ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 515/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 515/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 519 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea formulată de

apărătorul inculpatului M.M., în sensul schimbării încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în

condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

În

temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei reținute în sarcina inculpatului M.M. din infracțiunea de omor deosebit

de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în

condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.,

în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la

art. 176 lit. a) și c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de

art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., text de lege în baza căruia a fost

condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 21 de ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Conform

art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din

executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 304

din 2 martie .2004 a Tribunalului București și, în temeiul art. 39 alin. (2) C.

pen., s-a contopit restul rămas neexecutat, de 1113 zile, în pedeapsa aplicată

în speță, inculpatul urmând a executa - în final - pedeapsa cea mai grea,

respectiv 21 de ani închisoare.

Pe

durata executării pedepsei au fost interzise inculpatului, conform art. 71 C.

pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În

temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

Conform

art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a

arestării preventive, de la 29 septembrie 2008 la zi, iar în temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului.

S-a

luat act că, în cauză, nu există constituire de parte civilă în procesul penal.

S-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 189 și art. 191 C. proc. pen. și a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, pe baza probelor de la

dosar, următoarea situație de fapt:

În

perioada 16 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008, inculpatul M.M. a lovit în

mod repetat cu corpuri dure și a comprimat gura, formațiunile anatomice ale

gâtului și toracele victimei V.G., provocându-i acesteia leziuni traumatice,

care au dus la deces.

Astfel,

din declarațiile date de inculpat coroborate cu depozițiile martorilor audiați

rezultă că în cursul lunii martie 2008 inculpatul M.M., după eliberarea din

penitenciar, a locuit la adresa din comuna J., județ Ilfov, împreună cu mama sa

și cu soțul acesteia, victima V.G.

În

vara anului 2008, mama inculpatului - V.F. - decedează și, după decesul

acesteia, inculpatul M.M. a locuit la adresa de mai sus numai cu victima V.G.

În

declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare

judecătorească, martorii S.G., S.M. și N.D. au arătat că, în data de 19 septembrie

2008, în jurul orei 19:00, au auzit țipete pe holul blocului, situație în care,

deplasându-se în zona respectivă, l-au văzut pe inculpatul M.M. care, în timp

ce victima V.G. era căzută pe pardoseală, o imobilizase și o lovea în mod

repetat cu pumnii în zona pieptului.

La

intervenția martorilor, inculpatul M.M. a târât victima afară din cameră, după

care a îmbrâncit-o pe hol, victima căzând pe ciment.

De

asemenea, martorii au arătat faptul că, după acest incident, nu au mai văzut-o

pe victima V.G., dar că au auzit din locuința victimei țipetele acesteia, în

mai multe rânduri, în condițiile în care, în același timp, se auzeau zgomote

produse de către inculpat, care o agresa pe victimă și îi adresa injurii.

Declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile raportului medico-legal

de necropsie, din care rezultă că victima a prezentat multiple leziuni

traumatice, produse prin loviri repetate cu corpuri dure, cât și prin

comprimare.

Astfel,

din depoziția martorei N.D. a rezultat că, la un moment dat, auzind zgomote

puternice în scara blocului, a ieșit și a văzut personal cum inculpatul lovea

partea vătămată în interiorul locuinței, partea vătămată fiind culcată pe pat,

iar inculpatul în picioare lângă pat.

Martora

S.M. a arătat că pe holul blocului a văzut personal cum inculpatul îi aplica

părții vătămate mai multe lovituri de pumni în zona pieptului, capul victimei

fiind prins între picioarele inculpatului. Aceeași martoră a mai arătat în fața

instanței că l-a văzut personal pe bătrân plin de sânge, însă nu a asistat la

finalizarea acestui conflict. A mai susținut martora că singura scenă de

violență fizică la care a asistat este cea descrisă mai sus, însă între

inculpat și victimă au mai existat astfel de incidente violente, zgomotele

specifice fiind percepute de martoră prin pereți.

