulat în scris și susținut oral de avocatul din oficiu, a solicitat, sub aspectul nelegalității soluției pronunțate de instanța fondului, achitarea sa, în temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., având în vedere că fapta nu este săvârșită de către acesta. Prin Decizia penală nr. 211 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ale inculpatului. A fost computată prevenția de la 29 septembrie 2008 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor deosebit de grav săvârșită de inculpat fiind pe deplin dovedită.

Totodată, s-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., nefiind justificată reindividualizarea acesteia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, deoarece nu a avut intenția de a ucide victima, ci doar aplicarea unei corecții, neputând să o omoare într-un interval de 10 zile. În subsidiar, recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Concluziile apărătorului recurentului-inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma cazurilor prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl va constata nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței Dănilă contra României.

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda). Mai mult, aceeași curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate” (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța).

De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor „Omului Edwards versus Marea Britanie” din 16 decembrie 1992). Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Inculpatul M.M. nu a recunoscut într-o primă fază infracțiunea reținută în sarcina sa, arătând că nu el este autorul omorului, astfel încât instanțele de judecată au avut în vedere întregul material administrat în cauză, nu numai declarația sa.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a recunoscut că a lovit victima, însă intenția sa nu a fost aceea de a o omorî, ci doar de a o lovi, solicitând în acest sens și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. Dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material probator administrat în cauză. Astfel, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.M., care în perioada 16 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008 a lovit, în mod repetat, cu corpuri dure și a comprimat gura, formațiunile anatomice ale gâtului și toracele victimei V.G., provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de omor deosebit de grav. Din mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de către inculpat. Astfel, martorul S.G.

a învederat faptul că victima era în mod frecvent lovită de către inculpat, iar în data de 14 septembrie 2008, în jurul orelor 19:00, a fost anunțat de către soția sa că inculpatul îl omoară pe tatăl său, iar în momentul în care a ajuns în apartamentul acestora l-a văzut pe inculpat „cum îl ținea cu capul între picioarele lui și-l lovea cu pumnii în zona pieptului (...)”, cum „îl lovea cu picioarele și arunca cu căni și farfurii în el”, martorul nereușind să-l calmeze pe inculpat. Aceeași stare de fapt a fost relatată și de martorele S.M. și N.D. Declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile raportului de autopsie medico-legală nr. X/2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov, între actele de agresiune fizică săvârșite de inculpat și decesul victimei V.G.

existând legătură de cauzalitate. În acest context, apar ca nefondate susținerile inculpatului, conform cărora decesul victimei ar fi intervenit pe un fond patologic preexistent, loviturile fiindu-i aplicate de alte persoane. Existența unor antecedente patologice anterioare nu poate influența în nicio măsură existența faptei reținute în sarcina inculpatului, cât timp raportul de necropsie stabilește în mod clar că moartea victimei a fost violentă, iar martorii audiați au confirmat faptul că inculpatul este autorul actelor de violență extremă exercitate asupra victimei. În intensitatea relativă cauzată poate apărea un complex de factori concurențiali în producerea rezultatului - decesul persoanei - factori preexistenți, consecutivi sau surveniți.

Coexistența unor factori contributivi, exteriori activității ilicite, nu este însă de natură a întrerupe lanțul cauzal, atâta timp cât din probe rezultă că fără acțiunea inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs, altfel spus acțiunea acestuia a avut aptitudinea de a provoca decesul, independent de suprapunerea altor împrejurări cu rol accelerator în instalarea decesului. Din acest punct de vedere, respingerea probei cu acte medicale atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel ca nefiind utilă cauzei, apare ca fiind justificată în condițiile în care cauzele decesului sunt menționate expres în raportul de necropsie. Criticile referitoare la încadrarea juridică a faptei formulate de inculpat nu sunt fondate.

Astfel, inculpatul a solicitat reținerea săvârșirii infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru reținerea existenței acestei infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând posibilitatea producerii morții. Din modul în care inculpatul a acționat rezultă că acesta a acceptat posibilitatea rezultatului letal, fapta sa încadrându-se în dispozițiile art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen.

Perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, cu pumnii și picioarele, atât când aceasta era ținută de inculpat, cât și ulterior, după ce căzuse la pământ, fiind lipsită de orice posibilitate de a se apăra, cât și intensitatea acestor lovituri, care au cauzat leziuni grave la nivelul capului și toracelui, nu fac altceva decât să demonstreze că inculpatul M.M. a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale, respectiv moartea victimei.

Din constatarea medico-legală a rezultat că „moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea gurii, a organelor gâtului și toraco-abdominală cu corpuri dure”, iar distinct de această leziune tanatogeneratoare, raportul de autopsie medico-legal a evidențiat leziuni, plăgi echimoze, excoriații și hematom la nivelul feței, a buzelor, obrajilor, regiunii cervicale anterioare, lobului tiroidian stâng, multiple facturi costale bilaterale, infiltrate sanguine epicraniene, fracturi de oase proprii nazale, hematom occipital subdural drept, hemoragie meningee cerebeloasă bazală dreapta, leziuni ce evidențiază faptul că violențele inculpatului au vizat organele vitale ale victimei, au avut o intensitate deosebită, s-au prelungit în timp, aspecte care exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, faptă care, în opinia sa, ar fi produs un rezultat mai grav, neurmărit și neprevăzut, acela al morții victimei.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către inculpat, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate (art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte îl consideră nefondat, pentru următoarele considerente: Actul de violență comis de inculpat, îndreptat împotriva valorii sociale supreme - viața - atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului. Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de-ai săi și cărora a încercat să le curme viața sau să le distrugă bunurile, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care au fost bine evaluate de către cele două instanțe, în alegerea pedepsei. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală fiind înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu nesinceritatea inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără (...) persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”.

Față de aceste considerente, nu se impune reducerea pedepsei aplicate. Analizând hotărârea recurată și prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată a nu fi incident în cauză vreunul din cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 211 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 29 septembrie 2008 la zi. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.