La

rândul său, martorul S.G. a arătat în depoziția dată în fața instanței la

termenul de judecată din 16 aprilie 2009, că a fost trezit din somn de soția

sa, aceasta solicitându-i expres să intervină în conflictul dintre inculpat și

victimă. În consecință, martorul s-a prezentat în locuința inculpatului, însă

nu a asistat la lovirea efectivă a victimei, ci doar l-a văzut pe bătrân

prezentând urme de lovire în zona cavității bucale și a ochiului stâng.

În

declarațiile date, inculpatul M.M. - inițial - a recunoscut faptul că, în

perioada 19 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008, a lovit de mai multe ori pe

victima V.G. cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, ulterior

acesta revenind asupra declarațiilor și arătând că, în realitate, victima a

fost lovită de către autori necunoscuți, în timp ce se afla la cerșit în

București și că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, la rândul lui a

lovit victima de două-trei ori cu palma peste față. Totodată, inculpatul a

arătat că în săptămâna dinaintea decesului, victima V.G. a refuzat să mai

mănânce, situație în care în mai multe rânduri a încercat să-i dea acesteia de

mâncare cu forța, prinzând-o de față și obligând-o să mănânce.

Apărările

inculpatului au fost înlăturate de instanța fondului, ca fiind contrazise de

probele administrate în cauză, din care a rezultat faptul că, în mod repetat,

inculpatul a lovit pe victima V.G. cu pumnii și picioarele în diferite zone

anatomice ale corpului, comprimându-i gura, formațiunile gâtului și toracele

victimei, provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces.

Necropsia

medico-legală, dispusă și efectuată în cauză prin raportul de autopsie

medico-legală nr. X/2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului

Ilfov, a concluzionat următoarele: „Moartea lui V.G. a fost violentă. Ea s-a

datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice

prin comprimarea gurii, a organelor gâtului, și toraco-abdominală cu corpuri

dure.

Cu

excepția leziunilor tanatogeneratoare (echimoze, plăgi, excoriații și hematoame

la nivelul: feței, a buzelor, obrajilor, regiunii cervicale anterioare, lobului

tiroidian stâng cu fisură corn inferior laringian stâng, cu multiple fracturi

costale bilaterale pe liniile axilare anterioare, cu hematom mezenteric și

hemoperitoneu), la autopsie s-au mai constatat și alte leziuni traumatice

(multiple infiltrate sanguine epicraniene, fracturi de oase proprii nazale,

hematom subdural occipital drept, hemoragie meningee cerebeloasă bazală dreapta

și infiltrate sanguine perirenale stângi, pe fața anterioară, difuze). Aceste

leziuni au putut fi produse prin loviri repetate cu corpuri dure în aceleași

context lezional traumatice. Între leziunile toraco-cervico-toraco-abdominale

și deces s-a constatat că există legătură de cauzalitate directă

necondiționată.”

Prin

urmare, mențiunile raportului de expertiză medico-legală nr. X/2008 au

demonstrat existența legăturii de cauzalitate între actele de agresiune fizică

săvârșite de inculpat și decesul victimei V.G. Mecanismul de producere a

leziunilor tanato-generatoare a fost evidențiat prin depozițiile martorilor

care au asistat la agresiunea exercitată de inculpat.

Față

de mențiunile exprese ale raportului de necropsie, raportat la depozițiile

martorilor, instanța fondului a arătat că nu poate reține apărările

inculpatului, conform cărora ar fi lovit partea vătămată doar cu palmele, iar

decesul ar fi intervenit pe un fond patologic preexistent, loviturile fiindu-i

eventual aplicate de alte persoane. Existența unor antecedente patologie

anterioare nu poate influența în nicio măsură asupra faptei reținute în sarcina

inculpatului, cât timp raportul de necropsie stabilește în mod clar că moartea

victimei a fost violentă, iar martorii audiați confirmă faptul că inculpatul

este autorul actelor de violență extremă exercitate asupra victimei. Din acest

punct de vedere - a arătat judecătorul fondului - proba cu actele medicale ale

victimei nu este o probă utilă pentru justa soluționare a cauzei, în condițiile

în care cauzele decesului sunt menționate expres în raportul de necropsie.

Faptul

că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în zone vitale

ale corpului, susceptibile să provoace grave leziuni interne și în final

moartea victimei, mecanismul de producere și legătura de cauzalitate între

acțiunea inculpatului și decesul victimei, ca și atitudinea inculpatului - atât

în timpul, cât și imediat după săvârșirea faptei - evidențiază că acesta a

prevăzut și acceptat posibilitatea morții victimei, astfel încât, din punct de

vedere al laturii subiective, el a acționat cu intenția de a ucide victima, iar

nu cu praeterintenție, motiv pentru care nu poate fi vorba în cauză despre

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Lovirea

repetată a victimei cu corpuri dure în zone vitale, producându-i leziuni grave

care i-au cauzat moartea, conduce la concluzia că inculpatul a avut

reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale, rezultat pe care nu numai că

l-a acceptat, dar l-a și urmărit, în raport de modul cum a conceput și

finalizat activitatea infracțională, acționând cu intenție directă.

Infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. este o infracțiune praeterintenționată, întrucât

inculpatul acționează cu intenție în ceea ce privește lovirea victimei și este

în culpă în raport cu rezultatul mai grav care se produce - moartea victimei.

Din

moment ce, prin raportul medico-legal de necropsie nr. X/2008, întocmit de

către Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov, se menționează că

moartea lui V.G. a fost violentă, datorându-se insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea gurii,

a organelor gâtului și toraco-abdominală cu corpuri dure - arată prima instanță

- este evident că loviturile repetate și puternice aplicate de inculpat în zone

vitale nu puteau să aibă alt rezultat decât producerea decesului. În raport de

această gravitate cu totul neobișnuită a loviturilor aplicate și cu rezultatul

aproape imediat letal, actele de violență comise de inculpat asupra mai multor

zone vitale ale corpului victimei reprezintă modalitatea de concretizare a

scopului de a ucide victima.

De

aceea, modul de ansamblu în care au fost aplicate loviturile, ca și rezultatul

imediat letal al acestora infirmă susținerea apărării conform căreia inculpatul

nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care i-ar

fi depășit intenția cu care el a acționat în realizarea scopului de a-i aplica

o corecție victimei.

Pentru

aceste argumente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de

apărătorul inculpatului M.M., în sensul schimbării încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen. în

condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Având

în vedere intervalul de timp destul de mare în care au fost exercitate

agresiunile față de victimă, reținând și vârsta înaintată a acesteia, instanța

a reținut că violența exercitată de inculpat în suprimarea vieții victimei a

depășit caracteristicile oricărei acțiuni violente, având ca scop uciderea

persoanei, ca urmare a intensității loviturilor aplicate, îndeosebi în zona

gâtului, capului, precum și a toracelui, fiind demonstrată ferocitatea

deosebită a inculpatului, dar și chinurile insuportabile prin care victima a

trecut.

În

consecință, în cauză s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 176

lit. a) C. pen., infracțiunea de omor reținută în sarcina inculpatului fiind

săvârșită prin cruzimi. Sintetizând, prima instanță a reținut că inculpatul a

conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari și

prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de

ucidere.

De

asemenea, în cauză, pe lângă dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., relative la

starea de recidivă mare postcondamnatorie, au fost reținute și dispozițiile

art. 37 lit. b) C. pen., relative la recidiva mare postexecutorie, deoarece,

din considerentele Sentinței penale nr. 304, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, la data de 2 martie 2004, în Dosarul nr. 2053/2003,

rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin Sentința penală nr.

1137/1997; în executarea acestei pedepsei inculpatul a fost arestat la data de

19 februarie 1997 și liberat condiționat la data de 19 octombrie 1999, cu un

rest de 488 de zile, pedeapsa considerându-se executată la data de 19 martie

2001.

Sentința

penală nr. 304 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la

data de 2 martie 2004 în Dosarul nr. 2053/2003, prin care inculpatul M.M. a

fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este o cauză de întrerupere a termenului de

reabilitare judecătorească, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1)

lit. a) C. pen. Prin urmare, reținând că inculpatul M.M. a suferit o nouă condamnare

în termenul de reabilitare judecătorească, instanța a avut în vedere că, la

data săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat în speță,

termenul de reabilitare judecătorească față de pedeapsa de 4 ani închisoare nu

expirase, astfel încât fapta s-a considerat că este comisă și în stare de

recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În

consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța fondului a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.M.

din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la

art. 176 lit. c) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută

de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și c) C. pen., în condițiile stării de

recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A

concluzionat instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului M.M. - constând

în aceea că în intervalul 16 septembrie 2008 - 25 septembrie 2008 a lovit în

mod repetat cu corpuri dure și a comprimat gura, formațiunile anatomice ale

gâtului și toracele victimei V.G., provocându-i acestuia leziuni traumatice

care au dus la deces - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) și c)

C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzute de art. 37 alin. (1) lit.

a) și b) C. pen.

Pe

plan subiectiv, inculpatul M.M. a acționat cu intenție directă (art. 19 pct. 1

lit. a) C. pen.) de a suprima viața victimei, împrejurare ce rezultă din faptul

că a aplicat lovituri directe și repetate victimei, cu mijloace idonee, de

potențial letal; actul exterior de conduită constând în aplicarea unor lovituri

în zone vitale ale corpului victimei: cap, torace, abdomen, regiunea cervicală;

intensitatea loviturilor a fost puternică, ceea ce se relevă din multitudinea

și dimensiunile leziunilor, precum și din gravitatea leziunilor și

consecințelor acestora; elementul volitiv constând în urmărirea de către

inculpat a scopului de a provoca moartea victimei.

Sub

aspectul individualizării pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret

ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu

antecedente penale, și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul

procesului penal.

Astfel

fiind, instanța a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea unei pedepse cu

închisoarea cu limite orientate spre maxim, numai aceasta fiind în măsură să

contribuie eficient la realizarea scopului educativ, coercitiv și preventiv al

procesului penal.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpatul M.M., apreciind primul apelant că soluția

este netemeinică, iar al doilea apelant, (inculpatul) că este nelegală.

Prin

apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat soluția

pentru netemeinicie, solicitând - în final - aplicarea unei pedepse mai ferme,

în raport de modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, de

periculozitatea manifestată de inculpat, de consecințele grave ale faptei sale,

împrejurările comiterii acesteia într-un interval de 10 zile, lovind în mod

repetat pe partea vătămată în vârstă de 78 ani, provocându-i aproximativ 50 de

leziuni, care au condus la decesul victimei. Cu privire la inculpat, parchetul

a mai solicitat a se avea în vedere faptul că acesta a suferit mai multe condamnări,

ultima fiind de 9 ani închisoare.

Față

de toate circumstanțele cauzei, s-a solicitat admiterea apelului Parchetului de

pe lângă Tribunalul București, aplicarea unei pedepse de 25 ani închisoare și

aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., cu deducerea perioadei arestului preventiv.

Inculpatul

M.M., prin apelul formulat în scris și susținut oral de avocatul din oficiu, a

solicitat, sub aspectul nelegalității soluției pronunțate de instanța fondului,

achitarea sa, în temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. pen., având în vedere că fapta nu este săvârșită de către acesta.

Prin

Decizia penală nr. 211 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția

I penală, a respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul

București și ale inculpatului. A fost computată prevenția de la 29 septembrie

2008 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive.

A

fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a constatat că

situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în

cauză, fapta de omor deosebit de grav săvârșită de inculpat fiind pe deplin

dovedită.

Totodată,

s-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu

respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., nefiind justificată

reindividualizarea acesteia.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând

hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte, deoarece nu a avut intenția de a ucide victima, ci doar aplicarea unei

corecții, neputând să o omoare într-un interval de 10 zile. În subsidiar,

recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Concluziile

apărătorului recurentului-inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public,

precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma cazurilor

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., precum și din

oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl va

constata nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform

art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp

și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice

persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției

sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul

penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea

persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea

infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru

aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și

în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În

desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului.

Legea

obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ

și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de

stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal,

obligație respectată în prezenta cauză conform speței Dănilă contra României.

Orice

persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată

până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă.

Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este

obligat să-și dovedească nevinovăția.

Vinovăția

nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina

administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței

judecătorești.

Probele

trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi

credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează

corespunde adevărului.

Inculpatului

i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin

respectarea principiului egalității de arme, promovat de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea precizează că

„exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți,

implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și

prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o

situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a

veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine

autorităților naționale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo

Beheer Bv versus Olanda).

Mai

mult, aceeași curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului,

„în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate”

(Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea,

„respectarea dreptului la un proces echitabil presupune dreptul de a avea acces

la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea Hotărârea Curții Europene a

Drepturilor „Omului Edwards versus Marea Britanie” din 16 decembrie 1992).

Ca

atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât

din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo

cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C.

proc. pen.

Inculpatul

M.M. nu a recunoscut într-o primă fază infracțiunea reținută în sarcina sa,

arătând că nu el este autorul omorului, astfel încât instanțele de judecată au

avut în vedere întregul material administrat în cauză, nu numai declarația sa.

În

fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a recunoscut că a lovit

victima, însă intenția sa nu a fost aceea de a o omorî, ci doar de a o lovi,

solicitând în acest sens și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte.

Dând

sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu

valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut

și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul

material probator administrat în cauză.

Astfel,

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea

probelor, stabilind că fapta inculpatului M.M., care în perioada 16 septembrie

2008 - 25 septembrie 2008 a lovit, în mod repetat, cu corpuri dure și a

comprimat gura, formațiunile anatomice ale gâtului și toracele victimei V.G.,

provocându-i leziuni traumatice care au dus la deces, întrunește atât obiectiv,

cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de omor deosebit de

grav.

Din

mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în

faza cercetării judecătorești, au rezultat împrejurările în care victima a fost

lovită de către inculpat.

Astfel,

martorul S.G. a învederat faptul că victima era în mod frecvent lovită de către

inculpat, iar în data de 14 septembrie 2008, în jurul orelor 19:00, a fost

anunțat de către soția sa că inculpatul îl omoară pe tatăl său, iar în momentul

în care a ajuns în apartamentul acestora l-a văzut pe inculpat „cum îl ținea cu

capul între picioarele lui și-l lovea cu pumnii în zona pieptului (...)”, cum

„îl lovea cu picioarele și arunca cu căni și farfurii în el”, martorul

nereușind să-l calmeze pe inculpat.

Aceeași

stare de fapt a fost relatată și de martorele S.M. și N.D.

Declarațiile

martorilor se coroborează cu concluziile raportului de autopsie medico-legală

nr. X/2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Ilfov, între

actele de agresiune fizică săvârșite de inculpat și decesul victimei V.G.

existând legătură de cauzalitate.

În

acest context, apar ca nefondate susținerile inculpatului, conform cărora

decesul victimei ar fi intervenit pe un fond patologic preexistent, loviturile

fiindu-i aplicate de alte persoane. Existența unor antecedente patologice

anterioare nu poate influența în nicio măsură existența faptei reținute în

sarcina inculpatului, cât timp raportul de necropsie stabilește în mod clar că

moartea victimei a fost violentă, iar martorii audiați au confirmat faptul că

inculpatul este autorul actelor de violență extremă exercitate asupra victimei.

În intensitatea relativă cauzată poate apărea un complex de factori

concurențiali în producerea rezultatului - decesul persoanei - factori

preexistenți, consecutivi sau surveniți.

Coexistența

unor factori contributivi, exteriori activității ilicite, nu este însă de

natură a întrerupe lanțul cauzal, atâta timp cât din probe rezultă că fără

acțiunea inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs, altfel spus acțiunea

acestuia a avut aptitudinea de a provoca decesul, independent de suprapunerea

altor împrejurări cu rol accelerator în instalarea decesului.

Din

acest punct de vedere, respingerea probei cu acte medicale atât de instanța de

fond, cât și de instanța de apel ca nefiind utilă cauzei, apare ca fiind

justificată în condițiile în care cauzele decesului sunt menționate expres în

raportul de necropsie.

Criticile

referitoare la încadrarea juridică a faptei formulate de inculpat nu sunt

fondate.

Astfel,

inculpatul a solicitat reținerea săvârșirii infracțiunii de loviri cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru reținerea existenței acestei

infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv

lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei,

se produce din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând

posibilitatea producerii morții.

Din

modul în care inculpatul a acționat rezultă că acesta a acceptat posibilitatea

rezultatului letal, fapta sa încadrându-se în dispozițiile art. 174 raportat la

art. 176 lit. c) C. pen.

Perseverența

cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, cu pumnii și picioarele,

atât când aceasta era ținută de inculpat, cât și ulterior, după ce căzuse la

pământ, fiind lipsită de orice posibilitate de a se apăra, cât și intensitatea

acestor lovituri, care au cauzat leziuni grave la nivelul capului și toracelui,

nu fac altceva decât să demonstreze că inculpatul M.M. a avut reprezentarea

rezultatului acțiunii sale, respectiv moartea victimei.

Din

constatarea medico-legală a rezultat că „moartea victimei a fost violentă și

s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă asfixiei

mecanice prin comprimarea gurii, a organelor gâtului și toraco-abdominală cu

corpuri dure”, iar distinct de această leziune tanatogeneratoare, raportul de

autopsie medico-legal a evidențiat leziuni, plăgi echimoze, excoriații și

hematom la nivelul feței, a buzelor, obrajilor, regiunii cervicale anterioare,

lobului tiroidian stâng, multiple facturi costale bilaterale, infiltrate

sanguine epicraniene, fracturi de oase proprii nazale, hematom occipital

subdural drept, hemoragie meningee cerebeloasă bazală dreapta, leziuni ce

evidențiază faptul că violențele inculpatului au vizat organele vitale ale

victimei, au avut o intensitate deosebită, s-au prelungit în timp, aspecte care

exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de

omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, faptă care, în opinia sa,

ar fi produs un rezultat mai grav, neurmărit și neprevăzut, acela al morții

victimei.

În

ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către inculpat, respectiv

reindividualizarea pedepsei aplicate (art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.), Înalta Curte îl consideră nefondat, pentru următoarele considerente:

Actul

de violență comis de inculpat, îndreptat împotriva valorii sociale supreme -

viața - atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică,

psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a

făptuitorului.

Nu

se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de-ai săi și

cărora a încercat să le curme viața sau să le distrugă bunurile, răspunderea sa

penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale,

vieții.

Potrivit

art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Chiar

dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea

în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă

consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De

altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în

mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta

sub influența sancțiunii.

Funcțiile

de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Actele

de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu

pot fi omise și care au fost bine evaluate de către cele două instanțe, în

alegerea pedepsei.

Așa

fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de

datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața

societății.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea

cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și

generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului condiționează

caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii,

trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al

făptuitorului.

Numai

o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât

exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală

fiind înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia

„scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Fapta

este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării

tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a

inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare

care coroborată cu nesinceritatea inculpatului demonstrează că resocializarea

sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care

să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea

penală apără (...) persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea,

precum și întreaga ordine de drept”.

Față

de aceste considerente, nu se impune reducerea pedepsei aplicate.

Analizând

hotărârea recurată și prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată a nu fi incident în cauză vreunul din

cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu.

Conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsă

perioada reținerii și arestării preventive.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr.

211 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive

de la 29 septembrie 2008 la zi.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 februarie 2010.